Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 6665/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6665
Ședința publică de la 24 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Camelia Șelea
JUDECĂTOR 2: Marin Panduru
JUDECĂTOR 3: Ioana Moțățăianu
Grefier: - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr. 1809/08.05.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta SC SA, având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns avocat, pentru recurenții reclamanți, și avocat, pentru pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părților prezente asupra recursului.
Avocat, pentru recurenții reclamanți, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și modificarea sentinței de fond.
Avocat, pentru pârâtă, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței de fond ca fiind legală și temeinică.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 1809/08.05.2009, Tribunalul Dolj, s-a respins cererea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâta SC SA.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamanții, au fost salariați la SC SA B până în luna mai 2006, respectiv luna februarie 2007 când le-a încetat contractul de muncă în baza art. 65 și art. 55 din Codul muncii.
Potrivit art. 139 din contractul colectiv de muncă "cota de participare a salariaților SC SA la profitul anual, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu ".
Articolul 50 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul SC SA pe anul 2006 se stabilește că "La concedierea din motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește în funcție de vechimea acestuia o indemnizație minimă de concediere."
Asupra prescripțiilor invocate de pârâtă prin întâmpinare:
1. Acțiunea este prescrisă conform dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. Codul muncii.
Pentru a se reține unul din cele două termene de prescripție - 3 ani sau 6 luni - trebuie clarificată matura juridică a acestor drepturi.
Astfel, dispozițiile art. 283 alin. 1 din Codul muncii, reglementează termenele de prescripție pentru formularea cererilor în vederea soluționării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menționat la lit. c de 3 ani - în situația în care, obiectul conflictului individual constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator și cel menționat la lit. e de 6 luni - în cazul menținerii CCM ori, a unor clauze ale acestuia.
Potrivit art. 67 din Codul muncii, instituie în favoarea salariaților aflați în situația reglementată de art. 50 alin. 1 din CCM la nivelul SC SA, dreptul de a beneficia de măsuri active de combatere a șomajului și de compensații în condițiile prevăzute de lege și de CCM, angajatorului revenindu-i o obligație corelativă de a lua măsuri de protecție față de acești angajați, potrivit dispozițiilor art. 69 lit. și art. 78 alin. 3 din CCM la nivel național pe anul 2006.
Chiar dacă această măsură de protecție este prevăzută și în CCM, ea nu are caracterul unei clauze rezultat al negocierii părților contractante, întrucât obligația angajatorului este o obligație legală, iar natura juridică a indemnizației de concediere este aceea de despăgubire.
Legat de cota de participare la profitul anual al societății comerciale, instanța a apreciat că potrivit art. 40 și art. 155 din Codul muncii, aceste drepturi bănești nu pot fi caracterizate "drepturi salariale".
Articolul 68 din Legea 168/1999, la lit. a, califică drept "conflicte de drepturi", stabilind natura juridică pentru: "conflicte în legătură cu plata unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de părți prin neîndeplinirea sau îndeplinirea corespunzătoare a obligațiilor stabilite prin contractul individual de muncă".
Din coroborarea acestor texte de lege nu rezultă cu certitudine că aceste drepturi s-ar încadra în natura juridică, în despăgubiri cum este în situația indemnizației de concediere, astfel încât, pe aceste considerente motivarea în drept formulată de reclamantă, a fost respinsă.
Motivarea este susținută și de art. 42, alin. (2) din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2006 - 2010 înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei cu nr. 2895/20.12.2006, care califică cote-parte din profit în categoria "alte venituri".
Ceea ce însă, impune respingerea prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare, nefiind aplicabil art. 283 alin. 1 lit. ci,art. 283 alin. 1 lit.din Codul muncii și cu privire la acordarea acestor drepturi bănești - cota de participare este justificată de motivarea că, fiind vorba de o vocație de participare la beneficii patrimoniale raportate la profitul, acordarea lor este condiționată de existența negocierilor dintre patronat și sindicat.
De asemenea, nașterea dreptului este condiționată și de cuprinderea acestei cote în bugetul de venituri și cheltuieli a societății, dar și de hotărârea AGA de a repartiza cota pentru salariați cu respectarea Legii 31/1990, cu modificările ulterioare.
Pe fondul cauzei, instanța a respins acțiunea cu următoarea motivare:
Din cuprinsul clauzei înscrisă în art. 139 din CCM, reiese că în urma negocierilor dintre patronat și sindicat se va stabili dacă se acordă cota de participare, cuantumul acesteia, modalitatea concretă și condițiile de diferențiere dintre salariați.
De aici rezultă că această clauză naște o vocație, stabilind premisele acordării acestui drept de participare la o cotă din profitul anual al societății.
În condițiile promovării unei asemenea acțiuni pentru anul 2005 - 2006, o asemenea negociere nu mai poate avea loc, iar salariații nu pot solicita obligarea societății la plata unor asemenea drepturi bănești.
Legat de cel de-al doilea capăt de cerere - indemnizația de concediere, tribunalul a constatat că potrivit art. 50 alin. 4 din CCM 2005 - 2006, s-a stipulat că prevederile privind acordarea acestei compensații se completează cu planul social însușit de părți.
Articolul 50 din CCM, instituie în favoarea persoanelor concediate din motive neimputabile lor, dreptul la o compensare bănească, intitulată "indemnizație de concediere".
Indemnizația de concediere reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatul s-a obligat să o asigure angajaților săi, stabilindu-se îndemnizația minimă și condițiile de vechime.
Potrivit principiilor înscrise în Codul muncii și în CCM înseamnă că, la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.
Este motivul pentru care părțile între care s-a încheiat CCM au înțeles să stipuleze la alin. 4 al articolului 50, că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social și nu se cumulează.
Un argument în plus, în susținerea motivației, îl constituie amendamentul la planul social din 09.01.2006 în care părțile semnatare au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, primesc pachete financiare cu titlul de indemnizații de concediere, iar calculul acestui drept îl constituie salariul brut stabilit ca medie a tuturor salariilor brute acordate de pârâtă în anul anterior celui în care se acordă plata compensatorie.
În amendamentul la planul social din 13.09.2006, patronatul și sindicatul au stabilit că nu se pot cumula indemnizația de concediere din art. 50 alin. 1 din CCM cu ceea din planul social.
Acestea sunt motivele de fapt și de drept prin care instanța a înțeles să respingă apărările formulate de reclamantă și pârâtă cu privire la excepții și cele două capete de cerere, completate cu motivele în drept.
Respingerea suplimentului de probatoriu, după completarea în drept a acțiunii principale a fost determinată de împrejurarea că în moment ce părțile nu au depus dovezi de negociere din partea patronat - sindicat cu privire la acordarea unei cote de profit al, iar prin hotărârile AGA nu se stabilea o repartizare a procentului din cota de profit, probele nu erau concludente și pertinente în soluționarea cererii.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții,.
au criticat în esență soluția instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică în ceea ce privește modul de soluționare a ambelor capete de cerere Cu privire la indemnizația de concediere recurenții învederează că prevederile din Contractul colectiv de muncă se aplică în mod cumulativ cu cele prevăzute de Amendamentul la Planul Social, interpretarea clauzelor contractuale fiind prin voința părților stabilită în favoarea salariaților.
Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, privind acordarea cotei de profit recurenții solicită obligarea pârâtei la plata cotei părți din profitul obținut pe anul 2004.
Analizând sentința civilă prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente Art. 50 alin. 1 din CCM /2005, menționează că, la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariaților, angajatorul are obligația de a plăti acestora o indemnizație minimă de concediere.
La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți.
Din coroborarea textelor menționate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin CCM, stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.
Aceasta înseamnă că, la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.
Este motivul pentru care părțile între care s-a încheiat CCM au înțeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articolse completeazăcu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.
Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
Părțile au înțeles să lămurească acest aspect și prin Amendamentul la planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că nu se pot cumula indemnizațiile de concediere.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin 1 teza II civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr. 1809/08.05.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta SC SA.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.Jud.IM
Tehn.MM/2ex/03.12.2009
Președinte:Camelia ȘeleaJudecători:Camelia Șelea, Marin Panduru, Ioana Moțățăianu
