Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 6306/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 6306

Ședința publică de la 12 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristina Raicea

JUDECĂTOR 2: Elena Stan

JUDECĂTOR 3: Florica Diaconescu

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC SA împotriva sentinței nr. 1806 din 8 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantă -, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta pârâtă SC SA prin avocat, lipsind intimata reclamantă F.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, constatându-se cauza în stare de soluționare s-a acordat cuvântul părților.

Avocat, pentru recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului conform motivelor scrise.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin sentința civilă nr.1806 din 08 mai 2009, pronunțată în dosar nr-. Tribunalul Dolja respins excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția lipsei calității procesuale active, și excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâtă.

A admis acțiunea formulată de reclamant și obligat pârâta să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând suplimentari salariale corespunzătoare sărbătorilor de Paste pentru anul 2006, si 2007, precum si celor de C pentru anul 2006 calculate la nivelul salariului de baza mediu pe societate si actualizate cu indicele de inflație de la data datorării la data plătii efective.

A respins capătul de cerere privind aprovizionarea de toamnă-iarnă și contravaloarea cotei de gaze.

Pentru se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

xcepția necompetenței teritoriale invocată de pârâtă, instanța a fost respinsă ca neîntemeiată deoarece reclamanții domiciliază în circumscripția acestei instanțe, în acest sens fiind dispozițiile art.284 alin. 2 Codul Muncii.

A fost respinsă și excepția lipsei calității procesuale active, îmtrucât potrivit art. 40 alin. 2 lit. c din Codul Muncii angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă".

Totodată, art. 241 alin. 1 lit. c din Codul Muncii prevede că " clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel".

Examinând cererea introductivă instanța a constatat că pretențiile reclamantei s-au întemeiat pe dispozițiile art. 176 din contractele colective de muncă aplicabile în perioada 2005-2006 la nivelul ramurii energiei electrice, termică, petrol si pe dispozițiile art. 50 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate aplicabil la nivelul anului 2006.

Cum reclamanta a fost salariata pârâtei în perioada dedusă judecății angajatorul făcând parte din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă ce reglementează drepturile pretinse, fără îndoială că aceasta justifică legitimare procesuală activă.

Referitorexcepția prescripțieidreptului la acțiune, invocată de pârâtă, instanța respins-o ca neîntemeiată apreciind că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 283 alin.1 lit.e din Codul Muncii ci dispozițiile art. 283 alin.1 lit.c din Codul Muncii potrivit cărora termenul de prescripție este de 3 ani în cazul în care obiectul cererilor de chemare în judecată îl constituie drepturi de natură salarială.

În ceea ce privește fondul cauzei, s-au avut în vedere prev. art. 168 al.1 din la nivelul SA pe anul 2004, dispoziții care arată că " cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, salariații SNP SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu mediu pe SNP SA, iar cu minim 15 zile înainte, de fiecare eveniment pentru care se vor acorda suplimentările vor începe negocierile cu I în vederea stabilirii valorii concrete a modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor, dispoziții menținute și în pe anii 2004-2007, nu mai în cursul anului 2003 prevăzându-se că suplimentările salariale vor fi introduse în salariul deb ază al fiecărui salariat conform modalității și în condițiile negociate cu.

În ceea ce privește adresa Comisiei Paritare / 18 iunie 2007 și Nota asupra precizării situației Primelor de Paști și de C prev. în art. 168 din CCM al SA întocmite la data de 31.08.2007 și semnată de reprezentanți ai patronatului și Federației Sindicale s-a reținut că nu pot fi luate în considerare, întrucât interpretarea clauzei, peste termenul pentru care a fost încheiat contractul și cu încălcarea dispoz, art. 31 din LG.130/1996, nu poate produce efecte care să înlăture conținutul explicit al prevederii invocate.

S-a concluzionat sub acest aspect că prevederile nu pot fi interpretate decât în sensul că numai în cursul anului 2003, drepturile salariale suplimentare reprezentând primele de paște și de C au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, iar începând cu anul 2004, trebuiau plătite în mod separat, cu ocazia evenimentelor respective, lucru care nu s-a întâmplat.

În ceea ce privește prima pentruaprovizionare toamnă iarnă, din luna octombrie ce este reglementată în art.176 din CCM la nivel de ramură se acordă conform art.176 alin.6 din același CCM " în condițiile în care prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic nu s-a convenit introducerea sa în salariul de bază".

Or, în art.168 alin.3 din CCM la nivel de unitate din anul 1997 s-a prevăzut expres că " începând cu 01.06.1997, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă va fi introdusă în salariul de bază".

Ca urmare a acestei prevederi în anii următori, în contractele colective la nivel de unitate, nu s-a reglementat acest drept pentru salariați, nu a mai fost menționat deloc.

Din interpretarea acestor clauze contractuale instanța retinut că cererea reclamantei este neîntemeiată, dreptul solicitat fiindu-i acordat de angajator prin includerea sumei respective în salariul de bază, începând cu 01.06.1997 și menținerea acestei includeri și în anii următori, inclusiv în 2005. Toate măririle de salariu ce au avut loc ulterior datei de 01.06.1997 s-au aplicat salariului de bază ce includea și prima de toamnă-iarnă, fără ca salariile să se mai diminueze vreodată cu contravaloarea acestei prime.

Cota de gaze reglementată de art.187 din CCM la nivel de ramură se acordă potrivit aceluiași articol alin.2,în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază", cuantumul și condițiile de acordare fiind stabilite prin CCM la nivel de unitate.

În CCM la nivel de unitate din anul 1997 la art.176 alin.1 s-a prevăzut că " începând cu 01.06.1997 ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc de gaze naturale, ce se acordă fiecărui salariat, va fi inclus în salariul de bază".

În anii următori, inclusiv în anul 2005 s-a menționat expres în CCM la nivel de unitate că " ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM pe anul 1997".

Din interpretarea acestor clauze contractuale instanța reține că cererea reclamantei și sub acest aspect este neîntemeiată, dreptul solicitat fiindu-i acordat de angajator prin includerea sumei respective în salariul de bază, începând cu 01.06.1997 și menținerea acestei includeri și în anii următori.

Toate măririle de salariu ce au avut loc ulterior datei de 01.06.1997 s-au aplicat salariului de bază ce includea și contravaloarea cotei de gaze naturale, fără ca salariile să se mai diminueze vreodată cu contravaloarea acestei prime, așa cum a rezultat de altfel și din expertizele întocmite în alte dosare cu obiect asemănător.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta criticând- ca nelegală și netemeinică.

În motivele de recurs, recurenta invocă greșita respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune, cu motivarea că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură sunt incidente dispoz. art. 283 al.1 lit.c, din Codul Muncii, deși suplimentările salariale au fost solicitate în temeiul 2004, 2005, 2006, 2007, astfel că acțiunea este supusă termenului de prescripție de 6 luni.

Cu referire la fondul cauzei, recurenta arată că instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 168 din CCM, precum și nota Comisiei paritare din 31.08.2007,m prin raportare la Legea 130/1999 și la dispozițiile Codului muncii.

Soluția instanței de fond este greșită, deoarece în anul 2003, primele de Paști și de C au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat conf. art. 168 al. 2 din CCM, iar această creștere salarială a fost menținută și în anii 2004-2007, așa cum rezultă și din decizia Comisiei Paritare înregistrată 5140/31.08.2007 din care rezultă expres intenția reală a părților semnatare a CCM.

Nota respectivă nu face decât să constate că sumele cerute de salariați au fost incluse în salariul de bază al acestora, edificatoare fiind în acest sens adresa nr. 29119/12.11.2007 care face dovada evoluției salariului mediu de bază pe în intervalul anilor 2003-2007 și din care rezultă că aceste creșteri salariale nu au făcut obiectul unor negocieri între Patronat și, ci se datorează adăugării lunare a cotei părți din suma rezultată însumând cele 2 prime și împărțite la 12, în acest sens intimații au încasat în fiecare an salarii mai mari decât în anii anteriori, pentru că salariu de bază includea în fiecare an primele de paști și de

De asemenea, a mai arătat recurenta, dacă aceste drepturi nu ar mai fi fost acordate după 2003, acest fapt ar fi apărut în carnetul de muncă al salariaților.

Analizând recursul formulat instanța constată că este nefondat pentru următoarele considerente;

Dreptul la acțiune cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata drepturilor salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.

Prin CCM, la art. 168 s-a prevăzut, că salariații vor beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C de o suplimentare a drepturilor salariale cu încă un salariu de bază mediu brut pe SA.

Rezultă din modalitatea de redactare a acestui articol din CCM că dreptul suplimentar acordat cu ocazia sărbătorilor de Paști și C este un drept de natură salariară.

Dispoziția cuprinsă în art. 283 lit. e din Codul Muncii reglementează dreptul material la acțiune în cazul neexecutării CCM, ori a unor clauze ale acesteia, altele decât drepturile salariale, întrucât în privința acestora, legiuitorul a dat o reglementate distinctă și anume, aceea cuprinsă la lit. caa celuiași art.- 283 din Codul Muncii.

Nu trebuie omis faptul că tot în Codul Muncii legiuitorul a statuat că dreptul la acțiune cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate, normă cuprinsă în art. 166 al. 1 din Codul Muncii.

CCM pe unitate pentru anul 2004 - 2007 stabilește în cuprinsul art. 168 că, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, angajații SNP SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP.

Fiind vorba deci de drepturi salariale,termenul de prescripție este cel de 3 ani, critica recurentei sub acest aspect fiind astfel nefondată.

La alin. 2 al art. 168, se precizează că, pentru anul 2003, suplimentările de la alin.1au fost introduse în salariul deb ază al fiecărui salariat.

Contractele colective de muncă pe unitate negociate și aplicabile la nivelul SNP pe anii 2004-2007 au menținut dispoz. art. 168 al.1.

2 al art. 168 fost însă modificat în formă " în anul 2003 suplimentările salariale de la al. 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul deb ază al fiecărui salariat".

Se apreciază că, urmare a acestor modificări ale alin. 2 ale art. 168 din CCM, societatea - recurentă nu a mai acordat intimatului, în cursul anilor 2004-2007, suplimentările salariale prevăzute de al.1 al Art. 168 din CCM.

Coroborând dispoz. art. 168 din CCM pe anul 2004 cu dispoz. art. 168 din CCM pentru anii 2005-2007, Curtea apreciază că părțile semnatare ale la nivelul SNP au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor salariale prev. de al. 1 art. 168 din CCM, iar în cursul anilor 2004-2007 respectivele suplimentări nu au mai fost introduse în salariul deb ază al fiecărui salariat, așa cum s-a întâmplat pentru anul 2003, nefiind stipulată o clauză în acest sens în CCM.

Prin adresa Comisiei paritare din 18 iunie 2007, se arată că părțile semnatare confirmă faptul că în redactarea art. 168 al. 1 și 2, la momentul negocierii colective, voința comună a părților a fost aceea că începând cu anul 2003, primele de Paști și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat, iar prin "Nota asupra precizării situației primelor de Paști și de C prev. în art. 168 din CCM al SA" din data de 31.08.2007 și semnată de reprezentanți ai Patronatului și ai Federației Sindicale se dă o interpretare textului în discuție potrivit voinței părților la semnarea contractului.

Conf. art. 1 al. 1 din Legea 130/1999, CCM este convenția încheiată între patron sau Organizația patronală pe de o parte și salariați reprezentați prin Sindicate ori prin alt mod prevăzut de lege de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile dem uncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.

Art. 31 din Lg.130/1999 dispune că, poate interveni modificarea clauzelor CCM pe parcursul executării lui în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru, modificări care trebuie comunicate în scris organului la care se păstrează CCM și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată convenită de părți.

Norma prevăzută de art.31 din Legea 130/1999 este o normă permisivă care dă posibilitatea modificării clauzelor CCM ori de câte ori părțile convin acest lucru cu respectarea formalităților ce trebuiesc îndeplinite, dar numai pe parcursul executării CCM, interpretarea și reformarea conținutului unei clauze urmând să-și producă efecte până la momentul încetării efectelor contractului.

Instanța de fond a apreciat în mod corect că interpretarea clauzei cuprinse în art. 168 al.1 și 2 fin CCM la nivel de unitate s-a realizat după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv de muncă anual și cu încălcarea dispoz. art. 31 din Legea 130/1999, și astfel nu poate produce efecte care să înlăture conținutul explicit al prevederii.

Chiar dacă Nota Comisiei Paritare ar fi apreciată ca o normă legală de modificare a dispozițiilor CCM, se constată că printr-o astfel de interpretare ulterioară, recurenta recunoaște că suplimentările salariale trebuiau incluse în salariul de bază al salariaților și ulterior anului 2003, însă nu a făcut dovada că aceste drepturi salariale care se raportează la salariul de bază mediu pe SNP au fost achitate salariaților.

Se constată astfel, că instanța de fond a interpretat corect dispoz. art. 168 al. 2 din Contratele colective de muncă pe anii 2004-2007, că voința reală a părților contractante a fost aceea că drepturile prev. la alin. 1 au fost incluse în salariile angajaților doar pentru anul 2003.

Faptul că salariile au avut o evoluție crescătoare nu constituie o dovadă a faptului că acea creștere reprezintă suplimentările salariale respective sau doar creșterea salariului de bază urmare a negocierii, fără acele suplimentări care ar fi trebuit adăugate la creșterea respectivă.

Nici faptul că în carnetul de muncă nu se putea trece includerea respectivelor drepturi în salariul de bază, nu conduce la concluzia că acele suplimentări ar fi fost acordate, așa cum susține recurenta.

Cât privește expertiza contabilă cerută de către recurentă, potrivit art. 305 cod procedură civilă, în instanța de recurs nu se pot produce probe noi cu excepția înscrisurilor, care pot fi depuse până la încheiere dezbaterilor, astfel că o asemenea cerere nu poate fi primită.

Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 al.2 pr.civilă urmează a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta SC SA împotriva sentinței nr. 1806 din 8 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantă -.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 12 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. Jud.

2 ex/

fond:

Președinte:Cristina Raicea
Judecători:Cristina Raicea, Elena Stan, Florica Diaconescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 6306/2009. Curtea de Apel Craiova