Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 489/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 489

Ședința publică de la 25 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ioana Bodri

JUDECĂTOR 2: Marian Lungu

JUDECĂTOR 3: Doina Vișan

Grefier -a -

**************************

Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâta REPREZENTANT LEGAL SA, împotriva sentinței nr.1582 din 16 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru recurenta pârâtă REPREZENTANT LEGAL SA, lipsind intimatul reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța, apreciind cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.

Consilier juridic pentru recurenta pârâtă REPREZENTANT LEGAL SA, a pus concluzii de admitere a recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Tribunalul Dolj prin sentința nr. 1582 de la 16 aprilie 2009 a admis cererea privind pe reclamantul, în contradictoriu cu pârâta SC SA B și obligat pârâta să plătească reclamantului dr. bănești, reprezentând suplimentările salariale corespunzătoare sărbătorii de C pe 2007, calculate la nivel ul salariului de bază la nivel de societate și indexate în raport de indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că potrivit art. 168 al. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul SC SA B pe anul 2004 "Cu ocazia sărbătorilor de Paști si C salariații SC SA B vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale in cuantum de un salariu de bază mediu pe SC SA Cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu in vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor si beneficiarilor."

Prin alin. 2 s-a menționat ca,Pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse in salariul de baza al fiecărui salariat, conform modalității si in condițiile negociate cu ".

Contractul colectiv de munca la nivel de unitate pe anul 2005 menține textului alin. 1 al art. 168, aducând o modificare de conținut alin. 2, in sensul consemnării că,în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse in salariul de baza al fiecărui salariat .

Aceiași text se regăsește, in ultima formă menționată, in Contractul colectiv de muncă pe anul 2006.

In fine, pentru anul 2007, textul păstrează același conținut ca in contractele precedente.

Societatea pârâta a mai depus la dosar Actul adițional la Contractul colectiv de munca al SC SA B nr. 8080/23.05.2000, înregistrat la. B sub nr. 2643/11.05.2005, care a conferit art. 168 alin. 2 forma menționata in CCM la nivelul anului 2005.

Prin adresa Comisiei Paritare din 18.06.2007 se arata ca,pârtile semnatare confirmă faptul că, in redactarea art. 168 alin. 1 si 2, la momentul negocierilor colective voința comună a pârtilor a fost aceea ca începând cu anul 2003 primele de Paste si de C să fie introduse in salarule de baza ale fiecărui angajat .

In fine, prin,Nota asupra precizării situației primelor de Paște și C prevăzute în art. 168 din CCM al SC SA B datată 31.08.2007 și semnata de reprezentanți ai patronatului și federației sindicale, se da o interpretare textului in discuție,potrivit voinței părților la semnarea contractului".

Instanța va respinge excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă cu privire la aplicabilitatea dis. art. 283 al. 1 lit. e) din Codul Muncii potrivit cărora "Cererile in vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate in termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, in cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia."

Instanța consideră că in cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 283 al. 1 lit. c Codul Muncii care prevede termenul de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, in situația in care obiectul conflictului individual de muncă constă in plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.

Potrivit art. 168 al. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul SC SA B pe anul 2004 "cu ocazia sărbătorilor de Paști si C salariații SC SA B vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale".

Deci voința pârtilor a fost ca aceste prime de Paște si de C să fie materializate sub forma unor suplimentări salariale.

In cauză dispozițiile legale aplicabile sunt următoarele:

Conform art. l alin. I din Legea nr. 130/1999, contractul colectiv de munca este convenția încheiata intre patron sau organizația patronala, pe de o parte, si salariați, reprezentați prin sindicate ori in alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca.

Art. 31 din Legea nr. 130/1999 dispune ca poate interveni modificarea clauzelor contractului colectiv de munca pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de cate ori pârtile convin acest lucru. Modificările aduse contractului colectiv de munca se comunica, in scris, organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o data ulterioara, potrivit convenției parților.

Conform art. 236 alin. 4 Codul muncii, contractele colective de munca încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea parților.

Normele enunțate subscriu, așadar, contractele colective de munca ( în egală măsură ca și contractele individuale de munca) voinței parților semnatare, raportând aceste acte juridice cadrului general de reglementare a contractului ca act juridic bilateral.

Legea statuează in sensul că dispozițiile contractului colectiv de munca refl ecta voința partenerilor sociali, care insa trebuie sa se manifeste întotdeauna in conformitate cu prevederile legale.

Astfel, textul art. 31 din Legea nr. 130/1999 cuprinde o norma permisiva, care dă posibilitatea modificării clauzelor contractului colectiv de munca ori de chite ori partite convin acest lucru, dar cu precizarea formalităților care trebuie "îndeplinite pentru a da eficienta unor astfel de modificări. "

Textul reia un principiu de baza aplicabil tuturor actelor juridice bilaterale, in sensul ca ele pot fi modificate potrivit acordului de voința a parților, dar numai pana la momentul încetării efectelor acestuia.

In același sens și contractul colectiv de munca poate fi modificat de pârti doar pe parcursul executării lui, interpretarea și reformarea conținutului unei clauze urmând sa își producă efecte pana la momentul încetării efectelor contractului.

In speța, astfel cum rezulta din situația de fapt, înscrisurile depuse de societatea pârâtă au vizat o reinterpretare a clauzei cuprinse in art. 168 alin. 1 si 2 din Contractul colectiv de munca la nivel de unitate, realizata după momentul ncetării efectelor fiecărui contract colectiv anual și in total a contradicție cu textul neechivoc al prevederii.

Astfel, art. 168 alin. 2 prevăzut, in fiecare din aceste contracte, că suplimentările de la alin. 1 au fost introduse in salariul de baza al fiecărui salariat doar pe anul 2003, fiind indubitabil faptul că aceleași drepturi nu au fost incluse in salariul de baza al salariaților și pe anul in curs, câtă vreme s-a menținut în același timp și textul alin. 1.

Pe de alta parte, pârtile nu au consemnat in contractul colectiv de muncă pe anii 2005 și 2006 faptul că aceleași suplimentari salariale au fost incluse in salariile de baza pe anii precedenți, o asemenea interpretare fiind făcuta abia in anul 2007.

S-a reținut, astfel, ca interpretarea clauzei, peste termenul pentru care fost încheiat contractul și cu inculcarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 130/1999 (prin acte neînregistrate la direcția teritoriala de munca) nu pot produce efecte care sa înlăture conținutul explicit al prevederii invocate.

Cât privește aparerile referitoare la prematuritatea formulării acțiunii invocate de parata, se va reține ca angajatorul nu poate aprecia ca acest drept nu s-a născut, in absenta negocierilor dintre patronat și sindicat.

Lipsa oricăror negocieri asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare nu poate nega dreptul salariaților, asumat de parți prin contractele colective de munca, de a beneficia de aceste suplimentari, pe cale de consecință aceasta apărare va fi respinsa ca nefondata.

Pârtile nu au solicitat administrarea probei cu expertiza contabila judiciara, iar instanța, in condițiile in care pârâta a refuzat să depună statele de plată, deși i s-a solicitat acest lucru prin mai multe adrese, a dispus decăderea pârâtei din proba cu înscrisuri conform art. 287 si 288..

Pe cale de consecința, a fost admisă acțiunea, in sensul ca societatea parata a fost obligata la plata câtre reclamant a drepturilor bănești corespunzătoare sărbătorii de C pe 2007, calculate la nivelul salariului de bază mediu pe societate, în raport de activitatea desfășurată în societate, drepturi actualizate cu coeficientul de devalorizare a monedei naționale de la data nașterii până la data plății efective.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Pârâta și-a motivat recursul arătând că s-a făcut dovada atât prin setul de acte depuse, cât și prin apărările invocate că dreptul la plata primelor de Paști și C nu mai există, întrucât aceasta a fost voința comună a părților.

salariale prevăzute la art. 168 alin.1 au fost incluse în salariile bază ale salariaților începând cu 2003, au fost menținute și indexate în anii 2003-2007, iar salariații au beneficiat efectiv de aceste drepturi aferente pentru sărbătorile de Paști și C fiind primite lunar împreună cu drepturile salariale lunare.

Deoarece primele au fost incluse în salariile de bază ale angajaților începând cu 2003 negocierile colective anuale au privit exclusiv majorarea salariului de bază ca întreg așa cum acesta a rezultat după data includerii primelor în salariu.

Hotărârea Comisiei paritare la nivelul SC SA din data de 06 noiembrie 2007 are putere obligatorie atât pentru angajator, cât și pentru salariați, și reprezintă legea părților.

Dispozițiile art. 168 din CCM trebuie interpretate în sensul Comisiei paritare.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul pârâtei ca fiind nefondat și urmează să îl respingă, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 168 din contractul colectiv de muncă s-a prevăzut, că salariații vor beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C de o suplimentare a drepturilor salariale cu un salariu de bază mediu brut pe SNP SA.

Din modalitatea de redactare a acestui articol din contractul colectiv de muncă, rezultă că dreptul suplimentar acordat cu ocazia sărbătorilor de Paște și C este un drept salarial, aceasta fiind voința exprimată neechivoc de părțile contractante prin folosirea sintagmei "suplimentare a drepturilor salariale".

Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 977 din Codul civil, interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor, însă operațiunea interpretării unui contract este necesară numai atunci când o clauză contractuală este îndoielnică, fiind susceptibilă a avea mai multe înțelesuri. Or, în cazul de față, la momentul negocierii art. 168 din contractul colectiv de muncă, părțile au utilizat expresia "suplimentare a drepturilor salariale", singurul sens ce poate rezulta din folosirea acestei expresii fiind cel literal.

Mai mult, același sens rezultă și din redactarea art. 168 alin. 2 din contract, părțile stabilind pentru anul 2003 introducerea suplimentărilor salariale în salariul de bază al fiecărui salariat.

Dispoziția cuprinsă în art. 283 lit. e din Codul muncii reglementează prescripția dreptului material la acțiune în cazul neexecutării unui contract colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, altele decât drepturile salariale, întrucât în privința acestora din urmă, legiuitorul a dat o reglementare distinctă și anume, aceea cuprinsă la lit. caa celuiași art. 283 din Codul Muncii.

Potrivit art. 166 din Codul muncii, dreptul la acțiune cu privire la plata drepturilor salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.

Fiind aplicabile dispozițiile art. 283 lit. c și art. 166 alin. 1 din Codul muncii, este nefondată critica recurentei cu privire la modul de soluționare a excepție prescripției de către instanța de fond.

Cu privire la criticile legate de soluționarea fondului cauzei, Curtea constată:

Potrivit art. 168 alin.1 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității în perioada 2003-2007,

(1) Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor

În urma negocierilor anuale ale contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, textul art. 168 alin. 2 fost modificat astfel:

"Pentru anul 2003 suplimentările de la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu " (redactare în vigoare pentru anul 2003 și 2004).

În contractul colectiv de muncă valabil pentru anul 2005, redactarea art. 168 alin. 2 fost modificată astfel:

"În anul 2003 suplimentările salariale de la alin. 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".

Aceeași redactare se regăsește și in contractele colective de muncă din anii 2006 și 2007.

Se constată astfel că, deși au fost negociate anual clauzele cuprinse în art. 168, părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivelul SNP au înțeles să păstreze pentru salariați în continuare beneficiul suplimentărilor salariale prev. de al. 1 art. 168 din contractul colectiv de muncă, dreptul consacrat prin această clauză rămânând în ființă și pentru perioada anului 2004-2007.

Prin adresa Comisiei paritare din 18 iunie 2007, se arată că părțile semnatare confirmă faptul că în redactarea art. 168 al. 1 și 2, la momentul negocierii colective, voința comună a părților a fost aceea că începând cu anul 2003, primele de Paști și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat, iar prin "Nota asupra precizării situației primelor de Paști și de C prev. în art. 168 din CONTRACTULUI COLECTIV DE MUNCĂ al SA" din data de 31.08.2007 și semnată de reprezentanți ai Patronatului și ai Federației Sindicale se dă o interpretare textului în discuție potrivit voinței părților la semnarea contractului.

Chiar dacă Nota Comisiei Paritare ar fi apreciată ca o modificare a dispozițiilor contractului colectiv de muncă, se constată că printr-o interpretare ulterioară, recurenta recunoaște că suplimentările salariale trebuiau incluse în salariul de bază al salariaților și ulterior anului 2003, însă nu a făcut dovada că aceste drepturi salariale care se raportează la salariul de bază mediu pe SNP au fost achitate salariaților.

Nu se menționează în interpretarea consemnată în Nota Comisiei Paritare faptul că dreptul prevăzut de art. 168 alin. 1 s-a stins începând cu anul 2004 și nici nu putea fi făcută o astfel de mențiune, de vreme ce, la negocierile anuale ulterioare anului 2003 textul art. 168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă a fost menținut în cuprinsul contractului, fără modificări.

În cauza de față, reclamantul a solicitat plata unor drepturi salariale.

Potrivit art. 163 din Codul muncii, "plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit".

Recurenta-pârâtă nu a depus actele primare privind situația plății salariilor, respectiv state de plată și dispozițiile evidențiate în carnetele de muncă, deși sarcina probei îi revenea conform art. 287 din Codul muncii.

Recurenta a avut posibilitatea, atât pe parcursul soluționării cauzei la fond, cât și în recurs, să dovedească faptul că a achitat drepturile salariale prevăzute de art. 168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, însă nu a înțeles să facă această dovadă în condițiile prevăzute de art. 163 din Codul muncii, astfel că, în cauză devin aplicabile dispozițiile art. 288 din Codul muncii cu privire la sancțiunea decăderii din beneficiul probei admise.

Se constată astfel, că instanța de fond a interpretat corect dispozițiile art. 168 din Contractele colective de muncă pe anii 2004-2007, că voința reală a părților contractante a fost aceea că drepturile prevăzute la alin. 1 să fie incluse în salariile angajaților doar pentru anul 2003 și că nu s-a făcut dovada plății către salariat a drepturilor pretinse, începând cu anul 2004.

Având în vedere aceste considerente, în temeiul art.312 al.2 din Codul d e procedură civilă, Curtea urmează a respinge recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de pârâta REPREZENTANT LEGAL SA, împotriva sentinței nr.1582 din 16 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 Ianuarie 2010

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

-a -

08.02.2010

Red.jud.-

2 ex/MA

Președinte:Ioana Bodri
Judecători:Ioana Bodri, Marian Lungu, Doina Vișan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 489/2010. Curtea de Apel Craiova