Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 5221/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5221
Ședința publică de la 05 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Stan
JUDECĂTOR 2: Lucian Bunea
JUDECĂTOR 3: Manuela Preda
Grefier
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C, împotriva sentinței civile nr. 1249 din data 02.04.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant și intimatul chemat în garanție MINISTERUL SĂNĂTĂȚII, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic pentru recurenta pârâtă SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C, lipsind intimatul reclamant și intimatul chemat în garanție MINISTERUL SĂNĂTĂȚII.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege și faptul că, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform disp. art. 242 alin. 2 Cod pr. civ.
De asemenea, se arată că, prin serviciul registratură al instanței intimatul reclamant a depus întâmpinare cu duplicat.
Consilier juridic pentru recurenta pârâtă Spitalul Clinic Județean de Urgență C, precizează instanței că nu solicită termen pentru observarea întâmpinării care i-a fost comunicată.
Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat și neexistând excepții de invocat, a acordat cuvântul asupra recursului civil de față.
Consilier juridic pentru recurenta pârâtă Spitalul Clinic Județean de Urgență C, a învederat instanței că sentința recurată a fost pronunțată în baza unor motive netemeinice și cu aplicarea greșită a legii,
În concluzie, a susținut oral motivele de recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței ca netemeinică și nelegală și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente pentru rejudecarea fondului cauzei.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Tribunalul, prin sentinta civilă nr. 1249 din data 02.04.2009, a admis acțiunea formulată de reclamantul, cu domiciliul în C, str.C, 29,. A,.16, județul D, în contradictoriu cu pârâtul SPITALUL CLINIC DE URGENTA NR 1 C, cu sediul în C,-, județul
A fost obligat pârâtul să achite reclamantului diferența dintre drepturile salariale cuvenite potrivit salarizării în unitățile sanitare clinice pentru perioada 02.12.2005 - 01.06.2006, cu indexările și majorările survenite și salariile efectiv plătite în această perioadă, sume ce vor fi reactualizate de la data fiecarei scadente si pana la data platii efective.
A fost obligat parâtul să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului.
A fost obligat paratul sa achite reclamantului o despăgubire egală cu valoarea tichetelor de masă de care ar fi trebuit să beneficieze reclamanta potrivit numărului de zile lucrate de acesta în perioada 02.12.2005 - 01.06.2006 dar nu mai mult de 20 de tichete lunar, sume ce vor fi reactualizate de la data fiecarei scadente si pana la data platii efective. ce vor fi reactualizate de la data fiecarei scadente si pana la data platii efective.
A respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Sănătății cu sediul în B,--3, sector 1.formulata de pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență C.
Pentru a pronunta această sentintă, Tribunalul a retinut urmatoarele:
Asupra excepției lipsei calității procesual pasive invocate de chematul în garanție Ministerul Sănătății, care va fi analizată cu prioritate, instanța constată că, dată fiind inexistența raporturilor juridice de muncă între reclamant și Ministerul Sănătății, chematul în garanție Ministerul Sănătății nu are calitate procesual pasivă.
În consecință, instanța va respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul SPITALUL CLINIC DE URGENTA NR.1 C împotriva chematului în garanție Ministerul Sănătății.
Având în vedere că instanța a constat cu prioritate lipsa calității procesuale pasive a chematului în garanție Ministerul Sănătății, apreciază că nu se mai impune analiza celorlalte excepții invocate de acesta.
Pe fondul cauzei, instanța constată că actiunea formulată este întemeiată si va fi admisă pentru următoarele considerente:
Reclamantul a fost angajatul pârâtului SPITALUL CLINIC DE URGENTA NR.1 C până în data de 01.06.2006 în funcția de personal medical (medic ), având încheiat contract individual de muncă.
Cererea reclamantului privind plata drepturilor bănești calculate potrivit grilelor de salarizare din unitățile clinice vizează perioada 02.12.2005-01.06.2006.
În acest interval, salarizarea în sectorul sanitar era reglementată prin OUG nr. 123/2003, care stabilește în cuprinsul art. 2 (1) că salariile de bază prevăzute în anexele la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost majorate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 191/2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 220/2003, la limita minimă și la limita maximă, se majorează cu 6% față de nivelul din 31 decembrie 2003, începând cu data de 1 ianuarie 2004, și cu 6% începând cu data de 1 octombrie 2004, față de nivelul din 30 septembrie 2004.
Potrivit anexei IV/I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2000 salarizarea în unitățile sanitare a fost stabilită diferențiat pentru nități sanitare și de asistență socială, altele decât cele clinice (pct. I) și nități clinice, institute și centre medicale (pct. II).
Începând cu data de 01.01.2005 a intrat în vigoare OUG nr. 115/2004 care stabilește în dispozițiile art. 4 că sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile și alte drepturi, iar conform rt. 5 alariile de bază pentru personalul de execuție sunt diferențiate pe funcții, grade și trepte profesionale și sunt prevăzute în anexele nr. I-IV.
În cuprinsul anexei I sunt prevăzute grilele de salarizare în mod diferențiat pentru unitățile clinice și alte unități decât cele clinice.
Art.8 lit. h din Legea nr.270/2003 modificată prin nr.OG 40/2004 definește spitalul clinic ca fiind spitalul care are în componență cel puțin două clinici universitare care asigură asistență medicală, desfășoară activitate de învățământ, cercetare științifică medicală și de educație continuă, definiție preluată și de dispozițiile Legii nr. 95/2006.
Textele menționate vizează încadrarea unității sanitare în categoria spitalelor clinice, ca urmare ipoteza textelor nu se referă la salarizare. Astfel, condiția desfășurării activităților de învățământ, cercetare științifică medicală și de educație continuă nu privește activitatea concretă desfășurată de toate cadrele medicale angajate la spitalul clinic, astfel că nu poate fi reținută apărarea pârâtului în sensul că reclamanta nu desfășoară acest tip de activități.
Legea stabilește o singură grilă de salarizare pentru personalul angajat în unitățile clinice, neexistând o prevedere specială de salarizare a personalului medical din cadrul cabinetelor medicale din unitățile școlare.
Părți ale contractului individual de muncă sunt reclamantul și spitalul clinic pârât și, prin urmare, în intervalul litigios, salariul reclamantului trebuia calculat conform grilei de salarizare în varianta pentru unitățile clinice.
Pentru aceste considerente instanța constată întemeiat acest capăt de cerere.
În ceea ce privește cererea reclamantului privind obligarea unității pârâte de a efectua înscrierile corecte în carnetul de muncă a modificărilor de salariu, instanța consideră că aceasta este întemeiată, această obligație fiind o consecință directă a admiterii capătului de cerere privind drepturile bănești și rezultând din prevederile art. 7 alin. 2 din Decretul nr. 92/1976.
Cu privire la capătul de cerere referitor la acordarea de despăgubiri constând în contravaloarea tichetelor de masă, instanța reține următoarele:
Tichetele de masa reprezinta o alocatie individuala de hrana acordata titularilor unui contract individual de munca, suportata integral de persoana fizica ori persoana juridica, care are calitatea de angajator, asa cum stabileste art. 1 alin 1 din Legea nr. 142/1998, privind acordarea tichetelor de masa.
In cazul in care la nivel de ramura de unitate a fost negociat un contract colectiv de munca, modalitatea si conditiile de acordare a tichetelor de masa sunt stabilite prin intermediul acestui contract.
Desi intimatul in calitatea sa de angajator a acordat tichete de masa salariatilor cu locul de munca in sectiile cu paturi, in laboratoare, servicii si compartimente functionale din cadrul spitalului, in mod nejustificat nu a acordat acest drept si celorlalte categorii de salariati.
Aceasta diferentiere in acordarea tichetelor de masa nu rezulta din nici un act normativ, singura conditie pentru a beneficia de tichete de masa fiind aceea a incadrarii intr-o unitate publica finantata din venituri proprii.
Astfel se constata ca reclamantul a avut incheiat contract individual de munca cu spitalul deci raportul juridic este incheiat cu acest angajator, criteriul locului efectiv de desfasurare a activitatii neputand avea prioritate, intrucat acesta ar fi un criteriu discriminatoriu care ar incalca grav dispoz. Art 5 alin 1 si art 39 alin 1 lit d din Codul Muncii.
Din punct de vedere constitutional, o hotarare de guvern nu poate adauga si nici modifica o lege, iar actele normative in materie sunt unitare in reglementarile privitoare la acordarea tichetelor de masa in domeniul sanitar.
Astfel, Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masa reprezinta dreptul comun in materie, cadrul general pentru toate activitățile din toate ramurile de servicii la nivel national.
In domeniul sanitar, sunt aplicabile dispozitiile Legii nr. 270/2003, care in articolul 35 alin 1 defineste ˝spitalele publice˝ definitie din care rezulta sursa de finantare si modul de functionare, respectiv faptul ca sunt institutii publice finantate integral din venituri proprii, ce functioneaza pe principiul autonomiei financiare si de asemenea sunt aplicabile disp. OUG nr. 115/2004 potrivit cu care conf. Art 23, personalul incadrat in unitatile sanitare publice finantate integral din venituri proprii, realizate prin sistemul asigurarilor sociale de sanatate beneficiaz lunar de 20 de tichete de masa.
Nici Legea bugetului de stat nu contravine acestor reglementari aplicabile in domentiul sanitar, deoarece in art 24 din Legea nr. 379/2005, de exemplu, institutiile finantate integral din venituri proprii -cum este situatia spitalelor- sunt excluse din categoria institutiilor publice in bugetele carora nu sunt cuprinse sume pentru acordarea tichetelor de masa.
Ca în, contractul colectiv de munca la nivelul ramurii sanitare pe perioada 2005-2007, in articolul 139, prevede ca angajatorul este obligat sa acorde tichetele de masa potrivit Legii nr. 142/1998 si in conformitate cu dispozitiile legale prevazute pentru unitatile finantate de la bugetul de stat si de la bugetul asigurarilor sociale de sanatate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
In motivele de recurs se arată, în ceea ce privește tichetele de masă, că potrivit Legii nr.142/1998 (art.1,alin.1și 2), precum și HG nr. 5/1999 privind Normele de aplicare a Legii nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă (art. 2, alin.a) tichetele de masă se acordă în limita bugetelor de venituri și cheltuieli și ținându-se seamă de posibilitățile financiar proprii ale angajatorilor.
Pentru personalul din cadrul cabinetelor medicale din școli și grădinițe, pentru perioada respectiva nu a existat bază legală și nu au fost alocate sume în buget cu această destinație.
Ca reclamanta, având locul de munca in cabinet școlar/dispensar școlar/creșa, intra sub incidenta 512/2005, art. 22.
Ca personalul medical din scoli/dispensare este plătit de la bugetul de stat, fiind încadrate in bugetul de venituri si cheltuieli al unitații.
Ca nu poate fi reținuta culpa spitalului in ceea ce privește art.5 si art.8 Codul Muncii, din moment ce reclamanta era si este plătita de la bugetul de stat, neputând beneficia de acordarea tichetelor de masa in baza legilor mai sus menționate.
Referitor la achitarea diferențelor dintre drepturile salariale potrivit salarizarea în unitățile sanitare clinice și salariile efectiv plătite ca unități sanitare, altele decât cele clinice în perioada octombrie 2004 - mai 2006, prin adresa nr. IM/36974/13.06.1994 a avizat ca făcând parte din categoria unităților clinice sanitare sau de asistență socială, acele secții,laboratoare sau compartimente în care se desfășoară în mod permanent pe lângă asistența medicală de specialitate și activitate de învățământ superior medical sau farmaceutic, precum și de cercetare medicală sau farmaceutică.
Ca spitalul clinic este definit de 95/2006.
Ca activitatea continua de cercetare medicala si de invatamant superior medical, consta in pregătirea medicala a studenților, rezidenților precum si a medicilor care se afla in etapa de perfecționare, primariate, doctorate etc.
Nu poate fi reținuta culpa spitalului, in ceea ce privește art.5 si art. 8 Codul Muncii din moment ce reclamanta este plătita de la bugetul de stat si nu îndeplinește activitate de invatamant si nici cercetare științifica-medicala si educație continua, pentru a beneficia de salarizare clinica.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței recurate în raport de motivele invocate, văzând probatoriu administrat se constată că recursul pârâtului este nefondat din următoarele considerente:
Prin acțiune, reclamanta, care este angajată a pârâtului cu contract individual de muncă, a solicitat contravaloarea tichetelor de masă potrivit timpului lucrat, reactualizată de la scadență, achitarea diferenței dintre drepturile salariale ce li se cuveneau potrivit salarizării în unitățile sanitare clinice reactualizată de la scadență și până la data plății efective.
In ceea ce priveste motivele de recurs privind tichetele de masa:
Tichetele de masă reprezintă o alocație individuală de hrană, acordată titularilor unui contract individual de muncă, suportată integral de persoana fizică ori persoana juridică care are calitatea de angajator, așa cum stabilește art. 1 alin.1 din Legea nr. 142/1998, privind acordarea tichetelor de masă.
Potrivit rt. 23 din OUG 115/2004, ncepând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, personalul încadrat în unitățile sanitare publice finanțate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate beneficiază lunar de maximum 20 de tichete de masă.
Potrivit art.139 din Contractul colectiv de munca la nivel de ramura sanitara pe perioada 2005-2007, angajatorul este obligat să acorde tichetele de masă potrivit Legii nr. 142/1998, în conformitate cu prevederile legale prevăzute pentru unități finanțate de la bugetul de stat și de la bugetul asigurărilor sociale de sănătate.
Așa cum se observa din dispozițiile legale mai sus menționate, pentru a beneficia de tichete de masa trebuie îndeplinite următoarele condiții:
Pe de o parte, unitatea sanitara publica sa fie finanțata din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, situație juridica in care se găsește unitatea sanitara recurenta.
Pe de alta parte, beneficiarul tichetelor de masa trebuie sa fie angajatul unitații sanitare, condiție, de asemenea, îndeplinita așa cum rezulta din carnetul de munca.
In situația in care cele doua condiții sunt îndeplinite, dispozițiile imperative ale OUG 115/2004 se aplica tuturor salariaților aflați in aceasta situație.
Se retine de asemenea ca dispozițiile menționate nu stabilesc criterii de diferențiere intre angajații unitații sanitare.
Prin urmare nu pot fi reținute ca si criterii de diferențiere prevederile HG 529/2002,care stabilesc doar sursa de finanțare pentru anumite activitati, fara ca prin aceasta sa se schimbe calitatea juridica a spitalului de unitate sanitara publica finanțata din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, astfel cum e definit in ordonanța.
In consecința, ceea ce are relevanta juridica, din punct de vedere al dreptului la acordarea tichetelor de masa, este forma juridica a unitații sanitare si calitatea de salariat a unei astfel de unitati sanitare.
In situația in care legiuitorul ar fi vrut sa excepteze o anumita categorie de salariați ar fi prevăzut in mod expres acesta situație, ca situație de excepție de la regula stabilita prin actul normativ cadru.
Se retine astfel ca nu exista identitate juridica intre situația prevăzuta de ordonanța care privește subiectul căruia ii revine obligația de acordare a tichetelor de masa si anume unitatea sanitara publica finanțata din venituri proprii si situația prevăzuta in hotărârea de guvern care vizează obiectul finanțării de la bugetul de stat si anume activitățile din cabinetele școlare.
In consecința, Curtea constata ca in mod temeinic si legal Tribunalul a constatat dreptul reclamantei la acordarea tichetelor de masa.
Cu privire la motivele de recurs privind salarizarea clinica,
Reiese din actele dosarului că reclamanta, care este angajată a pârâtului, are încheiat contract individual de muncă cu Spitalul Județean de Urgență
Prin OUG 115/2004 intrată în vigoare la 01.01.2005 au fost prevăzute grilele de salarizare în mod diferențiat pentru unitățile clinice și alte unități decât cele clinice.
Art.8 lit.h din Legea 270/2003 modificată prin OG40/2004, definește spitalul clinic ca fiind spitalul care are în componență cel puțin 2 clinici universitare care asigură asistență medicală, desfășoară activitate de învățământ, cercetare științifică medicală și de educație continuă, definiție preluată și de dispoz. Legii nr.95/2006.
Textele enunțate vizează încadrarea unității sanitare în categoria spitalelor clinice fără a face referire la salarizare.
In ceea ce priveste stabilirea modalitatii de salarizare, relevant este forma juridica de organizare a angajatorului, unitate sanitara clinica sau neclinica si nu locul efectifv de munca al salariatului.
Ca atare in mod temeinic si legal a retinut instanta de fond ca, in ceea ce priveste critica recurentului că reclamanta nu desfășoară activități de învățământ, cercetare științifică medicală și de educație continuă nu este fondată, deoarece condiția desfășurării acestor activități nu privește activitatea concretă desfășurată de toate cadrele medicale angajate la Spitalul clinic, legea stabilind o singură grilă de salarizare pentru personalul angajat în unitățile clinice neexistând o dispoziție de înlăturare a personalului medical din cadrul cabinetelor medicale din unitățile școlare de la salarizarea " clinic ".
Ori, in conditiile in care salariarul este angajatul unitatii sanitare clinice, forma de salarizare este aceea pe care legea o reglementeaza pentru unitatile clinice, actul normativ neprevazand exceptii in randul diferitelor categorii de personal ce isi desfasoara activitatea in cadrul aceluiasi tip de unitate sanitara.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1. se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C, împotriva sentinței civile nr. 1249 din data 02.04.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant și intimatul chemat în garanție MINISTERUL SĂNĂTĂȚII.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Octombrie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - -- |
Grefier, |
Red. Jud. - -- 07 Octombrie 2009
Tehnored.2 ex./
Red.jud. fond / /
Președinte:Elena StanJudecători:Elena Stan, Lucian Bunea, Manuela Preda