Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 572/2010. Curtea de Apel Craiova

DOSAR Nr- -drepturi salariale-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 572

Ședința publică din data de 27 Ianuarie 2010

Completul compus din:

Președinte: JUDECĂTOR 1: Carmen Tomescu

JUDECĂTOR 2: Mariana Pascu

JUDECĂTOR 3: Florica Diaconescu

Grefier - -

*******

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanții, G, G, G, I, -, G, -, împotriva sentinței civile nr.3124/29.09.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, având ca obiect, drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru intimata pârâtă, avocat, lipsind recurenții reclamanți.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul părții prezente.

Avocat pentru intimata pârâtă, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond, ca fiind temeinică și legală.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Prin sentința nr.3124/29.09.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, s-au respins excepțiile necompetenței teritoriale și cea a prescripției dreptului material la acțiune invocate de pârâtă.

S-a respins acțiunea formulată de reclamanții, G, G, G, I, -, G, -, în contradictoriu cu pârâta SC SA - Membru Grup.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:

Un act normativ nu poate fi abrogat decât printr-un act normativ cu aceeași forță juridică sau cu forță juridică mai mare decât a celui abrogat.

Se observă că, atât Legea 168/1999, cât și Legea 53/2003, sunt legi organice și prin urmare au forță juridică egală, astfel că, prin intrarea în vigoare a Codului Muncii (legea 53/2003) au fost abrogate dispozițiile art. 72 din Legea 168/1999(abrogare parțială) conform cărora "cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești come în a cărei circumscripție își are sediul unitatea". Altfel, ar însemna că sunt în vigoare două legi organice care conțin dispoziții contrare referitoare la competența teritorială în cazul litigiilor de muncă, situație juridică paradoxală ce nu ar putea fi gestionată unitar de instanțe care ar aplica aleatoriu acele dispoziții.

De altfel, prin aplicarea principiului tempus regit actum, instanța de judecată trebuie să aplice ultimele dispoziții în vigoare, în speță prevederile art 284 din Codul Muncii.

Mai mult, dispozițiile din Codul Muncii se raliază prevederilor europene și internaționale referitoare la jurisdicția muncii, în sensul că reglementările de la art.284 privind competența teritorială au fost instituite în beneficiul salariatului(lucrătorului), pentru eficientizarea actului de justiție, în spiritul principiului celerității și al garantării accesului liber și imediat la justiție, astfel încît excepția necompetenței teritoriale va fi respinsă.

Pe de altă parte, cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de aceeași intimată în sensul că sunt aplicabile în speță dispozițiile art 283 alin.1 lit.e din Codul Muncii, conform cărora termenul de prescripție a dreptului material la acțiune este de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, instanța reține următoarele:

Dispozițiile art 283 alin1 lit c din Codul Muncii se referă la termenul de 3 ani aplicabil de la data nașterii dreptului material la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, iar prevederile lit e ale aceluiași articol se referă la termenul de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia. Din interpretarea logico-juridică a acestor dispoziții rezultă că legiuitorul a avut în vedere ca lit e să reglementeze situația generală a neexecutării clauzelor contractuale iar când neexecutarea se referă la drepturi salariale sau despăgubiri să fie incidentă lit a art 283 alin 1.

Cu alte cuvinte, instanța reține că, sub aspectul drepturilor salariale de orice natură rezultate din contractele colective sau individuale de muncă, sunt incidente prevederile art. 283 alin1 lit c din Codul Muncii, acțiunea fiind supusă prescripției extinctive de 3 ani și nu aceleia de 6 luni invocate de intimată și prevăzute la art 283 alin 1 lit e din Codul Muncii, urmînd a fi respinsă și excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Petenții sunt salariatii intimatei asa cum rezulta din mentiunile efectuate in carnetele de munca ale acestora.

Pe de altă parte, prin actul adițional pentru anul 2008 la Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SC SA B și înregistrat la B la data de 22.02.2008, a fost modificat conținutul art. 168 din contractul colectiv de muncă.

În noua redactare, textul are următorul conținut:

1.În conformitate cu prevederile anterioare ale alin. 1 al art. 168 din contractul colectiv de muncă, care au devenit inaplicabile începând cu anul 2003 în forma anterioară, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C angajații SA primeau suplimentări salariale sub forma unei prime ("Prima de Paști și de C) în cuantum de un salariu mediu de bază lunar la nivelul SA, calculat pe lunile anterioare celor în care se acordă prima. Valoarea concretă, metoda de acordare, condițiile, criteriile și beneficiarii Primei de Paști și de C erau stabilite în cadrul negocierilor cu, care aveau loc cu cel puțin 15 zile înainte de fiecare pentru care Prima de Paști și C era acordată.

2.Pe baza acordului dintre și SA, începând cu anul 2003, Primele de Paști și de C au fost incluse în salariul de bază al tuturor angajaților(care au beneficiat în acest fel de o creștere salarială), devenind astfel parte a salariului de bază ca întreg, fără a mai fi în mod distinct individualizate și fără ca, după anul 2003, să poată fi modificate în mod distinct față de salariu. Pentru înlăturarea oricăror neclarități, părțile înțeleg și confirmă prin prezenta faptul că, după anul 2003, Primele de Paști și de C au fost incluse în salariul lunar de bază al angajaților SA și de aceea nu au mai fost calculate și acordate distinct salariaților SA. Aceasta regulă se va aplica până la data la care și vor conveni în mod expres altfel."

Din analiza dispozițiilor art. 168 din contractul colectiv de muncă în redactarea în vigoare de la data de 22.02.2008, se constată că pentru anul 2008 nu mai este prevăzută obligația de acordare a primelor de Paști și

Textul art. 168 nu a mai fost reprodus în forma și cu conținutul din contractele colective de muncă anterioare, partenerii sociali realizând o interpretare a situației suplimentărilor de Paște și de C începând cu anul 2003.

Rezultă în mod clar din redactarea textului art. 168 în vigoare pentru anul 2008, că acest drept a încetat să existe în mod distinct față de salariul de bază.

Textul în această reglementare este în deplin acord cu dispozițiile art. 176 alin 6 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul ramurii, conform căruia: "fiecare din adaosurile de mai sus (printre care și suplimentările salariale de Paște și C, ) se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază".

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, criticând hotărârea instanței de fond, care greșit a apreciat că aceste drepturi au fost incluse în majorările salariale, deși din modul de formulare al prevederilor art.168 alin.2 din CCM la nivel de unitate pe anii 2003-2004 și 2005-2007, rezultă că drepturile prevăzute de art.168 alin.1 din aceleași CCM, au fost incluse în salariile angajaților doar pentru anul 2003.

Prin actul adițional nr.1090/2008 la CCM, nu s-a eliminat dispoziția referitoare la acordarea primelor, ci s-a făcut o reinterpretare în favoarea societății.

Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin Contractele de muncă încheiate la nivel superior.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat și urmează să îl respingă, pentru următoarele considerente:

Curtea constată că, prin actul adițional pentru anul 2008 la Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SC SA B și înregistrat la B la data de 22.02.2008, a fost modificat conținutul art. 168 din contractul colectiv de muncă.

În noua redactare, textul are următorul conținut:

În conformitate cu prevederile anterioare ale alin. 1 al art. 168 din contractul colectiv de muncă, care au devenit inaplicabile începând cu anul 2003 în forma anterioară, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C angajații SA primeau suplimentări salariale sub forma unei prime ("Prima de Paști și de C) în cuantum de un salariu mediu de bază lunar la nivelul SA, calculat pe lunile anterioare celor în care se acordă prima. Valoarea concretă, metoda de acordare, condițiile, criteriile și beneficiarii Primei de Paști și de C erau stabilite în cadrul negocierilor cu, care aveau loc cu cel puțin 15 zile înainte de fiecare pentru care Prima de Paști și C era acordată.

Pe baza acordului dintre și SA, începând cu anul 2003, Primele de Paști și de C au fost incluse în salariul de bază al tuturor angajaților(care au beneficiat în acest fel de o creștere salarială), devenind astfel parte a salariului de bază ca întreg, fără a mai fi în mod distinct individualizate și fără ca, după anul 2003, să poată fi modificate în mod distinct față de salariu. Pentru înlăturarea oricăror neclarități, părțile înțeleg și confirmă prin prezenta faptul că, după anul 2003, Primele de Paști și de C au fost incluse în salariul lunar de bază al angajaților SA și de aceea nu au mai fost calculate și acordate distinct salariaților SA. Aceasta regulă se va aplica până la data la care și vor conveni în mod expres altfel."

Din analiza dispozițiilor art. 168 din contractul colectiv de muncă în redactarea în vigoare de la data de 22.02.2008, se constată că pentru anul 2008 nu mai este prevăzută obligația de acordare a primelor de Paști și

Textul art. 168 nu a mai fost reprodus în forma și cu conținutul din contractele colective de muncă anterioare, partenerii sociali realizând o interpretare a situației suplimentărilor de C începând cu anul 2003.

Rezultă în mod clar din redactarea textului art. 168 în vigoare pentru anul 2008, că acest drept a încetat să existe în mod distinct față de salariul de bază.

Textul în această reglementare este în deplin acord cu dispozițiile art. 176 alin 6 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul ramurii, conform căruia: "fiecare din adaosurile de mai sus (printre care și suplimentările salariale de Paște și C, ) se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază".

Față de cele arătate anterior, Curtea constată că instanța de fond a apreciat corect că nu mai există temei legal sau contractual de acordare a acestor drepturi pe anul 2008 și, în temeiul dispozițiilor în baza art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 și 3041Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanții, G, G, G, I, -, G, -, împotriva sentinței civile nr.3124/29.09.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, având ca obiect, drepturi bănești.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 27.01.2010.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red. Jud.CT /15.02.2010

Tehn.IB /2 ex

/ E escu și E

Președinte:Carmen Tomescu
Judecători:Carmen Tomescu, Mariana Pascu, Florica Diaconescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 572/2010. Curtea de Apel Craiova