Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 353/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 353
Ședința publică din data de 23 februarie 2009
PREȘEDINTE: Alexandrina Urlețeanu
JUDECĂTORI: Alexandrina Urlețeanu, Valentin Niță Afrodita Giurgiu
- -
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de reclamanții, C, -, G, -, toți cu domiciliul ales la.Av., cu sediul în P, -C Vest,.B,.27, județul P și de pârâții Consiliul Local al Municipiului P, cu sediul în P,--4, județul P, Primăria Municipiului P, cu sediul în P,--4, județul P, împotriva sentinței civile nr.2378 din 22.09.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, G, toți cu domiciliul ales la.Av., cu sediul în P, -C Vest,.B,.27, județul
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții-reclamanți, C, -,
, -, toți prin avocat din cadrul Baroului P, recurenții-pârâți Consiliul Local al Municipiului P și Primăria Municipiului P, ambii prin consilier juridic, lipsă fiind recurenții-reclamanți, G, intimații-reclamanți, G,.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursurile sunt declarate în termen și motivate.
Avocat învederează instanței că o parte dintre reclamnnți nu au declarat recurs, în această fază procesuală nu-i reprezintă pe toți recurenții-reclamanți întrucât nu toți au împuternicit-o pentru a le reprezenta interesele în instanță, astfel încât consideră că la acest termen de judecată procedura de citare nu este îndeplinită cu recurenții-reclamanți pe care nu-i reprezintă, impunându-se citarea acestora la domiciliile indicate în acțiune, dat fiind că pentru acest termen de judecată aceștia au fost citați la cabinetul său de avocatură.
Curtea verificând actele și lucrările dodsarului constată că toți recurenții-reclamanți nu și-au precizat alte domicilii în cererea de recurs, motiv pentru care apreciază procedura de citare legal îndeplinită.
Avocat pentru recurenții-reclamanți, consilier juridic pentru recurenții-pârâți având ăe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursurilor.
Avocat având cuvântul pentru recurenții-reclamanți, C, -, -, arată că în mod greșit instanța de fond a dispus acordarea tichetelor cadou doar pentru perioada 2007-2008, omițând perioada mai 2006- 2006, cu toate că în cauză s-a efectuat o expertiză de specialitate care a stabilit corect care este cuantumul tichetelor cadou.
Solicită admiterea recursului reclamanților, modificarea în parte a sentinței instanței de fond, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii, respectiv acordarea tichetelor cadou de la data intrării în vigoare a dispozițiilor legale, respectiv luna mai 2006.
Consilier juridic având cuvântul pentru recurenții-pârâți Consiliul Local al Municipiului P și Primăria Municipiului P, arată că în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a celor doi recurenți-pârâți.
Precizează că recurentții-pârâți nu au calitatea de ordonatori de credite, că între recurenții-pârâți și personalul didactic nu există raportui de angajator-angajat.
În ceea ce privește fondul cauzei, arată că pentru anii pentru care s-a solicitat acordarea acestor tichete cadou nu a existat prevedere bugetară și nici sursă de finanțare care să permită acordarea acestora.
Solicită în principal admiterea recursului pârâților, potrivit motivelor de la dosar, modificarea sentinței și pe fond admiterea excepției invocate, iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și pe fond respingerea acțiunii formulată de reclamanți ca neîntemeiată..
Avocat având cuvântul pentru recurenții-reclamanți, solicită respingerea ca nefondat a recursului pârâților, având în vedere că aceștia sunt instituțiile abilitate de lege care au obligația să asigure acordarea acestor tichete cadou, excepția lipsei calității procesuale pasive fiind corect respinsă de către instanța de fond.
Mai arată că instanța de fond a avut în vedere dispozițiile Legii nr.139/2006. adresa Ministerului Finanțelor nr.-/31.07.2007, cât și faptul că recurenții-pârâți au acordat aceste tichete cadou, dar nu integral pentru anii 2006 și 2007.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanții, C, -, -, G, G, -, au chemat in judecata pe pârâtii Consiliul Local al Municipiului P și Primăria Municipiului P - prin PRIMAR, solicitând ca prin sentinta ce se va pronunța, să se dispună obligarea acestora la acordarea c/valorii tichetelor cadou conform dispozitiilor Legii 193/2006 și HG 1317/2006 începând cu luna ianuarie 2006 și în continuare, până la încetarea raporturilor de muncă, cât și obligarea acestora la plata pentru fiecare dintre reclamanți a sumelor de bani cuvenite cu acest titlu, actualizate cu coeficienții de inflație de la data plății efective.
In motivarea actiunii, reclamanții au arătat că sunt angajați ca profesori pe bază de contract individual de muncă la Grupul Școlar de Transporturi P, subordonându-se Inspectoratului Școlar Județean
Au mai arătat reclamanții că la data de 13.12.2007, Comisia Paritară P și Sindicatele reprezentative semnatare a Contractului Colectiv de Muncă (CCM) la nivel județean, pornind de la prevederile art.6 și art.13 din CCM unic la nivel de ramură învățământ, în vederea aplicarii unitare a disp. Legii 193/2006 și HG.1317/2006 privind aprobarea normelor de aplicare a legii, au hotărât valoarea unui tichet cadou de 50 lei, cuantumul de tichete acordate 10 tichete/eveniment și, evenimentele pentru care se acordă tichete cadou, respectiv C, Paște, Ziua Europei, 15, Ziua Educației, 1 Martie, acest demers fiind ulterior susținut și de Ministerul Economiei și Finanțelor, prin scrisoarea nr.-/2007.
Au mai precizat reclamanții, că în conformitate cu dispozițiile art.1 din Legea 193/2006 privind acordarea tichetelor cadou și a tichetelor de creșă, societățile comerciale, regiile autonome, societățile și companiile naționale, instituțiile din sectorul bugetar, unitățile cooperatiste, celelalte persoane juridice precum și persoanele fizice care încadrează personal pe bază de contract individual de muncă, pot utiliza bilete de valori sub forma tichetelor cadou și a tichetelor de creșă, aceste dispoziții aplicându-se și personalului din unitățile de învățământ.
De asemenea, reclamanții au mai susținut că pârâții au respectat numai parțial dispozitiile Legii 193/2006 acordându-le tichete cadou numai cu ocazia sărbătorii de C, motiv pentru care înțeleg să solicite obligarea acestora la c/valoarea sumelor aferente drepturilor neacordate.
In dovedirea acțiunii, reclamanții au solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâților și expertiză cu obiectivul de a calcula numărul tichetelor cadou pe care fiecare dintre aceștia are dreptul să îl primească pe perioada 01.01.2006-la zi, valoarea sumelor cuvenite cu acest tiltu, reactualizată în raport de indicele de inflație.
Pârâții Consiliul Local al Municipiului P și Primăria Municipiului P au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive față de faptul că nu au calitatea de angajator a reclamanților, neavând astfel competența de a calcula salariile acestora sau alte drepturi stabilite prin contractul colectiv de muncă.
In opinia pârâților, calitatea de angajator pentru reclamanți o are conform art.11 al.5 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, numai Directorul unității de învățământ cu personalitate juridică unde aceștia funcționează, care îndeplinind și funcția de ordonator terțiar de credite, prezintă
autoritatii publice locale proiectul de buget cu fundamentările corespunzătoare pentru fiecare instituție de învățământ preuniversitar de stat care își intocmește un buget propriu.
In ceea ce privește fondul cauzei, pârâții au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că în conformitate cu art.4 al.2 din Legea nr.193/2006, tichetele cadou se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, în limita bugetului de venituri și cheltuieli, aprobat.
Intrucât, la nivelul Municipiului P, instituțiile de învățământ sunt organizate ca centre financiare cu personalitate juridică cu buget de venituri și cheltuieli propriu, finanțarea acestora făcându-se de la bugetul de stat, bugetul local, venituri proprii și transferuri, aceste sume reprezentând tichetele cadou, părâții au arătat că, nu au putut să acorde sumele solicitate, neexistand o prevedere bugetară pentru plata acestora, Legea 273/2006 privind finanțele publice locale, stabilind în mod clar că toate cheltuielile bugetare au destinație precisă și sunt determinate de autorizările conținute în legi speciale și în legile bugetare anuale.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr.2378 din 22.09.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliul Local al Municipiului P și Primăria Municipiului P- prin Primar invocată de aceștia, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, C, -, -, G, G, -, au chemat in judecata pe pârâtii Consiliul Local al Municipiului P și Primăria Municipiului P - prin PRIMAR, au fost obligați pârâții să plătească reclamanților (fiecărui reclamant) c/valoarea tichetelor cadou, respectiv pentru anul 2007 c/valoarea a 66 tichete cadou și pentru anul 2008 20 de tichete cadou, reactualizată cu coeficientul de inflație de la data scadenței fiecărei sume până la data plății, conform expertizei și totodată, au fost obligați pârâții să plătească reclamanților suma de 3150 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de expertiză.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamanții sunt angajați ca profesori pe bază de contract individual de muncă reglementat de dispozițiile Codului muncii în cadrul Grupului Școlar de Transporturi P subordonat Inspectoratului Județean.
Având în vedere disp.art.137 Cod.pr.civ. conform cărora "instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii" și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâte prin întâmpinare, aceasta a fost respinsă, instanța de fond reținând că cele două pârâte deși nu au calitatea de angajatori ai reclamanților, au calitate procesuală pasivă, întrucât au obligația de a asigura fondurile necesare acordarii tichetelor cadou, instituțiile de învățământ preuniversitare fiind finanțate de la bugetul de stat (sume defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor de personal), bugetul local, venituri proprii și transferuri.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că după aparitia Legii nr. 193/2006 și HG 1317/2006, Ministerul Economiei și Finanțelor (MEF) - Direcția Generală de Sinteză a Politicilor Bugetare, prin adresa nr.-/31.07.2007 transmite Ministerului Educației Cercetării și T "Direcția Generală Buget - Finanțe" faptul că în conformitate cu aceste prevederi din actele normative menționate, instituțiile din sectorul bugetar, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare, inclusiv cele care se finanțează integral din venituri proprii, pot acorda tichete de creșă destinate sprijinirii angajaților la plata taxelor la creșe, precum și tichete cadou, ambele prevăzute în poziții distincte.
A mai reținut instanța de fond, că la data de 03.12.2007, având în vedere actele normative menționate, cât și adresa MEF la nivelul Inspectoratului Școlar Județean P, s-a întrunit Comisia Paritară care a adoptat Hotărârea nr.6 privind aplicarea unitară a dispozițiilor Legii nr.193/2006 și HG 1317/2006, unde s-a hotărât ca valoarea unui tichet cadou să fie de 50 lei, numărul de tichete cadou acordate - 10/eveniment, cât și evenimentele pentru care se acordă aceste tichete, respectiv C, Paște, Ziua Europei, 15, Ziua Educației, 1 și 1 Martie.
Prin această hotărâre s-a mai stabilit că în vederea asigurării finanțării, vor fi contactați ordonatorii principali și secundari de credite, iar în vederea stabilirii unității emitente a tichetelor de creșă și a tichetelor cadou să fie aplicabile prevederile legale referitoare la achizițiile publice.
In cadrul Comisiei Paritare, la nivelul fiecărui județ au fost aprobate condițiile în care se acordă tichetele cadou, numărul lor, valoarea nominală și evenimentele pentru care se acordă.
Pentru instituțiile bugetare, MEF prin adresa nr.-/31.07.2007 a dispus ca Ministerul Educației, să ia măsurile necesare pentru acordarea tichetelor cadou și a tichetelor de creșă, stabilind și modalitatea concretă de încadrare bugetară a cheltuielilor cu acest titlu, arătaâd că "toate cheltuielile" reprezentând tichete cadou, utilizate pentru achiziția unor bunuri și servicii, se vor înregistra în clasificație economică a cheltuielilor la Titlul II "bunuri și servicii" unde se introduce art."tichete-cadou".
S-a arătat în conținutul aceleiași adrese, că aceste cheltuieli reprezentând tichete cadou utilizate pentru destinațiile sau evenimentele care se încadrează în
cheltuieli sociale, se vor înregistra în " economică" asistenta socială, unde se introduce articolul "tichete cadou (cod 57.02.204.)".
Instanța de fond a mai reținut, că din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că nu au putut fi calculate numărul tichetelor cadou, începând cu 01.01.2006, astfel cum au solicitat reclamanții, întrucât Legea 193/2006 privind acordarea acestor tichete, a fost publicată în MO nr.446/23.05.2006, sumele solicitate putându-se acorda numai de la data intrării în vigoare a acestui act normativ.
Față de cele arătate și reținând că pentru anii 2007-2008 pârâții nu și-au îndeplinit obligația de a acorda reclamanților tichetele cadou la care erau indreptățiți, instanța de fond a admis acțiunea după cum s-a arătat mai sus.
Impotriva sentinței pronunțată de instanța de fond au declarat recurs reclamanții, C, -, G, -, și pârâții Consiliul Local al Municipiului P și respectiv Primăria Municipiului P.
In susținerea recursului, reclamanții critică sentința instanței de fond pe aspectul că s-a apreciat greșit că drepturile reprezentate de tichete cadou pentru evenimente speciale sunt datorate numai pentru perioada 2007 -2008.
Drepturile reprezentate de tichete cadou sunt regelementate de dispozițiile Legii nr.193/2006 care are aplicabilitate începând cu luna mai 2006.
De aceea recurenții solicită modificarea în parte a sentinței în sensul obligării pârâților la plata sumelor reprezentate de tichete cadou pentru evenimente speciale și pentru perioada mai 2006- 2006.
Pârâții prin recursul declarat solicită în principal modificarea în tot a sentinței, admiterea excepției privind lipsa calității lor procesuale pasive și respingerea acțiunii pe acest aspect, iar în subsidiar admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și pe fond respingerea acțiunii formulată de reclamanți ca neîntemeiată.
Prin prima critică invocată de pârâți, se arată că instanța de fond a respins greșit excepția lipsei calității lor procesuale pasive, deoarece nu a avut în vedere că nu au calitatea de angajatori ai reclamanților, și ca atare nu pot fi obligați la plata unor drepturi salariale.
Pe fondul cauzei, pârâții recurenți arată că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea art. 4 alin. 2 din Legea nr.193/2006 privind acordarea tichetelor cadou și a tichetelor de creșă care prevede că acestea se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și pentru celelalte categorii de angajatori în limita bugetului de venituri și cheltuieli.
Mai susțin recurenții că potrivit pct. 3.1 din HG nr.1317/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a dispozitiilor Legii nr.193/2006 privind acordarea tichetelor cadou și a tichetelor de creșă instituțiile din sectorul bugetar indiferent de sistemul de finanțare și subordonare, exclusiv cele care se finanțează integral din venituri proprii, acordă tichete de creșă în limita sumelor destinate acoperirii nominale a tichetelor de creșă prevăzute într-o poziție distinctă de cheltuieli denumită -tichete de creșă - în bugetul de venituri și cheltuieli proprii aprobate potrivit legii bugetului de stat sau bugetelor locale la articolul bugetar -tichete de creșă-.
Aceste tichete, arată pârâții nu s-au acordat deoarece nu a existat prevedere bugetară cu această destinație.
In susținerea recursului, se mai invocă și incidența dispozițiilor art. 14 alin. 4 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale în raport cu care nicio cheltuială din fonduri publice locale nu poate fi angajată, ordonată și plătită dacă nu este aprobata potrivit legii și dacă nu are prevederi bugetare și surse de finanțare.
Adresa nr.-/31.07.2007 prin care Ministerul Economiei și Finanțelor a dispus ca Ministerul Educației să ia măsurile necesare pentru acordarea tichetelor cadou, și pe care instanța de fond a avut-o în vedere la pronunțarea sentinței recurate, nu echivalează cu un act normativ, sustin recurenții.
Curtea analizand sentința pronunțată de instanța de fond prin prisma criticilor invocate de recurenți, constată că recursul pârâților este întemeiat, urmând a fi admis prin prisma criticilor privind fondul cauzei și cel promovat de reclamanți urmează a fi respins pentru următoarele considerente.
Cu privire la recursul declarat de pârâți, Curtea reține că așa cum rezultă din actele dosarului, reclamanții sunt angajați profesori pe bază de contract individual de muncă reglementat de dispozițiile Codului muncii în cadrul Grupului Școlar de Transporturi, subordonați Inspectoratului Școlar Județean P.
In cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr.193/2006 privind acordarea tichetelor cadou și a tichetelor de creșă care prin art.1 arată că - Societ ăț ile comerciale, regiile autonome, societ ățile i companiile na ionale, institu iile din sectorul bugetar, unit ățile cooperatiste, celelalte persoane juridice, precum i persoanele fizice care încadreaz personal pe baz de contract individual de munc pot utiliza bilete de valoare sub forma tichetelor cadou i a tichetelor de cre șă.
Art 4 alin. (2) din acela i act normativ respectiv - Legea nr.193/2006 arat la rândul - tichetele de cre șă se acord în limita prevederilor bugetului de stat sau, dup caz, ale bugetelor locale, pentru unit ățile din sectorul bugetar i, potrivit prezentei legi, pentru celelalte categorii de angajatori, în limita bugetului de venituri cheltuieli aprobat.
La rândul său art.3 din HG nr.1317/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a dispozitiilor Legii nr.193/2006 prevede că - Instituția de învățământ special, prin director, în calitate de angajator, utilizează bilete de valoare sub forma tichetelor cadou/tichete de creșă, în condițiile prevăzute de actele normative care reglementează această materie, în limita sumelor aprobate cu această destinație, prevăzută în bugetul propriu, în poziție distinctă de cheltuieli, denumită "tichete cadou, respectiv tichete de creșă", aprobate potrivit legii.
Nu în cele din urmă, în cauză mai au aplicabilitate și dispozițiile art. 14 alin. 4 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale în raport cu care icio cheltuială din fonduri publice locale nu poate fi angajată, ordonată și plătită dacă nu este aprobată, potrivit legii, și dacă nu are prevederi bugetare și surse de finanțare.
Ca atare, față de dipozițiile legale enunțate, acordarea tichetelor de cadou/creșă nu poate fi facută decât în limita sumelor aprobate în bugetele de venituri și cheltuieli locale afectate acestei destinații.
Cum în cauză nu s-a făcut dovada că bugetele de venituri și cheltuieli locale au cuprins sume cu această destinație și că nu au fost folosite în acest scop, obligarea pârâților a le acorda aceste facilități fără a avea finanțarea respectivă nu este posibilă, motiv pentru care recursul în raport cu art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă este întemeiat, urmând a fi admis și pe fond respinsă acțiunea reclamanților ca neîntemeiată.
Critica recurenților pârâți cu privire la modalitatea de soluționare de către instanța de fond a excepției privind lipsa calității procesuale pasive este nefondată, deoarece chiar dacă aceste instituții nu au calitatea de angajatori față de reclamanți, au calitate procesuală pasivă întrucât fiind ordonatori principali de credite potrivit art. 22 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale analizează modul de utilizare a creditelor bugetare aprobate prin bugetele locale și prin bugetele instituțiilor publice, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, și aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii, cu respectarea dispozițiilor legale.
Cu privire la recursul declarat de reclamanți, acesta urmează a fi respins ca nefondat, având în vedere analiza făcută asupra recursului declarat de pârâți și care s-a considerat a fi întemeiat și ca o consecință acțiunea reclamanților respinsă.
Aceasta întrucât așa cum s-a menționat și la primul recurs, în esență, nu pot fi acordate facilități pecuniare, atâta timp cât nu există sursa de finanțare prevăzută și aprobată în bugetul propiu de venituri și cheltuieli cu această destinație în speță de acordarea tichetelor de cadou/creșă.
Față de aceste considerente recursul declarat de reclamanți în temeiul art 312 alin.1 Cod procedură civilă, chiar dacă solicită numai modificarea în parte a sentinței, urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursuil declarat de reclamanții, C, -, G, -, toți cu domiciliul ales la.Av., cu sediul în P, -C Vest,.B,.27, județul împotriva sentinței civile nr.2378 din 22.09.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, G, toți cu domiciliul ales la.Av., cu sediul în P, -C Vest,.B,.27, județul
Admite recursul declarat de pârâții Consiliul Local al Municipiului P, cu sediul în P,--4, județul P, Primăria Municipiului P, cu sediul în P,--4, județul P, împotriva sentinței civile nr.2378 din 22.09.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova și în consecință:
Modifică sentința și respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 23 februarie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Alexandrina Urlețeanu, Valentin Niță Afrodita Giurgiu
- - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
3ex./11.03.2009
dosar fond- - Tribunalul Prahova
judecători fond-
-
operator de date cu caracter personal
număr notificare 3120/2006
Președinte:Alexandrina UrlețeanuJudecători:Alexandrina Urlețeanu, Valentin Niță Afrodita Giurgiu