Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 3181/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3181
Ședința publică de la 19 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marin Panduru
JUDECĂTOR 2: Ioana Moțățăianu
JUDECĂTOR 3: Doina Vișan
Grefier - -
***************
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC SA- GRUP, împotriva sentinței civile nr. 4968 din 29.09.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant -, având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurenta pârâtă, avocat, lipsind intimatul reclamant -.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părții prezente asupra recursului.
Avocat pentru recurenta pârâtă arată că înțelege să nu mai susțină excepția invocată și pune concluzii de admitere a recursului, modificarea sentinței atacate și pe fond, respingerea acțiunii, conform motivelor formulate.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Tribunalul Gorj, prin sentința nr.4968 din 29.09.2008, a admis acțiunea formulată de reclamant -, împotriva intimatei SC SA
A obligat intimata să plătească petentului drepturile bănești, reprezentând contravaloarea a 4 salarii medii nete cuvenite și neacordate în funcție de vechimea în muncă conform art 50 alin 1din CCM pe unitate la data de 2005, reactualizate la data plății efective.
A obligat intimata la plat sumei de 500 lei cheltuieli de judecată
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că, atât planul social, cât și amendamentele aduse acestuia nu reprezintă anexe ale contractului colectiv de muncă, chiar dacă sunt semnate de reprezentanții societății și reprezentanții sindicatelor.
Potrivit art.7 alin.2 din Legea nr.130/1996, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților, iar potrivit art.25 alin.1 din același act normativ, "contractul colectiv de muncă se încheie în formă scrisă, se semnează de către părți, se depune și se înregistrează la direcția generală de muncă și protecție socială sau a Municipiului B, după caz" și se aplică în continuare de la data înregistrării.
Conform art. 31 din Legea nr.130/1996, modificările aduse contractului colectiv de muncă trebuie să respecte aceleași condiții ca cele prevăzute în art. 7 alin.2.
În raport de dispozițiile legale de mai sus, instanța a considerat că atât planul social, cât și amendamentele la acesta, au natura juridică a unor convenții, dar nu constituie anexe la contractul colectiv de muncă, pentru că nu îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr.130/1996.
Potrivit art.50 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2007" la concediere, din motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește, în funcție de vechimea acesteia, o indemnizație minimă de concediere " în cazul petentului - peste 15 ani vechime - 5 salarii medii nete.
Mai mult decât atât, alin.4 al aceluiași articol prevede, fără echivoc, că prevederile acestui articol se aplică și acestea.
În raport de prevederile art. 38 Codul Muncii, conform cărora "salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate".
Astfel, din interpretarea sistematică amendamentului la acordul social prin care se menționează că "prevederile domeniului vizat în articolul 50 se completează cu prevederile Acordului Social însușit de părți, iar dacă există reglementări mai favorabile, se aplică acestea" rezultă că drepturile acordate se cumulează cu cele prevăzute în art. 50 din, și nicidecum nu se exclud, instanța urmând să oblige intimata la plata drepturile prevăzute de art. 50 alin.1 din /2006.
Intimata nu și-a formulat apărarea și nu a administrat dovezi din care să rezulte că a achitat petentului cele salarii medii nete la nivel de unitate prevăzute de art.50 alin.1 din contractul colectiv de muncă pe anul 2007, aplicabil la data concedierii.
Pentru considerentele expuse mai sus, instanța a admis acțiunea și a obligat intimata la plata drepturilor solicitate în cuantum de 5 salarii medii pe unitate.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă, intimata a fost obligată la plata sumei de 700 lei reprezentând cheltuieli de judecată -onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta SC SA B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului recurenta invocă greșita respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune cu motivarea că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură sunt incidente dispoz. art. 283 al.1 lit.c, din Codul Muncii, deși suplimentările salariale au fost solicitate în temeiul 2004, 2005, 2006, 2007, astfel că acțiunea este supusă termenului de prescripție de 6 luni.
Cu referire la fondul cauzei, recurenta arată că instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 168 din CCM, precum și nota Comisiei paritare din 31.08.2007, prin raportare la Legea 130/1999 și la dispozițiile Codului muncii.
Soluția instanței de fond este greșită, deoarece în anul 2003, primele de Paști și de C au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat conf. art. 168 al. 2 din CCM, iar această creștere salarială a fost menținută și în anii 2004-2007, așa cum rezultă și din decizia Comisiei Paritare înregistrată 5140/31.08.2007 din care rezultă expres intenția reală a părților semnatare a CCM.
Cu adresa nr. 29119/12.11.2007 s-a făcut dovada evoluției salariului mediu de bază pe în intervalul anilor 2003-2007 și din care rezultă că aceste creșteri salariale nu au făcut obiectul unor negocieri între Patronat și, ci se datorează adăugării lunare a cotei părți din suma rezultată însumând cele 2 prime și împărțite la 12, în acest sens intimații au încasat în fiecare an salarii mai mari decât în anii anteriori, pentru că salariu de bază includea în fiecare an primele de Paști și de
Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere care privește indemnizația de concediere prevăzută de art. 50 alin. 1 CCM, susține că activitatea desfășurată de reclamant a fost supusă reorganizării, toți salariații beneficiind de pachetele financiare prevăzute în Planul Social, anexă a contractului colectiv de muncă, astfel cum a fost completat prin.
Că, reclamantul a primit la data concedierii indemnizație de concediere care reprezintă mai mult decât pachetul prevăzut de art. 50 din CCM și anume doar 4 salarii medii nete pe.
Mai mult, societatea a calculat și contravaloarea contribuțiilor datorare bugetului de stat aferente indemnizațiilor nete acordate reclamantului, pe care le- virat separat de suma amintită, astfel ca reclamantul să beneficieze de indemnizația netă în cuantumul stabilit prin Planul Social.
Învederează instanței că reclamantul nu mai putea beneficia și de prevederile art. 50 din CCM, atâta timp cât părțile semnatare ale Planului Social și ale lor care l-au modificat, au statuat că cele două categorii de măsuri financiare nu pot fi cumulate.
Recursul este fondat.
Obiectul acțiunii introdusă se reclamant îl constituie plata unei indemnizații de concediere reglementată de art. 50 alin.1 din CCM. În fața instanței de fond pârâta a invocat prescripția dreptului la acțiune întemeiată pe dispoz. art. 283 alin.1 lit.e din Codul muncii, excepție respinsă de către instanța de fond, cu motivarea că sunt aplicabile dispoz. art. 283 alin.1 lit.c Codul muncii, text care se referă la drepturi salariale neacordate, iar indemnizația de concediere fiind calculată prin raportare la salariul mediu net face parte din acestea, venitul salarial constituind în opinia instanței orice câștig în bani sau în natură primit de la angajator în temeiul calității de salariat ca plată a muncii lui.
Soluția instanței este greșită.
Într-adevăr, potrivit art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii - cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
Textul de lege respectiv și invocat de către instanța de fond vorbește așadar de drepturi salariale și nu de venit salarial, așa cum este el reglementat de către art. 55 din Codul fiscal.
În concepția Codului muncii salariul reprezintă contraprestația muncii depusă de salariat în baza contractului individual de muncă, așa cum arată dispoz. art. 154 alin.1 din Codul muncii.
Art. 155 din același cod prevede că salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri. Prin indemnizații, sporuri, precum și alte adaosuri se înțeleg acele componente care se raportează la salariul individual pe care îl primește salariatul, și care însoțesc acest salariu și fac parte din el.
Indemnizația solicitată de către reclamant este un ajutor pe care acesta avea dreptul să-l primească la încetarea contractului individual de muncă, stabilit în baza contractului colectiv de muncă și nu este în nici un caz o plată primită pentru munca prestată așa cum a reținut instanța de fond, acest fapt reieșind și din însăși denumirea acesteia de indemnizație de concediere.
Reiese deci că indemnizația de concediere nu poate fi considerată ca un drept salarial, iar în cauză nu sunt aplicabile dispoz. art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, ci dispoz. art. 283 alin.1 lit. e din același cod potrivit cu care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
În speță dreptul la acțiune al reclamantului s-a născut la data de 12.10. 2005 odată cu încetarea contractului de muncă, iar acțiunea a fost formulată la 26.05.2008 cu mult peste termenul de 6 luni fiind în acest fel prescrisă.
Pentru aceste considerente în baza art. 304 pct.9 Cod pr.civilă și 312 Cod pr.civilă va fi admis recursul formulat de pârâtă și va fi modificată sentința în sensul că va fi respinsă acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SA- GRUP, împotriva sentinței civile nr. 4968 din 29.09.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant -, având ca obiect "drepturi bănești".
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Mai 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. jud. -
3 ex/27.05.2009
Președinte:Marin PanduruJudecători:Marin Panduru, Ioana Moțățăianu, Doina Vișan
