Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 3468/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 857/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3468R
Ședința publică de la 18 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Călin Dragoș Alin A
JUDECĂTOR 2: Daniela Georgeta Enache
Judecător: - -
Grefier:
Pe rol judecarea recursurilor formulate de recurentii SC ROMANIA SRL și împotriva sentinței civile nr.7244/20.11.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 11.05.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 18.05.2009, hotărând următoarele:
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, sub nr. 4177/3LM/2005 in data de 27.05.2005, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC ROMÂNIA SRL obligarea acesteia la plata sumei totale de 1.170.774.380 lei, din care 446.818.280 lei, contravaloare spor pentru orele suplimentare și orele efectuate în zile de legală pe ultimii 3 ani, 18.986.100 lei, rețineri abuzive din salariu și diurne pe ultimii 3 ani, 25.248.000 lei, diferența dintre salariul plătit de angajator și salariul minim pe ramură, 379.722.000 lei diferența între diurna acordată și cea prevăzută de HG nr.518/1995, modificată, 300.000.000 lei daune morale pentru prejudicii cauzate prin nerespectarea numărului maxim de ore suplimentare și a zilelor suplimentare, precum și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr.7244/20.11.2008 Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis în partea acțiunea precizată formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta SC. ROMÂNIA SRL; a obligat pârâta la plata către reclamant a următoarelor sume:
- suma brută de 45.895 RON, reprezentând contravaloarea orelor suplimentare sau a celor lucrate în zilele de sărbători, în zilele libere și a orelor de noapte efectuate în perioada ianuarie 2003 - aprilie 2005;
- suma brută de 24.210 RON, reprezentând diferența dintre salariul brut plătit efectiv de angajator și salariul minim brut pe ramura transporturi prevăzut pentru funcția de șofer gradul III autovehicule, pentru perioada iunie 2002 - mai 2005;
- suma de 3110 euro, echivalentul în lei la data plății, reprezentând diferențe diurne.
A respins ca neîntemeiate pretențiile reclamantului privind plata orelor suplimentare sau a celor lucrate în zile de sărbători, în zilele libere și a orelor de noapte efectuate în perioada mai - decembrie 2002 precum și a diurnelor aferente anului 2002; a respins cererea având ca obiect obligarea pârâtei la plata daunelor morale, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Potrivit contractului individual de muncă nr.1576/4.04.2000, reclamantul a fost angajat în funcția de șofer gr.III autovehicule în cadrul societății pârâte până la data de 13.07.2005, dată la care prin decizia nr.43 i-a fost desfăcut contractul individual de muncă pentru motive disciplinare.
In timpul derulării raporturilor de munca, cuantumul salariului acestuia a fost stabilit la suma de 700.000 lei, fiind modificat succesiv prin acte adiționale ulterioare, ultimul adițional nr.3/01.01.2005, menționând un salariu in cuantum de 3.100.000 lei.
In cazul de, la nivel de unitate nu s-a încheiat un contract colectiv de munca, motiv pentru care, dupa adoptarea contractului colectiv de munca la nivel de ramura transporturi pentru anii 2002-2004, având in vedere si împrejurarea ca o parte a salariaților a constituit sindicatul șoferilor, componenta a Federației Sindicatelor din România, instanța apreciază ca este incident in cauza acest contract colectiv incheiat la nivel superior, salariații beneficiind de prevederile minimale care se regăsesc in acesta.
Ca urmare, in legătura cu întinderea drepturilor salariale cuvenite reclamantului, Tribunalul reține că pârâta datorează reclamantului diferentele salariale exprimate in raportul de expertiza efectuat in cauza, in suma de 24.210 ron pentru perioada iunie 2002-mai 2005, reprezentând diferența intre salariul brut plătit de angajator si salariul minim brut pe ramura transporturi menționat in CCM pentru funcția de șofer gradul III.
În privința capătului de cerere prin care se solicită plata orelor suplimentare efectuate de salariat pe perioada iunie 2002-mai 2005, Tribunalul reține următoarele:
Reclamantul a fost angajatul societății pârâte până la data de 13.07.2005, durata timpului de muncă stabilit conform contractului de muncă fiind de 8 ore pe zi, respectiv 40 de ore pe săptămână.
Din probele dosarului, (respectiv din evidența intrărilor si ieșirilor din tara, copia pașaportului, foilor de parcurs si registrului de evidenta a foilor de parcurs, precum si din situația deconturilor) rezultă faptul că, programul reclamantului se prelungea peste durata celor 8 ore normale de lucru ( stabilite contractual)și că exista o solicitare cel puțin implicită a angajatorului în sensul muncii peste durata normală a timpului de lucru, dedusă și din împrejurarea că prevederile contractului individual de munca permit efectuarea de ore suplimentare, iar salariatul care a îndeplinit funcția de șofer a procedat la întocmirea și comunicarea către societate a foilor de parcurs, fiselor tahograf, cererilor de decontare și că această muncă suplimentară nu a fost remunerată de angajator și nici nu a fost compensată prin acordarea de ore libere plătite în termen de 30 de zile după efectuare.
Din cuprinsul statelor de plată și foilor de pontaj rezultă că reclamantul nu a beneficiat de compensarea orelor suplimentare prin ore libere, astfel ca, in aceste condiții, potrivit art. 120 Codul Muncii, în cazul reclamantului, compensarea nemaifiind posibilă, reclamantul are dreptul la un spor la salariu pentru munca suplimentară efectuată.
Față de cele mai sus reținute, Tribunalul constată pe baza raportului de expertiza efectuat in cauza ca societatea parata datorează reclamantului suma de 45.895 ron, reprezentând contravaloarea orelor suplimentare sau celor lucrate in zilele de sărbători, zile libere si orelor de noapte efectuate in perioada ianuarie 2003- aprilie 2005, în conformitate cu prevederile art.137 al.2 din Codul Muncii raportat la prevederile art.IV din contractul individual de munca, si respectiv art,41 din CCM, prin aplicarea unui spor la salariul de bază de 100%.
Continuând raționamentul in sensul ca societatea trebuia sa aplice in cadrul societății prevederile contractului colectiv de munca la nivel de ramura, aceasta trebuia sa respecte si prev.art.46 din acesta, in sensul ca, salariații unităților trimiși in delegație in tara si in străinătate vor beneficia de diurna de deplasare, nivelul minim fiind cel stabilit de legislația in vigoare.
Ca urmare, pe baza foilor de parcurs si prevederilor enunțate, s-a stabilit de către expertul contabil o diferența de diurna in cuantum de 3110 euro, datorata reclamantului, aferenta perioadei ianuarie 2003-aprilie 2005, parata fiind obligata si la plata acestei sume.
Pentru perioada aferenta anului 2002 nu s-au putut calcula sumele cuvenite reclamantului pentru orele suplimentare si implicit nici diurna, întrucât nu s-au pus la dispoziția expertului contabil foile de parcurs aferente anului 2002, motiv pentru care, tribunalul a respins ca neintemeiata cererea reclamantului.
Legat de solicitarea reclamantului de obligare a societății parate la restituirea sumelor reținute abuziv din salarii si diurne pentru plata asigurărilor de viata, desi s-a depus la dosar la fila 9 un înscris, reclamantul nu a făcut dovada plații acestor sume, iar din documentele existente la dosar care evidențiază alimentările făcute pe card si statele de salarii nu a rezultat reținerea acestor sume de către societatea angajatoare, motiv pentru care instanța de fond a respins aceasta cerere ca neintemeiata.
În termen legal, împotriva acestei sentințe au formulat recurs ambele părți.
Prin recursul său, recurenta-pârâtă SC ROMÂNIA SRL critică sentința pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:
Nelegalitatea sentinței civile, nulitate prevăzuta de art.304 pct 7 si pct.8 Cod procedura civila, constând in aceea ca prin Sentința civila nr. 7244 din 20.11.2008 instanța de fond, in mod greșit si netemeinic a reținut ca, "potrivit art. 241 lit.c CM clauzele contractelor colective de munca produc efecte pentru toti salariații incadrati la toti angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a incheiat contractul colectiv de munca la acest nivel, contractele colective neputand avea clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective incheiate la nivel superior, iar contractele individuale de munca nu pot stabili drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca"
Considera recurenta ca cererea de chemare in judecata a fost admisa in parte in mod nelegal de către instanța de fond, având in vedere solicitările reclamantului care invocând o anumita calitate, respectiv cea de membru al unui sindicat din 2005, a solicitat sa se calculeze anumite sume de bani pentru perioade anterioare dobândirii acestei calități, si anume incepand cu iunie 2002, data la care nu avea calitatea de sindicalist si nici calitatea de reprezentativitate, condiție pe care nu a indeplinit-o nici la acest moment, asa cum prevede art. 17 alin 1 lit. c din Legea nr.130/1996 republicata.
Societatea a respectat prevederile Contractului de munca la nivel național cu modificările ulterioare si Codul Muncii in ceea ce privește salariul minim pe economia naționala.
Astfel, considera ca instanța de fond prin admiterea in parte a acțiunii nu a ținut cont ca la data de 01.03 2005, nu a fost incheiat contract de munca la nivel de unitate, au fost respectate prevederile Contractului de munca la nivel național cu modificările ulterioare si Codul Muncii in ceea ce privește salariul minim pe economia naționala, nici un din parti nu a fost semnatara a contractului de munca la nivel de ramura, Sindicatul nefiind constituit.
Astfel, în cazul absenței contractului colectiv la nivel de unitate, salariul minim brut negociat, obligatoriu în orice contract individual de muncă, pentru cei încadrați pe funcții pentru care nu se cere o anumită condiție de pregătire s-a stabilit, în temeiul prevederilor art. 247 din Codul muncii:
- începând cu 01.06.2005, la nivelul de 330 lei, potrivit dispozițiilor art. 39 alin. (3) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005-2006 nr. 2001/2005, față de 310 lei potrivit nr.HG 2346/2004 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară.
Prin urmare, deși potrivit dispozițiilor art. 159 alin. (3) și art. 160 din Codul Muncii, "salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabilește prin hotărâre a Guvernului", și "angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară", prin contractele colective de muncă unice la nivel național, se modifică implicit, nivelul salariului minim brut, dobândind astfel semnificația de salariu minim brut negociat "garantat" de angajator.
Nelegalitatea sentinței civile, nulitate prevăzuta de art.304 pct.8 Cod procedura civila, constând in aceea ca prin Sentința civila nr. 7244 din 20.11.2008 instanța de fond, in mod greșit si nelegal a admis capătul de cerere privind contravaloarea sporului pentru orele suplimentare si orele efectuate in zile de legala si a omologat raportul de expertiza acest capăt de cerere doar in baza copiilor pașapoartelor depuse de reclamant, având in vedere ca doar acestea nu fac dovada unor pretinse drepturi salariale, cu atat mai mult cu cat adresele de la Politia de frontiera nu au mențiuni corecte si exacte si se pot observa neconcordante intre ieșiri si intrări ( de exemplu exista doua ieșiri si nici o intrare etc.) iar reprezentanții Politiei de frontiera au declarat ca listele lor nu sunt opozabile in justiție.
Având in vedere specificul muncii salariatiilor, li s-a asigurat respectarea duratei de conducere, prevăzute de Codul Muncii in art.112 "Pentru anumite sectoare de activitate, unități sau profesii se poate stabili prin negocieri colective sau individuale ori prin acte normative specifice o durată zilnică a timpului de muncă mai mică sau mai mare de 8 ore.
de sarcini pentru fiecare licenta de transport aferenta unei curse internaționale are prevederi clare care respecta atat legislația muncii, cat si acordurile internaționale in materie la care România este parte, cu atat mai mult cu cat Acordul ( Legea nr.101/1994) ce face parte integranta din legislația.
Timpul de repaus le-a fost asigurat si in conformitate cu art. 8 alin 1 din Acordul R "In fiecare perioada de 24 de ore, șoferul beneficiază de un timp de repaus zilnic, de cel puțin 11 ore consecutive, care ar putea fi redus la un minimum de 9 ore consecutive, cel mult de 3 ori pe saptamina, cu condiția ca un timp de repaus corespunzător sa fie acordat prin compensare, inainte de sfirsitul saptaminii următoare.
In zilele in care perioada de repaus nu este redusa conform primului alineat, repausul poate fi luat in doua sau trei perioade separate in timpul perioadei de 24 de ore, una dintre aceste perioade trebuind sa fie de cel puțin 8 ore consecutive. In acest caz durata minima de repaus ajunge la 12 ore."
In contextul reglementarilor duratei maxime legale a timpului de munca este reglementata si situația speciala cand munca se efectuează in schimburi iar durata timpului de munca va putea fi prelungita peste 8 ore pe zi si 48 ore pe săptămâna cu condiția sa nu depășească o medie de 8 ore in decursul a 6 luni calendaristice. internaționale prevedeau in mod obligatoriu la ajungerea la destinație perioade de repaus "in care angajatul dispunea in mod liber de timpul sau" si deasemenea beneficia de cazare fara sa plătească nimic si o masa ce era inclusa in diurna.
Pentru sărbătorile legale li s-a asigurat compensarea cu timp corespunzător in următoarele 30 de zile calendaristice conform art.119 din Legea nr. 53/2003" Munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia.
Conform documentelor societății, ce nu au fost menționate si nici nu se face vorbire despre acest fapt in raportul de expertiza rezulta clar ca reclamantului i s-au acordat compensările prevăzute de lege pentru orele prestate peste programul de lucru de 8 ore si in zilele de repaos sapatamanal si sărbători legale, acesta situație fiind stabilita din coroborarea foilor colective de prezenta si statele de salarii.
In legătura cu zilele lucrate de in perioada ian 2003 - martie 2005, recurenta sustine ca, din datele deținute de societate, rezulta ca de zilele normale de lucru din fiecare luna, acesta a lucrat mai puține zile, beneficiind de timp de odihna si de recuperare pe langa zilele de concediu acordate conform contractului de munca.
Asa cum reiese din documentele societății, in anul 2003, de 235 zile lucratoare (261 in tot anul, din care s-au scăzut 21 de zile de concediu de odihna, plus inca 5 zile de - C, Paste, Revelion) a lucrat doar 184 de zile, cu 57 de zile mai puțin. In anul 2004 din 234 zile lucratoare (260 in tot anul, din care s-au scăzut 21 de zile de concediu de odihna plus 5 zile de -C, Paste, Revelion) a lucrat doar 202 zile, cu 32 de zile lucratoare mai puțin.
Pe langa aceasta, recurenta face precizarea ca la numărul de zile in cursa este cuprinsa inca o zi libera pe care șoferii o aveau la cap de linie (in străinătate) pentru odihna, in care puteau dispune de timpul lor conform.
In toata aceasta perioada, a primit drepturile salariale complete, aceste zile fiind considerate recuperări pentru zilele lucrate in zilele de sâmbăta sau duminica, element de care considera ca expertul ar fi trebuit sa cont.
De altfel, chiar expertul face referire atat in raportul de expertiza contabila, cat si in răspunsul la obiectiunile formulate de către societate, ca nu poate face un calcul clar in lipsa unor foi de prezenta individuale din care sa rezulte in mod clar numărul de ore suplimentare si liberele de care reclamantul a beneficiat.
In foile de prezenta sunt evidențiate in mod clar zilele libere de care a beneficiat reclamantul, dar curios expertul nu face nicio referire.
Astfel, rezulta ca nu i-au fost incalcate in niciun fel drepturile salariale si acesta a fost plătit in conformitate cu munca depusa, pentru un program normal de lucru, ce respecta atat prevederile Codului muncii cat si prevederile
Potrivit legii, contractul de munca la nivel de unitate se incheie intre angajator, pe de o parte, si salariați pe de alta parte, asa cum prevede si art. 236 alin 1 din Codul Muncii. Contractul colectiv de munca se incheie in urma negocierii purtate intre angajator si salariați reprezentați de către conducerea societății pe de o parte si reprezentanții salariaților pe de alta parte.
Condițiile de salarizare nu sunt realizabile, si ca atare nu se pot impune, cu atat mai mult cu cat presupune drepturi suplimentare pentru salariați si obligații corelative pentru angajator, iar reprezentanții sindicatului au fost de acord in cadrul negocierilor cu incheierea unui pact social cu privire la drepturile salariale.
Nici angajatorul si nici asociația patronala din care face parte angajatorul nu au fost semnatare ale Contractului de munca la nivel de ramura, iar sindicatul constituit nu este reprezentativ pentru numărul de șoferi angajați ai societății ( ceilalți șoferi in număr de peste o s-au plâns de modul de abordare a negocierior din partea "reprezentanților sindicatului" drept pentru care a fost transmis un memoriu catre federația din care face parte sindicatul).
Conducerea societății intelege sa respecte prevederile art.l din Legea nr. 130/1996 republicata "Contractul colectiv de munca este convenția încheiata intre patron sau organizația patronala, pe de o parte, si salariați, reprezentați prin sindicate ori in alt mod prevăzut de lege, de cealalata parte, prin care se stabilesc cauzele privind condițiile de munca, salarizarea, precum si alte drepturi si obligații ce decurg din raporturile de munca." cu argumente pertinente si condiții ce pot fi indeplinite de catre angajator.
Nu a existat si nu exista acte adiționale la contractul de munca care sa prevadă ca acesta exista in CCM la nivel de ramura si se aplica retroactiv din anul 2002 -2003.
Nu pot fi cerute drepturi salariale atâta timp cat nu a existat CCM la nivel de unitate, nu a existat sindicat înființat si nu s-a dovedit a fi reprezentativ la nivel de unitate si nu s-a solicitat incheierea unui astfel de contract.
In Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 691 din 10 octombrie 2008, a fost publicata Decizia înaltei Curți de Casație si Justiție nr. 7 din 21 ianuarie 2008 privind condițiile de reprezentativitate a organizațiilor sindicale constituite la nivel de unitate.
Înalta Curte de Casație si Justiție a admis recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa aceasta instanța in legătura cu interpretarea si aplicarea dispozițiilor art. 17 alin. (1) lit. c) si ale art. 18 alin. (3) teza finala din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca, republicata, referitor la condițiile necesare pentru dobândirea reprezentativitatii de catre organizațiile sindicale constituite la nivel de unitate.
Înalta Curtea apreciat ca aceste din urma instante au interpretat si aplicat corect dispozițiile legii, considerând ca organizațiile sindicale din unitate sunt reprezentative daca indeplinesc in mod alternativ fie condițiile prevăzute de art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca, republicata, fie condiția prevăzuta de art. 18 alin. (3) teza finala din lege.
Decizia instanței supreme este motivata astfel: 1. potrivit art. 236 alin. 1 din Codul Muncii, art. 1 alin. (1) si art. 14 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca, republicata, contractul de munca se incheie intre angajator sau organizația patronala, pe de o parte, si salariați, reprezentați prin sindicate ori in alt mod prevăzut de lege; 2. pe de alta parte, prin art. 17 alin. (1) din legea nr. 130/1996, republicata, la negocierea contractului colectiv de munca la nivel de unitate salariații sunt reprezentați de catre organizațiile sindicale legal constituite si reprezentative.
Lipsa unor foi de parcurs se justifica prin neobligativitatea păstrării mai mult de 2 ani a acestora, obligația legala este de 12 luni conform art.10 pct.3 din Legea nr.101/1994 "întreprinderile vor păstra foile de inregistrare completate conform dispozițiilor de la alin. b), c), d) ale paragrafului 1 din prezentul articol, pe o perioada de cel puțin 12 luni dupa data ultimei inscrieri, si le vor prezenta, la cerere, agenților de control" cat si in anexa nr.2 al ui de sarcini pentru linile regulate emis de catre ARR.
Considera ca astfel expertul isi exprima punctul de vedere prin calcularea unor sume de bani pe baza de grafice de timp rezultate din caietele de sarcini prin asimilări cu alte curse si astfel nu se poate stabili cu certitudine daca societatea are de plătit sume de bani, decât prin asimilări, iar astfel considera ca sumele nu sunt certe, lichide si exigibile metoda asimilării neputand fi acceptata.
Nelegalitatea sentinței civile, nulitate prevăzuta de art.304 pct.9 Cod procedura civila, consta in opinia recurentei si in aceea ca prin Sentința civila nr. 7244 din 20.11.2008 instanța de fond, in mod greșit si nelegal a admis capătul de cerere privind diferența dintre diurna acordata si cea prevăzuta de catre nr.HG518/1995, asa cum a fost modificata.
Normele legale in materie sunt obligatorii numai pentru instituțiile publice si conform art. 17 alin 1 al acestui act normativ se menționează ca se recomanda agenților economici, alții decât cei prevăzuți in art. 16 alin 1, precum si fundațiilor si asociațiilor si altor asemenea, sa aplice in mod corespunzător prevederile hotărârii.
Considera ca de plata diferentelor de diurna intre diurna primita si cea prevăzuta in HG nr. 518/1005 cu modificările ulterioare, societatea nu are obligația de a plati suma de 35 de Euro reprezentând diurna pe zi pentru acoperirea cheltuielilor aferente statelor in care acesta a efectuat transport de calatori.
In legislația HG nr. 518/1995 cu modificările ulterioare este singurul act normativ care reglementează situația juridica a diurnei, iar aceasta prevedere are un caracter imperativ doar pentru personalul aflat in subordinea organizațiilor de stat, si nu pentru salariatii unei societății cu răspundere limitata.
Din aceasta interpretare a textelor de lege amintite rezulta ca o societate cu răspundere limitata nu este obligata sa respecte ad literam prevederile HG nr. 518/1995 cu modificările ulterioare si sa acorde plafonul prevăzut pentru deplasările in afara tarii.
Conducerea societății in urma calculelor economice a stabilit sumele cuprinse intre 25-31,25 Euro, ce reprezintă diurna acordata in funcție de statul/ statele in care se efectueza transportul internațional de calatori, incluzând si micul dejun ce i-a fost asigurat tot de societate, fiind emise pentru fiecare an Decizii prin care se stabileau in mod clar diurnele pentru fiecare destinație.
s-a acordat incepand cu ieșirea din tara a salariaților, iar in cererea de chemare in judecata s-au pretins sume care nu corespund atat din punct de vedere temporar, cat si al cuantumului acesteia. se calculează pentru perioada efectiva petrecuta in afara tarii, si nu pentru perioada cuprinsa de la momentul plecării autocarului si la ieșirea din tara. la ieșirea din tara sumele aferente diurnei sunt cu totul altele si sunt stabilite in lei. De asemenea, reclamantul solicita anumite drepturi bănești pentru o perioada de trei ani, astfel toate cererile formulate inainte de aceasta data trebuiesc raportate strict la prevederile contractului individual de munca, neexistand un contract colectiv, invocând calitatea de membru de sindicat.
Din raportul de expertiza efectuat in cauza nu rezulta de asemenea ca reclamantul nu a intocmit in mod corespunzător foile de parcurs, cu toate ca avea aceasta obligație, fiind instruit in acest sens la fiecare plecare in cursa despre prevederile legale ale art.10 pct.l lit.c din Legea nr. 101/1994 c) "daca, datorita depărtării de vehicul, membrii echipajului nu au fost in măsura sa folosească aparatul, ei trebuie sa adauge de, folosind simboluri grafice adecvate, pe foaia de inregistrare, diverșii timpi corespunzători activităților lor profesionale in perioada cind ei nu erau in vehicul".
Astfel nu s-a putut stabili diurnele acordate decât dupa deconturile puse la dispoziția expertului de către societate.
La stabilirea atat a salariilor, cat si a diurnelor, societatea a ținut cont de prevederile legale in materie de transporturi, respectiv art. 11 pct.3 din Legea nr. 101/1994, conform caruia "este interzisa remunerarea șoferilor salariați, chiar prin acordarea de prime sau prin majorarea salariilor, in funcție de distantele parcurse si/sau de volumul de mărfuri transportate, in condițiile in care aceste remunerații sunt de natura a compromite securitatea rutiera." Aceasta pentru a nu crea o dorința de efectua cat mai multe curse in vederea unor câștiguri materiale in detrimentul atat al șoferului, cat si al securității pasagerilor.
Daunele morale nu pot fi acordate, deorece nu se poate dovedi un prejudiciu concret, de altfel acesta a continuat sa fie salariat al societății chiar daca personalitatea sa a suferit prejudicii.
Practica judiciara cat si literatura de specialitate s-au exprimat in mod constant ca natura specifica a raporturilor de munca permit acoperirea integrala a prejudiciului material suferit de salariatul care, din culpa unității, suferă o anumita dauna, dar exclud acordarea de daune morale, cu atat mai mult in acest caz de prejudiciere a personalitatii sociale.
Codul Muncii nu prevede dezdaunarea in cazul unor prejudicii nepatrimoniale, fiind prevăzute in mod expres despăgubiri doar pentru dauna patrimoniala suferita.
Prin recursul său, recurentul-reclamant critică sentința pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie, solicitând modificarea în parte a acesteia, în sensul:
-obligării pârâtei - intimate și la plata drepturilor salariate cuvenite pentru orele suplimentare lucrate, și orele lucrate în zile libere pentru perioada iunie 2002 - decembrie 2002 {inclusiv), estimate la 11.473,75 RON;
- obligării pârâtei - intimate la plata diferenței de diurnă pentru perioada iunie 2002 - decembrie 2002 [inclusiv), estimată la 777,50 EUR;
- obligării pârâtei - intimate la plata reținerilor din salarii pentru asigurările de viață - evaluate la 1.898,61 RON;
- obligării pârâtei - intimate la plata daunelor - morale.
Sustine recurentul ca drepturile pretinse pentru perioada iunie-dec. 2002 au fost respinse pe motiv ca parata nu a pus la dispozitia expertului foile de parcurs aferente anului 2002. Apreciaza ca cererile au fost respinse in mod nelegal, intrucat sarcina probei apartine angajatorului, conform art. 287 muncii, iar inscrisurile au fost solicitate in baza art. 172 proc.civ. si ar trebui sa existe, intrucat sunt documente contabile, care se arhiveaza pentru o perioada de minim 5 ani.
Se mai arata ca instanta ar trebui sa calculeze pentru aceasta perioada sume similare cu cele calculate de expert, pentru perioada ian. 2003-apr. 2005, in acest fel parata fiind si sanctionata pentru nedepunerea documentelor solicitate.
Recurentul sustine ca prima instanta nu s-a pronuntat pe capatul de cerere privind retinerile abuzive din salariu, acest motiv de recurs atragand incidenta art. 304 pct. 5 proc.civ. Totodata, invedereaza ca prima instanta a respins in mod gresit cererea privind daunele morale, desi din raportul de expertiza rezulta ca numarul de ore suplimentare efectuate in anii 2002-2005 au depasit numarul maxim de ore admis de Codul Muncii, ceea ce constituie o fapta ilicita.
La termenul de judecata din data de 11.05.2009, Curtea din oficiu conform art.306 alin.2 Cod procedură civilă, a pus în discuția părților tardivitatea declarării recursului de catre reclamantul, excepție întemeiată, cu consecința respingerii recursului ca tardiv formulat, pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
Litigiul părți este un conflict de drepturi așa cum este el definit de art.5 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă.
Art.5 din Legea nr. 168/1999 prevede urmatoarele: "Conflictele de muncă ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații decurgând din legi sau din alte acte normative, precum și din contractele colective sau individuale de muncă sunt conflicte referitoare la drepturile salariaților, denumite în continuare conflicte de drepturi".
Potrivit art.80 din Legea nr. 168/1999 termenul de recurs (în litigiile de natura dreptului muncii- nota Curții) este de 10 zile de la comunicarea hotărârii pronunțată de instanța de fond.
In speta de, sentința atacată cu recurs a fost comunicată recurentului la 29.12.2008, așa cum rezultă din dovada de primire de la fila 526 din dosarul de fond.
Data certă de pe recursul formulat este 12 ianuarie 2009, inscrisa pe plicul transmis prin posta (fila 18 dosar recurs).
În raport de aceste date, recursul este formulat peste termenul legal de 10 zile calculat conform art.101 Cod procedură civilă.
Art.101 Cod procedură civilă prevede că "termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul.
Termenele statornicite pe ore încep să curgă de la miezul nopții zilei următoare.
Termenele statornicite pe ani, luni sau săptămâni se sfârșesc în ziua anului, lunii sau săptămânii corespunzătoare zilei de plecare.
Termenul care, începând la 29, 30 sau 31 ale lunii, se sfârșește într-o lună care nu are o asemenea zi, se va socoti împlinit în ziua cea din urmă a lunii.
Termenul care se sfârșește într-o zi de legală, sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârșitul primei zile de lucru următoare".
În concluzie, termenul de recurs a inceput sa curga pe data de 30.12.2008 si s-a implinit pe data de 09.01.2009, vineri, zi lucratoare, astfel ca urmeaza a se da eficiență dispozițiilor art.80 din Legea nr. 168/1999 raportat la art.3011Cod procedură civilă și se va respinge recursul declarat de, ca tardiv formulat.
Analizand sentinta recurata prin prisma criticilor formulate de SC Romania SRL, Curtea constata ca singurul motiv de recurs intemeiat este cel referitor la diferentele de diurne, in cuantum de 3110 euro, la plata carora a fost obligata.
Astfel, expertul a efectuat calculele pe baza prevederilor HG nr. 518/1995 privind unele drepturi si obligatii ale personalului R trimis in strainatate pentru indeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, aratand in cuprinsul raportului de expertiza ca acest act normativ este aplicabil si raportului de munca dintre parti. Curtea considera ca acest act normativ nu este aplicabil recurentului reclamant, intrucat acesta este salariatul unei societati cu raspundere limitata, in timp ce actul normativ mentionat se aplica ministerelor, organelor de specialitate ale administratiei publice si institutiilor publice, care trimit personal in strainatate pentru indeplinirea misiunilor cu caracter temporar.
In consecinta, fiind incident motivul de modificare a hotararii prevazut de art. 304 pct. 9 proc.civ. Curtea va admite recursul declarat de SC Romania SRL, va modifica in parte sentinta, in sensul ca va inlatura obligarea paratei la plata sumei de 3.110 euro, reprezentand diferente diurne.
Vor fi mentinute celelalte dispozitii ale sentintei recurate, intrucat celelalte motive invocate de recurenta sunt neintemeiate.
Contractul colectiv de munca unic la nivelul ramurii transporturi pe anii 2002-2004 se aplica si raporturilor de munca dintre parti, in acest sens fiind dispozitiile imperative ale art. 11 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca. Conform acestor prevederi legale, "clauzele contractelor colective de munca produc efecte dupa cum urmeaza: - c) pentru toti salariatii incadrati in toate unitatile din ramura de activitate pentru care s-a incheiat contractul colectiv de munca".
Prin urmare, nu pot fi retinute sustinerile recurentei parate, in sensul ca acest contract colectiv nu i-ar fi aplicabil, motivat de faptul ca abia in martie 2005 Sindicatul soferilor s-a afiliat la Federatia Nationala a din Romania.
In consecinta, retinand ca acest contract colectiv de munca unic la nivelul ramurii transporturi pe anii 2002-2004 se aplica si raporturilor de munca dintre parti, prima instanta a apreciat in mod corect ca parata trebuie sa plateasca reclamantului diferența dintre salariul brut plătit efectiv și salariul minim brut pe ramura transporturi prevăzut pentru funcția de șofer gradul III autovehicule, pentru perioada iunie 2002 - mai 2005.
In ceea ce priveste suma acordata de prima instanta cu titlu de contravaloare pentru orele suplimentare si pentru munca prestata in zilele de sarbatori legale, in zilele libere si in timpul noptii, Curtea constata ca aceasta suma a fost stabilita de catre expertul contabil, pe baza documentelor puse la dispozitie de catre recurenta parata, si anume pe baza foilor de parcurs, a foilor colective de prezenta, precum si pe baza prevederilor Conventiei (Acordul European privind activitatea vehiculelor care efectueaza transporturi rutiere internationale) - fila 729 dosar fond. Aceasta suma nu a fost stabilita pe baza copiilor filelor pasaportului recurentului reclamant, sustinerile recurentei parate in acest sens fiind total nefondate. De asemenea, expertul a invederat si faptul ca nici situatia comunicata de Inspectoratul General al Politiei de Frontiera nu a putut fi avuta in vedere, intrucat aceasta cuprinde doar data de intrare/iesire din Romania, nu si destinatia transportului international de persoane.
de aceste considerente de fapt si de drept, recursul declarat de reclamant va fi respins ca tardiv, iar cel declarat de parata va fi admis, se va modifica in parte sentinta recurata, in sensul celor deja expuse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant împotriva sentinței civile nr.7244/20.11.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, ca tardiv formulat.
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă SC. ROMÂNIA SRL împotriva aceleiași sentințe.
Modifică în parte sentința atacată, în sensul că înlătură obligarea pârâtei la plata sumei de 3110 euro, reprezentând diferențe diurne.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A ta
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex.
22.06.2009
Jud.fond:
Președinte:Călin Dragoș AlinJudecători:Călin Dragoș Alin, Daniela Georgeta Enache
