Drepturi bănești. Practica juridica. Sentința 59/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 59/A/2008 | |
Ședința publică 11 noiembrie 2008 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Laura Dima | - - |
JUDECĂTOR 2: Sergiu Diaconescu Carmen Popa | - - |
ASISTENT JUDICIAR | - - |
ASISTENT JUDICIAR | |
GREFIER: | TARȚA |
S-a luat în examinare acțiunea civilă promovată de reclamanții, - -, ȘI n contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ, MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta reclamanților, avocat, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 28 octombrie 2008, reclamanții au depus la dosar, prin registratura instanței răspuns la întâmpinări și precizare de acțiune, la care a fost anexată delegația de reprezentare.
Se constată de asemenea că la data de 3 noiembrie 20087 au fost înregistrate la dosar, două cereri de renunțare la judecată, referitor la capătul de cerere privind acordarea sporului de confidențialitate în procent de 15%, formulate de reclamantele și.
Reprezentanta reclamanților solicită instanței să ia act de cele două cereri de renunțare.
Nefiind alte cereri în probațiune de formulat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra acțiunii.
Reprezentanta reclamanților susține acțiunea astfel cum a fost formulată și precizată, solicită admiterea acest pentru motivele arătate în scris. Pune concluzii în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
CURTEA:
Deliberând reține că prin acțiunea civilă înregistrată la data de 28 mai 2008 în dosarul nr- la TRIBUNALUL CLUJ formulată de reclamanții, -, Și n Contradictoriu cu pârâții Curtea de APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ, Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect drepturi bănești, s-a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții Curtea de APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ, Ministerul Finanțelor Publice să calculeze și să plătească drepturi reprezentând sporul de confidențialitate de 15%: începând cu anul 2004 până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești și în continuare față de reclamanții, începând cu luna mai 2008 până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești și în continuare în viitor - față de reclamantul, să plătească drepturile de mai sus, actualizate cu indicele de inflație, ca urmare a devalorizării monedei naționale, începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii judecătorești; să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților; să fie obligat Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate; să fie obligați la plata eventualelor cheltuieli de judecată.
În motivare reclamanții au arătat că, în scopul asigurării mai eficiente a confidențialității informațiilor clasificate au fost concretizate o serie de acte normative, menite să confere categoriilor de persoane - salariați (militari și civili) ce gestionează astfel de informații sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la asemenea informații.
Astfel, prin art. 3 din Legea nr. 444/2006, pentru aprobarea nr.OG 19/2006, privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici, cu statut special, din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, s-a prevăzut că "pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază.
De asemenea, prin dispozițiile art. 15 al. 1 din nr.OG 6/2007, privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici s-a prevăzut că sporul de confidențialitate în cuantum de până la 15% se acordă nu numai categoriilor de funcționari publici prevăzuți în Legea nr. 444/2006, ci și altor categorii de funcționari publici, respectiv celor din aparatul de lucru al guvernului, din cadrul Administrației Președințiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
În aceeași ordine de idei, prin art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 405/2002, s-a acordat acest spor de confidențialitate de până la 15% și membrilor plenului, precum și unor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.
Este evident că, cel puțin în raport de dispozițiile nr.OG 19/2006, rezultă în mod clar voința de a se acorda acest spor de confidențialitate tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice care gestionează și manipulează informații clasificate și nu doar celor prevăzute în Legea nr. 444/2006, adică celor din sistemul Apărării Naționale, Ordine Publică și Siguranță Națională.
Însăși nr.OG 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prevede în art. 30 alin. 3 acordarea sporului de confidențialitate de până la 15% personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării tocmai în ideea unui tratament echitabil și similar a tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice ce gestionează informații clasificate.
Or, deși judecătorii, personalul auxiliar de specialitate și funcționarii publici, conform art. 28 din Legea nr. 182/2002 dețin certificate ORNIS și gestionează informații clasificate nu beneficiază de sporul de confidențialitate prevăzut pentru toate celelalte categorii de persoane enumerate.
Mai mult decât atât, o bună parte din funcționarii publici cu statut special nul de ordine publică și siguranță națională, gestionează informații clasificate obținute sub supravegherea procurorilor. În aceeași măsură și, personalul auxiliar de specialitate din cadrul unităților de parchet, gestionează și manipulează aceste documente clasificate.
Astfel reclamanții au fost puși în situația paradoxală de a constata că judecătorii, funcționarii publici și personalul auxiliar de specialitate care lucrează cu documente clasificate nu beneficiază de spor de confidențialitate în timp ce alte persoane (ex. ofițerii de poliție), beneficiază de acest spor.
În drept, reclamanții și-au întemeiem acțiunea pe dispozițiile art. 30 alin. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind acordarea sporului de confidențialitate personalului din Aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, pe prevederile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002 prin care s-a acordat acest spor membrilor plenului precum și unor categorii personal din cadrul oficiului Național de Prevenire și Combaterea Spălării Banilor și pe art. 3 din Ordonanța nr. 19/2006, prin care s-a acordat acest spor procurorilor militari.
Reclamanții și-au precizat acțiunea (filele 76-78) solicitând obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL CLUJ și TRIBUNALUL CLUJ la plata sporului de confidențialitate în cuantum de 15 % din salariul de bază:
- începând cu data de 28.05.2005 și până la data pronunțării acțiunii și pentru viitor pentru reclamanții -, -, -, -, -, și; începând cu anul 2006 pentru reclamanta până la data pronunțării acțiunii și pentru viitor; începând cu luna mai 2008 pentru reclamantul până la data pronunțării acțiunii și pentru viitor;
- obligarea pârâților la plata drepturilor actualizate cu indicele de inflație, ca urmare a devalorizării monedei naționale începând cu data de nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii;
- obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL CLUJ și TRIBUNALUL CLUJ să efectueze mențiunilor corespunzătoare privind acordarea și plata acestui spor în carnetul de muncă;
- obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății acestor drepturi salariale.
În fapt, reclamanții au arătat că beneficiază de sporul de confidențialitate personalul CNSAS (art.13 din OG 9/2001 pentru modificarea OUG 57/2000), personalul militar și funcționarii publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională (art. 3 din Legea 444/2006 pentru aprobarea OG 19/2006), membrii plenului și unele categorii de personal din cadrul Oficiului Național pentru Prevenirea și Banilor (art. 20 alin. 3 din Legea 656/2002), personalul din cadrul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (art. 30 alin.3), categorii de personal cu care reclamanții se află într-o situație identică și nu doar comparabilă, în condițiile în care obligația de confidențialitate este prevăzută expres de art. 99 alin. (1) lit.d) din Legea 303/2004 și art. 78 alin. (1) din Legea 567/2004.
S-a mai arătat că în conformitate cu Directiva 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații comparabile, iar nu neapărat similare.
Reclamanții au mai învederat că obligația de confidențialitate produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională, iar ca reprezentanți ai sistemului judiciar sunt discriminați în sensul art. 2 și 6 din OG 137/2000 întrucât le este refuzată plata sporului de confidențialitate, cu motivarea că aparțin unei anumite categorii socio-profesionale, fapt ce nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege. Singurele elemente care conduc la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, iar această diferențiere se reflectă numai în indemnizația de bază și nu în sporurile salariale, care au întotdeauna obiective și elemente speciale și specifice de acordare.
Neacordarea sporului de confidențialitate reprezintă o încălcare a art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, art. 7 și 23 din declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, art. 14 din CEDO, art. 4 din Carta Socială revizuită și ratificată prin Legea 74/1999.
Pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin întâmpinare a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive învederând că în temeiul art.27 Din OG 137/2000 nu poate fi chemat în instanță în calitate de pârât deoarece conform art. 16-20 din nr.OG 137/2000, republicată, este instituția abilitată și investită prin lege să aplice dispozițiile legislației în materie de nediscriminare pe teritoriul României, să constate și sancționeze contravențiile prevăzute de nr.OG 137/2000, având competența materială de a se pronunța cu privire la săvârșea tuturor faptelor de discriminare prin orice metodă și în orice domeniu de activitate.
Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat respingerea acțiunii reclamanților, ca neîntemeiată și nelegală, pentru următoarele motive:
1). Prescripția dreptului la acțiune pentru perioada de până la data de 28.05.2005 în ceea ce îi privește pe reclamanții -, -, -, -, -, și, și-a întemeiat prezenta excepție pe prevederile art. 1 alin. 1 și art. 3, alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 având în vedere că acțiunea a fost înregistrată la data de 28.05.2008.
2). Lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor întrucât această instituție nu a avut nici un fel de raporturi juridice cu reclamanții astfel încât aceștia să fie îndreptățiți să se îndrepte direct împotriva sa pe calea acțiunii ce face obiectul prezentului dosar, calitatea de pârât aparținând numai persoanei despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut acel drept.
3). Inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanți direct împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor.
În cazul în care reclamanții au înțeles să cheme în judecată Ministerul Economiei și Finanțelor în vederea alocării fondurilor necesare plății sumelor pretinse, s-a învederat instanței faptul că rolul esențial în procesul bugetar și în execuția de casă bugetară revine Guvernului, respectiv Parlamentului.
Potrivit art. 17 alin. 1 din. Legea. nr. 500/202 privind finanțele publice, Parlamentul este acela care adoptă legile bugetare anuale și legile de rectificare elaborate de Guvern.
Rolul Guvernului, la art. 18 din Legea nr. 500/2002 stabilește că acesta asigură însăși elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și transmiterea acestora spre adoptare Parlamentului, precum și supunerea spre adoptare Parlamentului a proiectelor legilor de rectificare bugetară și a contului general de execuție.
În aceste condiții, admiterea cererii formulate de reclamanți împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu (și nu din bugetul statului) a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu se numără printre angajații Ministerului Economiei și Finanțelor, încălcându-se astfel regulile prevăzute la art. 14 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii întrucât sporul de confidențialități pretins nu este prevăzut de legislația care reglementează statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea (Legea nr. 567/2004), precum și salarizarea acestuia (OG nr. 8/2007), astfel încât dreptul litigios nu îndeplinește cerința de a fi ocrotit de lege.
În mod eronat, reclamanții au reținut existența unei stări de discriminare între personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor și alte categorii profesionale (personal militar și funcționari publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, funcționarii publici, salariații Oficiului Național de Prevenire și Combaterea Spălării Banilor).
Diferența între reclamanți și categoriile profesionale la care a făcut referire în acțiune, constă în conținutul diferit al raporturilor juridice de muncă ce rezultă din existența unor statute profesionale distincte care reglementează drepturi și obligații specifice fiecărei categorii; în desfășurarea activității în favoarea unor instituții diferite aparținând în primul caz autorității judecătorești, iar în celelalte cazuri puterii executive; în conținutul diferit al informațiilor pe care au obligația să nu le divulge.
În privința ultimului aspect menționat, informațiile confidențiale la care se referă art. 7 alin. 1 din Legea nr. -, respectiv cele în legătură cu faptele și informațiile despre care personalul auxiliar ia cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul, au o semnificație esențialmente diferită de a informațiilor clasificate, pe care art. 15 lit. b din Legea nr. 182/2002 le definește ca, informările, datele, documentele de interes pentru securitatea națională, care, datorită nivelurilor de importanță și consecințelor care s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau discriminării neautorizate, trebuie să fie protejate.
Față de aceste aspecte, reclamanții nu se află într-o situație comparabilă cu categoriile profesionale beneficiare ale sporului de confidențialitate, lipsind prin urmare premisa existenței unei discriminări.
Principiul egalității de tratament nu presupune uniformitate de reglementare, fiind opunea exclusivă a legiuitorului de a adopta soluții legislative diferite în favoarea unor categorii de salariați diferite, în considerarea situațiilor deosebite în care se găsesc.
De asemenea, s-a învederat faptul că fiind sesizat cu petiții având ca obiect constatarea discriminării magistraților și personalului auxiliar care nu beneficiază de sporul de confidențialitate, față de alte categorii de persoane din sistemul bugetar care gestionează informați clasificate și beneficiază de acest spor, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat că nu există un tratament diferențiat, discriminatoriu potrivit prevederilor OG137/2000 (Hotărârea nr. 232/29.08.2007).
Examinând prioritar conform art. 137 Cod procedură civilă excepțiile invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
Pretențiile formulate de către reclamanți derivă din existența și aplicarea unor dispoziții legale privind salarizarea - element fundamental al raportului juridic de muncă -, ceea ce conferă litigiului dedus judecății caracterul unui conflict de drepturi aparținând sferei dreptului muncii, cu privire la care Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu are calitate procesuală pasivă, nefiind angajator. De altfel, reclamanții nu au formulat un petit prin care să aibă pretenții față de acest pârât.
Conform art. 27 alin. (3) din OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării trebuia citat în mod obligatoriu în cauză, în condițiile în care reclamanții au invocat existența unei discriminări, însă aceasta nu înseamnă că există identitate între acesta și parte obligată în raportul juridic dedus judecății.
Drept urmare, se va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Referitor la calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se reține că potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002 acesta coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea guvernului, prin pregătirea proiectelor de legi bugetare anuale, ale legilor de rectificare, iar în acest context și pentru ca pretențiile reclamanților să poată fi valorificate, în raport cu pârâții care nu dispun de fonduri decât după alocarea acestora de către acest pârât este necesar ca acesta să ia act de admiterea acțiunii reclamanților și astfel să aloce fondurile necesare îndestulării creanțelor pe care reclamanții le au asupra pârâților, aceasta fiind de fapt singura modalitate de a valorifica un drept de creanță asupra unei instituții publice cum sunt în speță pârâții.
În domeniul finanțelor publice Ministerul Economiei și Finanțelor are potrivit art. 3 alin. 1 lit. a pct. 3 din nr.HG 386/2007 atribuția de a elabora proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare, plata unor drepturi bănești solicitate și acordate de instanțele de judecată, de natura celor solicitate de reclamanți putând fi făcută doar în urma unei astfel de rectificări sau prevederi în buget, prin urmare pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă în cauză.
De asemenea, în condițiile în care reclamanții și-au precizat acțiunea în sensul de a se obliga pârâtul Ministerului Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale, excepția inadmisibilității acțiunii întrucât reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale a rămas fără obiect, urmând a fi respinsă ca atare.
Referitor la excepția prescripției parțiale se reține că prin precizarea de acțiune reclamanții au solicitat plata drepturilor salariale începând cu data de 28.05.2005, respectând astfel (în condițiile în care acțiunea a fost înregistrată în data de 28.05.2008) termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii. Drept urmare, se va respinge ca neîntemeiată această excepție.
Referitor la fondul cauzei se reține că dreptul la sporul de confidențialitate pretins de reclamanți nu este prevăzut de legislația care reglementează statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești (Legea 567/2004) precum și salarizarea acestora astfel încât dreptul litigios nu îndeplinește cerința de a fi ocrotit de lege.
Ceea ce solicită, de fapt, reclamanții este ca instanța să le acorde sporul de confidențialitate în considerarea faptului că desfășoară activități ce presupun păstrarea secretului profesional. Acest fapt nu este posibil însă, întrucât instanța investită cu un litigiu nu poate decât să interpreteze legea și să o aplice și nicidecum să adauge la lege. Acordarea sporului solicitat este de competența exclusivă a puterii legislative. În acest sens a statuat și Curtea Constituțională în Decizia nr. 819/2008 prin care s-a constatat (într-o cauză referitoare la acordarea sporului de confidențialitate magistraților ) că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și <LLNK 12000 137131 302 27 55>art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nici faptul că o parte dintre reclamanți dețin autorizație sau certificat de acces la informații clasificate nu poate substitui lipsa temeiului legal sau convențional al acordării sporului solicitat categoriei personalului auxiliar de specialitate.
Art. 2 alin. (2) pct. a) din Directiva 2000/78/CE privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (invocată de reclamanți) prevede că există discriminare în situația în care două persoane aflate în situație asemănătoare sunt tratate în mod diferit, ceea ce instanța constatată că nu este cazul în prezenta cauză.
Diferența între reclamanți și categoriile profesionale invocate (personalul militar și funcționari publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, funcționarii publici, salariații Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, ai Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării) constă în conținutul diferit al raporturilor juridice de muncă ce rezultă din existența unor statute profesionale distincte, care reglementează drepturi și obligații specifice fiecărei categorii; în desfășurarea activității în favoarea unor instituții diferite aparținând în primul caz autorității judecătorești, iar în celelalte cazuri puterii executive; în conținutul diferit al informațiilor pe care au obligația să nu le divulge.
Astfel, în privința ultimului aspect menționat, informațiile confidențiale la care se referă art. 78 alin. (1) din Legea 567/2004 au o semnificație esențialmente diferită de a informațiilor clasificate, pe care art. 15 lit. b din Legea nr. 182/2002 le definește ca "informațiile, datele, documentele de interes pentru securitatea națională care, datorită nivelurilor de importanță și consecințelor care s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau discriminării neautorizate, trebuie să fie protejate".
De asemenea, așa cum a statuat în mod constant și instanța de contencios constituțional în jurisprudența relativă la art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție ( e exemplu, Decizia nr.102/2003 publicată în MO nr.201/2003), se reține că principiul egalității de tratament nu presupune uniformitate de reglementare, fiind opțiunea exclusivă a legiuitorului de a adopta soluții legislative diferite în favoarea unor categorii de salariați diferite, în considerarea situațiilor deosebite în care se găsesc. prin lege pot fi instituite tratamente juridice diferite, în raport de natura deosebită a raporturilor reglementate. Principiul egalității în fața legii nu înseamnă o uniformitate, așa încât dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din CEDO referitor la interzicerea discriminării, numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă, apreciază că nu este cazul în prezenta speță. Curtea a apreciat în jurisprudența sa, că statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicate.
Referitor la susținerile reclamanților potrivit cărora dispozițiile legale invocate sunt discriminatorii întrucât încalcă principiul egalității instituit atât de Constituția României cât și de art. 23 din Declarația Universală a Dreptului Omului se reține că instanțele ordinare pot fi sesizate doar în legătură cu constatarea faptului că o lege este aplicată în mod discriminatoriu subiecților de drept cărora li se adresează, nefiind posibil să se solicite constatarea faptului că o lege este discriminatorie și nici extinderea aplicării ei altor subiecți de drept.
În situația în care un act normativ conține dispoziții discriminatorii cu privire la anumiți subiecți de drept, soluția legală este aceea de a invoca și a se constata neconstituționalitatea respectivei norme pe considerentul că încalcă principiul egalității instituit prin legea supremă. Doar Curtea Constituțională are competența legală de a aprecia că un text legal creează o discriminare și încalcă acest principiu, ca atare poate stabili modalitatea în care trebuie interpretat textul respectiv pentru a elimina încălcarea principiului egalității.
Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că petitul principal din acțiunea reclamanților referitor la acordarea sporului de confidențialitate este neîntemeiat. Drept urmare, se vor respinge ca neîntemeiate și capetele de cerere accesorii având ca obiect obligarea pârâților la plata drepturilor actualizate cu indicele de inflație, ca urmare a devalorizării monedei naționale începând cu data de nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii, obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL CLUJ și TRIBUNALUL CLUJ să efectueze mențiunilor corespunzătoare privind acordarea și plata acestui spor în carnetul de muncă și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății acestor drepturi salariale.
În temeiul art. 246 Cod procedură civilă se va lua act că reclamantele și au renunțat la judecată (filele 80-81).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării cu sediul în B, sector 1, P-ța - -, nr. 1-3 și în consecință respinge acțiunea împotriva sa ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Respinge excepțiile prescripției parțiale, a lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B, sector 5,- și a inadmisibilității acțiunii.
Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții, -, și, toți cu domiciliul în G,-, Jud. C, în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL CLUJ cu sediul în C-N, Calea, nr. 2-4, Jud. C, Curtea de APEL CLUJ, cu sediul în C-N, P-ța - cel M, nr. 1, Jud. C, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, ambii cu sediul în B, sector 5,-.
Ia act de renunțarea la judecată a reclamantelor și, ambele cu domiciliul în G,-, Jud.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 11 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR ASISTENȚI JUDICIARI
- - - - - -
GREFIER
TARȚA
RED.
DACT.
21 EX./10.12.2008.
Președinte:Laura DimaJudecători:Laura Dima, Sergiu Diaconescu Carmen Popa
