Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 261/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.261/
Ședința publică din 03 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 2: Benone Fuică
JUDECĂTOR 3: Mihaela Neagu
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanții și, domiciliați în com. S Ciorăști, jud. V, împotriva sentinței civile nr.658/14.10.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în contradictoriu cu intimata - pârâtă PRIMĂRIA COMUNEI S CIORĂȘTI, jud.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurenții - reclamanți și, pentru intimata - pârâtă PRIMĂRIA COMUNEI S CIORĂȘTI consilier juridic în baza delegației pe care o depune la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Recurenta - reclamantă solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și în rejudecare admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. Consideră că sunt îndreptățiți să primească indemnizația de dispozitiv. Potrivit art.9 din ordinul MAI nr. 496/2003 indemnizația de dispozitiv se acordă personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice. Depune la dosar concluzii scrise susținute oral în fața instanței. De asemenea, depune calculul pretențiilor solicitate.
Recurentul - reclamant achiesează la concluziile depuse de recurentă și solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Reprezentantul intimatei - pârâte lasă la aprecierea instanței.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.658/14.10.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei S Ciorăști, Județul
Pentru a pronunța hotărârea judecătorească prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- reclamanții și, în calitate de primar și viceprimar al comunei S Ciorasti, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul local al comunei S Ciorăști, au solicitat ca prin hotărâre judecătorească pârâtul să fie obligat la plata indemnizației de dispozitiv de 25% din salariul de bază, retroactiv, începând cu data de 1.01.2005 și în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu, actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate si consemnarea în carnetele de muncă a acestei indemnizații.
În motivarea cererii reclamanții au invocat disp.art.13 din Legea nr.138/1999 cu modificările ulterioare privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice, prevederile constituționale capitolul V în sensul că impun premise de regim unitar de reglementare, arată că la nivel național în alte departamente administrativ teritoriale au fost recunoscute și plătite aceste drepturi, făcând astfel mențiune și cu privire la practica judiciară.
Reclamanții au invocat de asemenea prevederile nr.OUG123/2003, art.25 al.2, ale art.29 al.2 din Legea nr.188/1999, privind statutul funcționarilor publici, art.1 din nr.OUG24/2000 și pe cele ale Ordinului nr.496/2003, arătând că prin art.II pct.2 și 3 din Ordinul nr.496/2003 a fost reglementată acordarea indemnizației de dispozitiv și personalului din domeniul administrației publice, definit prin Ordinul nr.496/2003 ca fiind funcționarii publici și personalul contractual din MIRA. Se definește personalul civil ca fiind reprezentat prin funcționari publici și personalul contractual din MAI.
Din actele și lucrările dosarului instanța reținut următoarele:
Reclamanta este primarul comunei S Ciorăști începând cu data de 24.06.2004 și până în prezent, iar reclamantul este viceprimarul aceleași comune din data de 24.06.2004 până în prezent împrejurare ce rezulta din înscrisurile aflate la filele nr. 7-11 din dosar.
Funcția ocupata de reclamanți este funcție de autoritate publică aleasă conform art. 61 din Legea 215/2001 raportat la anexa 22 din Legea 154/1998, iar prin art. 57 al.4 din Legea nr.215/2001 se prevede că primarul și viceprimarul nu beneficiază de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege, acest text fiind în vigoare din 06 iulie 2006.
Potrivit art. 3 alin 1-5 din OG 10/2008, persoanele care ocupa funcții de demnitate publică alese și numite, nu beneficiază de premii, de sporul de vechime în munca si nici de alte sporuri prevăzute de lege. Reclamantul nu poate beneficia de dispozițiile Legii nr.40/1991 întrucât nu are calitatea de salariat și activitatea sa nu este apreciată de vreun organ ierarhic superior, ci doar de electorat cu ocazia alegerilor locale.
Cum reclamanții fac parte din categoria persoanelor care ocupa funcții de demnitate publica alese si se încadrează in anexa VII /3a din /2008 la care se refera art. 3 precum și pentru celelalte motive de mai sus instanța a constatat ca aceștia nu beneficiază de drepturile solicitate, fiind respinsă acțiunea ca neîntemeiată.
Văzând că acțiunea este scutită de taxă de timbru și opinia asistenților judiciari este aceeași cu cea a judecătorilor.
Împotriva sentinței civile au declarat recurs reclamanții și, criticând- ca fiind netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente:
Instanța nu a dat dovadă de rol activ și nu a depus diligențe pentru aflarea adevărului, astfel încât a pronunțat o sentință cu încălcarea și aplicarea greșită a legii precum și autorității de lucru judecat.
Au apreciat că instanța le-a restrâns exercițiul unor drepturi stabilite și reglementate de actele normative în vigoare.
Au invocat modalitatea de soluționare a cererilor având ca obiect aceleași drepturi promovate de funcționarii publici,pentru care instanța de contencios administrativ i-a obligat pe pârâți să achite și să consemneze în carnetele de muncă aceste drepturi bănești.
Pornindu-se de la aceleași premise și ipoteze juridice s-a ajuns la concluzii diferite, considerându-se astfel ca fiind încălcate prevederile art.16 din Constituția României.
Au invocat prevederile art.3 al.5 din nr.OG10/2008 drepturile salariale incluzând și indemnizația solicitată,fiind permis de legiuitor să beneficieze de salariul de merit.
Nu este asigurat un cadru legal care să elimine inechitățile dintre persoanele care ocupă funcție de demnitate publică create prin acordarea unor drepturi de natură salarială în baza hotărârilor definitive și irevocabile ale unor instanțe de judecată, nefiind corelate drepturile acordate cu obligațiile impuse.
Au mai invocat faptul că persoanele care ocupă funcție de demnitate publică sunt asimilate, după caz, atât funcționarilor publici cât și personalului contractual.
Prin Ordinul nr.496/2003 s-a urmărit ca în rândul personalului care beneficiază de sporul de dispozitiv să fie cuprins primarul și viceprimarul care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice,asigurându-se astfel un tratament egal tuturor salariaților din cadrul aceleiași autorități.
Categoriile de personal vizate sunt considerate ca aflându-se în situații similare sau analoage, aspect esențial în stabilirea existenței unei discriminări interzisă prin dispozițiile art.2 al.1 din nr.OG137/2000 și dispozițiile art.14 din CEDO.
Au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței civile și obligarea pârâșilor la alocarea, calcularea și plata drepturilor bănești reprezentând indemnizație de dispozitiv lunară, în cuantum de 25% din salariul de bază începând cu data de 01.01.2005 și în continuare, sume actualizate în raport cu rata inflației de la data scadenței fiecărei indemnizații și până la efectuarea plății efective.
În drept și-au întemeiat recursul pe dispozițiile rt.304 și urm. Cod procedură civilă, Legea nr.138/1999, nr.OUG63/2003, Ordinul nr.496/2003, nr.OUG24/2000, nr.OUG123/2003 și nr.OUG30/2007.
Au depus la dosarul cauzei practică judiciară, Ordinul nr.496/28.07.2003, un calculul al sumelor pretinse, adresa emisă de Direcția Județeană de Statistică
Pârâta nu a formulat întâmpinare.
Examinând recursul astfel declarat pe baza motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu prevederile art.3041Cod procedură civilă, curtea îl apreciază ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Problema pusă în discuție vizează pretențiile recurenților-reclamanți de obligare a intimatei-pârâte Primăriei comunei S Ciorăști, județul V, la alocarea, calcularea și plata indemnizației de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, începând cu data de 01.01.2005 și în continuare, în formă actualizată cu coeficienții ratei de inflație, cât și consemnarea în carnetele de muncă a indemnizației solicitate.
Temeiul instituirii și acordării indemnizației de dispozitiv îl constituie prevederile art.13 din Legea nr.138/1999 și ale art.9 din Ordinul nr.496/28.07.2003.
De menționat faptul că recurenții-reclamanți exercită o funcție de demnitate publică în calitatea de primar și respectiv viceprimar al comunei S Ciorăști, județul
În referire la Ordinul nr.496/28.07.2003 emis de Ministrul Administrației și Internelor se modifică și se completează Ordinul nr. 275/2002 al Ministerului d e Interne de aprobare a normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor legii cu privire la salarizarea personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, prevăzute în anexa nr. 1, care, conform art. 64 din Legea nr. 138/1999, a fost dat în aplicarea acestei din urmă legi.
Această lege, așa cum îi indică denumirea, are ca sferă de reglementare salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Prin urmare, ordinul sus menționat a fost adoptat în vederea interpretării și asigurării executării legii sus menționate, astfel că nu îi poate lărgi sfera de aplicare.
De altminteri, ordinul nici nu o face, neexistând nicăieri vreo mențiune expresă că indemnizația de dispozitiv s-ar aplica și personalului contractual din administrația publică locală, astfel încât să se lărgească nepermis, printr-un act juridic cu forță inferioară legii, dat în aplicarea acesteia, nepublicat în Monitorul Oficial, sfera de aplicare legii, astfel cum este circumscrisă în art. 1 al acesteia.
Potrivit disp. art. 1 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții,Dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției".
Prin urmare, sunt trei categorii de persoane a căror salarizare este reglementată de această lege, fiindu-le prin urmare aplicabile și prevederile Ordinului nr. 275/200 completat prin Ordinul nr. 496/2003 și anume: personalul militar; personalul civil contractual; personalul civil funcționari publici din instituțiile menționate, clasificare a cărei utilitate urmează a se releva mai jos.
în interpretarea aplicabilității indemnizației de dispozitiv au intervenit după modificarea Ordinului nr. 275/2002 al Ministerului d e Interne prin Ordinul nr. 496/2003 al Ministrului Administrației și Internelor.
Prin acest din urmă ordin, s-a statuat:,După punctul 9.1 se introduce punctul 9.2 cu următorul conținut:,9.2 indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".
Din art. 13 al Legii nr. 138/1999, în forma în vigoare la momentul adoptării ordinului, reiese că de această indemnizație beneficiază atât militarii cât și personalul civil;,Cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază".
Interpretarea legii trebuie raportată la sfera generală de reglementare a Legii nr. 138/1999, adică la categoriile de personal salarizate potrivit acestei legi, astfel cum sunt menționate în art. 1.
În ceea ce privește completarea adusă prin pct. 9.2. introdus prin Ordinul nr. 496/2003, curtea reține că, pentru a se afla în limitele legii în aplicarea căreia s-a dat, referirea la personalul civil din administrația publică se referă la personalul contractual din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, instituții care se integrează administrației publice centrale, aceasta fiind singura interpretare în conformitate cu legea.
Or, reclamanții funcționează în cadrul Primăriei Comunei S Ciorăști, iar nu în cadrul unei instituții publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, astfel că reglementările art. 13 din Legea nr. 138/1999 și ale art. 9.2. din Ordinul nr. 275/2002 modificat prin Ordinul nr. 496/2003 nu îi sunt aplicabile.
Nu se poate reține discriminarea în sensul nr.OG 137/2000 deoarece salarizarea diferită este determinată de condițiile de muncă diferite, de specificul muncii și de diferența dintre unitățile în care sunt încadrați funcționarii publici.
A constituit astfel opțiunea legiuitorului de a reglementa prin actele normative enumerate drepturile în favoarea unor asemenea categorii profesionale, iar examinarea soluției alese excede cadrului legal al discriminării stabilit prin nr.OG137/2000.
Potrivit art.1 din nr.OG137/2000, au caracter discriminatoriu prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane aflate în situații comparabile.
Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, interpretând art.14 din Convenție,a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se fac distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Prin Decizia nr.818/2008 a Curții Constituționale s-au considerat ca fiind neconstituționale prevederile art.27 al.1 din nr.OG137/2000, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Totodată, Curtea Constituțională a constata că unele dispoziții ale Ordonanței Guvernului nr.137/2000, și anume prevederile art.1, art.2 alin.(3) și art.27 alin.(1), lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia, așa cum s-a și întâmplat în cauzele în care au fost ridicate excepțiile, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinde în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 alin.(4) din Constituție, precum și prevederile art.61 alin.(1), în conformitate cu care Parlamentul este bunica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă în condițiile art.115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală.
Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență,misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art.126 alin.(1) din Legea fundamentală, adică de a soluționa,aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Practica judiciară invocată este reprezentată de sentințe pronunțate de către tribunale și nu pot fi obligatorii pentru Curtea de Apel.
Mai mult, Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin hotărârea pronunțată la data de 6 decembrie 2007 în cauza Beian împotriva României a precizat faptul că, divergențele de jurisprudență constituie, prin natura lor, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale iar rolul de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței revine instanței supreme.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art.312 al.1 Cod procedură civilă va fi respins ca nefondat recursul declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr.658/14.10.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții și, domiciliați în com. S Ciorăști, jud. V, împotriva sentinței civile nr.658/14.10.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 03 Martie 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
: /03.04.2009
:/2 ex./ 06.04.2009
Fond:-
Asistenți judiciari:-
Președinte:Virginia FilipescuJudecători:Virginia Filipescu, Benone Fuică, Mihaela Neagu
