Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 21/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 21
Ședința publică de la 23 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marin Panduru
JUDECĂTOR 2: Lucian Bunea Mădălina Maroga
Asistent judiciar -- -
Asistent judiciar -
Grefier -
**************
Pe rol, judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casație Și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, Ministerul Finanțelor Publice Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, învederându-se că s-a solicitat de către reclamanți în temeiul art. 242 pr civ, judecarea cauzei în lipsă.
Constatându-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra acțiunii de față.
Prin cererea înregistrată la data de 20 martie 2008, reclamanții, personal auxiliar de specialitate la parchetul de pe lângă Judecătoria M au chemat în judecată pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casație Și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, Ministerul Finanțelor Publice Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se calculeze drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de până la 15% începând cu martie 2005 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești, precum și pentru viitor, plata acestor drepturi să se actualizeze cu indicele de inflație.
În motivarea acțiunii s-a arătat:
Prin art.3 Legea nr.444/2006 pentru aprobarea nr.OG19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului auxiliar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională s-a prevăzut că" pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul- avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militari angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională beneficiază de un spor de 15% din solda lunară, respectiv, din salariul de bază.
De asemenea,prin dispozițiile art. 15 alin.1 din nr.OG6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și altor drepturi ale funcționarilor publici s- prevăzut că sporul de confidențialitate în cuantum de până la 15% se acordă nu numai categoriilor de funcționari publici prevăzute în legea nr. 444/2006 ci și altor categorii de funcționari publici, respectiv celor din aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul Administrației Președințiale, Consiliului național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliul legislativ.
Prin art.20 alin.3 din legea nr. 656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.405/2002, s-a acordat acest spor de confidențialitate de până la 15% și membrilor plenului.
În raport de dispoz. nr.OG 19/2006, rezultă în mod clar voința de a se acorda acest spor de confidențialitate tuturor categoriilor de personal din cadrul instituțiilor publice care gestionează și manipulează informații clasificate și alte informații confidențiale și nu doar cele prevăzute de legea 444/2006, adică celor din sistemul Apărări naționale, ordine Publică și Siguranță Națională.
Deși, grefierii, conform art.78 din Legea 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor și al parchetelor de pe lângă acestea sunt obligați să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care iau cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul, sunt discriminați întrucât nu beneficiază de sporul de confidențialitate de până la 15% acordat altor categorii de persoane care exercită funcții ce implică păstrarea confidențialității.
În conformitate cu art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, purtând titlul "INTERZICEREA DISCRIMINĂRII exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii publice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație".
Conform art.21 alin.1 din nr.OG 137/2000, grefierii, în calitatea noastră de persoane discriminate au dreptul să pretindă Despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun și procedurii prevăzute de nr.OG 137/2000, modificată și completată de legea nr. 324/2006.
Conform art. 16" Egalitatea în drepturi, din Constituția României potrivit cu care: cetățenii sunt egali în fața legii și autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.
Direcția Generala a Finanțelor Publice M, in numele MEF, a arătat ca nu are calitate procesuala pasiva, datorita inexistentei raporturilor juridice de munca intre reclamanți si MEF.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată din următoarele motive:
Admiterea acțiunii ar echivala cu adăugarea de către instanță la legea specială de salarizare a funcționarilor publici.
Astfel, prin acordarea sporului de confidențialitate reclamanților, în considerarea faptului că au fost discriminați de prevederile legii nr.446/2006, s-ar proceda la adăugarea la textul Legii nr. 188/1999, schimbând în acest fel sistemul de salarizare prevăzut de legiuitor.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a soluționat o cauză care are ca obiect constatarea discriminării prin neacordarea personalului din autoritatea judecătorească a sporului de 15%, pentru confidențialitate pronunțând în acest sens Hotărârea nr.437/05.11.2007 prin care nu au fost reținute aspecte care intră sub incidența art.2 alin.1 din OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
În cazul de față, lipsește orice dispoziție imperativă cuprinsă într-o normă privind acordarea sporului de confidențialitate de 15%, funcționarilor publici, în schimb există o diferențiere radicală între veniturile nete lunare ale reclamanților și veniturile nete lunare ale altor funcționari care beneficiază de acest spor.
Reclamanții au solicitat acordarea sporului de 15% pentru confidențialitate, prevăzut de art.3 din Legea nr.44/2006, pentru aprobarea ordonanței de Guvern nr. 19/2006- privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, începând cu anul 2004.
Reclamanții nu au calitate de cadre militare, deci nu sunt nici funcționari publici cu statut special și nici personal civil într-o instituție militară.
În ceea ce privește solicitarea reclamanților de a lefi recunoscut dreptul de a beneficia de sporul de confidențialitate și de a le fi plătite sumele reprezentând acest spor și în continuare, s-a apreciat că acestor cereri nu li se poate da curs de către instanță, întrucât aceasta ar însemna că instanța ar depăși atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege, deoarece numai legiuitorul - puterea legislativă - poate stabili acordarea sau neacordarea acestor drepturi.
Analizând cererea în raport de dispozițiile legale invocate ca temei, instanța reține următoarele:
Referitor la cererea formulata împotriva paratei MEF, Curtea retine ca reclamanții sunt angajați in cadrul Parchetului de pe langa Judecătoria V M, in calitate de personal auxiliar de specialitate, intre aceștia si paratul MEF, neexistând raporturi juridice de munca, astfel incat solicitarea de obligare a acestuia la plata unor drepturi, care isi au izvorul in raporturi de munca, apare ca fiind promovata împotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva, situație in care acțiunea va fi respinsa ca atare fata de paratul MEF.
In ceea ce privește fondul cererii cu privire la ceilalți parați, Curtea retine ca reclamanții susțin în sprijinul dovedirii situației de discriminare directă existența unor dispoziții legale care reglementează acordarea unui spor de confidențialitate anumitor categorii de salariați.
Potrivit OG nr. 19 /2006 aprobată prin Legea nr. 444/2006: "Art. 3 - (1) Pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază, cu încadrarea în limitele bugetelor aprobate."
Potrivit OG nr. 6/2007: rt. 15 - (1) Sporul de confidențialitate se acordă funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Potrivit nr. 656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor: rt. 20 (3), persoanele care, potrivit legii, gestionează informații clasificate beneficiază de un spor de 15% acordat pentru gestionarea datelor și informațiilor clasificate.
Potrivit OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare: art. 30 (3), pentru păstrarea confidențialității în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care ia cunoștință în exercitarea funcției, personalul din aparatul Consiliului primește lunar un spor de confidențialitate de 15%, calculat la salariul de bază brut. Categoriile de personal care beneficiază de acest spor se stabilesc prin ordin al președintelui Consiliului.
Este evident că textele legale sus-menționate reglementează acordarea unui spor de confidențialitate pentru alte categorii de personal decât personalul auxiliar de specialitate din cadrul Ministerului Public.
De altfel, de aici pornește și raționamentul reclamaților, care susțin că tocmai această modalitate de reglementare care îi exclude de la beneficiul acestui spor constituie o faptă de discriminare, în condițiile în care personalul auxiliar de specialitate al instanțelor și parchetelor este obligat să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care iau cunoștință în exercitarea funcției, conform art. 78 din Legea nr. 567/2004.
Legislația salarizării pentru personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor nu reglementează în favoarea acestora dreptul la plata unui spor de confidențialitate.
De aceea, reclamanții au invocat ca temei al cererii de chemare în judecată art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000, pretinzând despăgubiri pentru pretinsa situație de discriminare în care se află.
Potrivit rt. 27 - (1) din OG nr. 137/2000 "ersoana p. care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun".
Potrivi dispozițiilor art. 2 alin.(1) din OG nr. 137/2000, "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
Pentru a ne afla în prezența unei discriminări, trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: (1) existența unui tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință, (2) existența unui criteriu de discriminare, potrivit art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000, (3) tratamentul diferențiat trebuie să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege, (4) tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate și necesare.
Examinând cererea de chemare în judecată prin prisma condițiilor expuse mai sus, instanța apreciază că situațiile invocate de reclamanți nu sunt comparabile, cu atât mai puțin analoage, fiind diferite sub aspectul complexității și importanței informațiilor confidențiale gestionate de categoriile de personal supuse comparației.
Diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe justificare obiectivă, rezonabilă.
Prin deciziile Curții Constituționale nr. 818, nr. 819, nr. 820 și nr. 821 din 3 iulie 2008, dispozițiile art. 27 alin. (1) din OG nr. 137/2000 au fost declarate neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Curtea Constituțională a constatat că unele dispoziții ale Ordonanței Guvernului nr. 137/2000, și anume prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1), lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia, așa cum s-a și întâmplat în cauzele în care au fost ridicate excepțiile, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
Prin art. 27 alin. (1) al ordonanței, se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare.
Așa cum lesne se poate observa, art. 2 alin. (3) din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție.
Luând în considerare și dispozițiile art. 27 alin. (1) din ordonanță, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare, deci și a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanța de judecată poate să înțeleagă - ceea ce s-a și petrecut în una din cauzele analizate - că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și, pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
În consecință, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Potrivit art. 31 alin.1 din Legea nr. 47/1992, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
Cererea reclamanților întemeiată pe dispozițiile art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 este argumentată tocmai pe ideea că legea este discriminatorie tocmai pentru că favorizează anumite categorii de personal, propunând înlocuirea, respectiv completarea normelor juridice care reglementează salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor - respectiv OG nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiție i- cu norme juridice create pe cale judiciară, prin preluarea unor dispoziții legale care reglementează salarizarea altor categorii profesionale.
Ca atare, constatand cererea ca fiind neintemeiata, urmeza sa fie respinsa ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea Litigii de muncă privind pe reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casație Și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, Ministerul Finanțelor Publice Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 23 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Asistent judiciar, - - |
Asistent judiciar, | ||
Grefier, |
Red. Jud.
Tehn./Ex.2
Președinte:Marin PanduruJudecători:Marin Panduru, Lucian Bunea Mădălina Maroga
