Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 3259/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.1594/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.3259/
Ședința publică de la 13 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 2: Uță Lucia
JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentaAgenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Cîmpotriva sentinței civile nr.1755 din data de 19.11.2008 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția civilă în dosarul nr- (2560/C/2008), în contradictoriu cu intimații, și,având ca obiect:"drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentaAgenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă C,prin consilier juridic în baza delegației nr.6021 din 12.05.2009 depusă la dosar-fila 12, lipsind intimații, și.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurenta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă C, prin consilier juridic, interpelată fiind, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă recurentei cuvântul în susținerea cererii de recurs.
Recurenta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă C, prin consilier juridic, având cuvântul, susține oral motivele de recurs, solicitând admiterea acestuia astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea sentinței civile recurate în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată, cu precizarea că prin încheierea de ședință din data de 12.01.2009 pronunțată de către Tribunalul Călărași - Secția Civilă în prezentul litigiu, s-a dispus îndreptarea erorii materiale cu privire la numărul sentinței civile atacate.
Curtea, în temeiul art.150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr1754/19.11.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Călărași - Secția civilă a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2004-14.10.2005.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, și, împotriva pârâtei Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă
A obligat pârâta să plătească fiecărui reclamant în parte sumele reprezentând contravaloarea tichetelor de masă prevăzute de Legea nr. 142/1998 indexate cu indicele de inflație la data nașterii dreptului și până la data efectuării plății efective începând cu data de 15.10.2005 și în continuare.
A respins acțiunea reclamanților pentru perioada 01.01.2004-14.10.2005 ca fiind prescrisă.
În baza art. 165 Cod pr.civilă a dispus disjungerea cauzei privind pe reclamanții, -, C, G,., și formarea unui nou dosar care va fi soluționat de primul complet specializat- contencios administrativ fiscal.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamanții, și - sunt salariați - personal contractual în cadrul Agenției Județene pentru ocuparea Forței de Muncă C, iar potrivit art. 1 din Legea nr. 142/1998 salariații în cadrul societăților comerciale, regiile autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice și fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă denumite angajatori. Pot primi alocație individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă suportată integral pe costuri de angajator, iar tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat, sau după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate conform legii pentru celelalte categorii de angajatori.
De asemenea, dispozițiile art.1 și art.2 din Legea nr. 193/2006, prevăd că, societățile comerciale, regiile autonome, societățile și companiile naționale, instituțiile din sectorul bugetar, unitățile cooperatiste, celelalte persoane juridice, precum și persoanele fizice care încadrează personal pe bază de contract individual de muncă, pot utiliza bilete de valoare sub forma tichetelor cadou și a tichetelor de creșă, iar tichetele cadou se pot utiliza pentru campanii de marketing, studiul pieței, promovarea pe piețe existente sau noi, pentru protocol pentru cheltuielile de reclamă și publicitate, precum și pentru cheltuieli sociale.
Prima instanță a invocat dispozițiile art.41 din Constituția României și a susținut că atâta timp cât reclamanții au calitatea de salariați funcționând în cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă C, care reprezintă o instituție bugetară, făcând parte din sectorul bugetar, datorită alocării veniturilor de către stat prin organele abilitate, înseamnă că aveau dreptul să primească o alocație individuală de hrană sub forma unor tichete de masă, deoarece, prin încasarea unor asemenea alocații li se asigură reclamanților o protecție privind securitatea muncii constând în posibilitatea de a-și asigura hrana la locul de muncă, în situația în care angajatorul se află în imposibilitatea de a le oferi condiții în vederea asigurării hranei zilnice la locul respectiv.
Faptul că Legea nr. 142/1998 și Legea nr. 193/2006 prevăd posibilitatea acordării tichetelor de masă fără să stabilească obligativitatea acordării acestora în sarcina angajatorului, nu înseamnă în mod automat că reclamanții nu au dreptul la respectivele tichete, în acordare ținându-se seama de caracterul și natura lor și anume ca măsuri de protecție ale salariaților pentru asigurarea securității muncii și a unor condiții optime la locul de muncă, având drept scop asigurarea hranei zilnice și compensarea unor cheltuieli suplimentare și nicidecum de caracterul facultativ al acestora.
Tribunalul a înlăturat apărările pârâtei privind faptul că aceste tichete nu pot fi acordate, datorită faptului că în buget nu sunt prevăzute sume cu destinația respectivă întrucât, indiferent că sunt prevăzute sau nu sume cu această destinație în cadrul bugetului anual, pârâții angajatori au obligația să acorde tichete de masă și să solicite alocarea și virarea fondurilor necesare în acest scop, atâta timp cât în baza art.41 alin.2 din Constituție, tichete de masă reprezintă măsuri de protecție ale reclamanților în calitate de salariați într-un sector bugetar.
De altfel, atâta timp cât tichetele de masă reprezintă măsuri de protecție socială înseamnă că pârâții angajatori erau obligați să le acorde de drept, automat, chiar de la data intrării în vigoare a Legii nr. 142/1998, obligație pe care însă angajatorii nu și-au respectat-o, astfel încât nu se poate pretinde că reclamanții nu pot solicita aceste drepturi pe ultimii 3 ani, sume reactualizate.
Acordarea acestor tichete în funcție de voința angajatorului și anume includerea sau nu a sumelor în bugetul de stat, constituie o restrângere a dreptului la protecția socială al reclamanților în raport cu alți salariați din sectorul bugetar.
Mai mult, prevederea acordării tichetelor de masă în funcție de alocarea sau nu a unor sume de bani în buget în acest scop care este disproporțională întrucât, este pur și simplu lăsată la aprecierea angajatorului care, fie niciodată nu va aloca sumele respective în favoarea salariaților, fie va aloca după preferințe, sume, numai anumitor domenii din sectorul bugetar, creându-se o situație discriminatorie între salariații din diferite domenii din cadrul sectorului bugetar ceea ce este inadmisibil.
Cu privire la excepția de necompetență materială a Tribunalului Călărași - Secția Civilă invocată de pârâtă și solicitarea acesteia de trimiterea cauzei spre judecare la Secția Contencios Administrativ și Fiscal, instanța având în vedere că toți ceilalți reclamanți, cu excepția reclamanților, sunt funcționari publici (potrivit precizărilor pârâtei) și în raport de dispozițiile art.109 din Legea nr. 188/1999, în temeiul art.165 proc. civ. a disjuns cauza și a dispus formarea unui nou dosar care va fi soluționat de primul complet specializat - contencios administrativ și fiscal.
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal formulat recurs motivat pârâta care,întemeindu-se pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, a criticat sentința ca netemeinică și nelegală
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta susține că, in temeiul prevederilor art.1 alin.(1) din Legea nr.142/1998, cu modificările si completările ulterioare, salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome si din sectorul bugetar, precum si din cadrul unităților cooperatiste si al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de munca, pot primi o alocație individuala de hrana, acordata sub forma tichetelor de masa, suportata integral pe costuri de angajator.
Dispozițiile alin.(2) al aceluiași articol prevăd in mod expres ca tichetele de masă se acorda in limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, si in limita bugetelor de venituri si cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Recurenta a susținut că de la momentul intrării in vigoare a Legii nr.142/1998, prin dispozițiile legilor bugetare anuale, legiuitorul a promovat o politica de austeritate bugetara, interzicând instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare si de subordonare, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, de a aproba sume pentru acordarea tichetelor de masa in bugetele proprii.
In acest sens, recurenta a invocat art.58 alin.(1) din Legea bugetului de stat pe anul 1999 nr.36/1999, art.64 alin.(l) din Legea bugetului de stat pe anul 2000 nr.76/2000, Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2000, nr.77/2000, art.52 alin.(1) din Legea bugetului de stat pe anul 2001 nr.216/2001, Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2001 nr.191/2001.
Dispozițiile imperative ale art.49 alin.(3) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr.743/2001, cu modificările si completările ulterioare, a susținut recurenta, prevăd ca instituțiile publice finanțate integral din bugetul de stat, bugetele locale si din bugetul Fondului de asigurări sociale de sănătate sau din venituri extrabugetare si alocații din bugetul de stat, bugetele locale si bugetul Fondului de asigurări de sănătate nu pot sa isi prevadă in bugetele proprii, aprobate conform legii, sume pentru acordarea tichetelor de masa.
In același sens, dispozițiile art.30 din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2002, nr.744/2001, art.39 alin.(4) din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr.631/2002, art.22 din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2003 nr.632/2002, art.46 alin.(4) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr.507/2003, cu modificările si completările ulterioare, prevăd ca in bugetele instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare si de subordonare, inclusiv ale activităților finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă unele instituții publice, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masa, întrucât in buget nu sunt prevăzute sume cu aceasta destinație.
Recurenta a menționat și art.19 din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2004, nr.519/2003, art.40 din Legea bugetului de stat pe anul 2005, nr.511/2004, art.22 din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2005, nr.512/2004, art.24 din Legea bugetului de stat pe anul 2006, nr.379/2005, art.17 din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2006, nr.380/2005, art.18 din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2007, nr.487/2006, in bugetele instituțiilor publice, finanțate din bugetul asigurărilor sociale de stat si din bugetul asigurărilor pentru șomaj, indiferent de subordonare, nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât in buget nu sunt prevăzute sume cu aceasta destinație.
Recurenta a invocat caracterul supletiv al normei juridice ce se constituie in alin.(1) al art.1 al Legii nr.142/1998, cu modificările si completările ulterioare, precum si caracterul imperativ al alin.(2) al aceluiași articol, susținând că drepturile si obligațiile privind relațiile de munca dintre angajator si salariat se stabilesc potrivit legii, prin negociere, in cadrul contractelor colective de munca si al contractelor individuale de munca, astfel cum prevede art.37 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, cu modificările si completările ulterioare.
In temeiul prevederilor art.2 din Normele de aplicare a Legii nr.142/1998, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.5/1999, cu modificările ulterioare, angajatorii, împreună cu organizațiile sindicale legal constituite sau cu reprezentanții salariaților, după caz, vor stabili prin contractele colective de munca clauze privind acordarea alocației individuale de hrana sub forma tichetelor de masa.
Astfel dupa cum prevăd dispozițiile exprese ale art.1 alin.(2) din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, cu modificările si completările ulterioare, codul menționat se aplica si raporturilor de munca reglementate prin legi speciale, numai in măsura in care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii.
Recurenta a susținut că pronunțarea unei soluții in sensul admiterii cererii formulate de reclamanți ar conduce la apariția unor grave discriminări intre salariații instituțiilor publice, contravenind astfel dispozițiilor art.16 alin.(1) din Constituția României, republicata, potrivit cărora, cetățenii sunt egali in fata legii si a autorităților publice, fara privilegii si fara discriminări și a invocat Decizia nr. 14 din 18.02.2008 a Înaltei Curți de Casație si Justiție -Secțiile Unite.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul formulat este fondat pentru următoarele motive:
Reclamanții au solicitat acordarea tichetelor de masă în calitate de personal contractual al unei instituții publice.
Așa cum în mod corect a susținut recurenta, Legea nr.142/1998 stabilește doar posibilitatea acordării tichetelor de masă, fără a institui în sarcina angajatorului obligația de acordare a acestor tichete. O astfel de interpretare, cu aplicare la o altă categorie de bugetari, dar incidentă în cauză pentru identitate de rațiune este cuprinsă și în motivarea recursului în interesul legii soluționat prin Decizia nr. 14 din 18.02.2008 a ÎCCJ în care s-a constatat că aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar in condițiile in care angajatorul are prevăzute in buget sume cu aceasta destinație si acordarea acestora a fost negociata prin contractele colective de muncă.
Așadar, nefiind vorba despre un drept de natură salarială, ci despre un beneficiu, a cărui acordare este condiționată, prin lege, de existența posibilităților financiare, de încadrarea în limitele bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, nu poate fi reținută existența unei discriminări, prin neacordarea tichetelor de masă solicitate, în raport cu alți salariați care beneficiază de acestea.
Reclamanții fiind personal contractual, această vocație se realizează doar în condițiile prevederii în buget a sumelor cu această destinație în urma negocierii prin contractul colectiv de muncă.
Mai mult decât atât, relevante în aprecierea actualei situații de fapt sunt legile bugetare adoptate în perioada în litigiu, enumerate de către recurentă, prin care, pentru instituțiile publice bugetare cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, s-a interzis acordarea tichetelor de masă.
Întrucât Legea nr.142/1998 stabilește că acordarea beneficiului tichetelor de masă nu este obligatorie pentru angajatori, depinzând de capacitatea angajatorului de a suporta aceste costuri iar în speță reclamanții nu au dovedit, prin probele administrate, că sunt îndeplinite condițiile menționate, în sensul că s-au purtat negocieri și s-au cuprins în contractele colective de muncă aceste obligații cu indicarea surselor de finanțare sau că instituția are venituri proprii ce pot fi alocate unei astfel de destinații, Curtea apreciază că acordarea tichetelor de masă este lipsită de temei legal.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 Cod pr.civilă constată recursul întemeiat, motiv pentru care îl va admite, va modifica sentința recurată în parte, în sensul că va respinge acțiunea pentru perioada 15.10.2005 și în continuare, ca neîntemeiată.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate privind soluționarea excepției prescripției și măsura disjungerii, întrucât nu s-au formulat critici asupra acestor măsuri ale instanței de fond
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ împotriva sentinței civile nr.1755 din data de 19.11.2008 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția civilă în dosarul nr- (2560/C/2008), în contradictoriu cu intimații, și .
Modifică sentința recurată, în parte, în sensul că respinge acțiunea pentru perioada 15.10.2005 și în continuare, ca neîntemeiată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red.
Tehnored.
2 ex.26.06.2009
Jud.fond: Tr,
Gh.
Președinte:Cristescu SimonaJudecători:Cristescu Simona, Uță Lucia, Rotaru Florentina
