Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 215/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 215/
Ședința publică de la 27 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Grigorescu
JUDECĂTOR 3: Anca Pîrvulescu
Grefier șef sectie -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții, G, G, împotriva sentinței civile nr. 1421/6 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa recurenților reclamanți, G, G, a intimaților reclamanți, -, a, G, pecum și a intimaților pârâți Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casație și Justiție-B, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, Parchetul de pe lângă Tribunlul C, Ministerul Economiei Și Finanțelor.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar au fost depuse, prin serviciul registratură întâmpinările formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B.
Se constată că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art 242 pct2 Cod procedură civilă.
Față de actele și lucrările dosarului, precum și față de motivele recursurilor, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 1421/2007a Tribunalului Covasnaa fost respinsă acțiunea reclamanților, G, G, a intimaților reclamanți, -, a, G, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casație și Justiție-B, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, Ministerul Economiei Și Finanțelor, având ca obiect recunoașterea și plata drepturilor bănești reprezentând sporul de confidențialitate de până la 15%
Pentru a pronunța această hotărâre, cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut următoarele:
În fapt reclamanții sunt sau au fost, potrivit înscrierilor din carnetele de muncă și deciziilor de eliberare din funcție salariați ai Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sf. G, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. S și Parchetul de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului.
În conformitate cu dispozițiile legale invocate de reclamanți - art.3 din Legea nr. 444/2006, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază".
Totodată, prin dispozițiile art.15 alin.1 din OG nr.6/2007 s-a prevăzut un spor de confidențialitate în cuantum de până la 15% care se acordă nu numai categoriilor de funcționari publici prevăzute în Legea nr. 444/2006, ci și funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Potrivit art. 20 alin.3 din Legea nr.656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.405/2002, s-a acordat acest spor de confidențialitate de până la 15% și membrilor plenului, precum și altor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor. Sporul respectiv se mai acordă și personalului din aparatul Consiliului pentru Disciminare care se calculează la salariul de bază brut.
Prin dispozițiile art. 21 din OG nr. 137/2000 se stabilește că persoana care se consideră discriminată poate formula acțiune privind acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării.
În speță salarizarea personalului din sistemul autorității judecătorești și stabilirea drepturilor de care aceștia beneficiază este reglementată prin legi speciale, având astfel un regim de salarizare distinct față de alte categorii de personal.
În acest sens potrivit dispozițiile OG 27/2006 magistrații beneficiază de indemnizație lunară și de alte sporuri. Reclamanții au fost retribuiți cu o indemnizație potrivit actelor normative în vigoare, la care s-au adăugat sporurile prevăzute de legiuitor.
Cât privește sporul de confidențialitate se constată că acesta se acordă restrictiv, și anume doar cadrelor militare în activitate, funcționarilor publici cu statut special, militarilor angajați pe bază de contract și personalului civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranța națională, prin ordin al ministrului sau al conducătorului instituției centrale din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Reclamanții nu sunt îndreptățiți la acordarea sporului de confidențialitate, în cauză neexistând vreo discriminare față de alte categorii profesionale, deoarece dispozițiile OG 137/2000 prevăd că exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul acestui articol priveștepersoanele aflate în situații comparabile.
Conținutul concret al atribuțiunilor de serviciu ale magistraților față de alte categorii profesionale, precum și sistemele diferite de salarizare ale diferitelor categorii profesionale fac să nu poată fi reținută o situație comparabilă între categorii profesionale distincte, respectiv magistrați, funcționari publici, demnitari, alți salariați. și prin urmare se justifică existența unor tratamente diferite, fiind vorba despre reglementări diferite ale unor situații diferite.
În speța de față instanța apreciază că nu suntem în prezența unei discriminări în sensul prevederilor nr.OUG137/2000 care să justifice acordarea de despăgubiri. În acest sens, s-a pronunțat Consiliul Național pentru combaterea discriminării, care a stabilit prin Hotărârea nr.232/29.08.2007 că neacordarea sporului de confidențialitate magistraților, deși aceștia au obligația păstrării secretului profesional, nu reprezintă un tratament diferențiat, discriminatoriu potrivit art.2 din nr.OUG137/2000. Deși această hotărâre nu este obligatorie pentru instanță, aceasta va reține ca fiind întemeiate considerentele avute în vedere la pronunțarea soluției.
Astfel, potrivit practicii diferența de tratament devine discriminare, în sensul articolului 14 din convenție, atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Curtea a apreciat în jurisprudența sa, că statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicate.
Împotriva acestei hotărâri Au formulat recurs o parte dintre reclamanți, respectiv, G, G, iar prin motivele de recurs soluția atacată este criticată pentru nelegalitate, pentru considerentele reținute cu privire la " neexistența discriminării" și a " situației comparabile".
În ceea ce privește stabilirea inexitenței discriminării, prin neacordarea sporului de confidențialitate, instanța de fond nu a analizat situația creată în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare ( aquis -ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunității Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000 ), în vederea definitivării și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane și situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
Obligația profesională, imperativă, specială și specifică de confidențialitate, îndeplinită în cadrul raporturilor de muncă reprezintă pentru procurori și personalul auxiliar de specialitate o caluză legală conform art.99lit. d, art. 4 alin 1, respectiv art. 78 alin. 1 din Legea 567/2004 și art 9 din Codul deontologic.
Așadar, deși reclamanții au obligația de confidențialitate, totuși pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.
Existența discriminării directe rezultă și din dispozițiile art 7 și art. 23 din declarația Universală a Dreptului Omului ( care garantează dreptul tuturor la protecția egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare), art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974 ( care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitatea de tratament în salarizare, fără nici o distincție), art 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție ( care interzic discriminările ), art 4 din Carta socială europeană revizuită ( ratificată prin Legea nr. 74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă, art. 5, art. 6, art. 8, art 39 alin 1 lit. a, art. 40 alin. 2 lit. c și f, art. 154 alin. 3 și art 165 și art. 155 raportat la art 1 din legea nr. 53/2003 ( care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări ), art 20, art. 16 alin 1, art. 53 și art. 41 din Constituție ( care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept acre face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă) și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii.
Criteriul după care s-a făcut distincția de către instanța de fond, este categoria socio - profesională, criteriu de diferențiere injust a personalului din unitățile bugetare, fiind de neconceput și absurd a se accepta ca obligația legală de confidențialitate se execută doar raportat la o anumită profesie.
Potrivit art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art. 29 pct. 2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecărei persoane este suspus doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Art. 2 pct. 2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea sporului de confidențialitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă deoarece restul personalului bugetar nu primește sporul de confidențialitate pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că sunt debitori ai obligației de confidențialitate.
Legiuitorul a prevăzut un singur criteriu pentru acordarea sporului de confidențialitate, îndeplinirea obligației de confidențialitate, care este unicul criteriu aplicabil și posibil în materie.
Recursul reclamanților este nefundat pentru următoarele considerente:
Reclamanții nu au beneficiat și nu beneficiază nici în prezent de drepturile salariale solicitate, neexistând un act normativ acre să prevadă acordarea sporului de confidențialitate categoriei magistraților.
Este adevărat că acest spor a fost recunoscut prin lege unor categorii de funcționari publici, dar aceste dispoziții legale nu pot fi extinse și la categoria magistraților câtă vreme acest lucru nu este prevăzut expres în actul normativ respectiv ( Legea 444/2006).
Nu poate fi reținută nici discriminarea față de aceste categorii de funcționari publici care beneficiază de acest spor deoarece cele două categorii de subiecte nu se află în situații comparabile, respectiv prestează activități diferite și beneficiază de legi de salarizare diferite.
De asemenea, nu sunt incidente nici prevederile art. 2 alin. 2 din OG nr. 137/2000 întrucât, nu este îndeplinită condiția situației comparabile, iar fără această premisă obligatorie nu se poate pune problema nici a criteriului de discriminare.
În altă ordine de idei pretențiile reclamanților au la bază premisa potrivit căreia dispozițiile legale invocate sunt discriminatorii întrucât încalcă principiul egalității instituit atât de Convenția României cât și de art. 23 din Declarația Universală a Dreptului Omului.
Cu privire la acest aspect curtea reține că instanțele ordinare pot fi sesizate doar în legătură cu constatarea faptului că o lege este aplicată în mod discriminatoriu subiecților de drept cărora li se adresează, nefiind posibil să se solicite constatarea faptului că o lege este discriminatorie și nici extinderea aplicării ei altor subiecți de drept.
În situația în care un act normativ conține dispoziții discriminatorii cu privire la anumiți subiecți de drept, soluția legală este aceea de a invoca și a se constata neconstituționalitatea respectivei norme pe considerentul că încalcă principiul egalității instituit prin legea supremă. Doar Curtea Constituțională are competența legală de a aprecia că un text legal creează o discriminare și încalcă acest pricipiu, ca atare poate stabili modalitatea în care trebuie interpretat textul respectiv pentru a elimina încălcarea principiului egalității. În acest sens părțile sau instanțele ordinare din oficiu pot invoca excepția de neconstituționalitate în cadrul procesului pendinte.
În contextul în care norma legală invocată nu a fost declarată neconstituțională în perioada în care aceasta este în vigoare, instanțele ordinare au obligația de a respecta conținutul respectivei norme, în caz contrar actul de justiție căzând în derizoriu.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 Cod procedură civilă recursul reclamanților va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanții, G, G, și împotriva sentinței civile nr. 1421/2007 a Tribunalului Covasna pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 27 Februarie 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier șef sectie, - |
Red CȘ /27.03.08
Dact AG / 2.04.2008/ 2 ex
Jud fond / pricină/
Președinte:Cristina ȘtefănițăJudecători:Cristina Ștefăniță, Nicoleta Grigorescu, Anca Pîrvulescu
