Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 57/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.57/2009
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Monica Maria Mureșan JUDECĂTOR 2: Nicoleta Vesa
- - - JUDECĂTOR 3: Victor
- - judecător
- grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.1140/LM/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă d-na, secretar al Sindicatului "Solidaritatea" din H pentru reclamantul recurent și avocat pentru pârâta intimată, lipsă fiind reclamantul recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care mandatara intimatului depune la dosar: delegație de reprezentare și Concluzii scrise la care anexează extrase din contractul colectiv de muncă din 2001-2002 -art.52, 53, 70-77, tabel cuprinzând categoriile de sporuri acordate de " " H și cuantumul acestora - art.7 și art.60-62, decizia nr.342/18.04.2006 pronunțată de Curtea Constituțională în dosarul nr.175D/2006, adresa SA H -Direcția Resurse Umane -Serviciul Resurse Umane nr.1030/A/401/25.09.2006, Aviz pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale nr.18/22.12.2004, lista cauzelor aflate pe rolul Tribunalului Hunedoara la data de 21 iunie 2007.
Nemaifiind cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii tuturor capetelor de cerere.
Fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâtului intimat solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate fiind temeinică și legală pentru motivele expuse în întâmpinare.
Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului civil de față;
Constată că prin acțiunea în conflict de muncă înregistrată la Tribunalul
H sub dosar nr- reclamantul, reprezentat de Sindicatul " Solidaritatea " Hac hemat-o în judecată pe pârâta H A, fostă H, solicitând obligarea acesteia la:
1) plata diferenței de 75% (până la 100%) în sumă de 2595 lei, reprezentând spor pentru munca prestată în zilele de duminică pentru perioada 01.09.2004- 31.12.2006;
2) plata diferenței de 75% ( până la 100%) în sumă de 2595 lei, reprezentând spor pentru munca prestată în zilele de sâmbătă pentru perioada 01.09.2004- 31.12.2006;
3) plata diferenței de spor de la 100% la 200% în sumă de 1140 lei, reprezentând lucrul în zilele în care i s-a suspendat repausul săptămânal pentru perioada 01.09.2004-31.12.2006;
4) acordarea tichetelor de masă în număr de 62 bucăți sau contravaloarea acestora în sumă de 424 lei, pentru fiecare zi efectiv lucrată în perioada 01.09.2004- 31.12.2006;
5) acordarea diferenței de câte 18 zile de concediu de odihnă (de la 21 la 28 zile) adică în total 6 zile de sau compensarea acestora în bani, în sumă de 171 lei, pentru anii 2004, 2005, 2006, reprezentând zile de concediu de odihnă ilegal neacordate;
6) acordarea tuturor drepturilor conferite de statutul de angajat ce-și desfășoară activitatea pe un loc de muncă cu condiții deosebite/ speciale pentru perioada 01.09.2004-31.12.2006, respectiv:
10% din salariul net lunar reprezentând sporul de periculozitate în sumă de 2210 lei;
și alimentație de întărire a organismului sau contravaloarea acestora, în sumă de 0 lei;
18 zile suplimentare la concediul de odihnă, acordate pentru munca în condiții deosebite/periculoase, în perioada 01.09.2004-31.12.2006, sau contravaloarea lor în sumă de 171 lei.
În motivarea acțiunii sale reclamantul arată că este angajatul pârâtei și că în luna septembrie 2004, pârâta în mod unilateral fără a negocia și fără a încheiat vreun act adițional la contractul individual de muncă i-a redus sporul acordat pentru zilele de sâmbătă și duminică, de la 100% la 25%; tot începând cu acea lună i-a suspendat lunar până la 4 zile libere din repausul săptămânal pentru care îi acordă un spor de 100% în loc de 200%, așa cum este prevăzut în; pârâta nu a respectat propriu CCM și nu a acordat tichetele de masă pentru fiecare zi efectiv lucrată.;a încălcat în mod flagrant dreptul prevăzut de Constituția Europeană privind acordarea diferenței de câte 7 zile concediu de odihnă; a fost lipsit în mod brutal de drepturile conferite de statutul său de angajat într-un loc de muncă cu condiții deosebite/ speciale, deși a continuat să lucreze în același loc de muncă, în același condiții.
În drept se invocă: Constituția Europei, Carta Socială Europeană și revizuită, Constituția României, Codul Muncii, Legea nr. 142/1998 a tichetelor de masă; CCM Unic la nivel național 2005-2006, CCM 2004-2008, CCM la nivelul 2004-2008, CCM la nivelul 2001- 2002 (valabil 3 ani).
Se atașează mod de calcul drepturi revendicate și copie actele normative invocate.
Prin întâmpinarea depusă în cauză, pârâta Has olicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că sporul pentru muncă prestată în zilele de sâmbătă și duminică nu se aplică în cazul reclamantului care lucrează în program de ture și conform graficului de lucru pe ture, înglobează și zilele de sâmbătă și duminică, având însă libere alte două zile în cursul săptămânii de lucru, așa încât repausul săptămânal s-a acordat cu respectarea întocmai, a legii; nu este incident art. 133 alin.1 Codul Muncii, neexistând cazuri de forță majoră în care să se fi suspendat repausul săptămânal; în ce privește cererea de acordarea concediului de odihnă suplimentar, se arată că cele 4 săptămâni calendaristice prevăzute în Carta Socială Europeană reprezintă de fapt cele 20 de zile lucrătoare prevăzute și de Codul Muncii, iar reclamantul beneficiază de acestea, iar în ce privește drepturile conferite de statutul de angajat în condiții deosebite/ speciale se arată că toți salariații au beneficiat de un spor de condiții deosebite, diferențiate în funcție de condițiile și locul de muncă. Cu referire la acordarea tichetelor de masă se invocă, în primul rând excepția prescripției dreptului la acțiune, față de termenul legal de 6 luni, iar pe fond netemeinicia acestui capăt de cerere, arătând că potrivit prevederilor legale angajatorul distribuie un număr de tichete de masă egal cu numărul de zile lucrătoare și nici de cum cu numărul zilelor efectiv lucrate.
Prin sentința civilă nr. 1140/LM/26.06.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în cauză s-a respins excepția prescripției acțiunii invocate de pârâtă cu privire la capătul de cerere având ca obiect acordarea tichetelor de masă.
S-a admis în parte, acțiunea în conflict de drepturi formulată de reclamantul, reprezentat de Sindicatul "Solidaritatea" H în contradictoriu cu pârâta H A, (fostă H) și în consecință:
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului contravaloarea tichetelor de masă neacordate, raportat la numărul de zile efectiv lucrate care rezultă din pontajul aferent fiecărei luni, pentru perioada 01.09.2004- 01.09.2005, calculate la valoarea nominală de 7,41 lei/tichet.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
S-a respins, în rest, acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut cu referire la probele dosarului și dispozițiile legale incidente, că pretențiile reclamantului sunt întemeiate doar sub aspectul capătului de cerere privind acordarea contravalorii tichetelor de masă pe perioada 01.09.2004- 01.09.2005, perioadă în care era în vigoare art.6 alin.2 din Anexa nr.1 la M încheiat la nivel de unitate, care prevedea acordarea acestor tichete "pe fiecare zi efectiv lucrată ". Începând cu 1.09.2005, această prevedere contractuală a fost modificată prin actul adițional nr.1 la M, în sensul acordării tichetelor de masă potrivit prevederilor legale în vigoare la data distribuirii lor.
Excepția prescripției dreptului material la acțiune cu referire la acest capăt de cerere a fost respinsă cu motivarea că beneficiul acordării tichetelor de masă rezultă din lege și nu din M, caz în care termenul de prescripție este de 3 ani conform art.283 alin.1lit.c Codul Muncii și nu de 6 luni.
Restul pretenții lor formulate în cauză au fost respinse ca neîntemeiate reținându-se următoarele:
- în sistemul de tură continuă în care lucrează reclamantul, munca desfășurată de acesta în zilele de sâmbătă și duminică nu reprezintă muncă suplimentară, ci muncă prestată în cadrul programului normal de lucru, iar pentru aceste zile s-a acordat un spor de 25%, conform
- în cauză nu sunt incidente prevederile art. 133 și art.47 alin.3 lit.i Codul Muncii în ce privește sporul de 200%, pentru orele suplimentare.
- reclamantul beneficiază conform contractului individual de muncă de un număr superior de zile de concediu de odihnă decât cele reglementate în Carta Socială Europeană;
- sporurile pentru condiții deosebite de muncă prevăzute în Capitolul II-art.7 din Anexa nr.1 la M se acordă în funcție de locul de muncă, condițiile concrete în care se desfășoară activitatea, de factorii de risc existenți la fiecare loc de muncă; în raport cu aceste criterii reclamantul a beneficiat și beneficiază de sporul de condiții grele de muncă de 6 % și de un spor în sumă fixă, stabilit prin Anexa nr. 2 la În raport cu locul de muncă și activitatea desfășurată de reclamant nu există temei legal pentru acordarea sporului de periculozitate și alimentației de protecție și antidot pretinse;
- reclamantul beneficiază de un concediu de odihnă potrivit art.61 alin.4 și 5 Codul Muncii în raport cu vechimea în muncă și în plus de un concediu de odihnă suplimentar de 5 zile lucrătoare pe an, stipulat în M, diferența de 18 zile suplimentare la concediu de odihnă nefiind justificată și dovedită.
Împotriva acestei sentințe a declarat, recurs, în termenul legal prevăzut de art. 80 din Legea nr. 168/1996, reclamantul solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii tuturor celor 6 capete de cerere din acțiunea introductivă; obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul critică sentința atacată ca fiind nelegală și netemeinică, susținând că instanța de fond a interpretat greșit și tendențios temeiurile juridice invocate, precum și probațiunea juridică depusă; i-a lezat interesele și drepturile constituționale, pe considerațiile expuse, în care sunt reluate argumentele în fapt și drept din acțiunea introductivă față de cele 6 capete de cerere.
În drept se invocă art.304 alin.1 Cod procedură civilă, art.81 și urm. din Legea nr.168/1991.
Prin întâmpinarea depusă în această fază procesuală de intimata H A se solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, reiterându-se pe fiecare capăt de cerere, apărările din fața instanței de fond.
CURTEA, analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu, conform cerințelor art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, în limitele statuate de art. 306 alin.2 Cod procedură civilă, reține următoarele:
Recursul este nefondat.
Recurentul reclamant este angajat în cadrul H A, (fostă H) și lucrează în sistem de tură continuă, conform unui grafic de lucru prestabilit, ceea ce presupune că zilele de sâmbătă și duminică pot fi zile normale de lucru pentru a nu se prejudicia desfășurarea normală a activității.
În acest sens în art.55 alin.3 din M încheiat la nivelul societății intimate pe anii 2004-2008 se menționează expres că " sistemul de ture definește programul normal de lucru acoperit de către salariat prin prezența sa la serviciu în perioadele de timp ordonate, între ore care se schimbă după o schemă prestabilită ( grafice de lucru).
Într-o atare situație legiuitorul a reglementat expres acordarea repausului săptămânal prevăzând în art.132 alin.2 faptul că ".repausul săptămânal poate fi acordat și în alte zile stabilite prin M aplicabil sau prin regulamentul intern."
Potrivit alin.3 al aceluiași articol " în situația prevăzută la alin.2 salariații vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă."
În speță, conform art.7 alin.2 pct.5 din Anexa nr.1 la Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2004-2008, încheiat la nivelul H s-a prevăzut acordarea unui atare spor - denumit spor de week-end- în cuantum de 25% din salariu de bază.
Legalitatea acestuia a fost statuată irevocabil prin hotărâre judecătorească, respectiv sentința civilă nr. 414/LM/2008 a Tribunalului Hunedoara, prin care s-a respins acțiunea formulată de Sindicatul "Solidaritatea" H, având ca obiect constatarea nulității acestei clauze contractuale, așa încât criticile vizând aceste aspecte urmează a fi respinse ca nefondate.
Cu privire la acordarea sporului de 200% pentru lucrul în zilele în care se suspendă repausul săptămânal, criticile recurentului se vizează a fi de asemenea nefondate. Astfel, este adevărat că potrivit art.47 alin.3 lit.i din, în situația în care un salariat ar fi obligat să se prezinte la lucru într-o zi de repaus săptămânal ca efect al suspendării prevăzute de art.133 din Codul Muncii ar fi în drept să primească pentru timpul lucrat într-o asemenea situație un spor de 200%.
Dar, în cauzănu s-a dovedit existența vreuneia din situațiile de excepție limitativ prevăzute de legiuitor în alin.1 al art.133 din Codul Munciica temei pentru suspendarea repausului săptămânal pe de o parte, iar pe de altă parte acordarea acestui spor s-ar justifica doar dacă salariatul nu ar fi în drept să solicite principala modalitate de compensare, respectiv ore libere plătite. Potrivit fișei de pontaj depusă la dosar este evident faptul că pentru acele luni în care recurentul nu a beneficiat de numărul normal de zile libere, în lunile următoare apar evidențiate fie zile libere acordate în compensare, fie ore plătite cu spor de 100% ca ore de muncă suplimentară. Deci, temeiul legal al sporului pretins pentru orele de lucru prestate în zilele de sâmbătă și duminică - conform graficului de lucru în tură continuă - este art.117 din Codul Muncii, reținut de prima instanță și nu art.133 invocat de recurent.
Referitor la acordarea tichetelor de masă, în mod corect prima instanță a reținut incidența art.6 alin.2 din Anexa nr.1 la contractul colectiv de muncă de la nivelul unității,în forma modificatăprin actului adițional nr. 2/12.10.2005 la potrivit căruiaîncepând cu 01.09.2005, toți salariații societății vor primi tichete de masă la valoarea nominală actualizată potrivit prevederilor legale în vigoare la data distribuirii.
Or, aceste prevederi legale sunt Legea nr. 142/1998 care stabilește expres în art. 5 alin.2 că angajatorul va distribui salariaților un număr de tichete de masă egal cu numărul de zile lucrătoare și Normele date în aplicarea acestei legii, aprobate prin nr.HG5/1999, potrivit cărora partenerii sociali vor preciza prin contractul colectiv de muncă negociat clauze inclusiv referitoare la numărul zilelor lucrătoare pentru luna care se acordă tichete de masă(art.2 lit.b). De asemenea, art. 11 din aceste Norme prevede faptul că angajatorii nu pot acorda mai mult de un tichet de masă pentru fiecare zi lucrătoare.
Din aceste prevederi legale, reiese clar intenția legiuitorul de stabili acordarea acestui beneficiu în funcție de zilele efectiv lucrate, din care se deduc perioadele menționate expres de Norma de punere în aplicare a Legii nr. 142/1998 și de a limita numărul acestora la numărul zilelor lucrătoare dintr-o lună.
Față de aceste prevederi legale, solicitarea reclamantului de a-i se acorda tichete de masă în funcție de zilele efectiv lucrate a fost corect respinsă de prima instanță.
Referitor la concediul de odihnă, criticile recurentului sunt nefondate, deoarece potrivit actelor adiționale la M și pontajelor depuse la dosarul cauzei, reclamantul beneficiază de un concediu de 28 zile lucrătoare, corespunzător vechimii sale în muncă și specificului muncii, or acest număr este superior celui prevăzut de actele normative invocate în susținerea cererii sale.
Astfel, art. 2 pct.3 din Carta socială europeană revizuită obligă statele care au ratificat-o să ia măsuri în a-și respecta obligația asigurării, prin legislația internă a unui concediu anual plătit de minim 4 săptămâni pentru salariați, prevedere care a și fost transpusă în legislația românească, în art.140 alin.1 Codul Muncii. Potrivit acestui text de lege durata minimă a concediului de odihnă anual este de 20 de zile lucrătoare.
Comparând cele două legislați se observă că diferența dintre reglementarea europeană și reglementarea noastră internă este doar de formă, iar nu și de substanță și oricum aceste prevederi nu sunt mai favorabile decât cele acordate reclamantului, în cauză, prin contractul colectiv de muncă.
Referitor la acordarea drepturilor conferite de statutul de angajat într-un loc de muncă cu condiții deosebite/speciale este de reținut că reclamantul beneficiază de spor pentru condiții grele de muncă în cuantum de 18%, cuantum care din octombrie 2001 se regăsește în proporție de 12 % în salariul tarifar( diferența de 6% fiind în continuare evidențiată distinct ca spor de condiții grele, parte a sporului pentru condiții deosebite de muncă - în acest sens actele adiționale la contractul individual de muncă depus la dosar), precum și de un spor pentru condiții nocive constând într-o sumă fixă (minim 10% din salariul minim pe societate) conform art. 7 din Anexa nr.1 la C Unic la nivel de societate pe anii 2004-2008.
Reclamantul nu a făcut dovada că ar fi beneficiat, anterior anului 2004 de un spor de periculozitate, iar din Anexa nr. 2 la Unic la nivel de societate pe anii 2004-2008 reiese că singurele categorii de meserii care beneficiază de un atare spor sunt artificierii și șoferii, (coloana nr. 4 la Anexa nr.2), categorii din care nu face parte reclamantul în cauză.
Referitor la capătul de cerere privind contravaloarea alimentației de protecție și antidot, în mod corect prima instanță a reținut din probele dosarului ( respectiv procesul verbal al ședinței din 22.01.2007 a Comitetului pentru Sănătate și Securitate în muncă ) că doar cu începere din anul 2007, locul de muncă în care-și desfășoară activitatea recurentul a fost propus pentru acordarea acestui beneficiu, anterior acestui an neexistând temei legal pentru acordarea lui. Or, potrivit, normelor legale în materie: art.179-181 Codul Muncii, art.18 alin.4 din Legea nr. 319/2006, art. 7 din Ordinul Ministrului și Protecție sociale nr. 187/1998, art. 24 din M Unic la nivel național pe anii 2007-2010 ( prevederile sale fiind identice cu cele ale la nivel național din perioada 2003-2006) și art.83 alin.3 lit.c din, acordarea acestui drept se face prin Intern, care se aprobă de conducerea societății la propunerea Comitetului de Sănătate și Securitate în muncă. Deci, conducerea societății aprobă, anual, acordarea alimentației de protecție pentru efort fizic, pe baza propunerii Comitetul pentru Sănătate și Securitate în muncă constituit la nivelul societății; organ abilitat de lege, de a stabili, locurile de muncă cărora li se acordă alimentația de protecție și antidotul - conținutul concret și cantitatea acestora - în funcție de condițiile concrete de la fiecare loc muncă.
În fine, actele adiționale care prevăd în conținutul lor și numărul de zile de concediu la care are dreptul recurentul, încheiate pentru aducerea în acord a dispozițiilor contractului individual de muncă cu cele ale contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2004-2008 reflectă acordul valabil exprimat atât de angajator cât și de salariat cu privire la drepturile cuvenite acestuia. În speță, reclamantul a beneficiat de un număr suplimentar de 5 zile lucrătoare la concediu de odihnă, în acord cu prevederile art. 61 alin.4 și 5.M la nivel de unitate pe anii 2004-2008 și prevederile M; solicitarea unui număr suplimentar de zile de concediu peste acest număr, fiind corect respinsă de prima instanță ca neîntemeiată.
Față de cele ce preced, curtea constatând că soluția primei instanțe este legală și temeinică, criticile recurentului fiind nefondate sub toate aspectele invocate, în conformitate cu art. 312 alin.1 Cod procedură civilă cu aplicarea art. 80 din Legea nr. 168/1999 va respinge, ca nefondat, recursul cu care a fost investită de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
(continuarea deciziei civile nr.57/2009).
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.1140/LM/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22.01.2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
Tehnored. 2 ex./29.01.2009
Jud.fond:
Președinte:Monica Maria MureșanJudecători:Monica Maria Mureșan, Nicoleta Vesa, Victor
