Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 461/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția conflicte de muncă
și asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.461
Ședința publică din 18 martie 2008
PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 2: Mihail Decean
JUDECĂTOR 3: Carmen Pârvulescu Dr. - -
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta B, împotriva sentinței civile nr. 494 din 23.11.2007 a Tribunalului C-S, dată în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat, pentru pârâta recurentă și avocat, pentru reclamantul intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După referatul cauzei, reprezentanta pârâtei recurente depune împuternicire avocațială, note scrise și un pachet de 257 pagini de înscrisuri, conținând practică judiciară și copii după acte extrajudiciare, pentru susținerea motivelor de recurs.
Reprezentantul reclamantului intimat depune împuternicire avocațială, chitanța nr. 11/17.03.2008 reprezentând onorariu avocat și concluzii scrise, apoi se trece la judecarea în fond a recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului, modificarea hotă-rârii recurate și respingerea acțiunii reclamantei, pentru motivele expuse în cererea de recurs - reiterate și dezvoltate în notele scrise, depuse azi la dosar, care sunt susținute de setul de înscrisuri de la dosar.
Reprezentantul reclamantului-intimat solicită respingerea recursului menținerea hotărârea primei instanțe pentru motivele expuse în concluzii scrise, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul de avocat.
CU RTEA,
În deliberare, constată că prin sentința civilă nr.494 din 23.11.2007 a Tribunalului C-S s-a hotărât:
"Admite în parte cererea formulată de către reclamantul, domiciliat în O str.- - -.20..11, județul C-S, în contradictoriu cu pârâta SC SA, cu sediul în B,str.- -, nr.239, sector 1.
Obligă pârâta să-i calculeze și să-i plătească reclamantului drepturi salariale suplimentare de Paști pentru anii 2005, 2006, 2007 și de C pentru anii 2004, 2005, 2006, în cuantum de câte un salariu de bază mediu pe unitate, sumă ce va fi reactualizată la data plății.
Respinge restul pretențiilor formulate de către reclamant.
Respinge excepțiile de prematuritate și de tardivitate a cererii reclamantului invocate de către pârâtă.
Definitivă și executorie."
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a avut în vedere conside-rentele care urmează:
"instanța reține că reclamantul a fost salariatul societății pârâte în perioada 1997-2007.
Potrivit art. 168 al. 1 din Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004, cu ocazia sărbătorilor de Paști și angajații SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA, iar al. 2 al aceluiași articol prevede că în anul 2003 aceste suplimentări salariale au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul SA, pe anii 2004, 2005, 2006 și 2007 au menținut dispozițiile art. 168 alin.1.
Alineatul 2 al respectivului articol, însă, a fost modificat în forma: "În anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat ".
Urmare a acestor modificări ale alineatului 2 al art.168 din contractul colectiv de muncă, societatea pârâtă nu a mai acordat reclamantului, ulterior anului 2003, suplimentările salariale prevăzute de alin. 1 al aceluiași articol.
Coroborând dispozițiile art.168 din contractul colectiv de muncă pentru anul 2004 cu dispozițiile art.168 din contractul colectiv de muncă pentru anii 2005, 2006 și 2007, instanța apreciază că părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivelul SA au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute de alin.1 art. 168 din contractul colectiv de muncă și în cursul anilor 2004, 2005, 2006 și 2007, respectivele suplimentări fiind introduse în salariul de bază al fiecărui salariat numai pentru anul 2003.
Susținerea pârâtei potrivit căreia și ulterior anului 2003 suplimentările salariale de Paști și de C au fost incluse în salariul de bază lunar nu poate fi primită, având în vedere că părțile CCM nu au înlăturat prevederea art.168 al. 1, care reglementa acordarea lor și că al.2 al aceluiași articol prevede explicit că suplimentările salariale au fost incluse în salariul de bază " Pentru anul 2003", respectiv "În anul 2003".
a contrario, în anii următori suplimentările salariale nu au mai fost incluse în salariul de bază lunar, trebuind a fi acordate conform art. 168 al. 1 din CCM.
O soluție contrară s-ar fi impus dacă părțile CCM ar fi prevăzut in mod expres că suplimentările salariale vor fi incluse în salariul de bază lunar începând cu sau din anul 2003.
Nu poate fi primită nici apărarea pârâtei, conform căreia, părțile semnatare ale CCM au interpretat art.168 al acestuia prin prisma art. 977 civ. și că intenția lor comună a fost ca și după anul 2003 suplimentările salariale să fie incluse în salariul de bază lunar, întrucât din economia prevederilor art. 977-985 civ. rezultă că problema interpretării unui contract se pune doar atunci când una sau mai multe clauze ale acestuia sunt neclare. Ori, art. 168 al. 2 din CCM prevede în mod clar și expres că suplimentările salariale au fost incluse în salariul de bază lunar "Pentru anul 2003", respectiv "În anul 2003", nefăcându-se nicio referire expresă sau subânțeleasă în privința anilor următori.
Mai mult, art. 982 civ. prevede că "toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecărei înțelesul ce rezultă din actul întreg". Ori, includerea suplimentărilor salariale în salariul de bază lunar in anul 2003 coroborat cu menținerea al. 1 al art. 168 din CCM, ce acordă salariaților dreptul la suplimentări salariale este de natură a sugera că părțile cotractante nu au intenționat același lucru și pentru anii următori.
Nu în ultimul rând, chiar pârâta a invocat prevederile art. 9 din CCM, potrivit căruia "interpretarea clauzelor din prezentul contract colectiv de muncă se va face prin consens", iar "dacă nu se realizează consensul, clauza se interpretează, conform principiilor dreptului muncii, în favoarea salariatului". Contractul colectiv de muncă a fost semnat de sindicat nu în calitate de parte, ci ca reprezentant al salariaților, aceștia din urmă fiind parte la CCM. Prin formularea prezentei acțiuni instanța reține că intre părți nu există consensul de care face vorbire art. 9 din CCM, astfel că prevederile art. 168 din același contract se interpretează in favoarea salariatului reclamant.
Ceea ce s-a realizat prin includerea suplimentărilor salariale în salariul de bază lunar a fost creșterea salariului de bază cu menținerea, totodată, a dreptului la primele de Paști și de
Interpretarea dată de comisia paritară articolului 168 este cel mult o încercare de modificare a CCM, împrejurare ce nu poate produce efecte decât pentru viitor.
În cazul reclamantului, societatea pârâtă nu și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau potrivit dispozițiilor art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă și nu i-a plătit acestuia suplimentările salariale de Paști pentru anii 2005, 2006, 2007 și de C pentru anii 2004, 2005, 2006.
Cuantumul acestor suplimentări salariale nu este, însă, cel solicitat de reclamant (salariul mediu brut pe unitate, astfel cum apare în documentele depuse la dosar, emanând de la pârâtă), ci salariul de bază mediu pe unitate, astfel cum este prevăzut în art.168 alin.1 din CCM. Aceste suplimentări salariale nu au fost dovedite sub aspectul cuantumului prin înscrisurile depuse la dosar, însă sunt ușor determinabile, astfel că pârâta va fi obligată să le calculeze cu ocazia plății lor.
În ceea ce privește suma de 635.50 RON, reprezentând daune pentru neachitarea la termen a suplimentărilor salariale, instanța reține că reclamantul a precizat faptul că, suma respectivă reprezintă corecția drepturilor salariale neacordate cu coeficientul de inflație pentru perioada în discuție, așa cum reiese din tabelul intitulat "Calculul indicelui de inflație calculat la zi aplicat asupra obligațiilor restante".
Respectivul tabel a fost anexat de către reclamant la cererea introductivă și nu poartă vreun element de identificare a emitentului său, astfel încât nu există certitudinea că tabelul provine de la o instituție sau persoană autorizată să efectueze astfel de calcule.
Pe cale de consecință, instanța nu poate reține că suma rezultată în urma calculului efectuat în cuprinsul tabelului intitulat "Calculul indicelui de inflație calculat la zi aplicat asupra obligațiilor restante" este cea corectă, motiv pentru care va face aplicarea art. 161 alin.4 din Codul muncii, urmând a obliga pârâta la actualizarea sumelor cu indicele de inflație la data plății.
Față de aceste considerente, văzând și dispozițiile art.161 alin. 4 din Codul muncii, instanța va admite în parte cererea formulată de către reclamantul și va obliga pârâta să-i calculeze și să-i plătească reclamantului drepturi salariale suplimentare de Paști pentru anii 2005, 2006, 2007 și de C pentru anii 2004, 2005, 2006, în cuantum de câte un salariu de bază mediu pe unitate, sumă ce va fi reactualizată la data plății efective.
Va respinge, astfel cum s-a reținut în considerente, restul pretențiilor formulate de către reclamant."
Împotriva acestei sentințe pârâta a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând cinci motive de recurs și anume:
1. privind drepturile salariale de C și de Paști s-a convenit cu Sindicatul să fie incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, ceea ce a căpătat o formă juridică obligatorie în art.168 alin.2 (anexa 1) din Contractul colectiv de muncă și pentru anii la care se referă acțiunea introductivă de instanță, ceea ce instanța greșit nu a luat în considerare;
2. s-a înființat o comisie paritară pentru rezolvarea amiabilă a "eventualelor diferende rezultate din interpretarea și aplicarea" Contractul colectiv de muncă, ale cărei decizii, de asemenea nu au fost avute în vedere de instanță, la rezolvarea litigiului prin sentința recurată;
3. instanța a respins în mod greșit "excepția prematurității acțiunii" fiind de principiu în opinia recurentei că salariații nu beneficiază din oficiu de plata drepturilor suplimentare salariale de C și de Paști, ci ca urmare a "negocierilor purtate";
4. fost respinsă greșit de instanță și excepția prescripției dreptului la acțiune, cu încălcarea dispozițiilor "art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii " și
5. au fost acordate greșit "sumele solicitate în condițiile în care calculul depus de către reclamant se raportează la nivelul salariului mediu brut la nivel de societate", altul fiind nivelul "salariului mediu în perioada anilor 2004 - 2007", potrivit anexei depuse la dosar de pârâtă.
Recursul nu este fondat.
1. Este de principiu că numai convențiile legal încheiate au putere de lege între părțile contractante, principiu care fiind consacrat expres în lege (art. 969 Cod civil), el este obligatoriu și la încheierea contractelor colective de muncă. Or, includerea în "salariul de bază al fiecărui salariat" a unor drepturi salariale distinct prevăzute în contractul colectiv de muncă, așa cum sunt acelea care formează obiectul pricinii de față, încalcă principiul enunțat și sub acest aspect hotărârea recurată nu este greșită. Aceasta și pentru că, așa cum este reglementat expres și distinct în art. 155 din Codul muncii, componentele salariului sunt: salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri. Or, unde legea distinge expres, nimănui nu i se poate permite să nu respecte astfel de prevederi, ele având un caracter imperativ. Așa încât, nici contractele individuale și nici contractele colective de muncă nu pot contraveni acestor dispoziții imperative prin înserarea clauzelor de includere a indemnizațiilor, sporurilor și a oricăror altor adaosuri în salariul de bază;
un astfel de procedeu este nelegal, fiindcă tinde la o creștere salariului de bază, fiind îndeobște cunoscut că legea poate reglementa numai oac reșterii salariului de bază și nu și a celorlalte componente ale salariului, al căror cuantum se calculează luând ca bază de calcul salariul de bază; deci, statele de plată se întocmesc în mod obligatoriu cu menționarea distinctă a componentelor salariului;
respectarea textelor de lege mai sus citate la încheierea contractelor colective sau și individuale de muncă, atrage și respectarea interdicțiilor impuse de art. 38 din Codul muncii, potrivit căruia: Salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.
2. În privința atribuțiilor comisiei paritare, deciziile acesteia nu pot avea caracterul pe care legea îl conferă numai hotărârilor instanțelor judecătorești, în fața cărora și prin care este administrată justiția, așa încât astfel de decizii cad sub cenzura instanțelor judecătorești.
Relativ la motivele de recurs de la punctele 3 și 4, instanța de fond a respins corect și just, cu motivarea pe care o conține și pe care instanța de recurs o validează, atât excepția prematurității introducerii acțiunii de către reclamant, cât și excepția tardivității introducerii acțiunii; aceeași acțiune civilă nu poate fi în același timp și prematură și prescrisă, decât intr-o logică juridică absurdă; într-adevăr, drepturile salariale pretinse în acțiunea de față sunt actuale și nu premature, ele urmând același regim juridic precum salariul de bază, astfel prescripția dreptului la acțiune în privința lor este reglementată în art. 166 din Codul muncii, fiind, deci, aceea de trei ani și nu de 6 luni, cum susține pârâta.
5. Modul de calcul al despăgubirilor pretinse de reclamant, admis de instanță și contestat de pârâtă în recurs, nu poate constitui un motiv de recurs și primit ca tare, câtă vreme pârâta însăși nu i-a opus modul său de calcul, ei incumbându-i sarcina probei, așa cum judicios a stabilit și instanța de fond, conform legii.
Așadar, se apreciază că nu este prezent în cauză nici unul dintre motivele de recurs invocate de pârâtă, consecința fiind aceea a respingerii recursului, potrivit dispozițiilor art. 312 (1) din Codul procedură civilă.
Luând în considerare și cererea privind cheltuielile de judecată, cât și dispo-zițiile art. 274 (1) din același cod de legi,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta-recurentă B, împotriva sentinței civile 494 din 23.11.2007 a Tribunalului C-S, dată în dosarul nr- și o obligă să plătească reclamantului intimat 200 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - Dr. - -
GREFIER, - -
Red. /31.03.2008
Tehnored. 2 ex./01.04.2008
Prima instanță: și
Președinte:Vasilica SandoviciJudecători:Vasilica Sandovici, Mihail Decean, Carmen Pârvulescu
