Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 595/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
decizia civilă nr.595/ Dosar nr-
Ședința publică din data de 11 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Carmen Tică judecător
JUDECĂTOR 2: Daniel Marius Cosma
Judecător: - -
Grefier: -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâții DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘIPROTECȚIA COPILULUI B și CONSILIUL JUDEȚEAN împotriva sentinței civile nr.451/M din data de 6 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din 4 mai 2009 când părțile au lipsit, cele constatate fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru astăzi 11 mai 2009.
CURTEA:
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 451/M/06.03.2009, Tribunalul Brașova admis actiunea formulata de reclamantii:, și - și de intervenientul in nume propriu 1OAN in contradictoriu cu pârâții GENERALA DE ASISTENTA SOCIALA ȘI PROTECȚIA COPILULUI B și CONSILIUL JUDETEAN
A obligat pârâta DIRECTIA GENERALA DE ASISTENTA SOCIALA și PROTECȚIA COPILULUI B, sa calculeze si sa plateasca reclamantei, drepturile banesti reprezentand indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% lunar din salariul de baza, începand cu data de 02.12.2005 si pana la 03.10.2007, sume actualizate in raport de rata inflatiei pana la plata efectiva, cu exceptia perioadelor in care salariata a avut contractul de munca suspendat sau întrerupt.
A obligat parata DIRECTIA GENERALA DE ASISTENTA SOCIALA ȘI COPILULUI B, sa calculeze si sa plateasca reclamantei, drepturile banesti reprezentand indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% lunar din salariul de baza, începand cu data de 02.12.2005 si pana la 23.04.2007, sume actualizate in raport de rata inflatiei pana la plata efectiva, cu exceptia perioadelor in care salariata a avut contractul de munca suspendat sau întrerupt.
A obligat parata DIRECTIA GENERALA DE ASISTENTA SOCIALA ȘI COPILULUI B, sa calculeze si sa plateasca reclamantului -, drepturile banesti reprezentand indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% lunar din salariul de baza, începand cu data de 02.12.2005 si pana la 21.06.2006, sume actualizate in raport de rata inflatiei pana la plata efectiva, cu exceptia perioadelor in care salariatul a avut contractul de munca suspendat sau întrerupt.
A obligat parata Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B, sa calculeze si sa plateasca intervenientului în nume propriu drepturile banesti reprezentand indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% lunar din salariul de baza, începand cu data de 02.12.2005 si pana la 01.03.2007, sume actualizate in raport de rata inflatiei pana la plata efectiva, cu exceptia perioadelor in care salariatul a avut contractul de munca suspendat sau întrerupt.
A obligat parata Consiliul Județean B sa aloce fondurile necesare plații drepturilor salariale de mai sus, actualizate cu rata inflatiei pana la data plații efective.
A obligat pârata Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B sa facă cuvenitele mențiuni in carnetul de munca al fiecarui reclamant cu privire la plata acestor drepturi.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că eclamanții din prezenta acțiune au avut calitatea de angajați, personal contractual, în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului B iar prin cererea de chemare în judecată aceștia solicită plata indemnizației de dispozitiv, în cuantum de 25 % din salariul de bază, actualizate în raport de rata inflației, începând cu luna decembrie 2005 și până la momentul încetării raporturilor de muncă, pentru fiecare dintre reclamanți.
La data de 26.01.2009, a fost depusă la dosarul cauzei, o cerere de intervenție în nume propriu de către intervenientul, având același obiect cu cererea de chemare în judecată, cu mențiunea că intervenientul a avut calitatea de salariat al pârâtei până la data de 01.03.2007.
În dovedirea cererii de intervenție au fost depuse copia carnetului de muncă și copia cărții de identitate ale intervenintului.
La termenul de judecată din data de 04.03.2009, instanța a încuviințat în principiu cererea de intervenție, ținând cont și de întâmpinarea la cererea de intervenție, depusă la dosarul cauzei de către pârâta DGASPC.
Asupra prezentei cereri de chemare în judecată, precum și asupra cererii de intervenție în nume propriu, instanța a reținut că indemnizația de dispozitiv a fost reglementată prin Legea 138/1999 și vizează cadre militare, angajați pe bază de contract și salariați civili din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerul d e Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază, Serviciul de Telecomunicații și Ministerul Justiției.
Prin Ordinul nr.496/28.07.2003 emis de Ministerul Administrației și Internelor s-a prevăzut, la punctul 9.2, că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.
La pct.31.1 se face distincție între două categorii de personal civil: personalul civil din Ministerul Administrației si Internelor și personalul civil din domeniul administrației publice.
Astfel:
- la alin. 1 se prevede că personalul civil, în sensul prezentului ordin, îl reprezintă funcționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației si Internelor;
- la alin. 2 se prevede că personalul civil din Ministerul Administrației si Internelor beneficiază de drepturile stabilite prin prezenta lege, cu excepția personalului din domeniul administrației publice, care beneficiază doar de dreptul prevăzut de art.13 din lege(adică indemnizația de dispozitiv),precum și de cele prevăzute în reglementările in vigoare aplicabile salariaților omologi din sectorul bugetar.
Art.13 din Legea 138/1999 stabilește cuantumul indemnizației de 25 % din salariul de bază și se acordă cadrelor militare în activitate, militari angajați pe bază de contract și salariaților civili.
In consecință, salariaților civili le este recunoscut beneficiul aceleiași indemnizații de dispozitiv în cuantum de 25 % din salariul de bază.
Este evident faptul că prin Ordinul nr.496/2003, Ministrul Administrației și Internelor a urmărit ca, din rândul personalului care beneficiază de acest spor, să facă parte și personalul civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, tocmai pentru a înlătura discriminarea în privința drepturilor de natură salarială a personalului aflat în subordinea și coordonarea MAI, asigurându-se astfel egalitate de tratament salarial și nediscriminarea pentru personalul din cadrul aceleiași instituții.
Tribunalul a reținut și faptul că, potrivit art. 13 din Legea 138/1999, la nivel național, în alte departamente administrativ teritoriale au fost recunoscute și plătite aceste drepturi, astfel încât prevederile constituționale ( art.16), cele art.14 din CEDO, art.1 din protocolul nr.12 precum și art.5 și 6 din Codul Muncii, impun premisa de reglementare unitară a acestor drepturi.
Față de considerentele de fapt si de drept expuse, având in vedere și data introducerii acțiunii, precum și susținerile pârâtei din notele de ședință depuse la dosarul cauzei, din care rezultă că reclamanții nu au beneficiat de plata indemnizației de dispozitiv, instanța a admis acțiunea formulată de reclamanți și de intervenientul în nume propriu.
Împotriva sentinței au formulat recurs pârâții Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B și Consiliul Județean B, solicitând modificarea în tot a acesteia în sensul respingerii acțiunii
În motivele de recurs sentința este criticată pentru nelegalitate de către ambii recurenți, în sensul că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile Legii 138/1999. Dispozițiile referitoare la acordarea indemnizației de dispozitiv lunare de 25% sunt aplicabile exclusiv angajaților, MI, și MJ.
În conformitate cu dispozițiile pct.31.1 din Ordinul 496/2003 emis de MAI prin "personal civil" se înțelege "funcționari publici și personalul contractual din structurile mai."
Analizând recursurile formulate, Curtea apreciază că acestea sunt întemeiate.
Statutul juridic al personalului contractual din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului B descris în motivele de recurs nu impune aplicarea dispozițiilor 9.2 din Ordinul MAI 496/22.07.2003, Ordin ce devine desuet în condițiile reorganizării intervenite legislativ în structura organizatorică a MAI devenit actualmente Ministerul d e Interne și al Reformei Administrative.
Pretențiile solicitate prin acțiune și cererea de intervenție sunt reglementate de art.13 din Legea 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții. Acest text de lege prevede că "indemnizația de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază se acordă cadrelor militare în activitate, militarilor angajați pe bază de contract și salariaților civili".
Prin Ordinul nr.496/28.07.2003 emis de MAI s-a specificat că "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".
Potrivit pct. 31.1 din acest ordin prin "prin personal civil" se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor. Prin urmare, în mod evident ordinele se referă numai la structurile MAI, ori personalul contractual din cadrul serviciilor publice subordonate Consiliului Județean nu se încadrează în textul legal invocat și nu pot beneficia de indemnizația de dispozitiv. Aceste servicii nu sunt subordonate Ministerului d e Interne iar dispozițiile legale arătate mai sus nu se aplică angajaților acestor instituții.
În prezenta speță, așa cum s-a arătat și în motivele de recurs, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B, în cadrul căreia reclamanți și intervenientul au fost angajați în baza contractului individual de muncă, este subordonată Consiliului Județean B, astfel încât instanța apreciază ca fiind nelegală extinderea efectelor art.31.1 din Ordinul MAI 496/2003 și asupra personalului contractual din cadrul acestui serviciu.
Pentru toate aceste considerente, curtea apreciază că soluția instanței de fond are la bază o interpretare extensivă a dispozițiilor legale aplicabile adăugându-se la lege o situație neprevăzută de aceasta astfel încât, în baza art.312 Cod procedură civilă recursul pârâților va fi admis iar acțiunea reclamanților și cererea de intervenție vor fi respinse conform dispozitivului prezentei.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții Consiliul Județean B și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B împotriva sentinței civile nr. 451/M/06.03.2009 a Tribunalului Brașov, pe care o modifică în tot, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanții -a, și și de intervenientul în contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean B și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - - - -
GREFIER
-
Red./14.05.09
Tehnored.AN/15.05.09 - 3 ex.
Jud fond SS /
Președinte:Maria Carmen TicăJudecători:Maria Carmen Tică, Daniel Marius Cosma