Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 2378/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA cod operator 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
Secția de litigii de muncă și asigurări sociale
DOSAR NR-
Decizia civilă nr. 2378
Ședința publică din 3 iulie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Carmen
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către pârâta România împotriva sentinței civile nr. 1545 pronunțată la 20 martie 2008 de către Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns pentru pârâta recurentă avocat, pentru reclamantul intimat avocat.
Procedură completă.
Recursul este scutit de taxa de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantului intimat a depus la dosar concluzii scrise.
Constatând că nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Reprezentanta pârâtei recurente a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul reclamantului intimat a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului de față a constatat următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș la 14 noiembrie 2007 sub nr. 8479/30, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta România, solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâta să-i acorde sporul de vechime în cuantum de 25% din salariul lunar ce i se cuvine potrivit vechimii în muncă începând cu 14.11.2004 și până la pronunțarea hotărârii, indexat și actualizat, precum și, în continuare, lunar, pe durata derulării contractului individual de muncă încheiat cu pârâta.
În motivarea acțiunii invederează instanței că în contractul său individual de muncă nu sunt stipulate clauze referitoare la sporul de vechime; că acțiunea nu vizează modificarea contractului individual de muncă, ci aplicarea legii la un raport de muncă determinat și că dreptul câștigat prin contractul colectiv de muncă la nivel național - spor de vechime - nu poate fi redus, negociat ori anulat, ci doar pus în executare.
Acțiunea este întemeiată în drept pe dispozițiile art. 40 alin. 3 litera d din contractul colectiv de muncă la nivel național, pe anii 2003-2006 și art. 51 alin 1 litera d din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje și operare pe anii 2003-2006.
Prin sentința civilă nr. 1545 pronunțată la 20 martie 2008, instanța a admis acțiunea, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 8308,37 RON reprezentând spor de vechime curent și neacordat reclamantului aferent perioadei 14.11.2004 - 14.11.2007, precum și în continuare lunar, pe durata derulării contractului individual de muncă încheiat cu pârâta, până la modificarea clauzelor contractului individual de muncă, a obligat pârâta la plata de către reclamant a sumei de 2228 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că nedreptățirea reclamantului la sporul de vechime rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 40 alin. 3 litera d din Contractul Colectiv de Muncă la nivel național pe anii 2002-2006 coroborat cu dispozițiile art. 51 alin. 1 litera d din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje și operare pe același interval de timp, cu aplicarea dispozițiilor art. 155, 156 și 157 din Codul Muncii.
A mai reținut că din analiza contractului individual de muncă al reclamantului nu rezultă că părțile, la încheierea acestuia, ar fi convenit introducerea sporului de vechime în salariul de bază; că salariul a fost negociat fără spor de vechime, context în care devin aplicabile dispozițiile enunțate; că sporul de vechime nu poate fi diminuat, negociat ori anulat, ci doar pus în executare, procentul acestuia precum și cuantumul aferent rezultând din expertiza judiciară efectuată în cauză.
În termen legal, împotriva sentinței civile menționate mai sus, a declarat recurs pârâta România L, recurs înregistrat la Curtea de Apel Timișoara sub nr-.
Solicită modificarea sentinței recurate în sensul respingerii recursului ca neîntemeiat.
Invocă ca temei de modificare dispozițiile art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041cod procedură civilă.
Arată că la momentul negocierii și încheierii contractului individual de muncă, voința părților a fost clar exprimată în sensul absorbției sporului de vechime în salariu, deoarece contractul individual de muncă face referire la salariul lunar, nu la salariul de bază; că manifestarea de voință a operat în chiar momentul încheierii contractului individual de muncă, motiv pentru care sunt incidente dispozițiile art. 40 alin. 2 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național aplicabil la momentul încheierii contractului individual de muncă, dispozițiile care prevăd expres posibilitatea includerii sporului de vechime în salariu.
Mai arată că determinarea sporului de vechime se face prin negociere între angajat și angajator; că instanța de fond nu a avut în vedere procesul verbal de control al ITM T nr. 15359/12.12.2005 care, în cuprinsul anexei 1 pag. 7 menționează că în cadrul societății sporul de vechime este inclus în salariul negociat și contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul unității pe anii 2001-2003 care, în cuprinsul art. 27.2 prevede în mod expres că sporul de vechime este inclus în salariul negociat.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, reclamantul intimat a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Arată că salariul lunar brut stabilit la angajare nu a cuprins și nu cuprinde nici în prezent vreun spor de vechime; că la angajare nu a contat vechimea în muncă, ci doar pregătirea profesională și locul de muncă unde urma să lucreze; că dacă sporul de vechime ar fi fost cuprins în salariul de bază nu mai apărea rubrica spor de vechime pe fluturașul de salariu; că la tranșa lui de vechime de 20 de ani i s-a acordat sporul minim de 25%; că nu se află printre cei 37 de salariați la care se referă procesul verbal al ITM; că printr-un contract la nivel de unitate nu pot fi acordate drepturi mai puține decât cele stabilite prin contractul la nivel de ramură.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041Cod Procedură Civilă, instanța a apreciat recursul neîntemeiat, urmând a-l respinge cu următoarea motivare:
În conformitate cu dispozițiile art.241 alin.1 lit.c din Codul muncii și ale art.11 alin.1 lit.c din Legea nr.130/1996, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, indiferent dacă angajatorul respectiv a participat sau nu, direct ori prin reprezentare de către o federație sau confederație patronală la negocierea și încheierea unor asemenea contracte colective.
Art.238 alin.2 din Codul muncii prevede că: "contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă". Astfel, orice contract individual de muncă se încheie nu numai în considerarea prevederilor legii, ci și în considerarea clauzelor contractelor colective ce îi sunt aplicabile salariatului în cauză. Potrivit art.247 din Codul muncii, "în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior". Prin urmare, dacă la nivelul angajatorului sau, eventual, a grupului de angajatori nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură.
Aceste prevederi se întemeiază pe natura juridică a contractului colectiv de muncă, și anume aceea de izvor de drept, precum și pe împrejurarea că un asemenea contract reprezintă o excepție de la principiul relativității efectelor contractelor, așa cum rezultă din asamblul dispozițiilor legale în materia contractelor colective de muncă.
Recurenta susține că prima instanță nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de probă, și anume: contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul unității pe anii 2001-2003, care la art.27.2 prevede că sporul de vechime este inclus în salariul de bază negociat și care, deși nu a fost înregistrat, poartă semnătura părților ce l-au negociat și trebuie privit ca un început de dovadă scrisă, posibil a fi completat cu alte mijloace de probă.
Conform art.25 alin.3 din Legea nr.130/1996, "contractele colective de muncă se aplică de la data înregistrării". Pe cale de consecință, un contract colectiv de muncă neînregistrat în condițiile prevăzute de lege este inaplicabil părților semnatare, fiind inexistent din punct de vedere juridic, astfel încât nu poate fi privit ca un început de dovadă scrisă, posibil a fi completat cu alte mijloace de probă,
Întrucât, în speță, nu există contract colectiv de muncă încheiat la nivel de angajator sau la nivel de grupuri de angajatori, reclamantului îi sunt aplicabile prevederile contractelor colective de muncă la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje și apărare, aflate în vigoare în perioada 14 iunie 2003 - 14 iunie 2006.
Deși art.40 alin.3 lit.d din contractul colectiv de muncă unic la nivel național precizează doar limita minimă și cea maximă a sporului de vechime ce poate fi stabilit, urmând ca determinarea lui între aceste limite să fie făcută, prin negociere, între angajator și angajat, prima instanță nu a depășit prerogativele puterii judecătorești și nu a intrat într-un domeniu rezervat exclusiv negocierii, așa cum susține recurenta, deoarece art.51 alin.1 lit.d din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje și apărare prevede sporurile minime de vechime ce se acordă în condițiile acestui contract după cum urmează: spor de 5% pentru o vechime în muncă de 3-5 ani; spor de 10% pentru o vechime în muncă de 5-10 ani; spor de 15% pentru o vechime în muncă de 10-15 ani; spor de 20% pentru o vechime în muncă de 15-20 ani și un spor de 25% pentru o vechime în muncă de peste 20 de ani. Ori, în cauză este aplicabil acest contract, conform art.247 din Codul muncii. Față de prevederile art.238 alin.1 din Codul muncii, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură poate conține dispoziții mai favorabile salariaților decât cel încheiat la nivel național.
Din cuprinsul contractului individual de muncă al reclamantului nu rezultă că sporul de vechime cuvenit acestuia, potrivit art. art.51 alin.1 lit.d din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje și apărare și vechimii în muncă a acesteia, este conținut în salariul negociat de părți.
Procesul-verbal de control al ITM T nr.15359/12.12.2005, depus la dosar după prima zi de înfățișare și care reține că "sporul de vechime este inclus în salariul negociat, motiv pentru care salariul minim negociat în societate este cu 20% mai mare decât salariul minim pe economie", nu indică temeiul pe baza căruia s-a ajuns la o asemenea concluzie, astfel încât nu poate justifica apărarea pârâtei, cu atât mai mult cu cât art.287 din Codul muncii prevede că sarcina probei, în conflictele de muncă, revine angajatorului, care este obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Având în vedere probele administrate în cauză, și anume: înscrisurile, reprezentând contractul individual de muncă al reclamantului, contractele colective de muncă la nivel național și de ramură, precum și raportul de expertiză judiciară, instanța apreciază că instanța de fond a stabilit în mod corect că reclamanta este îndreptățită la aplicarea sporului de vechime pe perioada 14.11.2004 - 14.11.2007, acest drept fiind prevăzut de dispozițiile art. 40 alin. 3 lit. d din contractul colectiv de muncă la nivel național coroborate cu dispozițiile art. 51 alin. 1 lit. d din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, prevederi aplicabile în cauză în temeiul art.236 și următoarele din Codul Muncii.
Din cele expuse anterior rezultă că hotărârea recurată este temeinică și legală, nefiind incident niciunul din motivele de recurs invocate de către pârâta-recurentă, respectiv cele reglementate de art.304 pct.9 coroborat cu cele ale art.304 ind.1 din Codul d e procedură civilă.
În considerarea celor de mai sus, având în vedere dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează a se respinge recursul declarat pârâta ca neîntemeiat.
In privința cheltuielilor de judecată urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 274 cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către pârâta România împotriva sentinței civile nr. 1545 pronunțată la 20 martie 2008 de către Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul.
Obligă pârâta recurentă la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 3 iulie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
pentru, aflată în semnează
președintele secției,
Grefier,
Red. MB/dact. MB
2 ex.
28.07.2008
Primă instanță:
, - Tribunalul Timiș
Președinte:Maria Ana BibereaJudecători:Maria Ana Biberea, Ioan Jivan, Carmen
