Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 355/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 355/R/2010
Ședința publică din data de 16 februarie 2010
PREȘEDINTE: Dana Cristina Gîrbovan
JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții PRIMARUL MUNICIPIULUI B și MUNICIPIUL B prin primar, împotriva sentinței civile nr. 396 din 9 noiembrie 2009 Tribunalului Bistrița, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamanta intimată, având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 2 februarie 2010, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta intimată a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.
Totodată, se constată că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării, în baza actelor de la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 396 din 9 noiembrie 2009 Tribunalului Bistrița, pronunțată în dosar nr-, s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta împotriva pârâților Primarul municipiului B și Municipiul B, prin primar, și în consecință au fost obligați pârâții să plătească reclamantei o sumă corespunzătoare a 3 salarii medii brute pe economie pentru luna anterioară pensionării, sumă ce s-a actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta a fost angajată la pârât în calitate de muncitor calificat la Direcția de administrare a domeniului public, pe bază de contract individual de muncă pe durată nedeterminată, iar prin dispoziția Primarului Municipiului B nr. 260/25 februarie 2009 s-a dispus încetarea contractului de muncă în baza art.56 lit. d Codul muncii, ca urmare a pensionării pentru incapacitate de muncă.
Prin hotărârea nr.10/2008 a Consiliului local Baf ost aprobat contractul colectiv de muncă pentru personalul contractual din aparatul de specialitate al primarului Municipiului B și din serviciile publice de interes local, iar la art. 44 alin. 16 la capitolul măsuri de protecție socială se prevede că la pensionare, salariații beneficiază de 3 salarii medii brute pe economie comunicate de Institutul Național de Statistică pentru luna anterioară acordării. Trebuie reliefat faptul că această dispoziție din contractul colectiv de muncă nu face distincție între modalitatea de pensionare a angajatei, respectiv pentru limită de vârstă ori invaliditate, astfel că, în consecință, tribunalul statuează că este aplicabil pentru orice situație în care un angajat al aparatului contractual al Primarului Municipiului B se pensionează. Deși reclamanta s-a adresat cu o cerere pârâților pentru acordarea drepturilor bănești cuvenite în temeiul dispozițiilor contractului colectiv de muncă anterior reliefate, nu s-a făcut dovada că aceste drepturi s-au achitat.
Potrivit dispozițiilor art. 243 Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar art. 239 prevede că contractul colectiv de muncă produce efecte pentru toți salariații, indiferent de data angajării.
Având în vedere aspectul că reclamanta, la pensionarea sa, în temeiul art. 44 alin. 16 din contractul colectiv de muncă încheiat și aprobat prin Hotărârea Consiliului Local B nr. 10/2008, avea dreptul la acordarea unei sume corespunzătoare a 3 salarii medii brute pe economie aferente lunii anterioare pensionării, comunicate de Institutul Național de Statistică și că nu s-a făcut dovada achitării acestei sume și nici a vreunui caz de încetare a efectelor dispozițiilor contractuale menționate - nici prin decizia civilă nr.1811/2009 a Curții de Apel Cluj, atașată la dosar - tribunalul a admis acțiunea și în consecință a obligat pârâții să plătească reclamantei o sumă corespunzătoare a 3 salarii medii brute pe economie pentru luna anterioară pensionării, iar pentru a se realiza o reală despăgubire conform dispozițiilor art. 161 alin. 4 din Codul muncii, a dispus ca suma respectivă să se actualizeze cu indicele de inflație până la data plății efective.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâțiiPrimarul Municipiului B și Municipiul B, solicitând, în temeiul art.304 pct.9, 3041 și 312.pr.civ. admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii ca neîntemeiată și nelegală a acțiunii reclamantei.
În motivarea recursului, pârâții au arătat că nu aceasta a fost voința reală a părților la încheierea contractului colectiv de muncă. În fapt, cele două părți semnatare ale contractului colectiv de muncă au dorit ca cele trei salarii să fie acordate doar în cazul pensionărilor pentru limită de vârstă și nu și cu ocazia celorlalte tipuri de pensionare (anticipată, anticipată parțială, invaliditate sau de boală). La fond nu și-a exprimat poziția în scris față de acțiunea intimatei reclamante deoarece hotărârea de consiliu prin care se aprobase contractul colectiv de muncă fusese atacată, iar Curtea de Apel Cluj, prin decizia nr.1811/2009 (existentă la dosar), în dispozitiv, menționa că anulează întreaga hotărâre de consiliu prin care se aprobase contractul colectiv de muncă (mai mult decât se ceruse), astfel încât acțiunea intimatei reclamante, consideră, nu mai era admisibilă. În aceste condiții, s-a promovat o acțiune în revizuire care a format obiectul dosarului nr- a Curții de Apel Cluj care, prin decizia nr. 2652/2009, a admis cererea de revizuire a recurenților, dar această decizie nu le-a fost comunicată decât după data de 9.11.2009, dată când instanța de fond a pronunțat soluția în prezentul dosar, astfel încât nici la data de 9.11.2009 nu erau în măsură să își exprime o poziție întemeiată față de acțiunea reclamantei.
Intenția reală a părților semnatare ale contractului colectiv de muncă, de care instanța de judecată trebuia să țină cont și să o stabilească cu precizie, se circumscrie liniei stabilite prin art. 50 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, unde se stabilește că salariații care se pensionează pentru limită de vârstă primesc o indemnizație egală cu cel puțin două salarii de bază avute în luna pensionării. De asemenea, s-a respectat și prevederea aceluiași contract colectiv de muncă stabilită la art. 100 alin. 2, prin care se arată că drepturile prevăzute în contractul colectiv de muncă de la nivel național sunt considerate minime, de la nivelul cărora începe negocierea contractelor colective de muncă la celelalte niveluri, deoarece, prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul instituției, s-au stabilit 3 salarii medii brute pe economie, adică cu 1 salariu mai mult și în cuantum mai mare deoarece se acordă salariul brut pe economie și nu cel de bază (care, în cazul acesta este mult mai mic, având în vedere că este stabilit în cuantum fix prin act normativ). În acest sens arată că va depune în probațiune, până la primul termen de judecată, și o adresă din partea Sindicatului liber al salariaților din serviciile publice ale Consiliului Local al municipiului B, adresă din care să rezulte că aceasta a fost voința reală a părților semnatare ale contractului colectiv de muncă la data încheierii lui.
Pârâții mai arătă că, în opinia lor, instanța de fond trebuia să stabilească cu precizie cuantumul sumei la care sunt obligați. În aceste condiții, ar fi trebuit obținută din partea Institutului Național de Statistică o adeverință din care să rezulte cu precizie cuantumul salariului mediu brut pe economie aferent lunii februarie 2009.
În drept, invocă dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 304 1 și art. 312 alin. (3) Cod de procedură civilă, Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010,Legea nr. 130/2006 a contractelor colective de muncă.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 2 februarie 2010, reclamanta a solicitat respingerea recursului declarat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.
În motivare, reclamanta arată că art. 44 alin. 16 din HCL 10/2008 nu distinge între modalitățile de pensionare ale salariatului, astfel că aceasta, pensionată fiind pentru invaliditate, se încadrează întruna dintre formele de pensionare prevăzute de Legea 19/2000.
Această prevedere nu a fost modificată ca urmare a urmare a analizei 10/2008 în cadrul dosarului nr- al Tribunalului Bistrița -N având ca obiect controlul de legalitate al acesteia la sesizarea Prefectului județului B-
Prevederile contractului colectiv de muncă unic la nivel național pentru perioada 2007-2010, nu pot fi invocate în ideea diminuării drepturilor stabilite prin contractual colectiv de muncă la nivelul Primăriei municipiului Potrivit art. 100 al. 2 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel național, amintit mai sus, drepturile stabilite prin acesta sunt considerate minime, de la nivelul lor începând negocierea contractelor colective de muncă la celelalte nivele, ceea ce duce la concluzia că în cadrul negocierilor contractelor colective de muncă la nivelul altor unități, cum este și cel aprobat prin B nr. 10/2008, părțile pot conveni drepturi la un nivel superior, cum de altfel s-a convenit în cauză, prin stabilirea drepturilor prevăzute la art. 16 din Contractul Colectiv de Muncă aprobat prin B nr. 10/2008.
În sensul arătat sunt și dispozițiile art. 7 alin. 2 din Legea 130/1996 text potrivit căruia contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților. Se mai face trimitere la prevederile art. 8 din Legea 130/1996.
În opinia reclamantei nu se poate susține faptul că intenția reală a părților ar fi fost ca prevederea respectivă să privească numai pensionarea pentru limită de vârstă, atâta timp cât nu s-a prevăzut în mod expres acest lucru sau cât prevederea respectivă putea forma obiectul unui eventual control de legalitate (ceea ce însă nu s-a făcut).
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
Modalitatea de interpretare propusă de recurenți este în totală contradicție cu regulile de interpretare stabilite de art. 977-985 cod civil și cu prevederile Legii nr. 130/1996, neexistând nici o stipulație care să permită interpretarea în contra literei textului acolo unde textul supus interpretării este clar și neechivoc. În plus, nu s-a probat de către angajator o altă intenție comună a părților decât cea relevată prin textul contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe care reclamanta își bazează pretențiile (deși a arătat că va depune în acest sens un script emanând de la Sindicatul liber al salariaților din serviciile publice ale Consiliului local al mun. B). Apoi, se constată obligativitatea contractului colectiv de muncă, raportat la prevederile art. 30 din Legea nr. 130/1996.
Nu se poate accepta introducerea unor excepții de la regula acordării măsurilor de protecție socială menționate în textul art. 44 alin. 16 din Contractul colectiv de muncă pentru personalul contractual din aparatul de specialitate al primarului Municipiului B și din serviciile publice de interes local, aprobat prin 10/2008, fără ca aceste excepții să fi fost expres precizate. Este la nivel de principiu de drept civil că excepțiile sunt de strictă interpretare, deci pot fi aplicate doar acolo unde și așa cum se precizează expres în textul aplicabil (exceptio est strictissima interpretationis).Or, ceea ce propun recurenții este aplicarea unei excepții nu doar interpretabile, dar chiar inexistente în textul invocat, ceea ce este inadmisibil.
Totodată, nu se poate aplica o excepție prin asemănare, adică, preluarea din contractul colectiv de muncă la nivel național a exceptării de la acordarea măsurilor de protecție socială în discuție persoanele pensionate în alte condiții decât pentru limită de vârstă, în condițiile în care o atare exceptare nu esteexpresis verbisstipulată și în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
în care recurenții fac extrapolarea este contrar prevederilor art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, având în vedere că potrivit acestui text legal, sensul în care operează interdicția de a stipula în contra unui contract colectiv de muncă este favorabil angajatului, anume, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, reieșind deci pe cale de interpretare că se pot stipula clauze ce vizează drepturi la un nivel superior în contractele colective de muncă încheiate la nivel inferior (comparativ cu contractele colective de muncă încheiate la nivel superior). Or, prin extrapolarea propusă de recurenți, se încearcă aneantizarea dispozițiilor mai favorabile din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, pe considerentul că atari dispoziții mai favorabile nu se regăsesc în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național, încălcându-se indirect prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996.
Raportat la susținerea că prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate s-au stabilit drepturi la un nivel superior celui din cuprinsul contractului colectiv de muncă încheiat la nivel național, Curtea observă că este neîndoios acest fapt, fără însă ca acest aspect să permită, în compensare, transferarea unor dispoziții mai puțin favorabile din contractul colectiv de muncă la nivel național în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate. Inclusiv neomiterea de la acordarea măsurilor de protecție socială în litigiu a celorlalte categorii de pensionari (necuprinse în contractul colectiv de muncă la nivel național) se constituie într-o dispoziție mai favorabilă a contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, care este perfect legală și deci obligatorie pentru părți, în conformitate cu prevederile art. 30 din Legea nr. 130/1996 și ale art. 969 Cod civil.
Faptul că recurenții nu și-au precizat poziția procesuală în fața primei instanțe nu are relevanță în soluționarea recursului de față, promovarea căii de atac nefiind condiționată de dezvoltarea unei prezențe active procesual la fond. Pe de altă parte, existența unui alt litigiu, ce purta chiar asupra legalității dispozițiilor din contractul colectiv de muncă ce stau la baza prezentului litigiu, nu putea împiedica pârâții să nuanțeze în prezenta cauză soluțiile pe care le întrevedeau în raport de modul în care instanța de contencios administrativ putea soluționa litigiul dedus judecății sale.
Trebuie subliniat că soluția de anulare a prevederilor art. 13 alin. 10 și art. 21 alin. 5 lit. c, m, n, o, p din Anexa 1 la Hotărârea nr. 10/31.01.2008 a Consiliului local B, prin decizia civilă nr. 2652/2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, nu impietează asupra soluționării prezentului litigiu, reclamanta fondându-și cererea pe alte dispoziții din contractul colectiv de muncă aprobat prin această hotărâre a Consiliului local al municipiului
Nefondat este și motivul de recurs privind necesitatea ca instanța de fond să fi stabilit cu precizie cuantumul sumei la care sunt obligați pârâții, prin obținerea din partea Institutului Național de Statistică a unei adeverințe din care să rezulte cuantumul salariului mediu brut pe economie aferent lunii februarie. O atare concretizare a sumei trebuie făcută cu ocazia punerii în executare a hotărârii, datele din cuprinsul dispozitivului fiind îndestulătoare pentru a asigura executorialitate sentinței și nelăsând loc de interpretări, în mod normal.
Văzând și prevederile art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct.9 și art. 304 ind. 1 Cod proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Primarul Municipiului B și Municipiul B împotriva sentinței civile nr. 396/F din 09.11.2009 a Tribunalului Bistrița -N, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 16 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, - - - - - -
GREFIER,
Red.T/.
4 ex./18.03.2010
Jud.fond: și
Președinte:Dana Cristina GîrbovanJudecători:Dana Cristina Gîrbovan, Cristina Mănăstireanu, Ioana
