Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 4430/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.1667/2009
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.4430/
Ședința Publică din data de 16 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 2: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
******************************
Pe rol fiind, soluționarea recursului declarat de recurentele-reclamante, () și, împotriva sentinței civile nr.1417 din data de 25.10.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.28680/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimații-reclamanți:, B, C, G, I, Pascut -, și și cu intimații-pârâți Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul București și Curtea de Apel București - având ca obiect"drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-reclamantă personal, lipsind recurentele-reclamante și (), intimații-reclamanți:, B, C, G, I, Pascut -, și și intimații-pârâți: Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul București și Curtea de Apel București.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurenta-reclamantă, întrebată fiind, arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul recurentei-reclamante asupra cererii de repunere în termen și asupra excepției tardivității declarării recursului, invocată pe cale de întâmpinare de către intimatul-pârât Ministerul Justiție și Libertăților. Recurenta-reclamantă, având cuvântul pe cererea de repunere în termen, cât și pe excepția tardivității declarării recursului, arată că hotărârea recurată a fost comunicată la serviciul "Registratură" al Tribunalului București, ci nu părților personal, împrejurare față de care sentința atacată a ajuns în posesia părților mult mai târziu, recursul fiind declarat după ce s-a luat cunoștință de considerentele hotărârii.
În concluzie, solicită respingerea excepției tardivității declarării recursului, invocată pe cale de întâmpinare de către intimatul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților.
Curtea, față de această împrejurare, constatând că cele afirmate de recurenta-reclamantă se susțin, apreciază că recursul a fost declarat în termenul legal, astfel că admite cererea de repunere în termen, formulată de aceasta și respinge, ca neîntemeiată, excepția tardivității declarării recursului, invocată de intimatul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților, prin întâmpinare, după care,
Acordă cuvântul pe fondul cererii de recurs.
Pe fond, recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat și motivat în scris, conform dispozițiilor art. 312 alin.(2) și (3) Cod proc. civilă și casarea hotărârii judecătorești atacate, cu consecința rejudecării cauzei și admiterii acțiunii, așa cum a fost formulată și motivată în scris.
Curtea declară dezbaterile închise, potrivit dispozițiilor art. 150 Cod proc. civilă și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.1417 din data de 25.10.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.28680/3/LM/2007, a fost admisă excepția prescripției extinctive pentru pretențiile aferente perioadei iulie 2001 - septembrie 2004 și au fost respinse aceste pretenții ca prescrise.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor și a fost respinsă cererea formulată împotriva acestui pârât, față de lipsa calității procesuale pasive
Prin aceeași sentință, au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile formulate de reclamanții, C, G, B, I, -, în contradictoriu cu ceilalți pârâți: Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și Tribunalul București.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
n considerarea prevederilor art.137 alin.1 din Cod proc.civilă, Tribunalul a soluționat cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, în sensul admiterii acesteia și, în consecință, față de admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, a respins cererea formulată în contradictoriu cu acest pârât, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Astfel, s-a dată reținut că, dată fiind natura obiectului litigiului - recunoașterea și plata unor drepturi izvorâte din existența și exercitarea unor raporturi de serviciu între reclamanți și instituțiile angajatoare -, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice nu are atribuții în ceea ce privește salarizarea reclamanților.
Pe fondul cauzei, s-a reținut, în ceea ce privește existența unei discriminări între reclamanți și categoriile de personal auxiliar de specialitate prevăzute de art.19 din Legea nr.50/1996, respectiv grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, grefierii care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii și conducătorii de carte funciară, că, în conformitate cu art.2 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, că:"Prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronicănecontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, sociale si cultural în orice alte domenii ale vieții publice.".
Din analiza textului de lege suscitat, rezultă că, pentru a exista discriminarea se cere ca scopul urmărit sau efectul produs să fie acela de a restrânge, a înlătura folosința sau exercitarea în condiții de egalitate a drepturilor și libertăților fundamentale recunoscute de lege.
Or, indemnizația prevăzută de art.19 pct.3 din Legea nr.50/1996 republicată de 10% din salariul brut nu constituie un drept fundamental al omului în nicio reglementare națională sau internațională și nu trebuie confundat cu dreptul la o remunerație rezonabilă, în raport de valoarea muncii depuse, în condițiile în care personalul auxiliar de specialitate, care nu desfășoară activitățile prevăzute de art.19 din Legea nr.50/1996, nu poate pretinde în mod fundamentat că depune o muncă egală cu cei care îndeplinesc și aceste sarcini, oricum, diferite și suplimentare, față de cei care nu le au stabilite în fișa postului, astfel că nu se poate discuta despre o excludere bazată pe vreunul din criteriile menționate mai sus.
Legiuitorul a înțeles să atribuie o indemnizație concretizată printr-un procent la salariul brut, în raport cu timpul efectiv lucrat, numai personalului care desfășoară activități ce implică un grad sporit de dificultate și responsabilitate, tocmai pentru motivul că activitatea în discuție este diferită de celelalte activități îndeplinite în mod obișnuit de către personalul auxiliar.
Cu alte cuvinte, a reținut prima instanță, reclamanții nu arată care sunt acele criterii de discriminare, directă sau indirectă, pe care s-au întemeiat faptele și actele care au avut ca scop sau ca efect discriminarea lor.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs, motivat în termenul legal, reclamanții, () și, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, recurenții-reclamanți susțin că întreaga motivare a instanței de fond pornește de la o premisă greșită, care este chiar subliniată la propriu de către judecător.
Astfel, arată că, în hotărârea judecătorească atacată, s-a reținut că personalul auxiliar de specialitate care nu desfășoară activitățile prevăzute de art.19 din Legea nr.50/1996 nu poate pretinde, în mod fundamentat, că depune o muncă egală cu cei care îndeplinesc și aceste sarcini, ce sunt, oricum, diferite și suplimentare (după cum arată în continuare judecătorul fondului), față de cei care nu le au stabilite în fișa postului.
Recurenții-reclamanți solicită instanței de control judiciar să analizeze încă odată dispozițiile art.19 pct.3 din Legea nr.50/1996, republicată, care prevăd indemnizația lunară de 10% din salariul brut (pe care o solicită și reclamanții prin acțiunea introductivă), pentru mai multe categorii de grefieri, printre care și grefierii care participă la efectuarea actelor"- de executare penală și executare civilă -".
Susțin că reclamanții participă la efectuarea de acte ce vizează atât executarea penală, cât și executarea civilă a hotărârilor, dar, pentru simplul fapt că ei nu fac parte din Biroul "Executări Penale" sau din Biroul "Executări Civile", s-a considerat, în mod greșit, că ei nu pot beneficia de aceste drepturi salariale.
Altfel spus, arată recurenții-reclamanți, o simplă diviziune administrativă a instanței, perfect normală în orice instanță cu un volum înalt de activitate, ajunge să fie o pentru obținerea unor drepturi salariale egale pentru salariații cu același domeniu de activitate și cu aceeași pregătire profesională.
recurenții-reclamanți, că ar fi evident că atât grefierii de la biroul de executări penale, cât și grefierii de ședință, deși desfășoară activități în domeniul actelor de executare penală, sunt salarizați într-un mod diferit, precum și că acest aspect i-ar îndreptăți la admiterea recursului de față, așa cum a fost formulat.
În ceea ce privește așa zisă lipsă a criteriului care are drept scop neacordarea unui drept, arată că acesta este reprezentat de împărțirea pur administrativă a grefierilor pe diferite birouri, aspect ce atrage după sine, după cum s-a menționat anterior, diferențe salariale, deși toate categoriile de grefieri participă la efectuarea actelor privind executarea penală sau civilă.
Mai susțin că scopul ilicit este acela de a se limita plățile salariale pentru categorii profesionale care desfășoară aceeași activitate, astfel că solicită ca acest aspect să fie cenzurat de către instanța de recurs.
În motivarea, în drept, a cererii de recurs, se invocă dispozițiile art.312 alin.2 și alin.3 din Codul d e procedură civilă.
Prin întîmpinarea formulată (filele 49 - 56 din dosarul de recurs înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție), Ministerul Justiției și Libertăților () a invocat excepția tardivității declarării recursului și, în consecință, respingerea acestuia ca fiind tardiv declarat, excepție ce a fost soluționată în sensul respingerii, ca neîntemeiată, așa cum s-a consemnat în practicaua prezentei decizii.
Pe fondul cauzei, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea, ca fiind legală și temeinică, a sentinței atacate, invocând apărări de fond la motivele de recurs.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, prin prisma apărărilor invocate prin întâmpinare, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, astfel că, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, îl va respinge ca atare, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:
Întrucât recurenții-reclamanți nu au indicat temeiurile juridice ale cererii lor de recurs, invocând doar generic dispozițiile art.312 alin.2 și alin.3 din Codul d e procedură civilă, Curtea, făcând aplicarea dispozițiilor art.306 alin.3 din Codul d e procedură civilă, apreciază că dezvoltarea temeiurilor de fapt invocate face posibilă încadrarea acestora în dispozițiile art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă, astfel că va analiza recursul prin prisma acestor temeiuri de drept.
Cât privește recursul, Curtea reține că, într-adevăr, textul art.19 pct.3 din Legea nr.50/1996, republicată, prevedea indemnizația lunară de 10% din salariul brut (indemnizația pe care o solicită și reclamanții, prin acțiunea introductivă), pentru mai multe categorii de grefieri, pe care le enumera, însă, în mod expres, printre care și grefierii care participă la efectuarea actelor"- de executare penală și executare civilă -".
Pentru a-și justifica temeinicia pretențiilor, atât reclamanții, în motivarea cereri de chemare în judecată, cât și recurenții-reclamanți, în motivarea cererii de recurs, în conformitate cu dispozițiile art.2 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, invocă discriminarea în raport cu categoriile de grefieri susmenționate.
Din această perspectivă, este lipsită de orice temei acordarea de diferențe salariale, față de nivelul drepturilor de această natură recunoscute grefierilor ce au atribuții la Biroul "Executări penale", la Biroul "Executări civile", la Biroul de carte Funciară etc. neputând fi invocate în sens contrar, nici principiile egalității de tratament în salarizare și nediscriminării, pe de o parte, pentru că acestea nu presupun identitate de tratament pentru situații obiectiv diferite, pentru căinstanțele de judecată nu se pot substitui legiuitorului pentru a extinde aplicarea unor dispoziții legale și la alte categorii, neavute în vedere de ipotezele normelor invocate.
Astfel, în aplicarea rolului lor constituțional, instanțele de judecată (instanțele ordinare) sunt ținute să aplice legea, iar nu s-o înlăture de la aplicare sau s-o suplinească, pe motiv că este inechitabilă sau discriminatorie, în același sens fiind și prevederile, obligatorii, potrivit art.147 alin.4 din Constituție, ale deciziilor Curții Constituționale nr. 818/2008, nr.819/2008 și nr.820/2008.
Prin sus-menționatele decizii, instanța de contencios constituțional a declarat neconstituționale prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, în măsura în care se interpretează că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerându-le discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
S-a argumentat că un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței prin care se conferă instanțelor competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separaților puterilor, în virtutea căruia, Parlamentul și, pe cale de delegare legislativă, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor fiind aceea de a realiza justiția, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
În consecință, întrucât nu există un text de lege pe care să se poată întemeia pretențiile reclamanților, iar instanța nu poate amenda opțiunile legiuitorului în materia politicii salariale, Curtea apreciază că acțiunea formulată de aceștia este neîntemeiată, astfel că în mod justificat a fost respinsă, ca atare, de către instanța de fond.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel că o va menține ca atare.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod proc. civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți, () și.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți:, () și împotriva sentinței civile nr.1417 din data de 25.10.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.28680/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimații-reclamanți:, B, C, G, I, Pascut -, și și cu intimații-pârâți: Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul București și Curtea de Apel București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
- -
GREFIER,
red. / dact.
2ex. / 14.08.2009
Jud. fond:;
Președinte:Bodea Adela CosminaJudecători:Bodea Adela Cosmina, Ilie Nadia Raluca
