Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1879/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1879
Ședința publică din 24 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Dumitru Popescu
JUDECĂTOR 2: Aurelia Schnepf
JUDECĂTOR 3: Raluca Panaitescu
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursurilor formulate de pârâții Consiliul Local și Primăria Comunei și Școala cu clasele I-VIII împotriva Sentinței Civile nr.1426/2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți,prin Sindicatul Independent al Învățământului Preuniversitar T, având ca obiect drepturi salariale.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedură completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care,nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat,precum și văzând că,prin actele procedurale depuse la dosar, părțile au solicitat judecarea cauzei in lipsă,Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra celor două recursuri constată următoarele.
Prin Sentința Civilă nr.1426/PI/2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr- a fost admisă acțiunea formulată de Sindicatul Învățământului Preuniversitar T, în numele și pentru membra de sindicat, in contradictoriu cu parații Consiliul Local,Primăria Comunei și Școala cu clasele I-VIII,și-n consecință pârâta de I, unitate de invatamant, a fost obligată la plata primelor de vacanta, cuvenite si neacordate membrei sindicatului reclamant, pe perioada 2006-2008, prime ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație pana la data plații efective.
Pentru a pronunța această sentință,Tribunalul a constatat că pretențiile reclamanților având ca obiect plata unor sume cu acest titlu apar întemeiate. Astfel, conform art. 59 alin. 3 și 4 din Contractele Colective de Muncă Unice la Nivel Național aferente anilor 2003-2007, "prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili ca, în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță. Indemnizația de concediu și, după caz, prima de vacanță se plătesc înainte de plecarea în concediu." Așadar, prin aceste convenții nu s-a recunoscut dreptul la acordarea primelor de vacanță pentru toți salariații față de care acestea produc efecte juridice, ci s-a prevăzut doar posibilitatea reglementării acestui drept prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de ramură ori unități.
În schimb, dreptul invocat de către reclamantă a fost recunoscut prin art. 37 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Învățământ pentru anii 2003-2004, prelungit succesiv până în anul 2007. acestui contract au convenit "ca personalul din învățământ să beneficieze de următoarele premii: g) o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii", precum și că "prima se acordă o dată cu indemnizația de concediu". Interpretând gramatical clauzele acestui contract colectiv care, potrivit art. 7 alin. 2 și art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996, respectiv, art. 5 alin. 1 din Contract, produce efecte pentru toți salariații din învățământ, se poate deduce că reclamantei i se cuvine acordarea primei de vacanță, deoarece aceasta a fost stabilită ca un drept subiectiv, mai exact ca o posibilitate recunoscută de lege.
A mai reținut Tribunalul că existența dreptului nu a fost supusă vreunei modalități (condiție ori termen), așa încât apare, în principiu, întemeiată susținerea reclamantei potrivit căreia i se cuvine acordarea unor sume cu titlu de primă de vacanță, acțiunea fiind, deci, întemeiată.
Instanța de fond a mai reținut că, potrivit contractelor colective de muncă încheiate la nivel de ramură, de care se prevalează reclamanta, primele de vacanță se acordă de către angajatori "din venituri proprii". Ori, instanța constata ca, contractul colectiv de munca încheiat intre partenerii sociali, nu definește noțiunea de "venituri proprii", fapt ce duce la concluzia ca, conducătorii acestor instituții, trebuiau sa prevadă aceste cheltuieli cu personalul din subordine in bugetul de venituri si cheltuieli ale instituțiilor de invatamant parate. In concluzie, existenta sau inexistenta resurselor financiare, nu poate avea vreo influenta asupra stabilirii sau recunoașterii drepturilor salariale prevăzute in contractul colectiv de munca, ci (eventual) doar asupra modului de executare a hotărârii.
Aceasta cu atât mai mult cu cât în art. 17 din Normele metodologice citate sunt stabilite distinct sursele de finanțare din care se alocă fondurile necesare pentru diferitele activități din cadrul unităților de învățământ, menționându-se, în alineatul 6, că "unitățile de învățământ pot obține venituri proprii din activități aducătoare de venit - cursuri și activități facultative solicitate de elevi, cursuri de educație permanentă, inclusiv formare profesională continuă, participarea la programe cu finanțare externă, participarea la realizarea unor programe comunitare de studii, cercetare, activități de servicii și producție, închirieri de spații temporar disponibile, taxe percepute conform legii (de școlarizare, pentru eliberarea unor documente școlare), alte venituri ale unității de învățământ, activități cultural-artistice, venituri din activitatea internatelor și cantinelor școlare și altele asemenea, precum și din donații, sponsorizări și contribuții ale comitetelor de părinți sau oferite de persoane fizice și juridice".
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs in termenul legal pârâții Consiliul Local și Primăria, recurs înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA la data de 07.07.2009, solicitând modificarea parțială a sentinței supusă reformării,in sensul respingerii acțiunii reclamanților promovată împotriva unității administrativ teritoriale.
Recurenții au arătat că unitatea administrativ teritorială nu este semnatară a contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul județului T și nici nu are calitatea de angajatoare a reclamanților,iar prevederile OUG nr. 32/2001 invocate de instanța de fond nu sunt aplicabile in speță.
Hotărârea instanței de fond a fost atacată cu recurs și de către pârâta Școala cu clasele I-VIII care, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct.8 și 9 /pr.civ. a susținut că instanța de fond nu a avut in vedere că personalul bugetar din instituțiile de învățământ din sectorul bugetar este salariat potrivit prevederilor Legii nr. 128/1997, act normativ in care nu este prevăzută acordarea primei de vacanță și nici împrejurarea că Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă menționează în art. 12 supremația legii in raport cu contractele colective de muncă.
In fine,se mai susține prin cererea de recurs a pârâtei că reclamanții nu intră nici in sfera salariaților bugetari la care se referă art. 1 alin2 din OUG nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la acordarea primelor pentru concediul de odihnă in temeiul unor legi speciale.
Reclamanții intimați nu s-au prezentat in instanță și nu și-au exprimat poziția procesuală prin întâmpinare,cu toate că au fost citați cu această mențiune de către instanța de recurs.
In recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând recursurile declarate in cauză,prin prisma motivelor invocate, precum și a actelor de procedură efectuate in fața instanței de fond,cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 304 ind.1 și art. 312 alin1/pr.civ., Curtea reține că ele nu sunt întemeiate,cu următoarele argumente.
Așa cum corect a reținut instanța de fond,dreptul reclamanților la prima de concediu aferentă perioadei 2004-2007 este consacrat in mod evident de art. art. 37 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Învățământ pentru anii 2003-2004, prelungit succesiv până în anul 2007, in care părțile contractante au convenit "ca personaluldin învățământ să beneficieze de următoarele premii: g) o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii", precum și că"prima se acordă o dată cu indemnizația de concediu". Potrivit art. 7 alin. 2 și art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996, respectiv, art. 5 alin. 1 din contractul in discuție,norma contractuală mai sus citată produce efecte pentru toți salariații din învățământ.
Curtea nu va putea reține,in orientarea sa spre o soluție de admitere a recursului pârâtei angajatoare,argumentele acesteia potrivit cărora reclamanților nu li se cuvin primele de concediu ce fac obiectul demersului judiciar supus astăzi analizei pe considerentul că acordarea lor nu este prevăzută prin Legea nr. 128/1997 care reglementează salarizarea și statutul personalului didactic,precum și că in speță și-ar găsi aplicarea norma conținută de art. 12 din Legea nr. 130/1996.
Intr-adevăr in conformitate cu art. 12 din Legea nr. 130/1996prin contractele colective de muncă nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale,insă tot atât de real este și faptul că textul menționat trebuie interpretat in sensul că normele contractului colectiv de muncă aplicabil pot fi înlăturate doar atunci când ele contravin unor prevederi legale exprese care reglementează un anumit cuantum al unui spor salarial ori al indemnizației de bază,nu însă și atunci când conferă salariatului bugetar drepturi suplimentare,care nu sunt prevăzute de lege. Un argument in plus in sensul arătat este faptul că însăși legea specială referitoare la stabilirea sistemului de salarizare al reclamanților conferă personalului didactic prin art.50 alin.12 din Legea nr. 128/1997 facultatea de abeneficia de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de legeși de contractul colectiv de muncă.
In strânsă legătură cu cele mai sus menționate, Curtea reține că,in lipsa unei dispoziții legale exprese care să condiționeze in vreun fel acordarea drepturilor salariale sub forma primelor de concediu, ori să statueze asupra cuantumului acestora,clauzele contractului individual de muncă încheiate la nivelul ramurii de învățământ nu ar putea fi in vreun fel înlăturate. Prevederea cuprinsă in art. 12 din Legea nr. 130/1996 nu este aplicabilă in cauză, iar motivele de recurs ale pârâtei,justificate prin pretinsa incidență a art. 304 pct.8 și 9 /pr.civ., nu sunt întemeiate.
În ce privește recursul declarat de unitatea administrativ teritorială pârâtă,Curtea constată că,chiar dacă raportul de muncă supus analizei este încheiat între cadrele didactice și unitatea de învățământ conform art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997, potrivit art. 167 alin. 1 din Legea nr. 84/1995, unitățile de învățământ sunt finanțate in principal prin bugetele locale ale autorităților administrative și, în același sens, prevăd și dispozițiile art. XIII din nr.OUG 32/2001.
Intr-adevăr,prin contractele colective de muncă la nivel de ramură învățământ la care s-a făcut referire mai sus, partenerii sociali care le-au negociat și încheiat au identificat fondurile bănești din care unitățile de învățământ vor plăti reclamanților primele de concediu ca fiind resursele proprii obținute de angajator, in înțelesul dat de prevederile art. 17 alin.6 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 2192/2004. Cu toate acestea,Curtea observă că,in aprecierea asupra legitimării procesual pasive a Consiliului Local și Primariei, Tribunalul putea și trebuia să observe conținutul art. 39 și 40 din norme,prin care a fost atribuit unităților administrativ teritoriale un rol decizional in aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli lunare ale fiecărei unități de învățământ din raza sa teritorială.
Considerând că repartizarea fondurilor necesare plății către reclamanți a drepturilor salariale solicitate nu este posibilă in lipsa unei decizii de aprobare a proiectelor de buget întocmite anual de unitățile de învățământ, chiar dacă in speță este vorba numai de veniturile proprii ale angajatorului,instanța de recurs apreciază că prevederile legale mai sus menționate conferă unităților administrativ teritoriale calitate procesual pasivă.
Pentru argumentele de fapt și de drept mai sus expuse,cele două recursuri ale părților vor fi respinse in temeiul art. 304 ind.1 și 312 alin.1/pr.civ, cu consecința evidentă a menținerii sentinței recurată,considerată a fi legală și temeinică.
Se va lua act in dispozitivul prezentei că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată in recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâții Consiliul Local, Primăria Comunei și Școala cu clasele I-VIII împotriva Sentinței Civile nr.1426/2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. / 23.12.2009
Tehnored. P/23.12.2009/2 ex
Prima instanță: și - Tribunalul Timiș
Președinte:Dumitru PopescuJudecători:Dumitru Popescu, Aurelia Schnepf, Raluca Panaitescu
