Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 211/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 211
Ședința publică de la 04 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gioacăș Jănică JUDECĂTOR 2: Romașcanu Sorina
- - -- JUDECĂTOR 3: Drăghin Camelia
- - - - PREȘEDINTE SECȚIE
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi la ordine s-a luat în examinare recursul civil promovat de recurenta-pârâtă SC SA - GRUP împotriva sentinței civile nr.736 din 26 septembrie2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurentă avocat; lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul asupra cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată recursul la primul termen de judecată, declarat în termen, motivat, legal scutit de plata taxei de timbru.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat pentru recurentă, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și depus în scris la dosar, atât pe excepție cât și pe fondul cauzei. Nu solicită cheltuieli de judecată.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
DELIBERÂND
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.736 din 26.09.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, s-a admis acțiunea formulată de, reținându-se în esență următoarele:
Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr. 6805 din 06.12.2007 reclamanții, G, a, G, HG, G, au chemat în judecată SC SA - B solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta să le plătească drepturile cuvenite și neacordate reprezentând suplimentările salariale de Paști și de C pe anii 2004 - 2007, sume ce urmează a fi actualizate prin aplicarea coeficientului de inflație.
Prin cererea înregistrată sub nr. 6826 din 06.12.2007 reclamanții, -, -, și au chemat în judecată SC SA B solicitând aceleași drepturi salariale - Primele de C și de Paști cuvenite potrivit contractului colectiv de muncă în anii 2004- 2007.
Prin aceeași cerere, reclamanții din dosarul nr- au solicitat obligarea pârâtei la plata sporului pentru condiții grele în procent de 10% prevăzut la anexa nr. 7 la CCM pe anii 2005 - 2007, precum și la creșterea salarială în procent de 12% prev. de art. 128 alin. 6 pentru anul 2007.
Cu privire la aceste cereri, reclamanții au precizat ulterior că renunță la judecată( fl. 103, 104).
Prin încheierea din 07.03.2008 instanța a dispus în temeiul art. 164.pr. civ. conexarea acestei din urmă cereri la dosarul -.
În motivarea cererii lor, reclamanții au arătat că au fost salariații pârâtei și că potrivit contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul societății pentru anii 2004-2007 art. 168 (1), salariații vor beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paști și C de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe. Obligația de a plăti aceste sume nu a fost respectată de către pârâtă, astfel încât datorează sumele menționate în tabelele depuse la dosar de reclamanți la fl. 86- 98, având în vedere că salariul mediu brut a fost în 2004 de 980 lei, în 2005 de 1400 lei, în 2006 și în 2007 de 1850 lei.
Motivând în drept cererile, reclamanții au invocat dispozițiile art. 269, 238, 161 alin. 4 din Codul muncii, ale art. 168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății pe anii 2004, 2005 iar în dovedirea susținerilor lor au depus la dosar înscrisuri ( 6-14, 86-98, 104 dos. 6805/2007 și fl. 19-26 dos. 6826/2007).
întâmpinare, SC SA a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu motivarea că începând cu anul 2003, în contextul negocierilor referitoare la drepturile acordate salariaților societății, reprezentanții și cei ai au convenit ca pentru toți salariații drepturile suplimentare de C și de Paști prevăzute de art. 168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă (CCM) să fie incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, în acest sens fiind negociat și inserat în CCM art. 168 alin. 2. Această operațiune nu a avut aplicabilitate temporară limitată și a fost efectuată în anul 2003 și a continuat să producă efecte și în anii următori, timp de 3 ani neexistând nici un fel de probleme legate de interpretarea celor două alineate ale art. 168 CCM. Având în vedere că au apărute unele litigii de muncă față de exprimarea oarecum defectuoasă a acestui articol, cele două părți ale au urmat procedura prevăzută de acest contract și s-au întrunit în cadrul Comisiei Paritare ce funcționează în baza art. 9 din CCM și anexa nr. 2 la acesta, comisie care, prin decizia nr. 3793/18.06.2007 și apoi prin decizia nr. 5140/2007, a confirmat intenția părților cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază atât pentru anul 2003 cât și pentru anii următori. Prin urmare, concluzionează pârâta, SC SA a achitat salariaților săi și, deci, și reclamanților toate drepturile salariale prevăzute de CCM.
Chiar acceptând prin absurd că reclamanții ar fi îndreptățiți la primele suplimentare, pârât susține că dreptul la acțiune nu s-a născut întrucât potrivit art. 168 CCM alin.1 teza finală, text nemodificat în perioada 2003-2007, drepturile salariale suplimentare nu se acordă automat la nivelul unui salariu de bază mediu la nivel de societate ci doar subsecvent negocierilor anuale ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecăruia dintre cele evenimente.
La excepția prematurității acțiunii, pârâta a renunțat la termenul de judecată la care au avut loc și dezbaterile pe fondul cauzei.
Analizând înscrisurile aflate la dosar, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 168 CCM încheiat în 2003 între SNP SA și salariații reprezentați de cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații SA vor beneficia de câte o suplimentarea drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA, cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment urmând să înceapă negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, a modalității de acordare, a condițiilor, criteriilor și a beneficiarilor.
Alineatul 2 al aceluiași articol stabilește că în anul 2003 suplimentările salariale prevăzute de alin. 1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat ( 13 dosar).
Pârâta susține că suplimentările salariale introduse în salariul de bază în anul 2003 au fost menținute și în anii următori astfel încât obligația prevăzută de art. 168 CCM a fost îndeplinită de către societate, însă această susținere nu ar putea fi verificată de instanță decât prin efectuarea unei expertize contabile care să precizeze mai întâi modalitatea în care a fost stabilit cuantumul primelor cuvenite salariaților de Paști și C la nivelul anului 2003 ( societatea pârâtă nefăcând nici un fel de dovadă în acest sens), care să definească noțiunile de " salariu de bază mediu" despre care vorbește CCM și de " salariu mediu brut" la care fac referire adresele nr. 3084/28.11.2007, 2919/12.11.2007, ( 27,28) și care să stabilească dacă prin menținerea sumelor acordate în anul 2003 în salariile reclamanților se poate concluziona că obligația prevăzută de art. 168 CCM a fost îndeplinită de către SC SA.
În ceea ce privește baza de calcul a drepturilor salariale recunoscute de art. 168 alin. 1 CCM, deși pârâta a susținut că aceasta este reprezentată de salariul de bază mediu la nivel de, salariu ale căruia valori sunt cele stabilite prin adresele nr. 3084/2207 și 2919/12.11.2007 ( 27, 28), instanța constată că această susținere nu poate fi luată în considerare având în vedere faptul că potrivit adresei nr. 2919/12.11.2007pârâta a stabilit în mod unilateral și retroactiv abia în 2007 cuantumul salariului de bază mediu pentru anii 2003- 2007, în contradicție cu adresele transmise anula structurilor teritoriale ale care stabilesc cuantumul "salariului mediu brut" - adresele cu nr. 1566/25.03.2003, 313/25.01.2005, 713/15.05.2006 ( 8, 9 10 dosar).
Având în vedere însă, că societatea pârâta a refuzat să achite onorariul stabilit în sarcina sa, față de dispozițiile art. 287 Codul muncii potrivit cărora sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, instanța a constatat că acțiunea este întemeiată, pârâta nefăcând dovada acordării drepturilor salariale solicitate și pe cale de consecință a obligat pârâta SC SA la plata sumelor constând în prime de Paști și C pentru anii 2004- 2007, suma de 1400 lei Paște 2005, 1850 lei Paști 2006, 1850 lei Paști 2007, 980 lei -C 2004, 1400 lei C 2005, 1850 lei C 2006 sume ce au fost actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, în conformitate cu dispozițiile art. 1084 Cod civil.
Împotriva acestei sentințe a promovat recurs intimata - Membru GRUP care a criticat nelegalitatea acesteia, invocând, în esență:
- nelegal, instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, raportat la natura drepturilor salariale solicitate de intimați.
Astfel, conform dispozițiilor art.168 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă, salariații beneficiază, cu ocazia Sărbătorilor de Paști și C, de drepturi salariale suplimentare, în cuantum egal cu salariul mediu pe societate.
Drepturile pretinse de intimați nu au natura unor drepturi salariale, având caracterul unor drepturi cu caracter periodic, menționate ca atare în; pe cale de consecință, termenul de prescripție, în cauză, era cel de 6 luni, conform dispozițiilor art.283 alin.1 lit. "e" din Codul muncii, și nu de 3 ani, cum a reținut prima instanță.
- pe fondul cauzei, hotărârea, de asemenea, este nelegală, întrucât drepturile pretinse au fost incluse în salariul de bază al fiecăruia dintre intimați, conform clauzelor pe anii 2003, 2004; o astfel de clauză a fost inserată și în versiunea republicată a din anul 2005, aceasta stipulând că, în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al art.168 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat; a mai arătat recurenta că, instanța de fond nu a reținut corect voința părților semnatare, voință ce a fost consemnată, de altfel, și în adresele Comisiei Paritare nr.5140/31.08.2007 și nr.3793/18.06.2007, precum și în actul adițional la. înregistrat cu nr.1090/22.02.2008, în care se statuează că începând cu anul 2003 primele de Paști și C au devenit parte a salariului intimaților.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:
1) Referitor laexcepția prescripției dreptului la acțiuneîn raport de natura dreptului pretins, se apreciază că acest motiv este nefondat.
Astfel, prin însuși art.168 din se stipulează faptul că salariații vor beneficia cu ocazia Sărbătorilor de Paști și C de osuplimentare a drepturilor salariale, suplimentare în cuantum egal salariului de bază mediu brut pe societate.
Din interpretarea textului art.168 din astfel cum a fost redactat, rezultă că dreptul acordat cu prilejul celor două sărbători este un drept de natură salarială, fapt de altfel confirmat implicit de recurentă prin susținerea constată conform căreia începând cu anul 2003, acest drept a fost inclus în salariul de bază al angajaților.
În acest context, se constată că salariații s-au adresat instanței pentru plata unor drepturi salariale neplătite de recurentă, drepturi pentru care, dreptul la acțiune se prescrie în termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art.166 alin.1 Codul muncii și nu cel de 6 luni prevăzut la art.283 alin.1 lit. "e" al aceluiași act normativ, pentru acțiunile izvorâte din neexecutarea
2) În ce privește cel de-al doilea motiv de recurs privindfondul litigiuluise constată că și acesta este nefondat.
Din analiza contractelor colective de muncă încheiate la nivel de societate pentru perioadele 2004-2007, contracte depuse în xerocopie la dosarul instanței de fond, rezultă că art.168 alin.1 are aceeași formulare în toate contractele, în sensul că intimații, salariați ai SNP vor beneficia cu ocazia Sărbătorilor de Pași și de C de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu mediu pe SNP; cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările, vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, criteriilor, condițiilor și beneficiarilor.
2 al art.168 din contractele anterior menționate stipulează faptul că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate de, precizând, totodată, faptul că în anul 2003, suplimentările salariale de la alin.1 al articolului au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Ori, maniera de redactare a art.168 alin.2, în contractele colective de muncă, succesive și interpretarea teleologică a textului, relevă faptul că drepturile stipulate la alin.1 al articolului, au fost incluse în salariile intimaților doar pentru anul 2003, nu și pentru anii 2005-2007, pentru care, în, dreptul suplimentar este prevăzut, în mod expres, explicit, separat de salariul mediu de bază.
Totodată, se constată că, salariul mediu de bază prevăzut în art.168 alin.1 al contractelor colective de muncă, este diferit de la an la an, context în care nu poate fi reținută susținerea recurentei conform căreia dreptul suplimentar în cuantum egal cu al salariului mediu de bază ar fi inclus în calculul acestuia, recurenta neproducând nicio dovadă neechivocă, în acest sens.
În ce privește adresele nr.5140/31.08.2007 și 3793/18.06.2007 ale Comisiei Paritare și actul adițional la. înregistrat la 1090/22.02.2008, de care recurenta se prevalează, ca exprimând voința părților referitoare la interpretarea alin.1 și 2 al art.168 din, nu prezintă relevanță în speță, întrucât adresa nr.3793/18.06.2007 (fila 21 dosar fond) nu menționează calitatea persoanei semnatare, mandatul acesteia, calitatea de reprezentant la, iar ambele adrese nu au fost urmate de o decizie a conducerii societății care să stipuleze în mod explicit includerea în salariul de bază a dreptului solicitat de intimați; pe de altă parte, actul adițional la. încheiat la 21.02.2008, invocat de recurentă, este ulterior încetării efectelor contractelor colective de muncă pe anii 2004-2007, perioadă pentru care sunt pretinse drepturile obiect al prezentului litigiu.
În raport de cele anterior arătate, se reține că instanța de fond a procedat la o corectă interpretare a textului art.166 alin.1 coroborat cu art.238 alin.1 lit. "e" din Codul muncii, art.168 alin.1 și 2 din
Pe cale de consecință, apreciind în raport de motivele invocate, că, în speță, nu se impune modificarea sentinței recurate, instanța, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, urmează a respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul civil promovat de recurenta-pârâtă SC SA - GRUP împotriva sentinței civile nr.736 din 26 septembrie2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
red.sent.- /
red.dec.recurs -
tehnored. BC/ 2 ex/ 17.03.2009
Președinte:Gioacăș JănicăJudecători:Gioacăș Jănică, Romașcanu Sorina, Drăghin Camelia