Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 6783/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 5293/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 6783R

Ședința publică de la 23 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nadia Raluca Ilie

JUDECĂTOR 2: Adela Cosmina Bodea

JUDECĂTOR - - A

GREFIER -

Pe rol, soluționarea recursului formulat de recurenta împotriva sentinței civile nr.53 LM din data de 13.02.2009 pronunțate de Tribunalul Giurgiu, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații:, G, DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ, având ca obiect "drepturi bănești".

La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Curtea, din oficiu, invocă excepția tardivității declarării recursului, având în vedere că recurentei i-a fost comunicată hotărârea primei instanței la data de 15.07.2009, iar recursul a fost declarat la data de 31.07.2009, ulterior termenul de 10 zile prevăzut de lege pentru declararea recursului și rămâne în pronunțare asupra excepției.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 53LM/13.02.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Giurgiu -Secția Civilă a respins acțiunea formulată de reclamanții, G, împotriva pârâtei Direcția de Sănătate Publică G; s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, otrivit p. art. 1 alin. 1 din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, salariații din cadrul societăților comerciale, regiile autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportate integral pe costuri de angajator.

In alin. 2 se prevede că tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.

Prin dispozițiile legale menționate mai sus, se prevăd categoriile de personal care pot beneficia de alocație individuală de hrană sub forma tichetelor de masă și se stabilește totodată condiția respectării prevederilor cuprinse în legile bugetului de stat.

Prin urmare, normele referitoare la tichetele de masă nu au caracter imperativ, ci unul dispozitiv, fiind la latitudinea angajatorului dacă acordă sau nu tichete de masă, în funcție de bugetul de venituri și cheltuieli aprobat.

Având în vedere că legea nu instituie o obligație în sarcina angajatorului privind acordarea tichetelor de masă, în cauză nu se poate vorbi despre un tratament discriminatoriu de natură a nesocoti principiul egalității în drepturi consacrat prin art. 16 din Constituție.

Nu se poate reține că prin acordarea tichetelor de masă unora dintre categoriile de salariați din unitățile bugetare s-a ajuns la o aplicare discriminatorie a legii, încălcându-se principiul egalității cetățenilor în fața legii, deoarece acest principiu impune aplicarea aceluiași regim juridic unor situații identice, ceea ce în speță nu se regăsește, fiind vorba despre instituții diferite, având bugete de venituri și cheltuieli diferite și aparținând altor ministere, chiar dacă sunt instituții bugetare diferite.

Curtea Constituțională a statuat în mod constant că principiul egalității în fața legii consacrat de art. 16 alin. 1 din Constituție nu înseamnă o uniformitate, așa încât dacă la situațiile egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite, tratamentul nu poate fi decât diferit.

Conform jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul la un tratament egal nu are o existență independentă, fiind indisolubil legat de exercitarea drepturilor și libertăților garantate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și de Protocoalele la aceasta.

Acordarea tichetelor de masă nu este un drept ocrotit și garantat de această convenție, astfel încât să se poată reține că neacordarea acestui spor constituie o încălcare a prevederilor Convenției.

In consecință, având în vedere considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, prima instanța a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanți.

Cu privire la capătul de cerere având ca obiect acordarea pentru viitor a tichetelor de masă, s-a reținut că acesta este prematur, neexistând un prejudiciu actual.

Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs, nemotivat, recurenta reclamanta.

Analizând actele și lucrările dosarului, având în vedere excepția tardivității declarării recursului, invocată din oficiu, în raport și de dispozițiile art. 3041din Codul d e procedură civilă, Curtea reține următoarele:

La termenul din data de 23.11.2009, din oficiu, Curtea a invocat și a pus în discuție, în ședință publică, excepția tardivității declarării prezentului recurs.

Litigiul părți este un conflict de drepturi așa cum este el definit de art.5 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă: "conflictele de muncă ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații decurgând din legi sau din alte acte normative, precum și din contractele colective sau individuale de muncă sunt conflicte referitoare la drepturile salariaților, denumite în continuare conflicte de drepturi".

Potrivit art. 80 din Legea nr. 168/1999, termenul de recurs (în litigiile de natura dreptului muncii) este de 10 zile de la comunicarea hotărârii pronunțată de instanța de fond.

In speța de fata, sentința atacată cu recurs a fost comunicată recurentei SA la 15.07.2009, fiind primită de aceasta sub semnătură și ștampilă, așa cum rezultă din dovada de primire de la fila 108 din dosarul de fond.

Data certă de pe recursul formulat este 31.07.2009 (fila 2 dosar recurs).

În raport de aceste date, recursul este formulat peste termenul legal de 10 zile calculat conform art. 101 din Codul d e procedură civila, ce prevede că "termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul. Termenele statornicite pe ore încep să curgă de la miezul nopții zilei următoare. Termenele statornicite pe ani, luni sau săptămâni se sfârșesc în ziua anului, lunii sau săptămânii corespunzătoare zilei de plecare. Termenul care, începând la 29, 30 sau 31 ale lunii, se sfârșește într-o lună care nu are o asemenea zi, se va socoti împlinit în ziua cea din urmă a lunii. Termenul care se sfârșește într-o zi de legală, sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârșitul primei zile de lucru următoare".

În concluzie, Curtea va da eficiență dispozițiilor art.80 din Legea nr. 168/1999 raportat la art.3011din Codul d e procedură civilă și va respinge recursul, ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul, ca tardiv declarat de recurenta-reclamantă împotriva sentinței civile nr.53LM/13.02.2009 pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ G și intimații-reclamanți, G, LOLANDA,.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

A

GREFIER,

Red.:

Dact.:

2 ex.

4.12.2009

Jud.fond:

Președinte:Nadia Raluca Ilie
Judecători:Nadia Raluca Ilie, Adela Cosmina Bodea

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 6783/2009. Curtea de Apel Bucuresti