Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 3637/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 3637

Ședința publică de la 28 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Corneliu Maria

JUDECĂTOR 2: Mihaela Cotora

JUDECĂTOR 3: Florica Diaconescu

Grefier - -

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN O, împotriva sentinței civile nr.1155 din 27.11.2007, pronunțată de Triobunalul O în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, -, -, V -, -, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat pentru CONSILIUL JUDEȚEAN O și avocat pentru intimații reclamanți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care,

Nemaifiind cereri de formulat și excepții de ridicat se acordă cuvântul părților asupra recursului de față.

Avocat pentru recurentul pârât CONSILIUL JUDEȚEAN O, pune concluzii de admiterea recursului, modificarea sentinței, iar pe fond respingerea acțiunii, fără cheltuieli de judecată.

Avocat pentru intimații reclamanți, solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțată de Tribunalul O l

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului O l t, reclamanții, -, -, V -, -, salariați în cadrul aparatului propriu al Consiliului Județean au chemat în judecată pe pârâta Consiliul Județean O și au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acestora la plata sumelor de bani, reprezentând contravaloarea tichetelor de masă prevăzute de Legea nr. 142/1998, sume ce nu au fost acordate pe ultimii trei ani, sume actualizate la zi cu indicele de inflație până la data plății efective.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în baza Legii nr. 142/1998 salariații din cadrul sectorului bugetar beneficiază de alocații individuale de hrană și de bilete de valoare sub forma tichetelor de masă, însă pârâții nu le-au achitat aceste drepturi, deși au calitatea de salariați, lucrând într-un sector bugetar, iar prin neacordarea unor asemenea drepturi s-a produs o discriminare în raport cu celelalte categorii de salariați bugetari care primesc asemenea tichete, astfel încât sunt încălcate Constituția României și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Au mai arătat reclamanții că acest drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și nici suspendat, având caracterul de drept câștigat.

Prin sentința civilă nr. 1155 din 27 noiembrie 2007, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Olta admis acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN O, cu sediul în S, B- -, nr. 14, jud. O, și obligă pârâtul Consiliul Județean la plata contravalorii tichetelor de masă pe ultimii 3 ani începând cu 3l.l0.2004 în funcție de perioada lucrată de fiecare salariat, sumă ce va fi actualizată cu rata inflației din momentul executării hotărârii.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

S-a reținut că potrivit art. 1 din Legea nr. 142/1998 salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice și fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă denumite angajatori, pot primi o alocație individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă suportată integral pe costuri de angajatori, iar tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate conform legii pentru celelalte categorii de angajatori.

În speță, reclamanții au calitatea de salariați în cadrul Consiliul Județean O, instituție bugetară, ce face parte din sectorul bugetar datorită alocării veniturilor de către stat, prin organele sale abilitate.

Se apreciază că prin neplata acestor drepturi prevăzute de lege ca urmare a voinței unilaterale a pârâților s-a produs o restrângere a dreptului la protecție socială a reclamanților, fără a exista o dovadă în sensul că s-a impus luarea unei asemenea măsuri.

Or, conform art. 41 al. 2 din Constituția României, salariații au dreptul la protecția socială a muncii, iar măsurile de protecție privesc securitatea și igiena muncii, regimul de lucru al femeilor și tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții grele, precum și în alte situații specifice.

Astfel, s-a apreciat că acordarea tichetelor de masă reprezintă o măsură de protecție socială, privind securitatea la locul de muncă al reclamanților, constând în desfășurarea activității în condiții optime, întrucât vizează asigurarea hranei zilnice a fiecărui reclamant sub forma unei alocații în condițiile în care angajatorul nu poate oferi la locul de muncă condiții pentru ca aceștia să-și procure hrana direct.

Pârâții nu au făcut dovada că nu pot fi acordate tichetele de masă datorită faptului că în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație. Astfel, s-a apreciat că pârâții au obligația de a acorda aceste tichete reclamanților și să solicite alocarea și virarea fondurilor necesare în acest scop în calitatea de angajatori.

De asemenea, s-a constatat că prin acordarea acestor tichete de masă unor salariați din anumite domenii din cadrul sectorului bugetar ce sunt finanțate de la bugetul de stat, se creează o discriminare din punct de vedere al exercitării dreptului la protecție socială între salariații din sectorul bugetar, încălcându-se astfel dispozițiile art. 41 al. 2 din Constituție și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care interzic orice discriminare între salariații din același sector de activitate, din punct de vedere al protecției sociale.

Consiliul Județean Oaf ormulat recurs împotriva acestei sentințe, pe care o consideră netemeinică și nelegală, solicitând modificarea acesteia și pe fond respingerea acțiunii.

Critică sentința în temeiul art.304 pct.9 pr.civ. în sensul încălcării prevederilor art.1 alin.2 din Legea nr.142/1998 care prevede că tichetele de masă se pot acorda numai în limitele prevederilor bugetului de stat sau ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, iar potrivit Normelor de aplicare a Legii nr.142/1998 se precizează că se pot acorda numai în limita sumelor expres prevăzute în bugete cu această destinație.

Întrucât aceste sume nu au fost prevăzute în bugetele celor trei ani pentru care au fost solicitate, între anii 2002 și 2006, nu pot fi acordate.

Analizând sentința recurată, în raport de criticile formulate și probele administrate, Curtea apreciază că este nelegală și va fi modificată.

Sunt întemeiate criticile privind aplicarea greșită a legii, în ceea ce privește acordarea tichetelor de masă pentru reclamanți deoarece, potrivit Normelor de aplicare Legii nr.142/1998, acordarea tichetelor de masă pentru unitățile din sectorul bugetar sunt condiționate de existența unor sume alocate prin bugetul de stat cu această destinație.

Cum în cauza de față, Consiliul Jud.O nu a alocat sume de bani cu această destinație decât pentru anul 2007, așa cum rezultă din adresa către Tribunalul Olt pentru termenul din 27.11.2007 (fără număr și dată) fila 29, cu precizarea că pentru 2007 încasările permit acordarea sumelor pentru tichetele de masă, greșit a dispus instanța de fond plata valorii tichetelor și pentru anii 2004, 2005, 2006 și urmează a fi admis recursul și modificată sentința în baza art.312 pr.civ. și obligat pârâtul Consiliul Jud.O la plata valorii tichetelor de masă numai pentru anul 2007.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN O, împotriva sentinței civile nr.1155 din 27.11.2007, pronunțată de Triobunalul O în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, -, -, V -, -, având ca obiect drepturi bănești.

Modifică în parte sentința, în sensul că admite în parte acțiunea numai pentru sumele reprezentând tichetele de masă aferente anului 2007.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 28 Mai 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

06.06.2008

Red.jud.-

Tehn.MC/4 ex.

Președinte:Corneliu Maria
Judecători:Corneliu Maria, Mihaela Cotora, Florica Diaconescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 3637/2008. Curtea de Apel Craiova