Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 2495/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2495/R/2009
Ședința publică din 16 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECĂTORI: Laura Dima, Sergiu Diaconescu Daniela Griga
- -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr. 39 din 12 ianuarie 2009 Tribunalului Cluj pronunțate în dosar nr-, privind și pe intimații, A, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta pârâtei recurente SC SA, avocat -, reprezentantul reclamanților intimați, avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 10 noiembrie 2009, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamanților intimați, întâmpinare prin care solicită respingerea recursului.
Curtea, pune în discuția părților excepția inadmisibilității cererii de suspendare a executării silite.
Reprezentanta pârâtei recurente SC SA solicită respingerea cererii de suspendare a executării.
Reprezentantul reclamanților intimați solicită respingerea cererii de suspendare având în vedere că nu s-a depus cauțiunea stabilită.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul reclamanților intimați solicită respingerea recursului pentru motivele invocate prin întâmpinarea depusă la dosar, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.39 din 12.01.2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții, A, și în contradictoriu cu pârâta
A fost obligată pârâta să achite fiecărui reclamant suma de 550 lei reprezentând suplimentarea drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă, pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă aferentă anului 2006.
Totodată a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că excepțiile invocate de pârâtă, sunt nefondate, în primul rând, prevederile art. 283, lit. c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator. În al doilea rând instanța reține calitatea procesuală activă a reclamanților, ca foști angajați ai pârâtei care solicită plata unor drepturi salariale neacordate.
Reclamanții au fost angajații pârâtei, având funcții diferite in cadrul, fiind concediați în cursul anului 2006 și 2007. Din analiza carnetelor de muncă depuse rezultă că reclamanții au fost concediați în perioada 02 - 30.11.2006 și 23.02.2007- 01.08.2007.
Conform Contractului Colectiv de Muncă nr. 288 din 15 februarie 2006 la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anul 2006, respectiv disp. art. 176 din acesta, prevede la alin. 1-3 că " u ocazia unor evenimente anuale, Paște, ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă), salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă. (2) Fiecare din adaosurile de mai sus va avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor prezentului contract. (3) Condițiile și criteriile de acordare se vor stabili în contractele colective de muncă încheiate la nivele inferioare.
Nu pot fi primite susținerile pârâtei, conform cărora respectivele drepturi salariale ar fi fost introduse în salariu, contractul colectiv de muncă implicând o negociere colectivă, fiind convenția încheiată în formă scrisă intre angajator sau organizația patronală pe de o parte, si salariați, reprezentați prin sindicate ori in alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, părți care, în cazul când respectivele drepturi salariale ar fi fost introduse anterior în salariu, nu ar mai fi menționat acordarea acestora. Mai mult, conform art. 244 din Codul muncii, clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru. Astfel, deși legal exista posibilitatea ca părțile să înlăture dispozițiile art. 176 din CCM, cu ocazia negocierilor, acestea au omis să o facă.
Pârâta nu a dovedit faptul că majorările salariale invocate nu au fost indexări anuale ale salariilor potrivit negocierilor cu organizațiile sindicale, ci introducerea respectivelor suplimentări a drepturilor salariale u ocazia unor evenimente anuale în salarii.
Potrivit dispozițiilor art. 239 din Codul muncii, prevederile contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizație sindicală, iar conform art. 243 din Codul muncii executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, neîndeplinirea obligațiilor asumate prin acesta atrăgând răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
Instanța a reținut că acțiunea reclamanților privind plata drepturilor salariale cuvenite și neacordate reprezentând aprovizionarea de toamnă-iarnă pe anii 2006 și 2007, conform art. 176 din CCM la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze, este întemeiată în parte, respectiv doar pentru anul 2006, deoarece, la momentul la care trebuiau acordate drepturile salariale pe anul 2007, reclamanții nu mai erau angajații pârâtei. Instanța mai reține că potrivit prevederilor art. 176 alin.4 din respectivul contract colectiv " cu minimum 15 zile înainte de evenimentul pentru care se acordă oricare din adausuri, vor începe negocierile cu organizațiile sindicale pentru stabilirea valorii concrete care se acordă ". Din aceste prevederi legale reiese faptul că respectivele adausuri salariale se acordă doar angajaților, astfel că instanța a admis în parte acțiunea reclamanților în contradictoriu cu pârâta
Prin recursul de declarat pârâta se solicită modificarea în întregime a sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată. S-a solicitat și suspendarea executării sentinței până la soluționarea irevocabilă a cauzei.
În motivarea recursului, s-a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, susținându-se că dreptul pretins de reclamanți și reglementat în capitolul referitor la protecția socială a salariatului din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate este supus termenului de prescripție de 6 luni conform art.281 alin.1 lit. e Codul muncii.
S-a invocat excepția lipsei calității procesuale active motivată de inexistența dreptului subiectiv pretins de reclamant sens în care s-a arătat că absența negocierilor patronat sindicat cu privire la cuantumul acestui drept dovedește includerea sa în salariul de bată.
În fine s-a susținut că reclamantul tinde să se îmbogățească fără justă cauză prin solicitarea unor drepturi care i-au fost acordate anterior.
Ulterior, pârâta a invocat ca motiv de ordine publică, excepția necompetenței teritoriale a primei instanțe, apreciind că art. 298 alin.2 ultima teză Codul muncii nu a abrogat art. 72 din Legea nr. 168/1999, care stabilește competența de soluționarea a conflictelor de drepturi în favoarea instanței în a cărei circumscripție își are sediul unitatea.
În acest sens, pârâta a apreciat că abrogarea implicită nu este posibilă în raport de dispozițiile art. 62 și 63 din Legea nr. 24/2000.
Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate, Curtea va respinge recursul declarat de pârâta SC SA ca nefondatpentru următoarele considerente:
Întrucât conform art. 137 Cod procedură civilă excepțiile procesuale se soluționează prioritar față de aspectele relative la fondul cauzei, se va analiza în primul rând motivul de recurs referitor la prescrierea acțiunii, respectiv termenul în care trebuia formulată acțiunea.
Art. 283 alin. (1) din Codul muncii prevede că "Cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate:
c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator;
e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia".
Potrivit alineatului 2 al aceleiași norme citate, " În toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului."
De asemenea, conform art. 1 alin. (1) din Legea 130/1996 prin contractul colectiv de muncă "se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca", dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(1) din Codul muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a)- d) din Codul munciia reglementat termene speciale distincte de prescripție. Dacă s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil în cauză este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.
În consecință, întrucât acțiunea reclamanților a fost înregistrată în 30.09.2008 și se referă la obligarea pârâtei la plata unor sume de bani reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate, aferente anilor 2006, 2007 în mod corect prima instanță a respins excepția prescripției invocată de recurentă.
De asemenea, sub aspectul competenței teritoriale, Curtea constată că art. 72 din Legea nr. 168/1999 a fost abrogat implicit prin art. 298 alin. 2 ultima liniuță din Codul muncii, coroborat cu art. 284 alin. 2 din același act normativ.
În acest sens, Curtea observă că deși Codul muncii reprezintă cadrul normativ general în materia dreptului muncii, cuprinde și norme speciale de procedură referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi, cum sunt capitolul II și III din Titlul XII, ceea ce semnifică egalitatea forței ierarhice a celor două norme, precum și valabilitatea doar a normei ulterioare deoarece tratează strict aceeași probleme, iar paralelismele legale nu sunt posibile
În privința fondului, Curtea constată că art.40 alin.2 lit.c din Codul muncii prevede că angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege și din contractele colective de muncă. Prin Contractul Colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze încheiat pe anul 2000 înregistrat la sub nr.53346/06/25.04.2000, prelungit prin acte adiționale succesive, actul adițional nr.430/20.02.2005 și CCM la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze încheiat pe anul 2006, înregistrat la sub nr.288/02/15.02.2006 a cărui aplicare s-a prelungit prin actul adițional nr.397/12.02.2007 pe o perioadă de minim un an de la data înregistrării, s-a prevăzut, la articolul 176, că salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaus, în sumă fixă cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, Ziua meseriei, C precum și în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, fiecare adaus fiind în cuantum minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor acestui contract.
Potrivit art.241 alin.1 din Codul muncii și art.11 din Legea 130/1996 privind Contractul colectiv de muncă, clauzele contractelor colective produc efecte pentru toți salariații angajatorului, pentru toți salariații din grupul de angajatori, pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul.
Chiar dacă la nivel de "" există un contract colectiv de muncă, legal încheiat între partenerii sociali SA și, aplicabil, care nu cuprinde clauzele de natura celor solicitate de reclamantă, în speță sunt aplicabile disp.art.176 din CCM la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, deoarece potrivit articolului 8 alin. 2 din Legea 130/1996 contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin Contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de ramură (în speță).
În consecință, reclamanții sunt îndreptățiți să primească drepturile bănești solicitate.
Pârâta nu a contestat existența dreptului solicitat, ci chiar îl recunoaște, însă susține că ar fi fost inclus în salariul de bază în anul 1997. Pârâta nu a făcut dovada achitării dreptului cuvenit pentru anii 2006 și 2007.
Pârâta nu a probat nici faptul că începând cu data de 1.06.1997 suplimentările solicitate ar fi fost incluse în salariu de bază, conform art.168 alin.3 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității "", întrucât nu a depus la dosar un act adițional în acest sens, așa cum prevedea chiar textul art.168 alin.3, din CCM la nivel pentru anul 1997.
vând în vedere dispozițiile art.287 din Codul Muncii, care prevăd că, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, faptul că pârâta nu a făcut dovada achitării drepturilor salariale suplimentare reprezentând suplimentări salariale pentru aprovizionarea toamnă-iarnă solicitate de reclamant în calitate de angajat și la data promovării acțiunii, curtea constată că reclamant ul este îndreptățit să beneficieze de drepturile suplimentare salariale solicitate.
Actul adițional din 2008 la contractul colectiv de muncă nu poate produce efecte pentru o perioadă anterioară încheierii sale, decât cu încălcarea principiului neretroactivității care este aplicabil și în privința clauzelor interpretative din contractul colectiv de muncă.
În acest sens, art. 31 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă stabilește că:
"(1) Clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru.
(2) Modificările aduse contractului colectiv de muncă se comunică, în scris, organului la care se păstrează șidevin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților."
Așadar, nu există un temei legal pentru întinderea efectelor acestei clauze contractuale asupra unei perioade anterioare încheierii actului adițional.
Curtea observă, de asemenea, că motivele de recurs referitoare la excepția lipsei calității procesuale active și la îmbogățirea fără justă cauză a reclamanților sunt bazate tot pe considerente asupra fondului cauzei.
Astfel, pe de o parte este evidentă calitatea reclamanților de salariați ai pârâtei, ceea ce le conferă legitimare procesuală în acțiunea având ca obiect plata unor drepturi salariale, iar pe de altă parte realizarea unei îmbogățiri fără justă cauză implică un beneficiu necuvenit reclamanților, aspect însă nefondat, după cum s-a arătat anterior.
Pentru considerentele expuse anterior, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1 ) Cod procedură civilă Curtea urmează să respingă recursul declarat de pârâtă, care în temeiul art.274 pr.civ. va fi obligată să plătească reclamanților suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs (onorariu de avocat - fila 155).
Având în vedere că suspendarea executării hotărârii atacate nu se poate dispune decât în condițiile achitării unei cauțiuni, conform art. 300 alin. 3.pr.civ. pe care însă recurenta nu a achitat-o, Curtea de Apel va respinge ca inadmisibilă cerere de suspendare executării sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtaSAîmpotriva sentinței civile nr. 39 din 12.01.2009 Tribunalului Cluj pronunțate în dosar nr-, pe care o menține.
Respinge ca inadmisibilă cerere de suspendare executării sentinței.
Obligă pe recurent să plătească intimaților, A,suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 16.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Laura Dima, Sergiu Diaconescu Daniela Griga
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./
23 ex./03.12.2009
Președinte:Laura DimaJudecători:Laura Dima, Sergiu Diaconescu Daniela Griga
