Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 3880/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 3880

Ședința publică de la 12 Iunie 2009

Complet constituit din:

PREȘEDINTE: Mihaela Mitrancă

JUDECĂTOR 2: Sorina Petria Mitran

JUDECĂTOR 3: Marin

Grefier:

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar O împotriva sentinței civile nr. 102/09.02.2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât Palatul Copiilor și " " S, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul este declarat și motivat în termen legal; iar recurentul-reclamant solicită și judecarea potrivit art. 242 alin. 2 Cod proc. civ.

Curtea, având în vedere că se cere judecarea în lipsa părților, constată pricina în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA:

Asupra recursului civil de față,

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului O l t, reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar Oac hemat în judecată pe pârâtul Palatul Copiilor și " " S, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la calcularea și plata către reprezentații - membri de sindicat, respectiv:, -, C, a drepturilor bănești, reprezentând primele de concediu de odihnă pentru perioada 2005 - 2008, sume ce urmează a fi actualizate în funcție de indicele inflației la data plății efective.

In motivare reclamantul a precizat că reprezentații au statutul de personal didactic și didactic auxiliar în cadrul Palatul Copiilor și " " S, județul O, fiind salarizați conform art.48 din Legea nr.128/1997 privind statutul personalului didactic, modificată și completată, iar potrivit art. 50 din același act normativ, personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.

În acest sens s-a arătat că prin contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ pe anul 2004 s-a prevăzut la art. 37 lit. g că părțile contractante convin ca personalul din învățământ să beneficieze și de o primă de vacanță, în condițiile legii, ce se acordă odată cu indemnizația de concediu, drept ce a fost menținut și în contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ pe anii 2007 - 2008.

Mai arată reclamantul că acest drept a fost prevăzut și în art. 36 alin.1 lit. g) din contractul colectiv de muncă la nivelul județului O pe ramura învățământ, pe anii 2008-2009, încheiat cu Inspectoratul Școlar al județului O, nr. 101/4063/03.10.2008, potrivit căruia toți salariații din învățământ pot primi o primă de vacanță în cuantumul salariului de bază din luna anterioară, care se acordă odată cu indemnizația de concediu, iar fondurile vor fi asigurate din veniturile proprii ale consiliilor locale ale comunelor, orașelor și municipiilor din județul

Reclamantul și-a întemeiat cererea și pe dispozițiile art. 59 alin.3 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005-2006 și 2007-2010, precum și pe dispozițiile art. 30 alin. 1 raportat la art. 11 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 130/1996 și art. 41 alin. 5 din Constituție.

Tribunalul O l t, prin sentința nr. 102 din 09 februarie 2009,a respins acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Învățământului preuniversitar O în numele reprezentaților, -, C, în contradictoriu cu Palatul Coipiilor și " "

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, față de solicitarea de acordare a primei de vacanta pe perioada 2005 - 2008, aceste drepturi se acordă numai în baza unor dispoziții legale sau a unor clauze contractuale prevăzute de contractul colectiv de muncă. Aceste drepturi sunt prevăzute în Legea nr. 188/1999 pentru funcționarii publici, iar pentru ceilalți bugetari prin legi speciale.

În cazul reprezentaților, Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, nu prevede dreptul la primele de vacanță.

Potrivit art. 50 din acest act normativ, personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.

Astfel prin art. 36 lit. g din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul județului O pe ramura învățământ, pe anii 2004 - 2005 părțile contractante au convenit ca personalul din învățământ să beneficieze de următoarele premii: "o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii".

În același sens fiind și contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ pe anii 2007-2008.

Ulterior, prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul județului O pe ramura învățământ, pe anii 2008 - 2009 s-a prevăzut la art. 36 lit. g că toți salariații pot primi o primă de vacanță în cuantumul salariului de bază din luna anterioară, care se acordă odată cu indemnizația de concediu, iar fondurile vor fi asigurate din veniturile proprii ale consiliilor locale ale comunelor, orașelor și municipiilor din județul

Dispozițiile contractul colectiv de muncă, unic la nivel național pe anii 2007-2010 invocate de reclamant, se referă la posibilitatea acordării unei prime de vacanță în raport de posibilitățile economico-financiare ale unității.

Față de dispozițiile invocate și răspunsul pârâtei în sensul că nu sunt prevăzute fonduri pentru plata primelor solicitate ce în cazul reprezentaților se pot acorda exclusiv din venituri proprii, s-a apreciat că cererea acestora este neîntemeiată.

Reclamantul nu a făcut dovada că reprezentații se încadrează in categoriile de personal care beneficiază prin lege de aceste drepturi, iar contractul colectiv de muncă invocate prevăd doar o posibilitate și nu o obligație cu privire la acordarea acestui drept în sarcina unității școlare, posibilitate condiționată de existența fondurilor.

De altfel, Legea nr. 128/1997 nu prevede posibilitatea acordării primelor de vacanță cadrelor didactice.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar O pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că, în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea deoarece acordarea primelor de vacanță pe anii 2005, 2006, 2007 și 2008 este prevăzută în Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare și în Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Învățământ, înregistrat sub nr. 5521/01/09.01.2004 și nr. 596/15/12.11.2007.

Recursul se respinge pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Potrivit art. 50 (12) din Legea nr. 128/1997, ersonalul p. didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.

Contractele colective de muncă unice la nivel național din perioada invocată de reclamanți au prevăzut posibilitatea ca partenerii sociali care negociază contracte colective de muncă să includă în acestea dreptul salariaților la o primă de vacanță, însă numai în funcție de posibilitățile economico-financiare ale unității.

Se constată astfel că, în mod greșit, recurentul susține că reprezintă un izvor al drepturilor pretinse, reglementarea convențională la nivel național trimițând în mod expres la contractele colective la nivel inferior. Cu alte cuvinte, pentru ca dreptul la primă de vacanță să se nască, el trebuie în mod necesar să fie negociat expres la nivel inferior.

În ceea ce privește prevederile din contractele colective de muncă la nivel de învățământ, dispozițiile art. 37 lit. g stabilesc că părțile contractante au convenit ca personalul din învățământ să beneficieze de "o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii".

La negocierea acestei clauze, partenerii sociali au negociat posibilitatea de a fi acordată în viitor o asemenea primă de vacanță, în condițiile în care dreptul va face obiectul unei reglementări legale.

În ceea ce privește dispozițiile din art. 36 lit. g din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ preuniversitar în județul O - 2008/2009 și acestea prevăd posibilitatea acordării primei de vacanță, vocația salariaților de a beneficia de acesta în condițiile existenței veniturilor proprii. Nu a fost reglementat pe cale convențională un drept pur și simplu în favoarea salariaților, ci un drept condiționat de existența unor venituri proprii. În consecință, criticile recurentului privind existența unui drept câștigat sau referitoare la îngrădirea dreptului la negocieri colective și caracterului obligatoriu al convențiilor colective sunt nefondate, de vreme ce chiar textele negociate ale convențiilor colective invocate în cauză prevăd doar vocația personalului din învățământ la prime de vacanță, în anumite condiții care în cauza de față nu au fost îndeplinite.

În ce privește lipsa rolului activ al instanței de fond, critica recurentului este de asemenea nefondată, întrucât la dosar au fost depuse toate înscrisurile probatorii.

Pentru considerentele expuse anterior, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat și, în temeiul art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să îl respingă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar O împotriva sentinței civile nr. 102/09.02.2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât Palatul Copiilor și " " S, având ca obiect drepturi bănești.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12 Iunie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

-

Grefier,

Red. Jud.

2ex/IE/25.06.2009

fond:

Președinte:Mihaela Mitrancă
Judecători:Mihaela Mitrancă, Sorina Petria Mitran, Marin

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 3880/2009. Curtea de Apel Craiova