Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 564/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 564

Ședința publică de la 19 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Carmen Bancu

JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu

JUDECĂTOR 3: Nelida Cristina

Grefier

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de Inspectoratul Școlar al Județului I în numele unităților de învățământ Colegiul de Artă I, Colegiul Național I, Liceul Teoretic I, Liceul I, Școala, Școala și Școala împotriva sentinței civile nr. 230 din 11.02.2009 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimat fiind Uniunea Sindicatelor Libere din Invățământ I - în numele și pentru membrii de sindicat.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilierul juridic pentru intimatul Uniunea Sindicatelor Libere din Invățământ I - în numele și pentru membrii de sindicat, lipsă fiind reprezentanții recurenților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la prim termen și că prin serviciul registratură s-a depus la dosar concluzii scrise de către recurentul Inspectoratul Școlar al Județului S-a solicitat judecata în lipsă.

Instanța constată recursul formulat în termen și motivat.

Consilierul juridic pentru intimatul Uniunea Sindicatelor Libere din Invățământ I - în numele și pentru membrii de sindicat depune delegație la dosar și arată că nu are de formulat alte cereri.

Instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.

Consilierul juridic pentru intimatul Uniunea Sindicatelor Libere din Invățământ I - în numele și pentru membrii de sindicat solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond.

Declarând dezbaterile închise.

După deliberare,

CURTEA DE APEL

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași cu nr. 66/99/07.01.2009, Uniunea Sindicatelor libere din Învățământ, în numele și pentru reclamanții membri de sindicat, a chemat în judecată pe pârâții Colegiul de Artă " " I, Colegiul Național " " I, Liceul Teoretic " " I, Liceul "" I, Școala " ", Școala " ", Școala " " I și Inspectoratul Școlar al Județului I, solicitând obligarea pârâților la plata tichetelor cadou prevăzute de art. 1 din Legea nr. 193/2006, reactualizate cu indicele de inflație, începând cu data de 01.06.2006 și până la data introducerii prezentei acțiuni, precum și pentru viitor, cu luarea în considerare a 8 tichete în valoare de 50 lei fiecare/eveniment și 7 evenimente/an.

În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că salarizarea personalului din învățământ este reglementată în principal de prevederile Legii nr. 128/1997, precum și de alte acte care reglementează salarizarea personalului bugetar. Astfel, potrivit art. 48 alin. 1 din Legea nr. 128/1997, "salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar se face cu respectarea principiului potrivit căruia învățământul constituie o prioritate națională, ținând seama de responsabilitatea și complexitatea muncii, de pregătirea și experiența profesională, de rolul și importanta activității prestate. Salariul personalului didactic se compune din salariul de baza, stabilit conform legii, și o parte variabila, constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare", iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, "drepturile salariale suplimentare, drepturile cu caracter social, alte drepturi și facilități ale personalului didactic auxiliar și nedidactic, al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime și maxime, se negociază, în limitele legii, prin contracte colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale reprezentative din învățământ, potrivit legii". Potrivit art. 2 din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură de învățământ pe anii 2004 - 2005, termenul de angajator desemnează Ministerul Educației, Cercetării și T, inspectoratele școlare, instituțiile de învățământ superior, unitățile de învățământ preuniversitar și alte instituții subordonate Ministerului Educației, Cercetării și T sau inspectoratelor școlare. Termenul de unitate desemnează unitățile și instituțiile de învățământ și alte instituții subordonate Ministerului Educației, Cercetării și T sau inspectoratelor școlare. De asemenea, potrivit art. 42 alin. 2 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, alte venituri sunt tichetele de masă, tichetele cadou, tichetele de creșă și alte instrumente similare acordate conform prevederilor legale și înțelegerii părților. Clauzele contractului colectiv de muncă unic la nivel național produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile din țară, indiferent de forma de capital social, dispoziții similare regăsindu-se și în Legea nr. 130/1996. Potrivit disp. art. 1 din Legea nr. 193/2006, societățile comerciale, regiile autonome, societățile și companiile naționale, instituțiile din sectorul bugetar, unitățile cooperatiste, celelalte persoane juridice, precum și persoanele fizice care încadrează personal pe bază de contract individual de muncă pot utiliza bilete de valoare sub forma tichetelor cadou și a tichetelor de creșă. Astfel, susțin reclamanții că din prevederile invocate rezultă că personalul din învățământ trebuie să beneficieze de acordarea tichetelor cadou. În acest sens, au obținut și acordul pârâtului Inspectoratul Școlar Județean pentru acordarea acestor tichete, prin Hotărârea luată de Comisia paritară întrunită în zilele de 03.12.2007 și 06.12.2007. În cadrul acestei comisii s-a hotărât ca toate unitățile de învățământ să prevadă în bugetul de anul 2008 sumele destinate tichetelor cadou. Totodată, s-a stabilit ca valoarea tichetului să fie de 50 lei, hotărându-se acordarea unui număr de 8 tichete/eveniment și 7 evenimente/an. Reclamanții mai precizează faptul că în conformitate cu Regulamentul privind organizarea și funcționarea comisiilor paritare prevăzut în anexa 5 la contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură de învățământ pe anii 2003 - 2004, "hotărârea adoptată potrivit punctelor 2 și 3 este obligatorie pentru părțile contractante".

În dovedirea acțiunii, reclamanții au solicitat proba cu acte.

Pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului I, în nume propriu și în numele unităților de învățământ pârâte, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii. În motivarea poziției sale procesuale, pârâtul a susținut că în conformitate cu prevederile Legii nr. 193/2006, instituțiile din sectorul bugetar pot utiliza bilete de valoare sub forma tichetelor cadou, valoarea tichetului cadou fiind de 10 lei sau multiplu de 10, dar nu mai mare de 50 lei. De asemenea, potrivit disp. art. 2 (1) din Normele metodologice aprobate prin nr.HG 1317/2006, angajatorii (unitățile de învățământ) pot utiliza tichete cadou pentru cheltuieli sociale, "în limita sumelor destinate acoperirii valorii nominale a acestor tichete, prevăzute în bugetele proprii, aprobate potrivit legii, în poziții distincte de cheltuieli, denumite tichete cadou". În același sens, conform prevederilor nr. -/31.07.2007, cheltuielile reprezentând tichete cadou utilizate pentru destinațiile sau evenimentele care se încadrează în cheltuielile sociale se înregistrează în clasificația economică la un articol special "tichete cadou acordate pentru cheltuieli sociale". De asemenea, în conformitate cu prevederile nr.HG 2192/2004, unitățile de învățământ au contabilitate proprie, iar Primarul unității adminJ.v teritoriale este ordonator principal de credite pentru unitățile de învățământ. Astfel, unitățile de învățământ primesc aceste fonduri, cu destinație specială, de la consiliul local și pot acorda tichete cadou numai în limita fondurilor aprobate de ordonatorul principal de credite pentru această destinație - ajutoare sociale - tichete cadou. Mai mult, Legea nr. 193/2006 nu obligă pe angajator să acorde tichete cadou, ci îi acordă doar posibilitatea să utilizeze bilete de valoare sub forma tichetelor cadou. În aceste condiții, orice hotărâre a Comisiei paritate, indiferent de nivelul la care se încheie, nu poate fi obligatorie pentru ordonatorul principal de credite, în speță consiliile locale. Pârâtul a mai susținut și faptul că unele unități de învățământ au acordat tichete cadou în limita fondurilor aprobate de către consiliile locale.

Tot prin întâmpinarea formulată, pârâtul a invocat și excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că personalul didactic are contract individual de muncă încheiat cu unitățile de învățământ, directorul unității de învățământ având calitatea de angajator și ordonator terțiar de credite. De asemenea, inspectoratele școlare administrează doar procesul instructiv educativ și nu au calitatea de ordonator de credite pentru unitățile de învățământ.

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul Școlar al Județului

Prin sentința civilă nr. 230 din 11 februarie 2009, Tribunalul Iașia admis în parte acțiunea formulată de Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământ I, în numele și pentru reclamanții, -, -, -, -, C, Gh., -, SimJ., I, ta, G, Elisa, L, P, I, -, a, G, G, a, G, a, a, G, ta, Salariu, -, G, ia, Manca, s, easa, a, a, Popel, a, Catea, Constanta, D, -, S, G, -, a, a, ., Lasan, Constanta, în contradictoriu cu pârâții Colegiul de Artă " " I, Colegiul Național " " I, Liceul Teoretic " " I, Liceul "" I, Școala " ", Școala " ", Școala " "

A obligat pârâții Colegiul de Artă " " I, Colegiul Național " " I, Liceul Teoretic " " I, Liceul "" I, Școala " ", Școala " ", Școala " " I să acorde reclamanților care le sunt salariați, diferența dintre tichetele cadou primite și cele cuvenite, respectiv de 8 tichete/eveniment pentru 7 evenimente/n, pentru perioada 01.01.2008 - 31.12.2008.

A respins cererea reclamanților de obligare a unităților școlare pârâte la acordarea tichetelor cadou pentru perioada 01.06.2006 - 31.12.2007 și pentru viitor.

A respins cererea reclamanților având ca obiect reactualizarea cu indicele de inflație la data plății efective a tichetelor cadou cuvenite pentru perioada 01.01.2008 - 31.12.2008.

A respins acțiunea formulată de Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământ I, cu sediul în I,-, jud. I, în numele și pentru reclamanți, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul școlar al Județului I, pe excepția lipsei calității procesuale pasive.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul Școlar al Județului I este întemeiată, urmând să fie admisă, având în vedere faptul că prin acțiunea introductivă, reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata tichetelor cadou, iar potrivit art. 16 din nr.HG 2192/2004, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților adminJ.v-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.

Pe fond, s-a reținut că, potrivit disp. art. 28 din Legea nr. 54/2003, organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești și a organelor de jurisdicție a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși. 2 al aceluiași articol prevede că în exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. 1, organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză.

În speță, Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământ Iaf ormulat acțiunea în numele membrilor săi de sindicat care au calitatea de personal didactic în cadrul unităților școlare pârâte.

Potrivit art. 48 alin. 1 din Legea nr. 128/1997, "salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar se face cu respectarea principiului potrivit căruia învățământul constituie o prioritate națională, ținând seama de responsabilitatea și complexitatea muncii, de pregătirea și experiența profesională, de rolul și importanta activității prestate. Salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii, și o parte variabilă, constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare", iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, "drepturile salariale suplimentare, drepturile cu caracter social, alte drepturi și facilități ale personalului didactic auxiliar și nedidactic, al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime și maxime, se negociază, în limitele legii, prin contracte colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale reprezentative din învățământ, potrivit legii". De asemenea, potrivit art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997, personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă. Potrivit art. 42 alin. 2 lit. b din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, alte venituri sunt tichetele de masă, tichetele cadou, tichetele de creșă și alte instrumente similare acordate potrivit prevederilor legale și înțelegerii părților.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2006, societățile comerciale, regiile autonome, societățile și companiile naționale, instituțiile din sectorul bugetar, unitățile cooperatiste, celelalte persoane juridice, precum și persoanele fizice care încadrează personal pe baza de contract individual de munca pot utiliza bilete de valoare sub forma tichetelor cadou și a tichetelor de creșă. Astfel cum rezultă din aceste dispoziții legale, angajatorul nu este obligat să acorde tichete cadou și tichete de creșă, ci are doar posibilitatea să utilizeze bilete de valoare sub forma tichetelor cadou. Totodată, instanța a reținut că prin Hotărârea Comisiei paritare înregistrată sub nr. 10806/10.12.2007, s-a stabilit că toate unitățile școlare au obligația să prevadă în bugetul pe anul 2008 sumele destinate tichetelor cadou și tichetelor de creșă, conform Legii nr. 193/2006. De asemenea, în comisia paritară s-a hotărât ca valoarea tichetului cadou să fie de 50 lei, luând în considerare 8 tichete/eveniment, 7 evenimente/an. Potrivit Regulamentului de organizare și funcționare a comisiilor paritare, hotărârea comisiei paritare este obligatorie pentru părțile contractante.

Atât timp cât s-a stabilit prin hotărârea comisiei paritare obligația unităților școlare de a prevedea în bugetul anului 2008 sumele destinate tichetelor cadou și tichetelor de creșă, s-a recunoscut implicit dreptul reclamanților de a beneficia de aceste tichete începând cu data de 01.01.2008.

În ceea ce privește susținerea pârâților referitoare la faptul că în anul 2008 au acordat reclamanților tichete cadou, instanța reține că aceasta este întemeiată, în speță reprezentantul reclamanților recunoscând în fața instanței că s-au acordat tichetele cadou conform sumelor menționate în întâmpinare, dar nu s-au acordat până la nivelul stabilit.

În consecință, instanța a constatat că este întemeiată cererea reclamanților de obligare a pârâților la acordarea diferenței dintre tichetele cadou primite și cele cuvenite pentru perioada 01.01.2008 - 31.12.2008.

În ceea ce privește cererea reclamanților de obligare a pârâților la acordarea tichetelor cadou pentru perioada 01.06.2006 - 31.12.2007, instanța constatat că aceasta este neîntemeiată, având în vedere faptul că potrivit art. 42 alin. 2 lit. b din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, tichetele cadou se acordă potrivit prevederilor legale și înțelegerii părților, iar hotărârea comisiei paritare a prevăzut obligația unităților școlare de a prevedea în bugetul pe anul 2008 sumelor necesare pentru acordarea tichetelor cadou.

De asemenea, instanța a constatat că este neîntemeiată și cererea reclamanților de obligare a pârâților la acordarea pe viitor a tichetelor cadou, având în vedere că nu s-a făcut dovada refuzului pârâților de îndeplinire pe viitor a acestei obligații.

S-a mai reținut că este neîntemeiată și cererea reclamanților având ca obiect reactualizarea cu indicele de inflație la data plății efective a tichetelor cadou cuvenite. Astfel, prin acțiunea introductivă, reclamanții au solicitat obligarea pârâților la acordarea tichetelor cadou și nu la plata contravalorii acestora. Or, aceste tichete cadou reprezintă bilete de valoare care nu au o valoare fluctuantă, ci o valoare fixă, stabilită pentru anul 2008 la suma de 50 lei, potrivit Hotărârii Comisiei paritare înregistrată sub nr. 10806/10.12.2007.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen legal, Inspectoratul Școlar al Județului I, în numele unităților școlare pârâte, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

Așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, conform Legii nr.193/2006, acordarea tichetelor cadou de către angajator nu este obligatorie.

Competența de a aproba acordarea tichetelor cadou revine directorului unităților de învățământ, care are calitatea de angajator și care poate decide în acest sens numai în limita fondurilor aprobate cu această destinație.

Se mai susține că hotărârea comisiei paritare nu este luată de către angajatori, ci este o hotărâre la nivel județean, din comisie nefăcând parte reprezentanții ordonatorilor principali de credite și nici unitățile școlare și că, potrivit art. 2 din nr.OUG43/2008, ordonatorii instituțiilor publice pot acorda tichete cadou în limita valorilor proprii încasate, astfel încât competența de a aproba distribuirea acestora revine numai conducerii unităților de învățământ. Recurentul mai arată că, în condițiile în care ordonatorul principal de credite(consiliul local) nu aprobă sumele necesare pentru acordarea tichetelor cadou, iar unitatea nu dispune de venituri proprii, nu poate acorda tichete cadou.

Intimații nu au formulat întâmpinare.

În recurs nu au fost administrate probe noi și nu s-au invocat din oficiu motive de ordine publică.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de Inspectoratul Școlar al Județului I, în numele unităților școlare pârâte, în conformitate cu dispozițiile art. 3041Cod proc. civilă, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 5 din Contractul colectiv unic la nivel de ramură învățământ 2003-2004, acesta produce efecte față de toți salariații din învățământ.

Conform dispozițiilor art. 48 alin 2 din Legea nr. 128/1997, "drepturile salariale suplimentare, drepturile cu caracter social, alte drepturi și facilități ale personalului didactic auxiliar și nedidactic, al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime și maxime, se negociază, în limitele legii, prin contracte colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale reprezentative din învățământ, potrivit legii".

De asemenea, potrivit art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997, personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.

Art. 42 alin. 2 lit. b) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 prevede la categoria "alte venituri" de care pot beneficia salariații și tichetele cadou acordate conform prevederilor legale și înțelegerii părților.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2006, societățile comerciale, regiile autonome, societățile și companiile naționale, instituțiile din sectorul bugetar, unitățile cooperatiste, celelalte persoane juridice, precum și persoanele fizice care încadrează personal pe baza de contract individual de munca pot utiliza bilete de valoare sub forma tichetelor cadou și a tichetelor de creșă.

Conform dispozițiilor art. 9.1 din Normele metodologice de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 193/2006, aprobate prin nr.HG 1317/2006, angajatorii, împreună cu organizațiile sindicale legal constituite sau cu reprezentanții salariaților, vor stabili activitățile, destinațiile și evenimentele care se încadrează la cheltuielile sociale, pentru care se vor acorda salariaților tichete cadou, valoarea lunară a tichetelor cadou și criteriile de selecție privind stabilirea angajaților care primesc tichete cadou.

Se mai reține că, în aplicarea prevederilor art. 13 din Contractul colectiv unic la nivel de ramură învățământ 2003-2004, în zilele de 03.12 și 06.12.2007, s-a întrunit comisia paritară formată din reprezentanții Inspectoratul Școlar al Județului I și reprezentanții sindicatelor din învățământ, care a hotărât că "toate unitățile școlare au obligația să prevadă în bugetul anului 2008, la capitolul "Cheltuieli sociale", sumele destinate tichetelor cadou și tichetelor de creșă, conform cu Legea nr. 193/17.05.2006."

S-a mai hotărât ca valoarea tichetului cadou să fie de 50 lei, luând în considerare 8 tichete pe eveniment și 7 evenimente pe an.

Așa cum rezultă din art. 13 alin. 2 al Contractului colectiv unic la nivel de ramură învățământ 2003-2004 și anexa 5 la acest contract, respectiv Regulamentul privind organizarea și funcționarea comisiilor paritare, hotărârile comisiilor paritare sunt obligatorii pentru părți.

la această comisie paritară, în care s-au discutat și problemele apărute în aplicarea prevederilor Legii nr. 193/2006, Inspectoratul Școlar Județean Iar eprezentat interesele tuturor unităților școlare din acest județ, hotărârea luată atrăgând în mod legal obligații în sarcina școlilor privind includerea în bugetul anului 2008 sumelor destinate tichetelor cadou, în vederea acordării acestor drepturi suplimentare.

Reprezentând unitățile școlare în cadrul prezentului recurs, Inspectoratul Școlar Județean I, care a adoptat această hotărâre obligatorie la nivel inferior, respectiv la nivelul unităților școlare, nu poate să-și invoce propria culpă, susținând exact contrariul celor ce sunt consemnate în actul înregistrat la această instituție sub nr. 10806/10.12.2007.

Astfel, se susține prin cererea de recurs formulată, că această hotărâre nu poate să creeze obligații în sarcina directorilor unităților de învățământ, care au calitatea de angajatori ai salariaților ce urmează a beneficia de tichetele cadou, deși tocmai recurentul, prin reprezentanții săi participanți la comisia paritară din decembrie 2007, prevăzut această obligație pentru unitățile școlare din județ.

Întrunirea comisiei paritare a avut rolul de a rezolva problemele ce au apărut în aplicarea unor dispoziții legale și prevederi ale contractelor colective de muncă, astfel încât cei ce au făcut parte din această comisie au acționat tocmai în vederea soluționării acestora, neputând impune școlilor din județ obligații nelegale sau imposibil de executat.

Curtea mai reține că în mod corect, în rezolvarea problemelor apărute în aplicarea prevederilor Legii nr. 193/2006 privind acordarea tichetelor cadou și a tichetelor de creșă, sindicatele din învățământ au discutat aceste chestiuni în cadrul comisiei paritare la nivel județean și nu la nivelul fiecărei unități școlare care are calitatea de angajator, având în vedere, pe de o parte, necesitatea soluționării unitare a acestor probleme la nivel județean, dar mai ales având în vedere dispozițiile Hotărârii nr. 2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat.

Astfel, din dispozițiile art. 33 al acestei hotărâri, se reține că fondurile aferente finanțării de bază, care include atât cheltuielile de personal, cât și cheltuielile sociale, utilizate de directorul unității de învățământ, ca ordonator terțiar de credite, sunt obținute în urma unui proces de fundamentare a deciziilor cu privire la volumul fondurilor alocate învățământului, în cadrul căruia, în subordinea Ministerului Educației și Cercetării și a consiliilor locale, funcționează organisme consultative de specialitate cu atribuții în acest domeniu. Unul dintre aceste organisme este și Comisia județeană pentru finanțarea învățământului preuniversitar, din care face parte și inspectorul școlar general și care, pentru desfășurarea activității curente, are un compartiment de finanțare și administrare a învățământului preuniversitar de stat.

De asemenea, se mai reține că, potrivit dispozițiilor art. 39 din aceeași hotărâre, unitățile de învățământ întocmesc proiectele de buget, pe care le înaintează spre aprobare consiliilor locale, însă, conform art. 40 din același act normativ, după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean, prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, va repartiza unităților adminJ.v-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora.

Rezultă că unitățile școlare reprezentate în prezentul recurs de către Inspectoratul Școlar al Județului I, erau obligate, potrivit hotărârii comisiei paritare din 03.12 și 06.12.2007, să prevadă în bugetul anului 2008, la capitolul "Cheltuieli sociale", sumele destinate tichetelor cadou, drepturi recunoscute ca atare de prima instanță. Alocarea sumelor destinate tichetelor cadou de către consiliile locale reprezentă doar o modalitate de executare, care nu influențează existența dreptului însuși.

Față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, se va respinge recursul și se va menține sentința.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Inspectoratul Școlar al Județului I, în numele unităților școlare pârâte, împotriva sentinței civile nr. 230/11.02.2009 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 19.05.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

Grefier

Red.

Tehnored./

2 ex.

15.06.2009

Tribunalul Iași:

Președinte:Carmen Bancu
Judecători:Carmen Bancu, Cristina Mănăstireanu, Nelida Cristina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 564/2009. Curtea de Apel Iasi