Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 6294/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(4660/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE
MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.6294/
Ședința publică din data de 05 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR 2: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 3: Elena
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenții pârâți PRIMARUL SECTORULUI 6 B, CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 6 B,INSPECTORATUL ȘCOLAR AL MUNICIPIULUI B, ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR.117 B, împotriva sentinței civile nr.4036 din 14 mai 2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 8989/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul reclamant, personal, lipsind recurenții pârâți Primarul Sectorului 6 B, Consiliul Local al Sectorului 6 B, Inspectoratul Școlar al Municipiului B, Școala cu Clasele I - VIII Nr.117
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul reclamant, a depus la dosar întâmpinare prin serviciul registratură al acestei secții la data de 30.10.2009, precum și faptul că recurenții pârâți, au solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererile de recurs.
Intimatul reclamant, personal, solicită respingerea recursurilor ca nefondate, menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 4036/14.05.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților INSPECTORATUL ȘCOLAR AL MUNICIPIULUI B, CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 6 B și PRIMARUL SECTORULUI 6 B prin INSTITUȚIA PRIMARULUI; a admis excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune al reclamantului în privința drepturilor aferente perioadei ianuarie 2005 - ianuarie 2006 și respinge pretențiile reclamantului pentru această perioada ca prescrise; a admis acțiunea formulată de reclamantul pentru perioada 01.02.2006 - decembrie 2007, în contradictoriu cu pârâții ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR. 117,CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 6 B, PRIMARUL SECTORULUI 6 B prin INSTITUȚIA PRIMARULUI, INSPECTORATUL ȘCOLAR AL MUNICIPIULUI B; a obligat pârâții la plata către reclamant a drepturilor salariale reprezentând contravaloarea tranșelor suplimentare care se acordă la 30, 35 și 40 de ani de activitate în învățământ, conform prevederilor articolului 50 alineatul 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare pentru perioada 01.02.2006 - decembrie 2007, sume ce vor fi actualizate până la plata efectivă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut în temeiul art. 137 alin. 2 din Cod procedură civilă, cu privire la excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții Inspectoratul Școlar și Consiliul Local al Sectorului 6 B, excepții ce au fost unite cu fondul cauzei, următoarele:
Cu privire la INSPECTORATUL ȘCOLAR AL MUNICIPIULUI B, instanța de fond a constatat că drepturile salariale ale personalului didactic sunt stabilite și asigurate în condițiile Legii nr. 84/1995 și Legii nr.128/1997, prin implicarea mai multor factori decizionali. Chiar dacă unitatea de învățământ are calitatea de angajator cu efectele prevăzute de Codul muncii, inclusiv obligația de plată a drepturilor salariale, în temeiul art. 19 alin.2 din Legea 28/1997, Inspectoratele școlare sunt organe descentralizate, subordonate Ministerului Educației și Cercetării, având printre atribuții modul de organizare și funcționare a rețelei de învățământ preuniversitar, aplicarea legislației în organizarea, conducerea și desfășurarea procesului de învățământ, propun rețeaua de școlarizare, coordonează încadrarea unităților de învățământ cu personal didactic necesar în conformitate cu Statutul personalului didactic, cât și atribuții legate de organizarea procesului de învățământ.
Față de aceste considerente, având în vedere implicarea Inspectoratului ca factor care coordonează încadrarea unităților de învățământ cu personal didactic și ca entitate care coordonează activitatea unităților de învățământ, instanța constată existența identității dintre acest pârât și debitorul obligației în raportul juridic dedus judecății, instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale invocate de acest pârât.
In privința excepțiilor invocate de pârâții Consiliul Local al Sectorului 6 și Primarul Sectorului 6 B, instanța de fond a reținut că potrivit art. 167 din Legea 24/1995, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea. In procesul alocării de fonduri, în care intră și fondurile pentru plata drepturilor salariale ale personalului didactic și personalului didactic auxiliar, Primarul este ordonator principal de credite, iar consiliul local aprobă bugetul local, astfel încât instanța de fond a respins și excepția invocată de acest pârât, iar repartizează pe sectoare, cu asistență tehnică de specialitate a Inspectoratului Școlar al Municipiului B si Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului B, sumele cu această destinație, aprobate prin legea bugetară sau prin legile de rectificare.
Din sumele repartizate si care se cuprind ca atare in bugetele sectoarelor se efectuează toate plățile aferente cheltuielilor de personal.
Cu privire la excepția prescripție dreptului material al acțiune pentru pretențiile reclamantului aferente perioadei: ianuarie 2005-ianuarei 2006, potrivit prevederilor art. 283 alin 1 litera c din codul muncii și art. 166 din codul muncii, cererea în vederea plății unor drepturi salariale neacordate poate fi formulată în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, respectiv 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Din coroborarea art. 283 alin. 1 lit.c din Codul muncii cu art.3 alin. 1 și alin. 2 și art. 7 alin 1 raportat la art. 12 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, referitor la ipoteza prescripției în cazul raporturilor juridice obligaționale în cazul obligațiilor cu executare succesivă, rezultă că termenul de trei ani pentru obligarea angajatorului la plata sumelor cu titlu de drepturi salariale, începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune privind fiecare prestație succesivă, adică de la data când angajatorul datora aceste sume și de la care s-a născut dreptul reclamantului la remunerare pentru munca depusă, drept la acțiune care, nefiind exercitat în termenul prevăzut de lege, în lipsa unor cauze de suspendare sau întrerupere se stinge pentru fiecare din aceste prestații printr-o prescripție deosebită.
În condițiile în care prescripția extinctivă este o excepție de ordine publică iar odată cu formularea cererii de chemare în judecată reclamantul nu a solicitat potrivit prevederilor Decretului nr. 167/1958 repunerea în termenul de prescripție de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune și nu a învederat motivele temeinice, obiective, exclusive de culpă, care l-au împiedicat să sesizeze instanța în termenul legal, s-a constatat că sancțiunea prescrierii dreptului reclamantului de a solicita plata drepturilor salariale cuvenite sau recunoscute cu mai mult de trei ani anteriori datei sesizării instanței nu poate fi evitată, a fost admisă excepția prescripției extinctive și respinsă ca atare acțiunea pentru pretențiile reclamantului aferente perioadei septembrie ianuarie 2005-ianuarei 2006.
Pe fondul cauzei, prima instanță a fost sesizată cu pretențiile reclamantului ce vizează obligarea pârâților la plata retroactivă a drepturilor salariale neacordate, reprezentând contravaloarea tranșelor suplimentare care se acordă la 30, 35 și peste 40 de ani de activitate in învățământ, pe o perioadă începând cu 3 ani anterior introducerii acțiunii (respectiv de la data împlinirii criteriilor de acordare) actualizate în funcție de coeficientul de inflație, defalcat pe fiecare lună, până la data efectivă a plății, în concordanță cu prevederile art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/19997 cu modificările și completările ulterioare; obligarea pârâtelor unități de învățământ să asigure plata tranșelor suplimentare care se acordă la 30, 35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ, conform prevederilor art. 50 alin.l și 2 din legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare.
Prima instanță a reținut că reclamantul a avut calitatea de cadru didactic în cadrul unității de învățământ pârâte.
Personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de drepturile salariale prevăzute de legea nr. 128/1997, precum și de alte acte normative care reglementează salarizarea personalului bugetar.
Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, prevede următoarele:.
Art. 48(1) - Salariul personalului didactic se compune din salariu de bază, stabilit conform legii și o parte variabilă, constând în adaosuri, sporuri si alte drepturi salariale suplimentare.
(3) de bază pentru personalul didactic și didactic auxiliar se stabilesc pe baza următoarelor elemente:a) valoarea coeficientului de multiplicare 1,000; b) coeficienții de multiplicare prevăzuți în anexele nr.l și 2 care fac parte integrantă din prezenta lege; (4) Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 se stabilește anual prin hotărâre a Guvernului, după aprobarea legii bugetului de stat, în limita fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru cheltuielile cu salariile, în vederea realizării obiectivelor, programelor și proiectelor stabilite.
Art. 49 (1) Salarizarea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar se stabilește diferențiat, în raport cu: a) funcția și norma didactică îndeplinită; b) nivelul studiilor cerute pentru ocuparea funcției didactice, potrivit art.7; c) gradul didactic; d) titlul științific; e) vechimea recunoscută în învățământ, f) calitatea activității instructiv-educative; g) locul și condițiile specifice în care se desfășoară activitatea.
De asemenea, potrivit art. 50 alin. 1, din Legea nr. 128/1997 cadrele didactice din învățământul preuniversitar beneficiază de transele de vechime la salarizare stabilite de și de 3 transe suplimentare care se acordă la 30, 35 ani și la 40 ani de activitate în învățământ La fiecare din aceste transe suplimentare de vechime conform prevederilor art 50 alin. 2, se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător transei anterioare de vechime.
Fiecare transa suplimentara consta in acordarea unei majorări a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător transei anterioare de vechime, conform alin 2 al art 50.
Din adeverința depusă de reclamant la dosar și eliberată de unitatea de învățământ pârâtă reiese faptul ca între 01.01.2006-decembrie 2007, reclamantul avea o vechime recunoscută în învățământ de peste 30, 35 sau 40 de ani.
În acest context, prima instanță a constatat că reclamantul îndeplinea condițiile prevăzute de lege pentru a beneficia de transa suplimentara de vechime conform textului mai sus invocat. Cu toate acestea, angajatorul nu a făcut aplicarea dispozițiilor legale, reclamantul fiind privat de un drept recunoscut de lege.
In acest sens s-a avut in vedere faptul ca din adeverința depuse de unitatea de învățământ nu rezultă că reclamantul ar fi beneficiat de tranșa suplimentară de vechime în învățământ în perioada pentru care se solicită plata acestora.
Desi au fost citați cu mențiunea de a depune inscrisuri din care sa rezulte daca reclamantului i s-a acordat transa suplimentara de vechime, parații nu s-au conformat acestei dispoziții. Or, sarcina probei in litigiile de dreptul muncii incumba angajatorului, in temeiul art. 287 din codul muncii.
A fost respinsă susținerea pârâtului INSPECTORATUL ȘCOLAR AL MUNICIPIULUI B în sensul că prin OUG nr. 18/2005, nr.OG 4/2006 și nr.OG 11/2007 prin care s-au stabilit coeficienții de multiplicare s-ar fi inclus în calculul acestor coeficienți și majorările prevăzute de art. 50 alin. 2 din Legea nr. 128/1997, aspect ce ar rezulta din modificarea coeficientului de multiplicare după fiecare treaptă după tranșa de vechime de 30 de ani, întrucât, din anexele la aceste acte normative rezultă că tranșele de vechime astfel cum sunt stabilite de lege, tranșe ce privesc atât treptele de vechime de până la 30 de ani cât și treptele de vechime realizate după 30 de ani, acest coeficient cunoscând o creștere progresivă, însă textul art. 50 alin. 2 trebuie interpretat în sensul că majorarea se aplică acestor tranșe prevăzute de lege, fiind tranșe suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
S-a reținut că prin neacordarea acestui drept, care ar fi trebuit să ducă la majorarea coeficientului de ierarhizare, reclamantul a fost privat de majorarea corespunzătoare a tuturor celorlalte drepturi care se determină în funcție de acest coeficient, respectiv salariul de bază și sporurile sau adaosurile care se calculează prin raportare la salariul de încadrare, respectiv sporul de vechime, plata cu ora, gradația de merit, salariul de merit si dirigentie.
Pe cale de consecința, a decis instanța de fond că reclamantul urmează sa beneficieze si de plata tuturor diferentelor rezultate din neacordarea transei suplimentare de vechime, deoarece neplata la timp a acestor drepturi bănești a produs reclamantului un prejudiciu rezultat din diminuarea valorii reale a sumelor ce ar urma sa fie achitate acestora, astfel încât apare ca întemeiata cererea acestora de actualizare cu indicele de inflație.
Pentru aceste considerente, prima instanță a admis excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune al reclamantului în privința drepturilor aferente perioadei ianuarie 2005 - ianuarie 2006 și a respins pretențiile reclamantului pentru această perioada ca prescrise, admițând acțiunea astfel cum a fost formulată pentru perioada 01.02.2006 - decembrie 2007.
În termen legal, împotriva acestei sentințe au formulat recursuri comun motivate recurenții-pârâți Primarul Sectorului 6 și Consiliul Local al Sectorului 6, precum și recurenții-pârâți Inspectoratul Școlar al Municipiului B și Școala cu clasele I-VIII nr.117.
Consideră recurenții-pârâți Primarul Sectorului 6 și Consiliul Local al Sectorului 6 ca sentința menționata este netemeinica si nelegala, hotărârea instanței de fond fiind pronunțata cu aplicarea greșita a legii, conform art. 304, pct. 8 si 9 proc.civ pentru următoarele motive:
In primul rand, pentru ca o persoana (fizica sau juridica) sa poată sta in judecata in calitate de parat in cadrul acțiunii civile este necesara existenta unei identități intre persoana paratului si cel despre care se pretinde ca este obligat in raportul juridic dedus judecații. Potrivit dispozițiilor Legii nr.53/2003 - Codul muncii - litigiile de munca se desfășoară intre angajator (unitatea de invatamant) si angajat.
Instanța in mod greșit nu s-a pronunțat pe excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local Sector 6 fara a tine cont de faptul ca nu exista identitate intre instituțiile noastre si debitoarele obligației in raportul juridic de drept material dedus judecații. Astfel, dreptul solicitat de reclamanți reprezintă, de fapt, un drept salarial invocat in baza raporturilor juridice de munca, născute prin incheierea contractului individual de munca. Or, intre instituțiile noastre si reclamanta - membra de sindicat - nu exista raporturi de munca.
Atribuțiile Consiliului local si ale Primarului Sector 6, conferite de Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicata, de art. 167 din Legea nr. 24/1995, si anume sa repartizeze fondurile pentru unitățile din invatamantul preuniversitar de stat, au fost indeplinite cu prisosința, prin urmare devine evident ca nu exista nicio culpa procesuala.
Potrivit dispozițiilor art. 167 alin. 1 din Legea invatamantului nr.84/1995 cu modificările ulterioare, finanțarea unităților de invatamant preuniversitar de stat se face descentralizat prin bugetele consiliilor județene/Consiliului General al Muncipiului B sau prin bugetele locale in baza metodologiei elaborate de Ministerul Educației si Cercetării aprobata prin hotărâre a guvernului si cu asistenta tehnica a inspectoratelor școlare.
Potrivit Hotărârii Guvernului nr.538/2001 privind aprobarea normelor metodologice pentru finanțarea invatamantului preuniversitar de stat, fiecare unitate de invatamant preuniversitar de stat are obligația sa isi intocmeasca bugetul propriu. In acest sens, conducerea fiecărei instituții de invatamant preuniversitar are obligația sa isi fundamenteze cheltuielile pe baza de indicatori fizici si valorici care sa reflecte in mod real necesarul de finanțare, aplicandu-se masuri pentru utilizarea cu maxima eficienta a bazei materiale existente si a fondurilor, in interesul procesului de invatamant si al elevilor.
elaborate de instituțiile de invatamant preuniversitar de stat se prezintă autorității administrației publice locale, in faza de elaborare a proiectului bugetului de stat si a proiectelor bugetelor locale.
Conform prevederilor art. 18 alin. 1 din Hotărârea nr.53 8/2001, consiliile locale, pe baza sumelor repartizate de la bugetul de stat prin consiliile județene, respectiv Consiliul General al Municipiului B, dupa adăugarea sumelor necesare pentru finanțarea complementara, comunica bugetele aprobate conform legii instituțiilor de invatamant preuniversitar de stat si trezoreriilor la care acestea sunt arondate.
Administrația Școlilor Sector 6 deschide credite pentru cheltuieli materiale unitatatilor de invatamant preuniversitar de stat, iar acestea, prin personalul propriu de administrare angajează si efectuează cheltuielile aprobate prin buget pe baza de documente legale (state de plata salariale, comenzi, contracte, convenții etc).
Așadar, devine evident faptul ca, in ceea ce o privește, instituția noastră isi indeplineste atribuțiile conferite de lege, in calitate de ordonator secundar de credite.
Prin recursul formulat, recurenții-pârâți Inspectoratul Școlar al Municipiului B și Școala cu clasele I-VIII nr.117, critică sentința pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:
Instanța judecând fondul in mod greșit a admis cererea reclamantului, obligându-i la plata către acesta a drepturilor salariale reprezentând contravaloarea transelor suplimentare care se acorda la 30, 35, 40 de ani de activitate in învățământ, conform prevederilor, articolului 50 alin.1 si 2 din Legea 128/1997, cu modificările si completările ulterioare, pentru perioada septembrie 2005 - septembrie 2008 sume ce vor fi actualizate pana la plata efectiva.
Salarizarea personalului didactic si didactic auxiliar din învățământ se face conform prevederilor capitolului 4, Secțiunea a 11- a din Legea 128/1997 privind Statutul personalului didactic.
Competenta calculului drepturilor salariale o are unitatea de invatamant la care isi desfășoară activitatea persoana in cauza, si nu. Aceasta (unitatea) ar putea fi trasa la răspundere doar in cazul in care ar calcula aceste drepturi salariale cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare, ceea ce nu este cazul.
Prin OUG 18/2005, OG4/2006 si OG. 11/2007 s-au stabilit valorile coeficienților de multiplicare aplicabili perioadelor respective.
In calculul acestor coeficienți s-a ținut cont si de prevederile art.50 alin. (2) din Legea 128/1997 asa cum se observa din anexele la aceste ordonanțe, in care sunt trecute ca trepte de vechime si treptele de la 30-35 de ani, de 35- 40 de ani si peste 40 de ani, cu modificări ale coeficientului de multiplicare dupa fiecare treapta. Consideră recurentul ca nu era necesar ca in textul ordonanțelor respective sa se precizeze in mod expres ca în coeficientul de multiplicare sunt cuprinse si creșterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzator transei anterioare de vechime, cata vreme acest lucru rezulta din anexele la respectivele actele normative, in care au loc creșteri salariale la trecerea la următoarea transa de vechime in invatamant. Daca art. 50 alin. (2) nu s-ar fi pus in aplicare, atunci nu au mai fi avut loc creșteri ale coeficientului de multiplicare dupa transa de vechime de 30 de ani.
Mai mult decât atat, aceste acte normative au fost in vigoare in perioadele respective, reclamanții solicitând nici pana in acest moment constatarea nelegalitatii acestora la instanțele competente. Ca instituții publice bugetare si unitățile de invatamant sunt obligate sa respecte actele normative in vigoare care le reglementează salarizarea.
Ca urmare a celor expuse, învederează recurenții ca nu au fost încălcate prevederile legale ci, din contra, ele au fost aplicate asa cum au fost reglementate prin lege, fiind obligat de reglementările speciale din domeniul învățământului sa respecte ordinele Ed. Mai mult, nu unitatea calculează salariile dupa propriile reguli ci urmează reglementarile legale elaborate de Ed.
Instanța prin greșita aplicare a legii i-a obligat sa calculeze salariile si sa plătească diferentele astfel rezultate, netinand cont ca nu au aceasta calitate; nici nu dispun de fondurile necesare deoarece plata salariilor se face de către primăriile de sector pe baza sumelor defalcate din bugetul de stat.
În consecința solicită admiterea recursului si modificarea in totalitate a hotărârii atacate, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiata.
În cauză a formulat întâmpinare intimatul-reclamant, solicitând respingerea recursurilor ca fiind nefondate și menținerea dispozițiilor sentinței recurate ca fiind legale și temeinicie.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate, prin prisma criticilor invocate, precum și din oficiu conform art.3041Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Instanța de fond a pronunțat o sentință corectă și legală.
Astfel, în mod corect a reținut că potrivit art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997 "personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșe de vechime la salarizare stabilite de lege si de trei transe suplimentare care se acorda la 30, 35 si la peste 40 de ani de activitate in învățământ".
În conformitate cu prevederile art. 104 alin. (1) lit. e) din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul local are ca atribuție aprobarea bugetului propriu și, deci, repartizarea fondurilor pe unitățile de învățământ de la nivelul sectorului.
Într-adevăr recurenții nu au prerogative legale de a calcula sau recalcula drepturile salariale ale personalului didactic din învățământ și nici nu au obligația de plată a drepturilor bănești. În schimb Consiliul Local are ca atribuție finanțarea unităților de învățământ de pe raza sectorului 4, ori plata drepturilor salariale pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ reprezintă o componentă a finanțării unității, astfel cum rezultă și din prevederile legale invocate.
Instanța de fond a obligat Consiliul Local al Sectorului 6 la plata drepturilor salariale cuvenite în calitate de finanțator al unităților de învățământ.
Mai concret, plata drepturilor legale școlilor nu se poate realiza decât prin intermediul recurenților.
Pârâții în cauză urmează a răspunde față de reclamant, în calitatea lor de partener contractual în contractul de muncă al membrilor de sindicat, potrivit dispozițiilor art. 58 alin.1 și 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură -învățământ; angajator, care stabilește în concret drepturile salariale cuvenite fiecărui cadru didactic și întocmește statele de plată, precum și în calitatea de finanțator a acestor drepturi, deoarece potrivit OUG nr. 32/2001 aprobată prin Legea nr.374/2001, începând cu anul 2001 finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea.
În același sens, sunt și dispozițiile art. 38 alin.2 lit.d din Legea nr.215/2001 privind administrația locală, care reglementează atribuția consiliului local de a aproba bugetul local și de a repartiza fondurile pe unități de învățământ preuniversitar, iar potrivit art. 68 alin.1 lit. "f din Legea nr. 215/2001 și art. 20 alin.1 și 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice locale, primarul îndeplinește funcția de ordonator de credite.
Critica în sensul că, Consiliul Local nu are calitate procesuală pasivă în cauză, nu subzistă pentru că legitimarea procesuală a Consiliilor Locale este dată de atribuțiile lor de ordonatori principali de credite privind instituțiile de învățământ preuniversitar, finanțarea acestora realizându-se în conformitate cu dispozițiile art.13 din OUG nr.32/2001 din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale, iar repartizarea acestor fonduri se realizează pe baza hotărârilor Consiliilor Locale conform art.167 alin.1 din Legea nr. 84/1995- Legea Învățământului, că este așa rezultă și din art.38 lit.n al Legii nr.215/2001.
Cât privește critica pe fondul cauzei aceasta de asemenea va fi înlăturată deoarece instanța de fond a stabilit corect situația de fapt și de drept, a făcut o corectă aplicare a legii.
Considerentele pe care se fundamentează această decizie prin respingerea criticilor pe fondul cauzei formulate de Consiliul Local Sector 6 și Instituția Primarului reprezentate de Primarul Sectorului 6, sunt aceleași pentru care s-a respins și recursul comun motivat Inspectoratului și Școlii cu clasele I-VIII nr.117, (deoarece criticile vizează pe fond aceleași aspecte) iar reluarea motivării apare de prisos.
Cât privește actualizarea sumelor cu indicele de inflație de la data nașterii drepturilor si pana la data plații efective, instanța a constatat că în speță ca ceea ce face obiectul reparației este prejudiciul real, suferit de cadrele didactice ca urmare a neacordării unor drepturi bănești de natura salarială.
Repararea prejudiciului se face in condițiile răspunderii civile contractuale.
Beneficiul nerealizat, ca parte a prejudiciului suferit de cadrele didactice este datorat devalorizării monetare survenite între data când aceste drepturi ar fi trebuit acordate, si data plații efective, pe cale de consecința, măsura reparatorie adecvata fiind, actualizarea sumelor cu indicele de inflație, de la data scadentei fiecărei sume, la data plații efective.
Consecința celor reținute în precedent este că, față de recursurile formulate, sentința este în acord cu legea, iar motivele de nelegalitate nu subzistă, motiv pentru care conform art.312 Cod procedură civilă, recursurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursul declarat de recurenții-pârâți PRIMARUL SECTORULUI 6 ȘI CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 6 și recursul declarat de INSPECTORATUL ȘCOLAR AL MUNICIPIULUI B și ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR.117,împotriva sentinței civile nr.4036/14.05.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 5 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex.
28.11.2009
Jud.fond:
Președinte:Liviu Cornel DobranișteJudecători:Liviu Cornel Dobraniște, Petrică Arbănaș, Elena
