Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 5293/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5293
Ședința publică de la 07 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Pascu
JUDECĂTOR 2: Ligia Epure
JUDECĂTOR 3: Corneliu Maria
Grefier - -
****************
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC SA Membru Grup, împotriva sentinței civile nr. 6312/13.11.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul -, în contradictoriu cu intimata reclamantă -, având ca obiect, drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns:recurenta pârâtă SC SA Membru Grup, reprezentată de avocat, lipsind intimata reclamantă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează
Avocat, pentru recurenta pârâtă SC SA- GRUP, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței pronunțate de Tribunalul Gorj și pe fond modificarea ei în sensul respingerii acțiunii.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Tribunalul Gorj prin sentința civilă nr. 6312 din 13.11.2008, a respinge excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de intimată.
A admis în parte acțiunea formulată de petentul(a) - în contradictoriu cu intimata
A obligat intimata să plătească petentei drepturile bănești reprezentând diferența de plăți compensatorii conform art.50 alin.1 din CCM, dintre cele încasate conform Planului Social și cele cuvenite și neacordate în raport de nivelul salariului mediu net pe societate la data încetării contractului individual de muncă, actualizate la data plății.
A respins capătul de cerere privind acordarea cotei de participare la profitul anual conform art. 139 din CCM, ca prematur introdus.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a respins
-o cu motivarea că, sub aspectul acordării drepturilor salariale de orice natură (rezultate din contractele colective sau individuale de muncă) sunt incidente prevederile art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, acțiunea fiind supusă prescripției extinctive de trei ani, și nu aceleia invocată de către intimată și prevăzută la art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii.
Petenta a fost concediată în anul 2005, în temeiul art.65 și art. 66 din Codul muncii, ca urmare a reorganizării activității Zonei G conform Programului de reorganizare al aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administrație al din datele de 07.06.2005 și 09.08.2005.
In conformitate cu Planul Social, anexă la Contractul Colectiv de muncă al societății înregistrat sub nr.2643/11.05.2005 punctul 4 " financiare" - invocat, de altfel, și de intimată în preambulul deciziei de concediere, angajații disponibilizați sunt îndreptățiți să beneficieze, în funcție de vechimea în muncă în cadrul intimatei, de indemnizații de concediere, calculate conform art. 50 din CCM.
Conform art.50 din Contractul Colectiv de munca pe anul 2005 "la concedierea individuală din motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește, în funcție de vechimea acestuia, o indemnizație minimă de concediere, în cazul petentei, peste 15 ani - 4 salarii medii nete.
S-a menționat că valorile acordate efectiv au fost stabilite prin negociere cu, prevederile domeniului vizat în articol completându-se cu prevederile Planului Social însușit de părți.
Conform Planului Social susmenționat, salariul mediu brut care a fost luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili pe baza celui din 2004, majorat în anii următori direct proporțional cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.
Potrivit art.7 și 8 din Legea 130/1996 "La negocierea clauzelor și la încheierea contractelor colective de muncă, părțile sunt egale și libere, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.
Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă."
Potrivit art.243 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar neîndeplinirea obligațiilor asumate atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
Nu s-a putut reține apărarea intimatei în sensul că măsurile financiare prevăzute de art.50 din CCM cu cele prevăzute de planul social nu pot fi cumulate, întrucât din lecturarea celor două documente (semnate de ambele părți, de altfel) nu rezultă că prevederile planului social sunt excluse sau înlăturate prin contractul colectiv de muncă în vigoare la data concedierii.
Mai mult decât atât, potrivit art.50 alin.4 din CCM/2005,prevederile domeniului vizat în prezentul articolse completeazăcu prevederile planului social însuși de părți."
Atât planul social, cât și amendamentele aduse acestuia nu au reprezentat anexe ale contractului colectiv de muncă, chiar dacă au fost semnate de reprezentanții societății și reprezentanții sindicatelor.
Potrivit art.7 alin.2 din Legea nr.130/1996, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților, iar potrivit art.25 alin.1 din același act normativ "contractul colectiv de muncă se încheie în formă scrisă, se semnează de către părți, se depune și se înregistrează la direcția generală de muncă și protecție socială sau a Municipiului B, după caz" și se aplică în continuare de la data înregistrării.
Conform art.31 din Legea nr.130/1996, modificările aduse contractului colectiv de muncă trebuie să respecte aceleași condiții ca cele prevăzute în art. 7 alin.2.
În raport de dispozițiile legale de mai sus, instanța a considerat că atât planul social, cât și amendamentele la acesta, aveau natura juridică a unor convenții, dar nu constituie anexe la contractul colectiv de muncă, pentru că nu îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr.130/1996.
Potrivit art.50 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2005, la concediere, din motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătea, în funcție de vechimea acesteia, o indemnizație minimă de concediere " în cazul petentei -peste 15 ani vechime- 4 salarii medii nete.
Mai mult decât atât, alin.4 al aceluiași articol prevedea, fără echivoc, că, "dacă există reglementări mai favorabile, se aplică și acestea".
În raport de prevederile art.38 Codul muncii, conform cărora "salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate".
Astfel, din interpretarea sistematică a amendamentului la acordul social prin care s-a menționat că "prevederile domeniului vizat în articolul 50 se completează cu prevederile Acordului Social însușit de părți, iar dacă există reglementări mai favorabile, se aplică acestea" rezultă că drepturile acordate se cumulează cu cele prevăzute în art. 50 din, și nicidecum nu se exclud, instanța urmând să oblige intimata la plata drepturile prevăzute de art. 50 alin.1 din /2005.
În ceea ce privește capătul de cerere privind negocierea și acordarea cotei de participare la profit, instanța a constatat că potrivit art.139 din CCM cota de participare, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu.
În aceste context, acțiunea prin care se tinde la obținerea unor drepturi patrimoniale este condiționată de existența negocierilor. Conform art.3 alin.5 și 6 din Legea nr. 130/1996 republicată, orice drepturi ale salariaților izvorând din contractul colectiv de muncă se vor stabili numai pe baza negocierilor purtate între patronat și sindicatul reprezentativ. Ori în lipsa negocierilor dintre părți, condiție prealabilă conform legii, petenții nu pot pretinde realizarea unor drepturi izvorând din contractul colectiv de muncă.
Așadar condiția negocierii era primordială și trebuia îndeplinită anterior realizării dreptului, respectiv acordării cotei de participare la profit.
După cum am arătat, mai sus, părțile nu au purtat negocieri cu privire la acest articole din contractul colectiv de muncă, astfel că cererea va fi respinsă ca prematur formulată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SC SA - Membru Grup.
Prima critică vizează modul de soluționare al excepției prescripției dreptului la acțiune, recurenta precizând că dreptul la suplimentările salariale solicitate rezultă din CCM, acțiunea formulată fiind prescrisă, raportat la dispoz. art. 283 alin.1 din Codul muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă or ale unor clauze ale acestuia.
Fără nicio motivare instanța a respins această excepție, considerând că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură sunt incidente prev. art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, acțiunea fiind supusă prescripției de 3 ani.
Cea de-a doua critică vizează modul de soluționare a acțiunii pe fond, recurenta învederând că activitatea desfășurată de reclamantă a fost supusă reorganizării și toți salariații au beneficiat de pachete financiare prevăzute în planul social, anexă a CCM.
Suma acordată reclamantei a fost calculată în conformitate cu dispozițiile planului social, completat prin Amendamentul din 9.01.2006 și cel din 13.09.2006, cu rolul de a lămuri voința părților în privința modului de acordare a pachetului financiar la disponibilizare și care a cuprins măsuri financiare pentru salariații disponibilizați mai avantajoase decât cele prev. la art. 50 din CCM.
Acest aspect rezultă din prezentarea anterioară a prevederilor planului social în privința pachetelor financiare oferite salariaților disponibilizați comparativ cu prev. CCM, art. 50.
Aceasta nu înseamnă că cele două categorii de măsuri pot fi cumulate prin instituirea măsurilor din planul social, fiind acordate pachete financiare mai avantajoase, iar părțile nu au intenționat nici un moment că aceste două categorii de măsuri să poată fi cumulate.
O dovadă în plus a faptului că părțile semnatare ale planului social și ale amendamentelor sale este aceea că prin CCM pe anul 2008, art. 50 cuprinde alin.5, potrivit căruia "acordarea unui pachet compensator, conform planului social, exclude acordarea sumelor prev. la alin.1 al prezentului articol.
Curtea constată a fi fondat recursul declarat de recurentă numai cu privire la critica vizând modul de soluționare al acțiunii pe fond, fiind nefondată critica referitoare la modul de soluționare al excepției prescripției dreptului la acțiune.
Astfel urmează a admite recursul, va modifica hotărârea instanței de fond în sensul că va respinge acțiunea formulată de către reclamant în aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 cod pr.civ.
Pentru a stabili termenul de prescripție a dreptului la acțiune promovată de reclamanți este necesar a hotărî natura juridică a plăților compensatorii, acordate în cazul concedierilor colective, plăți ce formează obiectul cauzei de față.
Plățile compensatorii intră în categoria măsurilor sociale ce cad în sarcina angajatorului cu prilejul operării concedierilor colective. Sunt concepute ca un mijloc de despăgubire, de natură materială, acordat angajaților ce urmează a lise desface contactul de muncă, excluzând orice culpă a acestora. alături de celelalte mijloace, menite a atenua consecințele concedierilor colective.
Caracterul obligatoriu al mijloacelor de protecție socială al salariaților în acest caz este asigurat atât la nivelul dreptului comunitar cât și al dreptului intern, acest caracter asigurând obligativitatea pentru angajator de acordarea plăților compensatorii în condițiile legii.
Directiva 98/59/CE/20 iulie 1998 Comunităților Europene definește concedierea colectivă, precum și obligativitatea informării, consultării lucrătorilor și atenuarea consecințelor colective,iar art. 69 Codul muncii prevede obligațiile angajatorului ce-i revin în cazul concedierii colective, cu titlu imperativ.
Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007 - 2010 prin art. 39 enumără obligațiile angajatorului de a prevedea atenuarea consecințelor concedierii prin recurgerea la măsuri sociale, între care vom regăsi și plățile compensatorii.
Nefiind o obligație facultativă, aflată la voința angajatorului - protecția socială - este prevăzută în mod imperativ de lege, tocmai datorită categoriei relațiilor sociale, apărate la nivelul dreptului constituțional prin art. 41 din Constituția României "salariații au dreptul la măsuri de protecție socială, acestea privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice stabilite prin lege".
Categoria plăților compensatorii, tocmai datorită caracterului general, ce vizează+ protecția angajaților după încetarea intempestivă a contractelor de muncă, excede prevederilor art. 283 lit. e Codul muncii, respectiv termenul de prescripție de 6 luni, tocmai în condițiile în care această despăgubire concepută de lege ca măsură de protecție socială, depășește cadrul raportului de muncă tipic derulat în baza contractului de muncă, fiind ulterioară derulării acestui raport și venind să preîntâmpine și să atenueze consecințele de natură socială ce urmează încetării contactului de muncă.
Fiind o măsură ce urmărește protecția socială a persoanei căreia îi încetează raportul de muncă, această măsură intră în sfera raporturilor sociale ce depășesc sfera strictă a raporturilor de muncă și urmăresc persoana celui ce a pierdut locul de muncă.
Stabilind pentru plățile compensatorii regimul juridic al unui drept de creanță izvorât din obligația de dezdăunare a salariatului căruia i-a încetat contractul de muncă ca urmare a unei concedieri colective, urmează ca și prescripția extinctivă aplicabilă acțiunii ce are ca obiect acest drept să fie cel prevăzut de dispozițiile generale, respectiv de termenul de 3 ani, astfel cum este el prevăzut de alin. ultim din art. 283 Codul muncii.
De aceea va fi înlăturată critica recurentului privind intervenirea prescripției extinctive, asupra acțiunii promovată de reclamanți, în condițiile art. 283 lit. e Codul muncii.
Pe fondul cauzei, acțiunea formulată de reclamant este neîntemeiată, având în vedere următoarele aspecte.
Art. 50 alin. 1 din CCM /2005, menționează că, la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariaților, angajatorul are obligația de a plăti acestora o indemnizație minimă de concediere.
La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți.
Din coroborarea textelor menționate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin CCM, stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.
Aceasta înseamnă că, la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.
Este motivul pentru care părțile între care s-a încheiat CCM au înțeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articolse completeazăcu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.
Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
Părțile au înțeles să lămurească acest aspect și prin Amendamentul la planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că nu se pot cumula indemnizațiile de concediere.
Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art. 312 Cod pr. civ. va admite recursul și va modifica sentința, în sensul că va respinge pe fond cererea de acordare a sumei reprezentând echivalentul diferențelor de drepturi salariale neacordate cu ocazia încetării raporturilor de muncă în baza Planului Social și al drepturilor salariale solicitate în baza Contractului Colectiv de Muncă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
DISPUNE
A admis recursul declarat de pârâta SC SA Membru Grup, împotriva sentinței civile nr. 6312/13.11.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul -, în contradictoriu cu intimata reclamantă -, având ca obiect, drepturi bănești.
Modifică sentința în parte.
Respinge cererea de acordare a drepturilor prevăzute de art 50 indc.1 CCM.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.-
4ex/14.10.2009
FD./
Președinte:Mariana PascuJudecători:Mariana Pascu, Ligia Epure, Corneliu Maria
