Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 4286/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR Nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4286
Ședința publică din data de 24 Iunie 2009
Completul compus din:
Președinte: JUDECĂTOR 1: Ligia Epure
JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 3: Mariana Pascu
Grefier - -
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de pârâta - SA - Membru Grup, împotriva sentinței civile nr.5763/30.10.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect, drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurenta pârâtă avocat, lipsind intimata reclamantă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, că s-a depus întâmpinare, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul părții prezente.
Avocat pentru recurenta pârâtă, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr.5763/30.10.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- s-a respins exceptia privind prescriptia dreptului la actiune invocata de intimata.
S- admis acțiunea formulată de petentul, împotriva intimatei
A fost obligată intimata să plătească petentului contravaloarea 5 salarii medii nete la nivelul, conform art.50 alin.1 din CCM, precum si drepturile banesti reprezentand diferența de plati compensatorii dintre cele incasate conform Planului Social si cele cuvenite si neacordate in raport de nivelul salariului mediu net pe societate la data incetarii contractului individual de munca, actualizate la data platii efective.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Cu privire la exceptia prescriptiei dreptului la actiune, instanta a inlaturat apararea intimatei, apreciind ca sub aspectul acordarii drepturilor salariale de orice natura ( rezultate din contractele colective sau individuale de munca) sunt incidente prevederile art. 283 al.1 lit. c din Codul muncii, actiunea fiind supusa prescriptiei extinctive de trei ani si nu aceleia invocata de catre intimata si prevazuta la art. 283 al. 1 lit. e din Codul muncii.
Petentul a fost concediat în temeiul art.65 și art. 66 din Codul muncii, ca urmare a reorganizării activității conform Programului de reorganizare al aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administrație al din datele de 07.06.2005 și 09.08.2005.
In conformitate cu Planul Social, anexă la Contractul Colectiv de muncă al societății înregistrat sub nr.2643/11.05.2005 punctul 4 " financiare" - invocat, de altfel, și de intimată în preambulul deciziei de concediere, angajații disponibilizați sunt îndreptățiți să beneficieze, în funcție de vechimea în muncă în cadrul intimatei, de indemnizații de concediere, calculate conform art. 50 din CCM.
Conform art.50 din Contractul Colectiv de Munca pe anul 2007 "la concedierea individuală din motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește, în funcție de vechimea acestuia, o indemnizație minimă de concediere, în cazul petenților, peste 10 ani - 5 salarii medii nete.
Se menționează că valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu, prevederile domeniului vizat în articol completându-se cu prevederile Planului Social însușit de părți.
Conform Planului Social susmenționat, salariul mediu brut care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili pe baza celui din 2005, majorat în anii următori direct proporțional cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.
Petentul însă a beneficiat de plăți compensatorii calculate la nivelul salariului brut aferent anului 2006, deși decizia de concediere a fost emisa în 2007
Potrivit art.7 și 8 din Legea 130/1996 "La negocierea clauzelor și la încheierea contractelor colective de muncă, părțile sunt egale și libere, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.
Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă."
Potrivit art.243 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar neîndeplinirea obligațiilor asumate atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
Nu a fost reținută apărarea intimatei în sensul că măsurile financiare prevăzute de art.50 din CCM cu cele prevăzute de planul social nu pot fi cumulate, întrucât din lecturarea celor două documente (semnate de ambele părți, de altfel) nu rezultă că prevederile planului social sunt excluse sau înlăturate prin contractul colectiv de muncă în vigoare la data concedierii.
Mai mult decât atât, potrivit art.50 alin.4 din CCM/2007,prevederile domeniului vizat în prezentul articolse completeazăcu prevederile planului social însuși de părți."
Atât planul social, cât și amendamentele aduse acestuia nu reprezintă anexe ale contractului colectiv de muncă, chiar dacă sunt semnate de reprezentanții societății și reprezentanții sindicatelor.
Potrivit art.7 alin.2 din Legea nr.130/1996, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților, iar potrivit art.25 alin.1 din același act normativ "contractul colectiv de muncă se încheie în formă scrisă, se semnează de către părți, se depune și se înregistrează la direcția generală de muncă și protecție socială sau a Municipiului B, după caz" și se aplică în continuare de la data înregistrării.
Conform art.31 din Legea nr.130/1996, modificările aduse contractului colectiv de muncă trebuie să respecte aceleași condiții ca cele prevăzute în art. 7 alin.2.
În raport de dispozițiile legale de mai sus, instanța consideră că atât planul social, cât și amendamentele la acesta, au natura juridică a unor convenții, dar nu constituie anexe la contractul colectiv de muncă, pentru că nu îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr.130/1996.
Potrivit art.50 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2007, la concediere, din motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește, în funcție de vechimea acesteia, o indemnizație minimă de concediere " în cazul petentului -peste 10 ani vechime- 5 salarii medii nete.
Mai mult decât atât, alin.4 al aceluiași articol prevede, fără echivoc, că, "dacă există reglementări mai favorabile, se aplică și acestea".
În raport de prevederile art.38 Codul muncii, conform cărora "salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate".
Astfel, din interpretarea sistematică a amendamentului la acordul social prin care se menționează că "prevederile domeniului vizat în articolul 50 se completează cu prevederile Acordului Social însușit de părți, iar dacă există reglementări mai favorabile, se aplică acestea" rezultă că drepturile acordate se cumulează cu cele prevăzute în art. 50 din, și nicidecum nu se exclud, instanța urmând să oblige intimata la plata drepturile prevăzute de art. 50 alin.1 din /2007.
Intimata nu și-a formulat apărarea și nu a administrat dovezi din care să rezulte că a achitat petentului cele 5 salarii medii nete la nivel de unitate prevăzute de art.50 alin.1 din contractul colectiv de muncă pe anul 2007, aplicabil la data concedierii.
Prin Încheierea din 11 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- s-a admis cererea formulată de petitionara, în contradictoriu cu intimatul - SA.
S-a dispus indreptarea erorii materiale strecurata in dispozitivul sentintei civile nr. 5763/30.10.2008, pronuntata in dosarul nr-, in sensul ca in mod eronat a fost obligata intimata la plata contravalorii a 3 salarii medii nete in loc de 5 salarii medii nete cum era corect si in mod gresit a fost mentionat domiciliul petentei ca fiind in Tg-J, str. - -,.26() in loc de Tg-J, str. -,.2,.2,.24.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta criticând- atât cu privire la modul de soluționare al excepției prescripției dreptului la acțiune, cât și cu privire la modul de soluționare al cauzei pe fond.
Cu privire la excepția dreptului la acțiune precizează că, dreptul la suplimentările salariale solicitate rezultă din CCM, iar termehnul de prescripție este de 6 luni potrivit dispoz. Art.283 al.1 lit.e din Codul muncii.
Pe fondul cauzei învederează că, prin planul social încheiat în urma procesului de reorganizare a SA s-au stabilit indemnizațiile de concediere ce se vor face în anul 2005 și criteriile de determinare a cuantumului acestora pentru anul următor, termenul de valabilitate a acestuia fiind până la 31 decembrie 2010.
Planul social- anexă la CCM a fost completat la 9 ian. 2006 și respectiv 13 sept. 2006 cu câte un amendament care explică modul de calcul al salariului mediu brut pe, precum și modalitatea de aplicare a acestui plan în comparație cu prevederile generale ale art.50 din CCM.
Din acestea rezultă că sumele acordate drept indemnizație de concediere s-au stabilit în funcție de vechimea fiecărui salariat, luându-se în calcul salariul mediu brut pe pe anul anterior disponibilizării, nu pe anul în curs și nici salariul fiecărui angajat în parte.
Reclamantei i s-a acordat o indemnizație de concediere, ținând cont de vechimea în, sumă calculată în conformitate cu dispozițiile Planului social completat prin amendamentul din 09 ian. 2006 și cel din 13 sept. 2006, cuprinzând măsuri financiare mai avantajoase decât cele prevăzute la art.50 din CCM.
Aceasta nu înseamnă că voința părților a fost aceea de a cumula aceste măsuri, deoarece prin instituirea măsurilor din Planul social s-au acordat pachete financiare mai avantajoase decât cele prevăzute la art.50 din CCM.
Cu privire la capătul de cerere privind plata diferenței de indemnizație de concediere, recurenta învederează că raporturile de muncă ale petentei au încetat la 30.01.2007 iar la data acordării indemnizației de concediere era aplicabil amendamentul nr. 1 la Planul social în vigoare la 09.ian. 2006, care prevede la pct.4, că salariul mediu brut pe care va fi luat în considerare pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere se va calcula ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă această indemnizație.
Reclamanta fiind concediată în 2007, salariul mediu brut luat în considerare pentru stabilirea indemnizației de concediere este cel din anul 2006 și nu cel din 2007.
Recurenta anexează la dosar concluzii scrise și înscrisuri în susținerea motivelor de recurs.
Intimata depune la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Curtea constată a fi fondat recursul doar cu privire la modul de soluționare al acțiunii pe fond.
Cu privire la modul de soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune, Curtea reține că dispozițiile art. 283 alin.1 din Codul muncii reglementează termenele de prescripție pentru formularea cererilor în vederea soluționării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menționat la lit. c (de 3 ani) - în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator și cel menționat la litera e (de 6 luni), în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Esențial pentru stabilirea termenului de prescripție aplicabil în cauză este a se determina natura juridică a dreptului pretins.
Împrejurarea că indemnizația de concediere solicitată de reclamantă a fost prevăzută în contractul colectiv de muncă nu poate constitui în sine un argument suficient pentru a atrage aplicare dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii.
Având în vedere rațiunea pentru care se acordă indemnizația de concediere - aceea de a acoperi prejudiciul suferit de salariat ca urmare a încetării intempestive a contractului individual de muncă, din inițiativa angajatorului, rezultă că aceste indemnizații au natura juridică a unor despăgubiri.
În speță, obiectul conflictului individual dintre părți îl constituie neplata indemnizației de concediere pentru motive care nu țin de persoana salariatului,iar termenul de prescripție pentru formularea unei astfel de acțiuni este de 3 ani, fiind reglementat de dispozițiile art. 283 lit. c din Codul muncii.
Acestea sunt argumentele pentru care instanța de recurs constată că acțiunea formulată de reclamantă nu este prescriptibilă în termenul de 6 luni reglementat de art. 283 alin. 1 litera e din Codul muncii.
Criticile recurentei legate de modul greșit de soluționare a fondului cauzei sunt însă întemeiate pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
Art. 50 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul unității, menționează că, la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariaților, angajatorul are obligația de a plăti acestora o indemnizație minimă de concediere.
La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți.
Din coroborarea textelor menționate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin contractul colectiv de muncă, stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.
Aceasta înseamnă că, la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.
Este motivul pentru care partenerii sociali care au negociat contractul colectiv de muncă au înțeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.
Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
Părțile au înțeles să lămurească acest aspect și prin Amendamentul la Planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că voința comună a părților la redactarea pct. 4 din Planul social a fost aceea de a modifica în favoarea salariaților indemnizațiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă și nu de a cumula indemnizațiile de concediere acordate în baza Planului social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă.
Este fondată și critica recurentei referitoare la modul de soluționare de către prima instanță cererii privind acordarea diferenței la indemnizația de concediere primită de reclamantă potrivit Planului social.
Aceasta întrucât, la data concedierii reclamantei și primirii indemnizației de concediere, era în vigoare amendamentul la Planul social încheiat la 9 ian. 2006 care modifica pct.4 al Planului social inițial, în sensul că, salariul mediu brut pe care urma să fie luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere, se calcula ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui care se acorda respectiva indemnizație de concediere.
Ca urmare, întrucât raporturile de muncă ale reclamantei au încetat la 30 iunie. 2007, indemnizația de concediere pe care trebuia s-o primească în raport de vechimea în s-a calculat în mod corect potrivit pct.4 din Planul social modificat prin acest amendament, salariul mediu brut pe ce constituia baza de calcul a acestei indemnizații fiind stabilit ca medie a tuturor salariilor brute acordate de în anul anterior celui în care aceasta a primit indemnizația, respectiv 2006.
Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art. 312.pr.civilă va admite recursul și va modifica în parte sentința în sensul respingerii acțiunii pe fond. Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta - SA - Membru Grup, împotriva sentinței civile nr.5763/30.10.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect, drepturi bănești.
Modifică sentința în parte, în sensul că pe fond, respinge acțiunea.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 24.06.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. Jud.
Tehn./Ex.2/09.07.2009
Președinte:Ligia EpureJudecători:Ligia Epure, Corneliu Maria, Mariana Pascu