Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1941/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

(Număr în format vechi 7688/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 1941R

Ședința publică de la 27 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Petronela Iulia Zuluf I -

JUDECĂTOR 2: Bianca Antoaneta Scrob

JUDECĂTOR - - -

GREFIER -

Pe rol judecarea cauzei privind cererea de recurs formulată de recurenții, împotriva sentinței civile nr.2529 din 19.09.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI și expert CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect-drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care

Curtea constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare, având în vedere solicitarea recurenților de judecare a pricinii în lipsa părților.

CURTEA

Asupra recursului civil de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.2529/19.09.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a respins ca neintemeiata acțiunea formulată de reclamantii, în contradictoriu cu parata Curtea de Conturi a României, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

În considerente a reținut că reclamanții, și își desfășoară activitatea în cadrul pârâtei Curtea de Conturi - T având calitatea de șofer, secretar dactilogaf și expert. Prin cererea formulată au solicitat o hotărâre prin care pârâta să fie obligată la majorarea salariilor prevăzută în nr.OG 27/2007, la plata unor drepturi salariale pentru activitatea neîntreruptă în cadrul Curții de Conturi - T, la plata unor despăgubiri reprezentând diferența dintre sporul pentru vechime în muncă primit și cel legal cuvenit.

Potrivit art. 3, alin. 1 din nr.OG 27/2007 privind criteriile salariale ce se vor acorda în 2007 la Curtea de Conturi a României controlorii financiari, pentru activitatea desfășurată neîntrerupt în cadrul Curții de Conturi, beneficiază de o majorare a indemnizației cuprinsă între 10-30 %, stabilită prin hotărâre a Plenului Curții de Conturi.

Ori, raporturile de muncă ale reclamanților (care îndeplinesc alte funcții decât aceea de controlor financiar), nu este reglementată de ordonanța susmenționată, acțiunea fiind deci fundamentată pe dispoziții legale ce nu le sunt aplicabile.

Raporturile de muncă ale personalului contractual - cazul în speță - din cadrul Curții de Conturi, sunt reglementate de alte acte normative și anume Legea nr. 154/1998, Legea 477/2008 privind Codul d e Conduită al personalului contractual, nr.OG 10/2008, acte normative care nu prevăd acordarea sporului salarial pretins de reclamanți.

Cu privire la pretinsa discriminare a reclamanților în raport de controlorii financiari prin acordarea sporului de 10-30 % acestora din urmă, susținerea nu poate fi reținută întrucât între reclamanți și controlorii financiari există diferențe de profesie, de responsabilitate, de îndeplinirea unor cerințe de studii diferite, de recrutare diferite - nu sunt deci situații comparabile astfel cum le definește nr.OG 137/2000, art. 1 alin. 3.

Față de drepturile pretinse de reclamanți, cum este și cel în cauză, Curtea Constituțională a statuat că acestea nu se încadrează în categoria drepturilor constituționale fundamentale, astfel că prevederile art. 3 din Constituție nu sunt incidente în privința reglementării lor. Legiuitorul este în drept să la acorde, să le modifice, să înceteze acordarea lor sau să stabilească categoria personalului beneficiar al acestor drepturi suplimentare, astfel că nu poate fi reținută nici încălcarea dispozițiilor art. 41 alin. 2 din Constituție.

În consecință, față de considerentele de fapt și de drept reținute în cauză, instanța a constatat că acțiunea este neîntemeiată și a fost respinsă.

Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal au declarat recurs recurenții, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI -Secția a - VII -a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.

În susținerea recursului a arătat că sentința civilă mai sus menționată nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

Potrivit art. 261 alin. 5 din Codul d e procedura civila, hotărârea, trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

În cauza dedusa judecații, sentința civila nr. 2529 din 19 septembrie 2008, pronunțata de Tribunalul Teleorman, nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și nici motivele pentru care s-a înlăturat cererea reclamanților.

Astfel, solicitările recurenților s-au bazat:

- Pentru, angajata a Curții de Conturi în categoria funcționarilor publici, pe dispozițiile art. 41 din OG nr. 6/2007 care prevăd că Funcționarii publici beneficiază și de sporurile sau de alte drepturi salariate prevăzute de legislația specifica autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, în cazul de față de drepturile prevăzute de dispozițiile art. 31alin. 1 din OG nr. 27/2007, articol introdus de pct. 2 al articolului unic din Legea nr. 219/4 iulie 2007.

- Pentru si angajați ai Curții de Conturi în categoria personalului contractual, dispozițiile art. 17 din OG nr. 10/2007 care prevăd că personalul contractual beneficiază și de celelalte drepturi de natură salariata care se acordă potrivit dispozițiilor legale în vigoare, specifice autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, în cazul de față de drepturile prevăzute de dispozițiile art. 31alin. 1 din OG nr. 27/2007, articol introdus de pct. 2 al articolului unic din Legea nr. 219/4 iulie 2007.

Cu toate ca este mai mult decât evident că potrivit dispozițiilor legale menționate în cererea de chemare în judecată și reiterate selectiv mai sus, recurenți sunt îndreptățiți să beneficieze de majorarea salariilor pentru activitatea desfășurata neîntrerupt în cadrul Curții de Conturi în procente cuprinse între 15 % si 30 %, instanța nu a arătat motivele pentru care nu se pot aplica aceste dispoziții legale.

Sentința civila mai sus menționata a fost luată prin motivarea cu temeiuri legale străine de natura pricinii.

În motivarea respingerii ca nefondata a acțiunii recurenților, completul de judecată a menționat că raporturile de muncă ale personalului contractual din activitatea de secretariat, administrativ, gospodărie, etc. intra sub incidența altor acte normative și anume Legea nr. 154/1998 și Legea nr. 477/2004 privind Codul d e conduita al personalului contractual din autoritățile si instituțiile publice, care nu prevăd pentru reclamanți, sporuri de genul celor pretinse.

De asemenea, instanța a apreciat că raporturile de muncă ale reclamanților (care îndeplinesc alte funcții decât cea de controlor financiar) nu sunt reglementate de dispozițiile OG nr. 27/2007, acțiunea fiind deci fundamentata pe dispozițiile legale ce nu le sunt aplicabile.

În legătura cu cele prezentate mai sus recurenți au reținut că pretențiile lor s-au bazat pe dispozițiile art. 3^11alin.1 din OG nr. 27/2007, articol introdus de pct. 2 al articolului unic din Legea nr. 219/4 iulie 2007, raportat la dispozițiile art. 41 din OG nr. 6/2007, pentru și la dispozițiile art. 17 din OG nr. 10/2007 pentru și.

Este mai mult decât evident ca in acest caz instanța trebuia sa interpreteze sistemic dispozițiile legale invocate de recurenti, respectiv dispozițiile art. 3^1 (1) din OG nr. 27/2007, articol introdus de pct. 2 al articolului unic din Legea nr. 219/4 iulie 2007, raportat la dispozițiile art. 41 din OG nr. 6/2007, pentru si la dispozițiile art. 17 din OG nr. 10/2007 pentru si.

Aceasta obligativitate a instanței rezultă din regulile de interpretare logică sistemică care impun lămurirea înțelesului unei norme juridice în corelație cu normele cuprinse în alte texte din același act normativ sau din acte normative diferite, astfel încât în cauza dedusă judecații dispozițiile art. 41 din OG nr. 6/2007, pentru și la dispozițiile art. 17 din OG nr. 10/2007 pentru și trebuia interpretate în corelație cu dispozițiile art. 31alin. (1) din OG nr. 27/2007, articol introdus de pct. 2 al articolului unic din Legea nr. 219/4 iulie 2007

Interpretarea logică sistemică în sensul celor arătate mai sus trebuia completată de către instanța cu interpretarea teleologică, respectiv aceasta trebuia să desprindă voința legiuitorului exprimată în actele normative menționate mai sus (a se vedea Decizia nr. 1747/17 martie 2005 Înaltei Curți de Casație si Justiție), voință care în esența este aceia că:

- potrivit dispozițiilor art. 41 din OG nr. 6/2007, funcționarii publici beneficiază și de sporurile sau de alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifica autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, în cazul de față de drepturile prevăzute de dispozițiile art. 31alin. (1) din OG nr. 27/2007, articol introdus de pct. 2 al articolului unic din Legea nr. 219/4 iulie 2007 (în cazul funcționarului public, reclamanta-recurenta )

- potrivit dispozițiile art. 17 din OG nr. 10/2007 personalul i contractual beneficiază și de celelalte drepturi de natură salarială care se acorda potrivit dispozițiilor legale în vigoare, specificei autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, în cazul de față de drepturile prevăzute de dispozițiile art. 31alin. (1) din OG nr. 27/2007, articol introdus de pct. 2 al articolului unic din Legea nr. 219/4 iulie 2007 (în cazul reclamanților-recurenți și angajați ai Curții de Conturi în categoria personalului contractual).

Daca dispozițiile legale invocate în cauza dedusă judecații nu s-ar interpreta logic-sistem și teleologic, așa cum recurenți au prezentat mai sus, acestea (prevederile legale) ar rămâne neaplicabile și lipsite de sens.

Pentru aceste motive recurenți solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile nr. 2529 din 19 septembrie 2008 Tribunalului Teleorman și pe fond admiterea acțiunii recurenților așa cum a fost formulata prin cererea de chemare în judecată.

Intimata nu a formulat intampinare, iar in recurs nu s-au administrat probe noi.

Examinând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurenti, ținând seama de prevederile art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:

Reclamanții-recurenti sunt salariați ai Curții de Conturi, ocupând funcția de secretar dactilograf, sofer si respectiv expert, aspect care rezulta din actele depuse la dosar.

Drepturile salariale ale personalului din cadrul Curtii de Conturi formeaza obiectul unor reglementari speciale.

Curtea nu poate retine incidenta in cauza a motivului de recurs prevazut de art.304 pct.7 Cod procedura civila, in sensul ca hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Instanta de fond a analizat situatia dedusa judecatii si a motivat solutia pronuntata asa cum rezulta din considerentele hotararii atacate, constatand ca nu se poate vorbi în cazul reclamanților de discriminare directă sau indirectă potrivit nr.OG 137/2000, privind prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare si ca in cauza sunt aplicabile deciziile obligatorii ale Curtii Constituționale, potrivit carora "diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții, iar instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe calea judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Curtea retine ca actiunea reclamantilor-recurenti a fost intemeiata pe dispozitiile nr.OG 137/2000, acestia solicitand" sa se constate discriminarea creata intre acestia si controlorii financiari", iar drepturile banesti ce au facut obiectul actiunii nu au fost solicitate sub forma de drepturi echivalente drepturilor salariale, ci ca despagubiri cuvenite ca urmare a discriminarii.

In baza principiului disponibilitatii, avand in vedere cauza actiunii asa cum a fost stabilita de catre reclamanti, instanta de fond in mod corect s-a pronuntat si a motivat hotararea, constatand ca pretentii le reclamantilor sunt neintemeiate.

In acest sens, potrivit art. 3 alin. 1 din nr.OG 27/2007, legea prevede doar in cazul controlorilor financiari din cadrul Curtii de Conturi a României, majorarea indemnizației cuprinsă între 10-30 %, stabilită prin hotărâre a Plenului Curții de Conturi pentru activitatea desfășurată neîntrerupt în cadrul Curții de Conturi.

Aplicarea majorarilor respective prevăzute pentru controlorii financiari, unor alti salariati, care nu se incadreaza in limitele normei legale invocate, presupune tocmai refuzul aplicarii actului normativ ce reglementeaza salarizarea recurentilor și înlocuirea sa cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Recurentii-reclamanti indeplinesc alte functii si acestia nu se regasesc in situatii analoge cu respectivii controlori financiari, avand in vedere complexitatea si volumul diferit de munca.

In fapt se invoca existenta unei disriminari create de insasi legislatia aplicabila diverselor categorii de personal salariat.

In temeiul art.2 alin.1 din OG 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

Interzicerea discriminarii pe baza unor criterii asemanatoare este stabilita si prin art.5 din Codul Muncii.

Principiul egalitatii intre persoane si obligatia de a nu discrimina se aplica, potrivit art.1 alin 3 OG 137/2000, persoanelor aflate în situații comparabile.

Reclamantii invoca faptul ca au fost discriminati in raport de controlorii financiari din cadrul Curtii de Conturi.

Dar, avand in vedere prevederile OG 137/2000, nu orice diferenta de tratament este echivalenta discriminarii, aceasta presupunand persoane aflate in situatii comparabile, dar care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una din categoriile prevăzute în textul de lege menționat anterior.

In acest sens, nu se poate reține întrunirea elementului de analogie, sau comparabilitate între cele două categorii de controlori financiari, așa cum se invocă și în acțiune. Egalitatea în drepturi nu înseamnă uniformitate, legiuitorul este îndreptățit, în considerarea unor situații deosebite, să adopte prin legi speciale, reglementări diferite pentru anumite categorii socio-profesionale, iar tratamentul juridic diferit, instituit pentru anumite categorii socio-profesionale, nu reprezintă nici privilegii și nici discriminări, în sensul interzis de art.16 al.1 din Constituție ci se justifică, obiectiv și rezonabil, prin situația diferită în care se află acele categorii de cetățeni.

Aplicarea aceluiasi coeficient de multiplicare nu constituie un drept fundamental al omului în nici o reglementare națională sau internațională și nu trebuie confundat cu dreptul la o remunerație rezonabilă în raport de valoarea muncii depuse. În condițiile în care recurentii nu desfășoară activitățile specifice personalului incadrat in functia de controlori financiari, nu pot pretinde în mod fundamentat că depun o muncăegalăcu cei care îndeplinesc și aceste sarcini suplimentare, nu se poate discuta despre excludere bazată pe vreunul din criteriile menționate mai sus.

Or, în aceste condiții orice discuție despre situații analoage sau comparabile ori despre existența unei discriminări salariale depășește limitele rezonabilului, cu atât mai mult cu cât pretenția concretă a reclamanților constă în solicitarea de a li se acorda un drept pentru simplul considerent ca legea îl prevede pentru o parte dinpersonal,deși, pentru a exista discriminare în relațiile de muncă se cere ca scopul urmărit sau efectul produs să fie acela de a restrânge, a înlătura folosința sau exercitarea în condiții de egalitate a drepturilor și libertățilorfundamentalerecunoscute de lege, nici un drept fundamental al reclamanților nefiind restrâns sau înlăturat prin textul de lege considerat discriminator.

În raport de toate aceste considerente, singura concluzie pertinentă și rezonabilă este aceea că pretențile reclamantilor de a li se acorda drepturile invocate, neprevăzute de lege în ceea ce ii privește, pe motiv că legea este discriminatorie, în lipsa arătării criteriilor de discriminare, este lipsită de orice fundament legal, iar prin neacordarea acestuia nu s-a încălcat principiul salarizarii egale pentru o muncă de valoare egală consacrat de art 23 pct 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art 4 pct 3 din Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996, ratificată de România prin Legea nr 74/1999 " Dreptul la o salarizare echitabilă".

In ceea ce priveste motivul de recurs prevazut de art.304 pct 5 cod procedura civila, din analiza hotararii recurate, Curtea constata ca nu se poate identifica incalcarea formelor procedurale prevazute sub sanctiunea nulitatii de art.105 alin.2, criticile recurentilor putand fi incadrate eventual in motivul prevazut de art.304 pct.9, fapt ce a fost analizat de C anterior, retinand ca acestea sunt neintemeiate, instanta de fond pronuntandu-se in mod corect pe cererea formulata, in limitele investirii, avand in vedere ca recurentii reclamanti au solicitatplata unor despagubiri ca urmare a discriminarii create intre acestia si controlorii financiari si nu plata unor drepturi salariale. Intre cele doua situatii exista, asa cum am aratat, diferenta de cauza juridica,actiunea in despagubiri fiind intemeiata pe raspunderea civila delictuala, pe cand cea avand ca obiect plata unor drepturi salariale sau drepturi echivalente drepturilor salariale fiind intemeiata pe raspunderea contractuala.

de considerentele de fapt si de drept expuse, Curtea, in baza art. 312 alin. 1 Cod procedura civila, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, recursul declarate de către recurenții, împotriva sentinței civile nr.2529 din 19.09.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI și expert CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27.03. 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

I

GREFIER,

Red:

Tehnored:

2 EX./10.04.2009

Jud. fond:

Președinte:Petronela Iulia Zuluf
Judecători:Petronela Iulia Zuluf, Bianca Antoaneta Scrob

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1941/2009. Curtea de Apel Bucuresti