Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 318/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.318
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 23.03.2009
PREȘEDINTE: Mihaela Neagu
JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 3: Mărioara Coinăcel
GREFIER-- -
-.-.-.-.-
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de recurenții-reclamanți, -, -, intimatul-reclamant împotriva sentinței civile nr. 471/01.07.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți PRIMĂRIA COMUNEI HOMOCEA, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI HOMOCEA, având ca obiect "DREPTURI ".
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care invederează că dosarul a fost suspendat prin încheierea de ședință din 22.10.2008 potrivit disp.art.1551pr.civ. iar prin cererea formulată la data de 16.02.2009 recurenții au formulat cerere de repunere pe rol, depunând la dosar Ordinul MAI nr.496/28.07.2003 și cererea de recurs semnată personal de către aceștia, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului declarat.
CURTEA:
Asupra recursului înregistrat la Curtea de Apel Galați - Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 471/01.07.2008 Tribunalul Vrancea a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții, -, I, în contradictoriu cu pârâții Primarul com. Homocea și Consiliul Local al com. Homocea.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la nr- reclamanții:, -, I, toți cu domiciliul ales la sediul Primăriei com. Homocea, Jud.V, au chemat în judecată civilă pe pârâții Primăria comunei Homocea și Consiliul Local Homocea, Jud. V, prin reprezentanții legali și au solicitat ca pârâții să fie obligați să aloce, să calculeze și să le plătească drepturile bănești reprezentând,indemnizația de dispozitiv", în cuantum de 25% din salariul lunar de bază pe trei ani anterior datei introducerii acțiunii-06.06.2008. sume actualizate cu rata inflației.
Au solicitat ca aceste drepturi bănești să le fie plătite și în continuare câtă vreme vor fi în vigoare dispozițiile legale pe care își întemeiază acțiunea.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că sunt salariați în cadrul Primăriei Homocea și în această calitate li se cuvine indemnizația de dispozitiv prevăzută la art.13 din Legea 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice pentru că acest text se aplică și personalului civil din cadrul Ministerului d e Interne.
Au mai arătat că prin Ordinul 496/2003 s-a stabilit că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, iar personalul civil a fost definit ca fiind alcătuit din funcționari publici și personal contractual din
În dovedirea acțiunii reclamanții au depus la dosar acte.
Legal citați, pârâții nu au depus întâmpinare și nu au formulat apărări în cauză.
Din actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Reclamanții sunt personal contractual din cadrul Primăriei Homocea și în această calitate au pretins că le sunt aplicabile dispozițiile Ordinului nr. 496/2003 și că sunt îndreptățiți să li se acorde sporul reprezentând indemnizația de dispozitiv.
Acest spor este prevăzut la art. 13 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordinea publică și siguranță națională și reprezintă 25% din solda de bază, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv, din salariile de bază.
Potrivit pct.9.2. din Ordinul ministerului administrației și internelor nr. 496/2003, privind modificarea și completarea Ordinului ministerului d e interne nr. 275/2002, indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil care-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.
Potrivit pct. 31.1. din ordin prin personal civil se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor.
Prin urmare Ordinul nr. 496/2003 reglementează doar situația funcționarilor publici și a personalului contractual din cadrul
Ori, administrația publică locală nu face parte din acest minister, așa cum rezultă din OUG nr.30/2007 privind organizarea și funcționarea
Este adevărat că potrivit art.4 din OUG nr.30/2007 colaborează cu autoritățile administrației publice, acesta fiind un argument în plus că administrația publică nu face parte din acest minister.
Un ministru, poate să reglementeze prin ordin cu privire la ministerul pe care îl conduce și cu privire la personalul din cadrul acelui minister, dar nu în afara lui.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Din art. 1 al Legii nr. 138/1999 rezultă că prevederile acestei legi se aplică personalului militar și civil inclusiv personalului din cadrul Ministerului d e Interne.
La art. 9 din Ordinul nr. 496/2003 se prevede că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, fără să distingă între diferitele categorii de personal din cadrul administrației publice.
Fiind salariați în cadrul Primăriei, desfășurându-și activitatea în administrația publică, au considerat că sunt îndreptățiți să le fie plătită indemnizația de dispozitiv, rațiunii acordării acestui spor fiind disponibilitatea totală a acestor categorii de salariați de a participa la activități cu caracter extraordinar, de urgență și pentru serviciul de permanență pe care îl asigură în interes public.
În consecință, au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În drept, au invocat disp. art. 304 indice 1 pr. civilă.
Au anexat la dosar Ordinul nr. 496/2003.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
La solicitarea instanței de recurs, s-a depus la dosar Ordinul nr. 496/28.07.2003 al
Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate de recurenți cât și sub toate aspectele de fapt și de drept în conf.cu disp.art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În primul rând, Ordinul nr. 496/2003 nu este publicat în Monitorul Oficial al României iar instanța de fond nu a solicitat părților să îl depună la dosar motiv pentru care, potrivit disp. art. 305.pr. civilă, înscrisul a fost depus la solicitarea instanței de recurs, în baza rolului activ.
În acest mod se poate observa că prin Ordinul nr. 496/28.07.2003 emis de Ministrul Administrației și Internelor se modifică și se completează Ordinul nr. 275/2002 Ministerului d e Interne de aprobare a normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor legii cu privire la salarizarea personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, prevăzute în anexa nr.1, care, conform art.64 din Legea nr.138/1999, a fost dat în aplicarea acestei din urmă legi.
Această lege, așa cum îi indică denumirea, are ca sferă de reglementare salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Prin urmare, ordinul sus menționat a fost adoptat în vederea interpretării și asigurării executării legii sus menționate, astfel că nu îi poate lărgi sfera de aplicare.
De altminteri, ordinul nici nu o face, neexistând nicăieri vreo mențiune expresă că indemnizația de dispozitiv s-ar aplica și personalului contractual din administrația publică locală, astfel încât să se lărgească nepermis, printr-un act juridic cu forță inferioară legii, dat în aplicarea acesteia, nepublicat în Monitorul Oficial, sfera de aplicare legii, astfel cum este circumscrisă în art.1 al acesteia.
Potrivit disp.art.1 din Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională,ordine publică și siguranță națională,precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții,Dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne,Serviciului Român de Informații,Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.
Prin urmare, sunt trei categorii de persoane a căror salarizare este reglementată de această lege, fiindu-le prin urmare aplicabile și prevederile Ordinului nr.275/200 completat prin Ordinul nr. 496/2003 și anume:personalul militar; personalul civil contractual; personalul civil funcționari publici din instituțiile menționate,clasificare a cărei utilitate urmează a se releva mai jos.
în interpretarea aplicabilității indemnizației de dispozitiv au intervenit după modificarea Ordinului nr.275/2002 al Ministerului d e Interne prin Ordinul nr.496/2003 al Ministrului Administrației și Internelor.
Prin acest din urmă ordin,s-a statuat:,După punctul 9.1 se introduce punctul 9.2 cu următorul conținut:,9.2 indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.
Problema care se pune este dacă această mențiune vizează și personalul civil (contractual și funcționari publici) din cadrul administrației publice locale.
Curtea opinează că împărtășește astfel punctul de vedere al instanței de fond.
Faptul care a generat această eroare de interpretare,precum cea a reclamanților este că emitentul noului ordin este, în anul 2003,ministrul administrației și internelor, nemaipurtând vechea titulatură de ministru de interne, mai exact cuprinderea sub tutela aceluiași minister și a administrației publice.
Or, o atare interpretare este total eronată. Prin urmare,se pune problema care este rațiunea acestei adăugiri a pct.9.2,care face vorbire despre dreptul la indemnizație și pentru personalul civil din administrația publică și la cine se referă ea.
Pentru a determina aceasta, trebuie examinat mai întâi ce spune Legea nr.138/1999 în privința beneficiarilor sporului de dispozitiv.
Astfel, din art.13 al Legii nr.138/1999,în forma în vigoare la momentul adoptării ordinului,reiese că de această indemnizație beneficiază atât militarii cât și personalul civil;,Cadrele militare în activitate,militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție,solda de grad,solda de merit,indemnizația de comandă și gradații,respectiv din salariul de bază.
Desigur că trebuie să ne raportăm la sfera generală de reglementare a Legii nr.138/1999, adică la categoriile de personal salarizate potrivit acestei legi,astfel cum sunt menționate în art.1.
Revenind la completarea adusă prin pct.9.2. introdus prin Ordinul nr.496/2003, Curtea reține că, pentru se afla în limitele legii în aplicarea căreia s-a dat, referirea la personalul civil din administrația publică se referă la personalul contractual din instituțiile publice de apărare națională,ordine publică și siguranță națională, instituții care se integrează administrației publice centrale, aceasta fiind singura interpretare în conformitate cu legea.
Prin urmare,ordinul în discuție vizează următoarele categorii de personal militar și civil: personalul militar - cadre militare în activitate,militari angajați pe bază de contract și studenții care au obținut gradul de sublocotenent după absolvirea anului IV la Academia de Poliție (această ultimă categorie fiind prevăzută expres la pct.9.1 din Ordinul nr.275/2002);personalul civil contractual;personalul civil funcționari publici din cadrul instituțiilor publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Or, reclamanții sunt angajați în cadrul Primăriei com. Homocea,iar nu în cadrul unei instituții publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională,astfel că reglementările art.13 din Legea nr.138/1999 și ale art.9.2. din Ordinul nr.275/2002 modificat prin Ordinul nr. 496/2003 nu le sunt aplicabile.
Reținând toate considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, Curtea apreciază recursul reclamanților ca nefondat, astfel că - în temeiul art.312 alin.1 se va respinge în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, -, -, intimatul-reclamant, împotriva sentinței civile nr. 471/01.07.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 23 Martie 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
dec.jud./30.03.2009
Tehnored./2 ex./ 02 Aprilie 2009
Fond:-
Asistenți jud.-
Președinte:Mihaela NeaguJudecători:Mihaela Neagu, Virginia Filipescu, Mărioara Coinăcel