Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 419/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 419
Ședința publică de la 17 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 2: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 3: Cristina
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de, G, I, G, și împotriva sentinței civile nr. 1414 din 6.12.2007 a Tribunalului Vaslui (dosar nr-), intimați fiind MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL IAȘI, TRIBUNALUL VASLUI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - LA. V și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen, că s-a solicitat judecata în lipsă de către recurenți și că prin serviciul registratură s-a depus la dosar întâmpinare de către intimatul MINISTERUL JUSTIȚIEI, întâmpinare care a fost comunicată recurenților.
Instanța, având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acesta.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 1414 din 6 decembrie 2007 s-a dispus:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în municipiul B,-, sector 5 și în consecință respinge acțiunea reclamanților față de această instituție, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Respinge acțiunea formulată de reclamanții, G, I, G, toți cu domiciliul ales la locul de muncă Tribunalul Vaslui, str. -. -, nr. 13, județul V, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în municipiul B,-, sector 5, Curtea de Apel Iași, cu sediul în municipiul I,-, județul I, Tribunalul Vaslui, cu sediul în mun. V, str. -. -, nr. 13, județul V și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B,--3.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță reține următoarele:
Astfel, potrivit art. 3 din legea mai sus-enunțată "pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază, cu încadrarea în limitele bugetelor aprobate."
Față de aceste dispoziții legale, instanța constată, în primul rând, că reclamanții, în calitate de personal auxiliar de specialitate din cadrul Ministerului Justiției nu fac parte din categoriile de personal enunțate de lege ca beneficiari ai sporului de confidențialitate de 15 %, astfel încât nu există o dispoziție legală care să le recunoască acest drept.
În al doilea rând, în raport de discriminarea invocată de reclamanți, privind acordarea sporului de 15% numai anumitor categorii de personal fără a fi avut în vedere un criteriu obiectiv și rațional, instanța apreciază această susținere neîntemeiată.
Instanța apreciază că, în esență, sporurile, premiile și alte stimulente, acordate salariaților prin acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție.
Diferențierea salariilor de baza ale salariaților din sectorul bugetar reprezintă opțiunea liberă a legiuitorului, care în funcție de importanța și complexitatea anumitor profesii poate să instituie anumite premii și sporuri, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă.
Astfel, nu se încalcă principiul egalității în fața legii, reclamanții nefiind discriminați prin neacordarea acestui spor, întrucât nu se află în situații analoage ori egale cu ceilalți beneficiari ai sporului de 15 %. Este de reținut faptul, că în acest sens, s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 693/2006 care a statuat că principiul egalității în fața legii nu presupune uniformitate.
De altfel, în sensul celor arătate mai sus, instanța constată că la rândul lor, magistrații și personalul auxiliar de specialitate din cadrul autorității judecătorești beneficiază de o serie de sporuri și premii, de care nu beneficiază alte categorii de personal, acest lucru datorându-se tocmai specificului profesiei și neconstituind temei de discriminare pentru alte categorii de profesii.
Raportat acestor considerente, urmează ca instanța să respingă acțiunea formulată de reclamanții, G, I, G, toți cu domiciliul ales la Tribunalul Vaslui, str. -. -, nr. 13, județul V, ca neîntemeiată și va fi respinsă acțiunea acelorași reclamanți împotriva Ministerul Economiei și Finanțelor ca fiind îndreptată împotriva unei persoane juridice fără calitate procesuală pasivă. În temeiul art. din 285 Codul muncii, prezenta cauză este scutită de taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, G, I, G, G, și, considerând-o nelegală și netemeinică.
Motivează recurenții că este fără putință de tăgadă apartenența reclamanților la personalul din unitățile de justiție (unități bugetare). Reclamanților le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate (art. 99 lit. d) din Legea nr. 303/2004 și art. 4 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 raportat la art. 15 din Codul deontologic si art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004 si art. 9 din Codul deontologic, care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă. Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamanți implică administrarea sau cel puțin contractul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), constând, de exemplu, în date privind: arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, datele cu caracter personal ale justițiabililor si colegilor de serviciu (art. 2 alin. 4 si alin. 5 din Legea nr. 677/2001) sesizările adresate organelor statului (de pildă, cele făcute conform art. 18 lit. c din Legea nr. 108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală etc.
Reclamanții nu îndeplinesc o funcție de demnitate publică (numiți sau aleasă) ori nefiind demnitari publici, se află în aceeași situație ca și personalului din unitățile bugetare, însă în ultimele, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate i-a fost recunoscut si dreptul corelativ salarial.
Astfel, conform art. 13 din nr.OUG 57/2000, art. 30 alin. 3 din nr.OG 137/2000, art. 3 din nr.OG 38/2003, art. 13 alin. 1 din nr.OUG 123/2003, art. 3 din nr.OG 19/2006, art. 15 alin. 1 din nr.OG 6/2007. art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, art. 15 din G nr. 64/2006, art. 13 din G nr. 10/2007, art. 15 din Legea nr. 97/2008, debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți. În mod firesc, ca și creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plată a acestui spor salarial.
Potrivit art. 1 si art. 295 alin. 2 din Codul muncii, indiferent de categoria socio-profesională, perioada în care o persoană prestează muncă îi revine obligația de confidențialitate. Ca atare, legiuitorul, instituind obligația sinalagmatică profesională (de muncă) de confidențialitate în sarcina reclamanților, implicit si de drept a instituit si o obligație de plată (o contraprestație salarială) pe cale de analogie a legii (deci obligația de plată este implicită, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial, în caz contrar, ar fi încălcate si principiile constituționale privind nediscriminarea dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru munca prestată (potrivit art. 16 alin. 1 si art. 41 alin. 2 din Constituție, prevederi dezvoltate de art. 5, art. 6 si art. 154 din Codul muncii ).
Ca atare, obligația de confidențialitate constituie o noțiune juridică si legislativă largă, atotcuprinzătoare, care este recunoscută de lege tuturor celor care prestează activități, în temeiul unui raport de muncă, indiferent de felul raportului de muncă și al funcției deținute.
Însă este de remarcat că reclamanții (grefierii) deși își execută obligația de confidențialitate, fiind debitori ai acestei obligații în mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare, totuși pentru îndeplinirea acestei obligații speciale si specifice, nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.
În concluzie, prin neacordarea sporului de confidențialitate, reclamanții sunt în mod evident si grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică si faptică care fundamentează si generează acest spor salarial si pentru restul personalului.
Deci, reclamanții sunt discriminați în sensul art. 2 alin. 1 - 3, art. 6 din nr.OUG 137/2000, întrucât le-a fost refuzat sporul de confidențialitate nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor (condiția îndeplinirii obligației legale de confidențialitate) ci sub pretextul că aparțin unei alte categorii socio-profesionale, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000).
Trebuie analizate dispozițiile legale care reglementează statutul personalului auxiliar si conex care, potrivit art. 59 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești si al parchetelor de pe lângă acestea, în redactarea dată după modificarea adusă prin Legea nr. 17/2006, stipulează că stabilirea drepturilor si îndatoririlor personalului auxiliar se face ținându-se seama de locul si rolul acestuia în desfășurarea activității de justiție, de răspunderea si complexitatea fiecărei funcții, de interdicțiile si incompatibilitățile prevăzute de lege pentru persoanele care sunt încadrate în instituțiile publice.
Având în vedere atribuțiile prevăzute în fișa postului personalului auxiliar si conex ce funcționează în instanțele românești, rezultă în mod clar si indubitabil că acestei categorii profesionale îi sunt aplicabile interdicțiile vizând respectarea confidențialității lucrărilor, fără a i se acorda, în contrapondere, sporul de confidențialitate raportat la gestionarea informațiilor prelucrate în cadrul funcției exercitate, fiind privați astfel de un bun, în înțelesul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția, prin discriminarea existentă între diferitele categorii socio-profesionale ce uzitează date cu caracter personal.
În conformitate cu prevederile art. 14 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, purtând titlul "Interzicerea discriminării", "exercitarea drepturilor si libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație", acesta fiind principiul egalității tuturor în fața legii, "lista cuprinsă în art. 14 nefiind limitativă", dreptul la nediscriminare "protejând persoanele fizice si persoanele juridice aflate în situații asemănătoare, împotriva aplicării unui tratament diferit" ( 23 iulie 1968 citat de - "Convenția Europeana a Drepturilor Omului" - Comentariu pe articole -. I - Drepturi si libertăți). Convenția Europeană a Drepturilor Omului la care România a aderat, trebuie respectată cu prioritate față de dreptul intern, în caz contrar instituindu-se răspunderea pentru neexecutarea obligațiilor pe care si le-a asumat Statul Român.
Conform art. 16, "Egalitatea în drepturi", din Constituția României, potrivit cu care: "Cetățenii sunt egali în fața legii si a autorităților publice, fără privilegii si fără discriminări", trebuia ca si personalul auxiliar să beneficieze de sporul de confidențialitate de 15%, atât timp cât sunt obligați să păstreze secretul confidențialității ca și alte categorii de persoane, dar fără a beneficia ca si acestea de sporul menționat.
inegală a indivizilor sau grupurilor în raport cu unele trăsături categorice cum ar fi apartenența etnică, rasială, religioasă sau de clasă este caracteristică ideii de discriminare. În mod obișnuit, termenul este folosit pentru a descrie acțiunea unei majorități dominante în raport cu o minoritate dominată si implică un prejudiciu adus unei persoane sau unui grup. Organizația Națiunilor Unite include în discriminare "orice conduită bazată pe distincția operată în raport cu anumite categorii naturale si sociale si care nu este legată de capacitățile si meritele individuale sau de comportamentul concret al unei persoane."
Supunându-se prevederilor internaționale care apără drepturile salariaților, Codul Muncii reglementează, în cadrul relațiilor de muncă, principiul egalității de tratament față de toți salariații si angajatorii. De aceea, orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenența ori activitate sindicală, este interzisă. Pe lângă acestea, mai constituie discriminare directă si faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință.
Egalitatea incumbă în același timp interzicerea si combaterea oricăror discriminări. Față de textele din Carta Națiunilor Unite (art. 1 paragraful 3), Declarația Universala (art. 2) si din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului (art. 14), în conținutul art. II - 81 al Constituției Europene, s-au extins concretizările si privind: originea etnică, convingerile, caracteristicile genetice si orientarea sexuală. Discriminarea din rațiuni de naționalitate este interzisă prin dispozițiile paragrafului 2 al art. 1- 4. la nediscriminare se fac si în Convențiile si ale instituțiilor sale privind eliminarea formelor de discriminare: rasială, în remunerarea mâinii de lucru masculine si feminine, în domeniul învățământului sau în domeniul forței de muncă, în Convenția culturală europeană, în Convenția privind drepturile omului si biomedicină, precum și în unele protocoale adiționale acestor convenții.
de consacrarea integrării dreptului internațional în sistemul juridic național, legea fundamentala a României conține reglementări specifice referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului.
Astfel, art. 20 stabilește că interpretarea si aplicarea drepturilor si libertăților cetățenești se fac în concordanță cu prevederile tratatelor internaționale la care România este parte si că reglementările internaționale din domeniul drepturilor omului, cuprinse în tratatele ratificate de România, au prioritate față de reglementările interne în cazul în care între ele există neconcordanțe.
Prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial nr. 135 din 31 mai 1994, România a ratificat Convenția Europeana pentru apărarea Drepturilor Omului (), precum si protocoalele adiționale la aceasta, în acest mod, conform art. 11 si 20 din Constituție, Convenția si protocoalele ei adiționale devenind parte integrantă a dreptului intern, având prioritate față de acesta, altfel spus si protocoalele adiționale au devenit izvor de drept intern obligatoriu si prioritar, ceea ce, în plan național, are drept consecință imediata aplicare a convenției si protocoalelor de către instanțele judecătorești române, iar în plan internațional acceptarea controlului prevăzut de cu privire la hotărârile judecătorești naționale.
parte a dreptului intern, Convenția are aplicabilitate directă în sistemul român de drept, atât prin dispozițiile conținute de textul propriu-zis al acesteia si al Protocoalelor adiționale, cât mai ales prin practica judiciară dezvoltată de gardianul său principal, Curtea Europeana a Drepturilor Omului.
Textul articolului 53 din Convenție obligă statele să se conformeze hotărârilor Curții în litigiile în care sunt părți. În caz de neconcordanță intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte si legile interne au prioritate, potrivit Constituției României, republicată, reglementările internaționale, cu excepția situației în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Ca o garanție a respectării drepturilor omului, Convenția prevede, în art. 6 pct. 1, dreptul oricărei persoane la un proces echitabil: "Orice persoana are dreptul de a-i fi examinată cauza în mod echitabil, public si într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent si imparțial, stabilit prin lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor si obligațiilor cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva sa. -".
Conform Directivei 2000//78, privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă si condițiile de angajare, în vederea definirii si constatării discriminării directe, TRATAMENTUL DIFERENȚIAT TREBUIE ANALIZAT PRIN PRISMA PERSOANE AFLATE ÎN SITUAȚII DOAR, IAR NU ÎN SITUAȚII CHIAR.
În speța de față este de netăgăduit apartenența grefierilor la personalul din unitățile de justiție, ca unități bugetare, fiindu-le impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială si specifică, de confidențialitate, potrivit art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004 si art. 9 din Codul deontologic, care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă. Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de aceștia implică administrarea/cel puțin contactul cu informații confidențiale, unele chiar clasificate sau secrete de serviciu, în condițiile precizate de art. 2 alin. 4 si alin. 5 din Legea nr. 677/2001, sesizările adresate organelor statului etc.
Personalul auxiliar nu îndeplinește o funcție de demnitate publică, numită sau aleasă, ori nefiind demnitari publici, se află în aceeași situație ca si restul personalului din unitățile bugetare, căruia, însă, împrejurării îndeplinirii obligației de confidențialitate, i-a fost recunoscut si dreptul corelativ salarial.
Astfel, conform art. 13 din nr.OUG 57/2000, art. 30 alin. 3 din OG nr. 137/2000, art. 3 din nr.OG 38/2003, art. 13 alin. 1 din nr.OUG 123/2003, art. 3 din nr.OG 19/2006, art. 15 alin.1 din nr.OG 6/2001, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, art. 15 din nr.OG 64/2006, art. 13 din nr.OG 10/2007, art. 15 din Legea nr. 97/2008, debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți, în mod firesc, ca si creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plată a acestui spor salarial.
Toate persoanele din acest cadru al personalului din unitățile bugetare, inclusiv grefierii, sunt parte a unui raport juridic de muncă guvernat de Codul muncii, toate prestează o muncă si, ca efect al acestor premise, se supun obligației de confidențialitate, indiferent de categoria socio-profesională si funcția deținută. Este adevărat că în conformitate cu dispozițiile înscrise în art. 26 raportat la art. 1 si art. 295 alin. 2 din Codul muncii, indiferent de categoria socio-profesională, perioada în care o persoană prestează munca îi revine obligația de confidențialitate, însă cu privire la natura juridică a obligației de confidențialitate a grefierilor, trebuie reținut că aceasta reprezintă o clauză legală a raportului de muncă al acestora, o clauză obligatorie, iar nu opțională/facultativă ca în dreptul comun al muncii. Din acest motiv, obligația si prestația de confidențialitate reprezintă cauza juridică expresă si indiscutabilă a obligației sinalagmatice si a contraprestației unității bugetare de plată a drepturilor salariale, în speță a sporului, în spiritul art. 155 din Codul muncii.
Dacă nu ar exista o contraprestație de plată a sporului salarial corespunzătoare îndeplinirii obligației sinalagmatice de confidențialitate, aceasta din urmă obligație ar fi nulă absolut, fiind lipsită de cauza juridică si golită de conținutul normativ concret. Într-adevăr, în cazul raporturilor juridice sinalagmatice, îndeplinirea prestației de către una dintre părți reprezintă cauza juridică pentru îndeplinirea contraprestației de către cealaltă parte, motiv pentru care, legiuitorul, instituind obligația sinalagmatică profesională de muncă de confidențialitate în sarcina grefierilor, de jure a instituit si o obligație de plată, o contraprestație salarială, pe cale de analogie a legii, deci obligația de plată este implicită, eliptic fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial. În caz contrar, ar fi încălcate principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, potrivit art. 16 alin. 1 si art. 41 alin. 2 din Constituție, prevederi reluate si în art. 5, 6 si 154 din Codul muncii.
Analizând motivele de recurs prin raportare la sentința pronunțată de tribunal și dispozițiile legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
În mod corect prima instanță a reținut că, în speță, recurenții - reclamanți nu sunt îndreptățiți la despăgubiri în temeiul disp.art.21 alin.1 din nr.OG137/2000, nefiind discriminați în raport cu celelalte categorii de persoane din instituțiile publice care gestionează informații clasificate și alte informații confidențiale, care beneficiază de sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază.
Pentru a ne afla în domeniul de aplicare a art.2 alin.1 din nr.OG137/2000, deosebirea, excluderea, restricția trebuie să aibă la bază unul dintre criteriile prevăzute de către art.2 alin.1 și trebuie să se refere la persoane aflate în situații comparabile, dar care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una dintre categoriile prevăzute în textul de lege menționat anterior., tratamentul diferențiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Raportat la art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Instanța europeană a decis în mod constant că, pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit că persoane plasate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
În același sens, Curtea Europeană de Justiție a statuat principiul egalității ca unul din principiile generale ale dreptului comunitar. În sfera dreptului comunitar, principiul egalității exclude ca situațiile comparabile să fie tratate diferit și situațiile diferite să fie tratate similar, cu excepția cazului în care tratamentul este justificat obiectiv.
Drepturile salariale ale personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești formează obiectul unor reglementări speciale. Acestea au fost stabilite prin Legea nr. 50/1996, cu modificările și completările ulterioare și, în prezent, prin Ordonanța de Guvern nr.8/2007, aprobată prin Legea nr.247/2007, care nu conțin dispoziții în sensul acordării de sporuri de confidențialitate.
Din analiza dispozițiilor legale ce reglementează activitatea categoriilor de personal față de care reclamanții se consideră discriminați, se reține că sporul de confidențialitate este acordat prin acte normative speciale, prin prisma atribuțiilor deosebite pe care aceste categorii de persoane le exercită, ce implică protecția informațiilor clasificate, astfel cum sunt reglementate de Legea nr.182/2002.
Se mai reține că doar personalul care operează cu informații clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și funcționarii publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ, beneficiază de sporul de confidențialitate.
Acest spor este acordat, în consecință, unor categorii profesionale distincte cu statut special, expres prevăzute de legiuitor, statut care derivă din însăși natura activităților desfășurate.
cu aceste categorii profesionale, potrivit legislației corelative statutului personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, precum și Hotărârii nr.387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară a instanțelor judecătorești, personalul auxiliar de specialitate nu are acces și nu operează cu informații clasificate, de natura celor prevăzute de Legea nr.182/2002 și nu are atribuții similare personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională sau funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională sau funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului, Administrației Prezidențiale.
Se mai reține că statutul corespunzător personalului auxiliar de specialitate diferă de cel al categoriilor profesionale la care reclamanții s-au raportat prin acțiunea formulată, sub aspectul atribuțiilor, al competențelor, al condițiilor de acces, de numire, de eliberare din funcție, al incompatibilităților și al salarizării.
legale invocate de către reclamanți ce prevăd acordarea sporului de confidențialitate anumitor categorii profesionale sunt circumscrise unor condiții care ating un grad de justificare obiectivă și rezonabilă, date de operarea cu informații clasificate.
Pentru considerentele expuse anterior, nu se poate reține întrunirea elementului de analogie sau de comparabilitate între categoriile de persoane care sunt invocate în prezenta acțiune și reclamanți.
Se mai reține că, prin deciziile Curții Constituționale, s-a statuat că principiul egalității nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situații diferite.
De asemenea, atât în doctrină, cât și în jurisprudența constituțională s-a statuat în mod constant că principiul egalității în fața legii nu înseamnă uniformitate, ci presupune instituirea unui tratament egal în situații care nu sunt diferite. De aceea, nu sunt excluse, ci, dimpotrivă, sunt admise soluții legislative diferite pentru situații diferite.
Curtea Constituțională a mai reținut că instituirea unor reglementări juridice diferențiate în privința drepturilor și obligațiilor unor categorii de cetățeni care se află în situații diferite, nu este contrară art.16 alin.1 din Constituție.
Se mai reține că, prin hotărârea nr.437/05.11.2007, Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a pronunțat asupra petiției formulate de personalul auxiliar privind constatarea existenței unei situații de discriminare raportat la acordarea sporului de confidențialitate de 15% din salariul de bază, prevăzut de art.3 din Legea nr.444/2006, numai anumitor categorii de personal-salariați militari și civili-care gestionează informații clasificate. Prin această hotărâre s-a reținut, în raport cu definiția discriminării,că nu se poate reține întrunirea cumulativă a elementelor privind un tratament de deosebire, restricție,excludere, preferință, între persoane care se află în situații comparabile și care sunt tratate în mod diferit datorită unuia din criteriile prevăzute de lege și care are ca scop sau ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții, G, I, G, și împotriva sentinței civile nr. 1414/6.12.2007 a Tribunalului Vaslui, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 iunie 2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier,
Red.
Tehnored. Jud. / dact.
02 ex.
14.07.2008
Tribunalul Iași
Jud.
Jud.
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Daniela Pruteanu, Cristina
