Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 661/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 661/CM
Ședința publică din 20 august 2008
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 2: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 3: Irina Bondoc
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurentul pârât INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN T, cu sediul în T,--4, împotriva sentinței civile nr. 511, pronunțată de Tribunalul Tulcea la data de 05 martie 2008 în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR T, cu sediul în T, nr.1 și intimații pârâți CONSILIUL LOCAL și ȘCOALA CU CLASELE I-VIII, ambii cu sediul în localitatea, județul T, având ca obiectdrepturi bănești.
La apelul nominal efectuat în cauză, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, învederând că recursul este declarat și motivat în termen legal.
După care:
Instanța, constatând că nu sunt motive de amânare a cauzei, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare, luând act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin.2 din Codul d e procedură civilă.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr- reclamanții, și reprezentați prin Sindicatul Invățământ Preuniversitar T, au chemat în judecată pe pârâtele Inspectoratul Școlar Județean T, Consiliul Local și Școala cu Clasele I-VIII, solicitând obligarea acestora la plata drepturilor salariale corespunzătoare celor două ore suplimentare efectuate săptămânal, pe o perioadă de 3 ani anterior formulării prezentei cereri sau, după caz, de la data îndeplinirii condițiilor prev. de art.45 (1) din Legea 128/1997 fiecăruia dintre membrii de sindicat menționați în tabelele anexate care au peste 25 de ani vechime în învățământ și gradul didactic I, sume reactualizate cu indicele de inflație.
Totodată, reclamantul a mai solicitat obligarea pârâților la asigurarea reducerii normei de predare cu două ore săptămânal fără diminuarea salariului pentru învățători/educatori/institutori care îndeplinesc condițiile prev. de art.45 (1) din Legea nr.128/1997.
Reclamanții au învederat instanței că, potrivit art.45 alin.1 din Legea 128/1997, privind statutul personalului didactic:
"Personalul didactic de predare și instruire practică, cu o vechime în învățământ de peste 25 ani, cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului".
S-a arătat că art.2 menționează că, "prevederile prezentului statut se aplică personalului didactic de predare, didactic auxiliar și de conducere din întregul sistem de învățământ de stat și particular, personalului didactic care îndeplinește funcții de îndrumare și de control, precum și celorlalte categorii de personal didactic nominalizate în statut", iar art.5 precizează la al.(1) că funcțiile didactice sunt: a)în învățământul preșcolar: educator/educatoare, institutor/institutoare, b) în învățământul primar: educator/educatoare, institutor/institutoare, d) în învățământul special și în comisiile de expertiză complexă: educator/educatoare,învățător itinerant, institutor, profesor, profesor itinerant, profesor de educație specială, profesor psihopedagog, profesor psiholog școlar, profesor logoped, maistru instructor, învățător - educator, profesor - educator.
(2) În unitățile conexe învățământului preuniversitar, funcțiile didactice sunt:
(a) în clasele de copii: educatoare/educator, institutor - educator, învățător - educator, profesor - educator, profesor logoped, psihopedagog,
.
(f) în unitățile cu activități extrașcolare: educator/educatoare, învățător, institutor, profesor, maistru instructor, antrenor".
Precizează reclamantul că, până în momentul de față, prevederile art.45 (1) se aplică, practic, doar profesorilor și maiștrilor instructori, nu și educatorilor/institutorilor/învățătorilor, creându-le un evident prejudiciu și o situație de inferioritate față de celelalte cadre didactice de predare din învățământul preuniversitar.
Consideră că din interpretarea textelor de mai sus reiese fără nici un dubiu că art.45 (1) se referă la toate cadrele didactice de predare, deci și la învățători/educatori/institutori.
În drept, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe prevederile art.45 alin.1 din Legea 128/1997, art.5 al.1 și art.283 al.1 lit.c din Codul Muncii.
Prin întâmpinare, pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului Tas olicitat respingerea acțiunii reclamanților ca nefondată.
A reținut pârâtul ca norma didactică reclamanților este stabilită pe posturi și este compusă dintr-un număr de ore care însă nu este determinat potrivit legii. Este imposibil a se realiza reducerea cu două ore a unei norme didactice despre nu se cunoaște câte ore cuprinde.
Deoarece activitatea învățătorilor/educatorilor/institutorilor implică efectuarea de ore diferite, rezultă că nu se poate vorbi de prestarea unor activități didactice de predare-învățare la disciplinele corespunzătoare specializării sau specializărilor înscrise pe diploma de licență sau absolvire.
Prin sentința civilă nr.511/5.03.2008 Tribunalul Tulceaa admis acțiunea reclamanților prin reprezentant Sindicatul Invățământ Preuniversitar T și a obligat pârâții Inspectoratul Școlar Județean T și Școala cu clasele I-VIII la reducerea normei didactice de predare a învățătorilor reclamanți, cu vechime în învățământ de peste 25 de ani și gradul didactic I cu 2 ore săptămânal, fără diminuarea salariului.
Au fost obligați toți pârâții să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus față de norma didactică redusă, respectiv 2 ore săptămânal, raportat la norma didactică avută, în perioada 30 ianuarie 2005 - 30 ianuarie 2008, ținând cont pentru fiecare reclamant de la data acordării gradului didactic I și a îndeplinirii condițiilor de vechime de 25 de ani în învățământ, drepturi ce se vor reactualiza cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență că reclamanții sunt cadre didactice de predare, cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani și gradul didactic I, fiind îndreptățiți la reducerea normei didactice săptămânale, conform art.45 alin.(1) din Legea nr.128/1997 privind statutul personalului didactic.
Instanța a reținut că din interpretarea disp. art.45 din Legea nr.128/1997, rezultă că toate categoriile de personal didactic de predare, care îndeplinesc condițiile de vechime în învățământ și grad didactic prevăzute de lege beneficiază de reducere cu 2 ore săptămânal a normei didactice, tentele de lege în discuție nefăcând nici o distincție între diferitele categorii de personal didactic de predare îndreptățit la acordarea beneficiului reglementat de art.45 alin.(1) din Legea nr.128/1997. Nu există nici o justificare legală pentru care textul art.45 alin.(1) să fie aplicat numai cu privire la profesori, așa cum susține pârâtul, câtă vreme acest text se referă la "reducerea normei didactice", iar "norma didactică", în cazul reclamanților este definită în sensul că aceasta cuprinde numărul de ore corespunzătoare activităților didactice și de pregătire aferente postului de educator, învățător sau institutor.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs pârâtul Inspectoratul Școlar Județean T, care a criticat-o pentru nelegalitate.
Recurentul a susținut că în mod greșit a fost admisă acțiunea reclamanților, în condițiile în care, conform disp. art.42 și 43 din Statutul Personalului didactic, norma didactică pentru educare, învățători sau institutori nu se stabilește la un număr de ore pe săptămâna ca în cazul profesorilor, ci la nivelul unui post.
Norma didactică a reclamanților este stabilită pe posturi și este compusă dintr-un număr de ore care însă nu este determinat potrivit legii. Este imposibil a se realiza reducerea cu două ore a unei norme didactice despre care nu se cunoaște câte ore cuprinde.
Se poate vorbi de o normă didactică numai în cazul profesorilor întrucât numai aceștia desfășoară activități de predare-învățare numai la o anumită disciplină, iar acestea sunt înscrise în diplomele de licență sau absolvire, dispoziția legală neputând fi extinsă și la învățători.
Analizând legalitatea hotărârii recurate în raport cu criticile recurentului pârât și întregul material probator administrat în cauză se constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Potrivit art.45 alin.1 din Legea 128/1997 personalul didactic de predare și de instruire practică cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, beneficiază de o reducere a normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului.
Art.1 din același act normativ menționează că prevederile statutului se aplică personalului didactic de predare, didactic auxiliar și de conducere din intregul sistem de învățământ de stat și particular, personalului didactic care îndeplinește funcții de îndrumare și de control, precum și celorlalte categorii de personal didactic nominalizate în statut.
Prin art.5 din același act normativ sunt enumerate funcțiile didactice, printre care se regăsesc și reclamanții.
Din dispozițiile legale menționate mai sus rezultă că acestea sunt aplicabile în egală măsură, atât profesorilor cât și învățătorilor, educatorilor și institutorilor, potrivit principiului de drept că"acolo unde legiuitorul nu distinge, nici interpretul nu are voie să o facă".
Numărul de ore corespunzătoare activităților prev.la art.42 alin.1 lit.a constituie norma didactică, definită de art.43 alin.1 din lege.
Astfel, potrivit art.43 alin.1 din Legea 128/1997 norma didactică de predare-învățare, de instruire practică și de evaluare curentă a preșcolarilor și a elevilor la clasă reprezintă numărul de ore corespunzător activităților prevăzute la art.42 alin.1 lit.a, adică, activități didactice de predare-învățare, de instruire practică și de evaluare, conform planurilor de învățământ.
Prin aceste planuri de învățământ la care se referă legiuitorul se stabilesc limite minime și maxime cu privire la numărul de ore corespunzător activităților prevăzute la art.42 alin.1 lit.
Ordinul nr.3541/4.04.2006 privind aprobarea metodologiilor de calcul a drepturilor salariale care se acordă personalului didactic, emis de Ministerul Educației și Cercetării, prin art.17 dispune că"personalul didactic de predare și de instruire practică din învățământul preuniversitar cu o vechime efectivă în învățământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului. Acest personal didactic poate fi salarizat în sistem plata cu ora, în afara programului normal de lucru aferent funcției de bază, pentru orele didactice ce depășesc norma săptămânală maximă de 14 ore, respectiv de 18 ore pentru învățământul special și de 16 ore, respectiv de 22 ore pentru învățământul preuniversitar".
Prevederile art.45 alin.1 din Legea nr.128/1997, enunțate mai sus au caracter imperativ, ele nu lasă la latitudinea pârâților, reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal fără diminuarea salariului, ci obligă la luarea acestei măsuri.
Având în vedere că pretențiile reclamantei își au izvorul în lege, iar norma juridică menționată mai sus, are caracter imperativ, pârâții trebuiau să pună în aplicare legea fără nici o altă formalitate și fără să fie necesară încheierea vreunei convenții pentru plata orelor de muncă prestate suplimentar.
Atâta timp cât pârâții nu au făcut dovada aplicării corecte și la timp a dispozițiilor legale, drepturile salariale se pot acorda retroactiv cu respectarea termenului general de prescripție de 3 ani.
Față de considerentele arătate mai sus, Curtea a apreciat că reclamanții sunt îndreptățiți la reducerea cu 2 ore săptămânal a normei didactice fără diminuarea salariului, în conformitate cu prevederile art.45 alin.1 din Legea 128/1997 și în consecință, recursul este nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurentul pârât INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN T, cu sediul în T,--4, împotriva sentinței civile nr. 511, pronunțată de Tribunalul Tulcea la data de 05 martie 2008 în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR T, cu sediul în T, nr.1 și intimații pârâți CONSILIUL LOCAL și ȘCOALA CU CLASELE I-VIII, ambii cu sediul în localitatea, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20 august 2008.
Pt.președinte complet, Judecători,
aflată în semnează conform
art.261 alin.2 Cod procedură civilă,
Vicepreședinte,
Grefier,
- -
Jud.fond: /Șt.
Red.dec.Jud./26.08.2008
Tehnored.gref./2ex./27.08.2008
Președinte:Jelena ZalmanJudecători:Jelena Zalman, Mihaela Popoacă, Irina Bondoc