Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 2809/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR Nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 2809
Ședința publică din data de 06 Mai 2009
Completul compus din:
Președinte: JUDECĂTOR 1: Mariana Pascu
JUDECĂTOR 2: Ligia Epure
JUDECĂTOR 3: Corneliu Maria
Grefier - -
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA - Membru Grup, împotriva sentinței civile nr.2798/17.04.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect, drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurenta pârâtă, avocat, iar pentru intimatul reclamant, avocat.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, că Tribunalul Dolj nu a comunicat dacă recurenta pârâtă a formulat recurs și împotriva capătului de cerere referitor la art.50 alin.1 din CCM, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul părților.
Avocat pentru recurenta pârâtă, referitor la primele de paște și C, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii.
Avocat pentru intimatul reclamant, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței Tribunalului Dolj și pentru capătul de cerere referitor la art.50 alin.1 din CCM, având în vedere că instanța de recurs nu a fost investită cu o cerere în acest sens.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 2798/17.04.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă.
S-a dispus obligarea societății-pârâte la plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând suplimentări salariale corespunzătoare sărbătorilor de C pentru anul 2005 precum și a celor de Paști pentru anii 2005 calculate la nivelul salariului de bază mediu la nivelul societății, și indexate în raport de indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
S-a dispus obligarea societății pârâte să plătească reclamantului indemnizația de concediere cuvenită în funcție de vechime conform art.50 al.1 din Contractul colectiv de muncă actualizată în raport de indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
S-a dispus obligarea pârâtei către reclamantă la 100 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârât cu privire la aplicarea dispoz. art.283 al.1 lit. e din Codul Muncii, apreciind că în cauză sunt aplicabile dispoz. art.283 al.1 lit.c Codul Muncii care prevăd termenul de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Potrivit art. 168 al. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul SA pe anul 2004 cu ocazia sărbătorilor de, Paște si C salariatii vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale in cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP SA. Cu minim 15 zile inainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor incepe negocierile cu in vederea stabilirii valorii concrete, modalitătii de acordare, conditiilor, criteriilor si beneficiarilor."
Prin alin. 2 s-a menționat ca,pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse in salariul de baza al fiecărui salariat, conform modalității si in condițiile negociate cu ".
Contractul colectiv de munca la nivel de unitate pe anul 2005 menține textului alin. 1 al art. 168, aducând o modificare de conținut alin. 2, in sensul consemnarii că,în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse in salariul de baza al fiecărui salariat.
Același text se regăsește, in ultima formă menționată, in Contractul colectiv de muncă pe anul 2006.
In fine, pentru anul 2007, textul păstrează același conținut ca in contractele precedente.
Actul adițional la Contractul colectiv de munca al A nr. 8080/23.05.2000, înregistrat la. B sub nr. 2643/11.05.2005, a conferit art. 168 alin. 2 forma menționată in CCM la nivelul anului 2005.
Prin adresa Comisiei Paritare din 18.06.2007 se arata ca,părtile semnatare confirmă faptul că, in redactarea art. 168 alin. 1 si 2, la momentul negocierilor colective vointa comună a părtilor a fost aceea ca incepand cu anul 2003 primele de Paste si de C să fie introduse in salariile de baza ale fiecărui angajat .
De asemenea, prin,Nota asupra precizării situației primelor de Paște și C prevăzute în art. 168 din CCM al ", datată 31.08.2007 și semnata de reprezentanți ai patronatului și federației sindicale, se da o interpretare textului in discuție,potrivit voinței părților la semnarea contractului".
Potrivit art. 168 al. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul SA pe anul 2004 "cu ocazia sărbătorilor de Pasti si C salariatii SNP SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale".
Deci vointa părtilor a fost ca aceste prime de Paste si de C să fie materializate sub forma unor suplimentări salariale.
In cauză dispozitiile legale aplicabile sunt următoarele:
Conform art.l alin. I din Legea nr. 130/1996, contractul colectiv de munca este conventia încheiata intre patron sau organizația patronala, pe de o parte, si salariati, reeprezentati prin sindicate ori in alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligatii ce decurg din raporturile de munca.
Art. 31 din Legea nr. 130/1996 dispune ca poate interveni modificarea clauzelor contractului colectiv de munca pe parcursul executării lui, in condițiile legii, ori de cate ori partile convin acest lucru. Modificările aduse contractului colectiv de munca se comunica, in scris, organului la care se pastreaza și devin aplicabile de la data inregistrarii sau la o data ulterioara, potrivit convenției părților.
Conform art. 236 alin. 4 Codul Muncii, contractele colective de munca încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Normele enunțate subscriu, așadar, contractele colective de munca ( in egala măsura ca și contractele individuale de munca ) voinței părților semnatare, raportând aceste acte juridice cadrului general de reglementare a contractului ca act juridic bilateral.
Legea statueaza in sensul că dispozițiile contractului colectiv de munca reflecta vointa partenerilor sociali, care insa trebuie sa se manifeste întotdeauna in conformitate cu prevederile legale.
Astfel, textul art. 31 din Legea nr. 130/1996 cuprinde o norma permisiva, care dă posibilitatea modificării clauzelor contractului colectiv de munca ori de câte ori partile convin acest lucru, dar cu precizarea formalităților care trebuie "îndeplinite pentru a da eficienta unor astfel de modificări. "
Textul reia un principiu de baza aplicabil tuturor actelor juridice bilaterale, in sensul ca ele pot fi modificate potrivit acordului de voința a părților, dar numai pana la momentul încetării efectelor acestuia.
In același sens și contractul colectiv de munca poate fi modificat de părți doar pe parcursul executării lui, interpretarea și reformarea conținutului unei clauze urmând sa își producă efecte pana la momentul încetării efectelor contractului.
In speță, astfel cum a rezultat din situația de fapt, înscrisurile depuse de societatea pârâtă au vizat o reinterpretare a clauzei cuprinse in art. 168 alin. 1 si 2 din Contractul colectiv de munca la nivel de unitate, realizata după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv anual și in totală contradicție cu textul neechivoc al prevederii.
Astfel, art. 168 alin. 2 prevăzut, in fiecare din aceste contracte, că suplimentările de la alin. 1 au fost introduse in salariul de baza al fiecarui salariat doar pe anul 2003, fiind indubitabil faptul că aceleași drepturi nu au fost incluse in salariul de baza al salariaților și pe următorii ani, câtă vreme s-a menținut în același timp și textul alin. 1.
Pe de alta parte, părțile nu au consemnat in contractul colectiv de muncă pe anii 2005 și 2006 faptul că aceleași suplimentari salariale au fost incluse in salariile de baza pe anii precedenți, o asemenea interpretare fiind făcuta abia in anul 2007.
Deoarece reclamanta nu a putut beneficia de sumele respective la timpul cuvenit, ci abia după un interval mare de timp, în care moneda națională a suferit o devalorizare în cadrul procesului de inflație, instanța reținut că acesta a suferit un prejudiciu care nu se acoperă prin simpla acordare a suplimentărilor salariale solicitate.
Potrivit art.1084 din Codul Civil reclamantul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului prin reactualizarea sumelor cu coeficientul de inflație defalcat pe fiecare lună în parte de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la acordarea către reclamanta a contravalorii cotei de gaze aferentă perioadei 2005/2007, instanța a constatat că nu există temei legal sau contractual privind acordarea acestui ajutor material, dispozițiile art.187 din CCM la nivel de ramură prevăzând doar posibilitatea acordării acestui drept numai în condițiile reglementate de CCM-ul la nivel de unitate. Ori, în speță, nu s-a făcut dovada existenței unor dispoziții în CCM la nivel de unitate, în sensul prevederii și acordării cotei de gaze către salariații unității.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC SA criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs, pârâtă invocă greșita respingere de către prima instanță a excepției prescripției dreptului la acțiune cu motivarea că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură sunt incidente dispoz. art. 283 al.1 lit.c, din Codul Muncii, deși suplimentările salariale au fost solicitate în temeiul 2004, 2005, 2006, 2007, astfel că acțiunea este supusă termenului de prescripție de 6 luni.
Cu referire la fondul cauzei, recurenta pârâtă arată că instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 168 din CCM, precum și nota Comisiei paritare din 31.08.2007, prin raportare la Legea 130/1999 și la dispozițiile Codului muncii.
Soluția instanței de fond este greșită, deoarece în anul 2003, primele de Paști și de C au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat conf. art. 168 al. 2 din CCM, iar această creștere salarială a fost menținută și în anii 2004-2007, așa cum rezultă și din decizia Comisiei Paritare înregistrată 5140/31.08.2007 din care rezultă expres intenția reală a părților semnatare a CCM.
Cu adresa nr. 2919/12.11.2007 s-a făcut dovada evoluției salariului mediu de bază pe în intervalul anilor 2003-2007, rezultând că aceste creșteri salariale nu au făcut obiectul unor negocieri între Patronat și, ci se datorează adăugării lunare a cotei părți din suma rezultată însumând cele 2 prime și împărțite la 12, în acest sens intimații au încasat în fiecare an salarii mai mari decât în anii anteriori, pentru că salariu de bază includea în fiecare an primele de Paști și de
Intimata formulează întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Curtea constată a fi nefondat recursul pârâtei.
Criticile recurentei pârâte privescdoarmodul de soluționare de către prima instanță a excepției prescripției și a cererii privind acordarea primelor de Paști și C/2005-2007, sunt nefondate pentru următoarele argumente.
Din modalitatea de redactare a art. 168 din CCM rezultă că dreptul suplimentar acordat cu ocazia sărbătorilor de Paști și C este un drept de natură salarială.
Dispoziția cuprinsă în art. 283 lit. e din reglementează dreptul material la acțiune în cazul neexecutării CCM, ori a unor clauze ale acesteia, altele decât drepturile salariale, întrucât în privința acestora, legiuitorul a dat o reglementate distinctă și anume, aceea cuprinsă la lit. caa celuiași art. 283 din și ca urmare termenul de prescripție este cel reglementat de disp. art. 283 lit. c din
Nu trebuie omis faptul că tot în Codul Muncii legiuitorul a statuat că dreptul la acțiune cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate, normă cuprinsă în art. 166 al. 1 din.
Pe fondul cauzei criticile recurentei pârâte sunt nefondate pentru următoarele argumente:
CCM pe unitate pentru anul 2004 - 2007 stabilește în cuprinsul art. 168 că, angajații cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP.
La alin. 2 al art. 168, se precizează că, pentru anul 2003, suplimentările de la alin.1 vor introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Contractele colective de muncă pe unitate negociate și aplicabile la nivelul SNP pe anii 2004-2007 au menținut dispoz. art. 168 al.1.
Al. 2 al art. 168 fost însă modificat în sensul că " în anul 2003 suplimentările salariale de la al. 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Coroborând dispoz. art. 168 din CCM pe anul 2004 cu dispoz. art. 168 din CCM pentru anii 2005-2007, Curtea apreciază că părțile semnatare ale la nivelul SNP au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor salariale prev. de al. 1 art. 168 din CCM, iar în cursul anilor 2004-2007 respectivele suplimentări nu au mai fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, așa cum s-a întâmplat pentru anul 2003.
Prin adresa Comisiei paritare din 2007 se arată că părțile semnatare confirmă faptul că în redactarea art. 168 al. 1 și 2, la momentul negocierii colective, voința comună a părților a fost aceea că începând cu anul 2003, primele de Paști și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat, iar prin "Nota asupra precizării situației primelor de Paști și de C prev. în art. 168 din CCM al SA" din.2007 și semnată de reprezentanți ai Patronatului și ai Federației Sindicale se dă o interpretare textului în discuție potrivit voinței părților la semnarea contractului.
Conf. Art. 1 al. 1 din Lg. 130/1999, CCM este convenția încheiată între patron sau organizația patronală pe de o parte și salariați reprezentați prin sindicate ori prin alt mod prevăzut de lege de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.
Art. 31 din Lg.130/1999 dispune că, poate interveni modificarea clauzelor CCM pe parcursul executării lui în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru, modificări care trebuie comunicate în scris organului la care se păstrează CCM și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată convenită de părți.
Norma prevăzută de art.31 din Lg. 130/1999 este o normă permisivă care dă posibilitatea modificării clauzelor CCM ori de câte ori părțile convin acest lucru cu respectarea formalităților ce trebuiesc îndeplinite, dar numai pe parcursul executării CCM, interpretarea și reformarea conținutului unei clauze urmând să-și producă efecte până la momentul încetării efectelor contractului.
Instanța de fond a apreciat în mod corect că interpretarea clauzei cuprinse în art. 168 al.1 și 2 fin CCM la nivel de unitate s-a realizat după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv de muncă anual și cu încălcarea dispoz. art. 31 din Lg. 130/1999, și astfel nu poate produce efecte care să înlăture conținutul explicit al prevederii.
Chiar dacă Nota Comisiei Paritare ar fi apreciată ca o normă legală de modificare a dispozițiilor CCM, se constată că printr-o astfel de interpretare ulterioară, recurenta recunoaște că suplimentările salariale trebuiau incluse în salariul de bază al salariaților și ulterior anului 2003, însă nu a făcut dovada că aceste drepturi salariale care se raportează la salariul de bază mediu pe SNP au fost achitate salariaților.
Se constată astfel, că instanța de fond a interpretat corect dispoz. art. 168 al. 2 din Contratele colective de muncă pe anii 2004-2007, că voința reală a părților contractante a fost aceea că drepturile prev. la alin. 1 au fost incluse în salariile angajaților doar pentru anul 2003.
Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art. 312 Cod pr. civ. va respinge recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC SA - Membru Grup, împotriva sentinței civile nr.2798/17.04.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect, drepturi bănești.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 06 Mai 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. Jud./10. iunie 2009
Tehn./EX.2/10.06.2009
/ și
Președinte:Mariana PascuJudecători:Mariana Pascu, Ligia Epure, Corneliu Maria