Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 4238/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.3191/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.4238/
Ședința publică de la 10 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Uță Lucia
JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 3: Cristescu
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii recurs formulată de recurentul-pârâtMinisterul Justiției și Libertățilorîmpotriva sentinței civile nr.3126 din data de 11.04.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.46030/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, -, G, G, -, (), (), (), (), -, () -,și intimații-pârâțiCurtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul București și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării,în calitate de expert parte în domeniul discriminării, având ca obiect:"drepturi bănești - despăgubiri de 900 RON".
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: recurentul-pârâtMinisterul Justiției și Libertăților,intimații-reclamanți, -, -, G, G, -, (), (), (), (), -, () -,și intimații-pârâți Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul București și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în calitate de expert parte în domeniul discriminării,
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, având în vedere împrejurarea că recurentul-pârât prin cererea de recurs dedusă judecății a solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform art.242 pct.2 pr.civ. și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.3126 din data de 11.04.2008, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Social a luat act de cererea reclamantelor, (), de renunțare la judecată.
A admis cererea reclamanților, -, -, G, G, -, (), (), (), (), -, () -, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul București și cu citarea Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
A obligat pârâții la plata către reclamanți a sumei de 9.000.000 Rol cu titlu de despăgubiri, actualizate cu rata inflației la care se adaugă dobânda legală de la introducerea acțiunii 19.12.2007 și până la plata efectivă.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/ C / 2005, s-a aprobat repartizarea de stimulente cu ocazia sărbătorilor de iarnă, pentru personalul din sistemul justiției, menționat în anexa, și anume: funcționari publici, personal contractual, consilieri de probațiune, judecători, în anexă nefiind prevăzută, în vederea acordării stimulentelor cu ocazia sărbătorilor de iarnă, categoria grefierilor. Pentru funcționarii publici din sistemul justiției, stimulentele au fost de 900 lei pentru fiecare persoană.
Instanța a constatat că fundamentarea acestei măsuri a fost bazată pe prev. art. 4 din Normele Interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 din Legea nr. 146/1997, aprobate prin Ordinul nr. 2404/C/2004, ce enumeră criterii ce presupun o evaluare a activității și performanței angajatului. Cu toate acestea, a reținut prima instanță, art. 2 din Ordinul MJ nr. 1921/C/2005 motivează acordarea acestor stimulente de ocazia sărbătorilor de iarnă. Pentru acordarea stimulentelor cu aceasta ocazie, s-au preferat anumite categorii profesionale ( funcționari publici, personal contractual) fiind exclusă categoria personalului auxiliar al instanțelor: grefieri, aprozi, agenți procedurali.
Tribunalul a apreciat că acest tratament a fost de natură să aducă atingere drepturilor financiare ale personalului auxiliar- drepturi recunoscute prin art. 6 lit. c din OG nr. 137/2000 (privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare cu modificările și completările ulterioare) care are ca obiect discriminarea unei persoane, într-un raport de muncă, cu privire la acordarea altor drepturi sociale decât cele reprezentând salariul.
Faptele prezentate constituie acte de discriminare conform art. 1 al. 1 și 2, art. 6 lit. C, art. 8 din OG nr. 137/2000, întrucât acordarea stimulentelor salariale pentru funcționari publici și personal contractual, fără a se ține seama de criteriile enumerate în Normele Interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 alin. 2 din Legea 146/ 1997, reprezintă o discriminare indirectă potrivit art. 2 al 2 și 3 din OG nr. 137/2000. Acordarea de stimulente salariale personalului din sistemul justiției reprezintă un scop legitim, dar ignorarea criteriilor menționate mai sus nu reprezintă o metodă adecvată și necesară pentru atingerea acestui scop.
Tribunalul a apreciat că nu poate fi reținut că acordarea stimulentelor personalului auxiliar prin ordinul din iulie 2006 reprezintă echivalentul stimulentelor din decembrie 2005, acordate categoriilor de personal aflat in situații similare și a făcut aplicarea prevederilor art. 5 din Codul Muncii, care consacră principiul egalității de tratament față de toți salariații, admițând acțiunea.
Instanța de fond a dispus actualizarea sumelor cu indicele de inflație și acordarea dobânzii legale, în baza art. 164 al. 4 din Codul Muncii, disp. OG nr. 9/2000 și ale art. 1088 cod civil care stipulează că, în caz de neexecutare a obligației bănești, se pot acorda doar daune interese ce nu pot cuprinde decât dobânda legală.
Împotriva hotărârii a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, în baza art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă cu motivarea că, hotărârea este criticabilă întrucât, potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 fondul pentru stimularea personalului din sistemul justiției reprezintă 75% din sumele prevăzute de lege iar conform alineatului (3) al art. 25 din Legea 146/1997, repartizarea veniturilor pe beneficiar se face în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției, la momentul respectiv fiind în vigoare nr. 2404/C/2004 prin care se aprobă Normele interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 146/1997.
Recurentul a susținut că principalele criterii de repartizare a stimulentelor au caracter exemplificativ, iar nu limitativ, ceea ce înseamnă că ordonatorul de credite este îndreptățit să evalueze și să stabilească la un moment dat necesitatea stimulării financiare pe baza unor criterii ce corespund obiectivelor fixate la un moment dat în politica de dezvoltare a sistemului judiciar.
Față de natura acestor stimulente recurentul a susținut că nu există obligativitatea recompensării tuturor categoriilor de personal din cadrul instanțelor judecătorești în același timp.
Recurentul a invocat dispozițiile art. 41 din Constituție, art. 155 din Codul Muncii, art. 1 alin. 2 din nr.OG 137/2000 susținând că premiile sau stimulentele sunt concepute ca drepturi suplimentare care pot să fie sau nu acordate salariaților în funcție de o serie de criterii pe care angajatorul le poate stabili ca prioritare.
Astfel recurentul a făcut referire la art. 4 din Normele aprobate prin nr. 2404/C/2004 din care rezultă că stimulentul financiar nu este un drept conferit de lege cu caracter absolut, nu se confundă cu salariul, el depinzând de existența veniturilor și de alți factori ceea ce îi conferă un caracter incert, imposibil de prevăzut, nefiind o creanță lichidă, exigibilă, și nici un drept care urmează a fi plătit întregului personal din sistemul autorității judecătorești în același timp.
Recurentul a susținut că nu poate fi vorba de practici discriminatorii câtă vreme ulterior, măsurile de recompensare având ca sursă fondurile prevăzute de Legea nr. 146/1997 au vizat în continuare și personalul auxiliar de specialitate din sistemul autorității judecătorești.
În privința modalității de actualizare la care a obligat instanța, respectiv actualizarea cu indicele de inflație precum și acordarea dobânzii legale până la data plății efective, recurentul a susținut că reclamanții, în calitate de creditori ai obligații având drept obiect o sumă de bani, ar fi putut putea pretinde drept echivalent al prejudiciului încercat numai dobânda legală datorată din ziua cererii de chemare în judecată, considerând că în cauza de față nici dobânda legală nu poate fi acordată, având în vedere că una condițiile necesare este ca debitorul să nu fi executat obligația sa față de creditor, în cauză neexistând o astfel de obligație.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
Reclamanții, în calitate de personal auxiliar de specialitate, au solicitat obligarea pârâților la plata echivalentului unor stimulente pe care personalul Ministerului Justiției le-a încasat prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/ C / 2005, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, din fondul constituit din încasarea taxelor judiciare de timbru, potrivit dispozițiilor Legii nr. 146/1997, susținând că au fost discriminați, în sensul OG 137/2000, în raport de această categorie profesională deși sunt și ei beneficiari ai acestui fond.
Instanța de fond a admis cererea constatând existența unei discriminări.
În primul rând, Curtea constată că în cauză nu sunt aplicabile Deciziile 818-820/2008 ale Curții Constituționale, conform cărora dispozițiile art. 27 din nr.OG137/2000 ca și ale art. 1 și art. 2 alin. 3 au fost declarate neconstituționale în măsura în care din ele se deprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii, întrucât deciziile vizează dispoziții legale cuprinse în legi sau ordonanțe și nuordine ale Ministrului Justiției.
În aceste condiții, Curtea apreciază că incidența unui caz de discriminare poate fi analizată de către instanța de drept comun.
Curtea constată că în speță instanța de fond a reținut greșit existența unui caz de discriminare, întrucât atât Legea nr. 146/1997 cât și Normele de repartizare a fondului respectiv, aprobate prin nr. 2404/C/2004 nu instituie în sarcina ordonatorului de credite o obligație de plată a stimulentelor, într-un anumit cuantum, pentru categoria profesională a reclamanților ci reglementează doar o vocație a celor ce își desfășoară activitatea în sistemul judiciar de a beneficia, în raport de îndeplinirea anumitor criterii precum și de propunerile organelor de conducere, de sume provenind din acest fond, ca o formă de premiere.
Curtea nu poate reține că este discriminatoriu modul de acordare a acestor stimulente, în condițiile în care, instituirea unui regim juridic diferit, în ceea ce privește premierea unor categorii de personal distincte, are o justificare obiectivă și rezonabilă și este întemeiată pe criterii cu forță juridică prevăzute într-un ordin al ministrului.
Încălcarea principiului egalității și nediscriminării ar fi putut fi invocată doar în cazul în care s-ar fi aplicat un tratament juridic diferențiat unor cazuri egale, fără a exista o motivare obiectivă și rezonabilă sau dacă ar fi existat o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite. Nu orice diferență de tratament semnifică discriminare, ci pentru a putea fi reținut un tratament nediferențiat injust este necesar să se stabilească că persoane aflate în situații analoage sau comparabile, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoge sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
În acest sens este și practica instanței de contencios european al drepturilor omului, dată în aplicarea Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cât și a jurisprudența Curții Constituționale, care a reținut în mod constant că dispozițiile art. 16 alin. 1 din Constituția României vizează egalitatea în drepturi a cetățenilor în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic aplicat unei categorii de cetățeni în comparație cu alta. Cele arătate nu contravin documentelor internaționale privind drepturile omului, la care România este parte și care, potrivit prevederilor art. 11 și 20 din Constituția României, fac parte din dreptul intern, nefiind încălcat în cauză nici unul dintre criteriile nediscriminării, conținute de Carta socială europeană revizuită Partea a V-a - Nediscriminarea - art. E, adoptată la Strasbourg la 03.05.1996 și ratificată de România prin Legea nr. 74/1996 care prevede în anexă că "o diferență de tratament pe un motiv obiectiv și rezonabil nu este considerată discriminatorie".
Curtea consideră cănu există o situație comparabilăîntre reclamanți, încadrați ca personal auxiliar de specialitate și funcționarii publici și personalul contractual, la care aceștia s-au raportat, față de conținutul concret diferit al atribuțiilor de serviciu, precum și în raport de sistemele diferite de salarizare ale acestor categorii profesionale, ordonatorul de credite având dreptul de a reglementa în mod diferențiat repartizarea stimulentelor diverselor categorii profesionale, în funcție de rolul acestora în sistem, complexitatea atribuțiilor îndeplinite, răspunderea funcției, fără a se putea vorbi de o atingere adusă principiului egalității în fața legii sau a dreptului la salariu egal pentru muncă egală.
Prin urmare, în speță, personalul auxiliar de specialitate nu se poate raporta la vreuna din categoriile profesionale beneficiare ale 1921/ C / 2005 nici cu privire la specificul activității dat fiind conținutul concret diferit al atribuțiilor de serviciu ale acestor categorii profesionale și nici cu privire la cuantumul stimulentelor pe care aceștia le-au încasat.
Respectarea principiului constituțional al egalității în drepturi nu presupune cu necesitate aplicarea unui tratament uniform, în situații diferite, tratamentul fiind diferit.
Față de aceste împrejurări Curtea constată că recursul formulat este întemeiat, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă îl va admite, va modifica sentința recurată, în sensul că va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Va menține dispozițiile sentinței recurate cu privire la renunțarea la judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.3126 din data de 11.04.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.46030/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, G, G, (), (), (, (), (, și intimații-pârâți CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL BUCUREȘTI ȘI CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, în calitate de expert parte în domeniul discriminării
Modifică sentința recurată, în sensul că:
Respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Menține dispozițiile sentinței recurate cu privire la renunțarea la judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 10.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red.
Tehnored.
2 ex./08.07.2009
Jud.fond:
Dalina
Președinte:Uță LuciaJudecători:Uță Lucia, Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu
