Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 4516/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 4516

Ședința publică de la 30 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ioana Moțățăianu

JUDECĂTOR 2: Doina Vișan

JUDECĂTOR 3: Marian Lungu

Grefier - -

************

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanții -, -, -, C, -, -, a, -, a, -, C G, G, împotriva sentinței civile nr.627 din 20.02.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata pârâtă SC SA reprezentată de avocat lipsind:recurenții reclamanți

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează, că recursul este declarat și motivat în termen legal, după care,

Nemaifiind cererii de formulat, excepții de ridicat și constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii asupra recursului.

Avocat pentru intimata pârâtă SC SA, pune concluzii de respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate de Tribunalul Dolj ca fiind legală și temeinică.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Tribunalul Dolj prin sentința nr. 627 de la 20.02.2009 a admis excepția prescripției dreptului la acțiune si în consecință a respins acțiunea formulată de reclamanțiiFiloș -, -, -, C, -, -, a, -, a, -, C G, G, în contradictoriu cu pârâta SC SA

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele:

Reclamanții au fost angajații societății pârâte și astfel beneficiază de drepturile negociate în contractele colective de muncă aplicabile la nivel de ramură și unitate.

La art. 176 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură s-a prevăzut că "salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă", pentru aprovizionarea de toamnă iarnă.

Totodată, prin 187 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură s-a statuat că " salariații agenților economici nominalizați în anexa 1 punctul B vor primi, anual, un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale".

Din modalitatea de redactare a acestor articole reiese, fără echivoc, că, în accepțiunea părților semnatare ale acestor contracte aprovizionarea toamnă iarnă reprezintă un "adaos", iar contravaloarea cotei de gaze este un "ajutor" acordat salariatului, fiind exclusă orice posibilă interpretare că acestea ar fi asimilate drepturilor salariale.

Mai mult, dacă s-ar fi dorit ca aprovizionarea de toamnă-iarnă, respectiv cota de gaze să fie reglementate ca drepturi salariale atunci ar fi fost cuprinse la capitolul din CCM referitor la salarizare, ori părțile contractante au definit aceste drepturi la un capitol separat care privește protecția angajatului.

Faptul că sumele pretinse de reclamant nu reprezintă drepturi salariale si reglementarea acestora printr-o clauză a contractului colectiv de muncă, determină aplicarea dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. e din Codul Muncii, privitoare la termenul de prescripție de 6 luni.

Termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 283 alin.1 lit.c din este aplicabil doar în situația unui conflict individual de muncă ce privește plata unor drepturi salariale neacordate, or, în speță, așa cum s-a demonstrat mai sus, s-a reclamat neplata altor venituri, în temeiul contractului colectiv de muncă.

Constatând că față de data introducerii acțiunii, 15.10.2008, dreptul la acțiune pentru plata contravalorii cotei de gaze si aprovizionării de toamnă iarnă pentru anii 2005-2007 s-a prescris, reclamanții nefiind în nici unul din cazurile de suspendare a prescripției prevăzute de art. 13 si 14 din Decretul 167/1958, instanța admis excepția prescripției si, în consecință a respins și aceste petite.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanții criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului au arătat în esență că drepturile respective sunt drepturi salariale, atât din punct de vedere al Codului muncii care definește salariul ca fiind compus din salariul de bază precum și indemnizațiile, sporurile și adaosurile la salariu, dar și din punct de vedere al CCM pe unitate cât și CCM la nivel național care definesc în același mod salariu.

Fiind drepturi de natură salarială termenul de prescripție al dreptului la acțiune este cel prevăzut de art. 283 alin.1 lit.c din Codul Muncii, și anume cel de trei ani.

De asemenea și Codul fiscal definește aceste venituri ca fiind venituri de natură salarială, supuse impozitării precum și celorlalte deduceri corespunzătoare veniturilor din salarii.

Analizând recursul formulat se constată că este fondat pentru următoarele considerente;

Potrivit CCM la valabil în cazul, cu ocazia unor evenimente anuale: Paști, C, Ziua, precum și în luna octombrie pentru aprovizionare toamnă - iarnă, salariații vor beneficia de o suplimentare salarială a drepturilor salariale.

Este vorba deci de o suplimentare a drepturilor salariale de care beneficiază salariatul fiind deci fără echivoc vorba de drepturi salariale.

Chiar dacă în CCM este prevăzut că această suplimentare a drepturilor salariale va fi sub forma unui adaos în sumă fixă, aceasta nu schimbă caracterul acestor venituri de drepturi salariale așa cum de altfel sunt definite chiar de CCM

Prin urmare, fiind vorba de drepturi salariale, termenul de prescripție a dreptului la acțiune este cel reglementat de art 283 alin. 1 lit. C din Codul Muncii și nu de cel de 6 luni prevăzut de art. 283 lit. E din același cod, așa cum a reținut instanța de fond.

Aceeași este situația și în cazul cotei de gaze de care trebuia să beneficieze salariații, acesta fiind acordat tot sub forma unor suplimentări salariale.

Având în vedre considerentele expuse precum și faptul că instanța a soluționat cauza fără a cerceta fondul cauzei, în baza art. 304 Cod pr. civ. și 312 Cod pr. civ. va fi admis recursul, casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanții -, -, -, C, -, -, a, -, a, -, C G, G, împotriva sentinței civile nr. 627 din 20.02.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA, având ca obiect drepturi bănești.

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 30 Iunie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.jud.-

4ex/10.07.2009

/

Președinte:Ioana Moțățăianu
Judecători:Ioana Moțățăianu, Doina Vișan, Marian Lungu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 4516/2009. Curtea de Apel Craiova