Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 683/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 683
Ședința publică din data de 15 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 2: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 3: Vasilica Sandovici
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamanții-recurenți, Bej, a, Belet, salariați ai Grupului Școlar " " L, jud. A, reprezentați prin Sindicatul Democratic Învățământ A, împotriva sentinței civile nr. 246/10.02.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- în contradictoriu cu pârâtul Grupul Școlar " " L, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat pentru reclamanții-recurenți reprezentați prin Sindicatul Democratic Învățământ A, lipsă fiind pârâtul-intimat.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin registratura instanței, la data de 13.04.2009, intimatul a depus întâmpinare, prin care solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta reclamanților-recurenți depune la dosar împuternicire avocațială, concluzii scrise și practică judiciară.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbaterea în fond a recursului.
Reprezentanta reclamanților-recurenți solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul admiterii cererii pentru motivele expuse în cererea de recurs, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată.
Prin sentința civilă nr. 246 pronunțată la 10 februarie 2009, Tribunalului Arads -a respins acțiunea formulată de reclamanții, Bej, a, Belet, prin Reprezentant Sindicatul Democratic Învățământ A împotriva pârâtului Grup Școlar " " L județ A pentru prime de vacanță, actualizare și efectuare mențiuni în carnetele de muncă și evidențele salariale.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128, privind Statutul personalului didactic, personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, iar conform art. 35 alin. 1 lit. g din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură de învățământ la nivelul județului A, personalul din învățământ beneficiază de o primă de vacanță din venituri proprii, această dispoziție fiind reluată și în cuprinsul art. 36 lit. g din contractul colectiv de muncă la nivelul județului A - ramură învățământ.
Or, prevederea contractuală invocată de reclamanți (ce se regăsește identic și la art. 37 lit.g) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Învățământ) stabilește fără nici un echivoc că părțile contractante convin ca personalul din învățământ să beneficieze de o primă de vacanțădin venituri proprii, în condițiile legii, cu alte cuvinte aceasta poate fi plătită în măsura în care fiecare angajator în parte identifică și dispune de atare resurse fără ca în acest scop, să poată fi grevate fondurile alocate special de la bugetul de stat, în principal, și de la bugetul local destinate pentru plata salariilor și altor drepturi bănești ale personalului din învățământ care sunt prevăzute de lege.
În cauză, însă, reclamanții nu au invocat și nici nu au dovedit că angajatorul lor ar dispune deatare venituri propriicare să poată acoperi plata primelor de vacanță și nici reprezentantul lor nu a făcut vreo atare susținere în fața instanței, după cum nici pârâtul angajator nu a făcut vreo apărare sub acest aspect, iar din lucrările dosarului și, îndeosebi, documentația depusă la dosar de sindicatul reprezentativ nu rezidă nici un element în acest sens, astfel încât se impune cu necesitate concluzia că pretențiile reclamanților sunt nefondate, inclusiv ca o consecință, și în ceea ce privește petitele subsidiare ale acțiunii.
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții, Bej, a, Belet, prin Reprezentant Sindicatul Democratic Învățământ A, prin reprezentant Sindicatul Democratic Învățământ A solicitând instanței obligarea pârâtului la calcularea și acordarea primelor de vacanță aferente concediului de odihnă, cuvenite și neacordate, în perioada 2004 - 2008; obligarea pârâtului să actualizeze drepturile salariale enunțate mai sus la data plății efective a acestora; obligarea pârâtului să consemneze în carnetele de muncă și în celelalte evidențe salariale și de muncă a modificărilor salariale solicitate și acordate de către instanța de judecată, în vederea luării lor în seamă la recalcularea punctelor de pensie.
În motivarea cererii de recurs au arătat că în perioada 2004 - 2008 le-au fost acordate numai indemnizațiile de concediu, nu și primele de vacanță prevăzute la art. 35 lit. g) din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivelul județului A, deși art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997 prevede că personalul din învățământ beneficiază de premii și alte drepturi bănești prevăzute de lege și de Contractul Colectiv de Muncă, considerent pentru care au solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile atacate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare, deși a fost citat cu această mențiune.
Examinând recursurile declarate, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.304 pct. 9 Cod procedură civilă coroborate cu cele ale art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că sunt neîntemeiate, pentru considerentele ce se vor expune:
Din actele și lucrările dosarului, instanța a reținut în fapt că reclamanții, membri de sindicat, sunt angajați ai pârâtului și, întrucât au apreciat că sunt îndreptățiți la prime de vacanță pentru perioada invocată, au formulat prezenta acțiune. curtea constată că obiectul litigiului pendinte îl reprezintă obligarea pârâților la plata către salariații reprezentați de sindicat a primelor de concediu de odihnă pentru perioada 2004-2008, sume actualizate în funcție de rata inflației, calculate de la data nașterii dreptului și până la data efectivă a plății.
Contractele colective de muncă la nivel național pe anii 2005 - 2006 și respectiv pe anii 2007 - 2010 prevăd, la art.59 alin.3 că se poate, stabilirea, în raport de posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu să se plătească și o primă de vacanță.
Potrivit art.30 alin.1, raportat la art.11 alin.1 lit.c și d din Legea nr.130/1996, dar și la art. 241 și art.243 alin.1 din Codul muncii, aplicarea clauzelor contractului colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ, în toate unitățile și instituțiile de învățământ, și pentru toți salariații din învățământ este obligatoriu.
Într-adevăr Legea nr.128/1997 nu prevede expres acordarea acestui drept, însă potrivit art.50 alin.12 din Legea nr.128/1997, personalul didactic beneficiază și de alte drepturi prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, atât cel la nivel național dar și cel la nivel de ramură învățământ.
De asemenea, art. 241 alin. 1 din Codul muncii stipulează că, contractul colectiv de muncă la nivel național produce efecte obligatorii asupra tuturor salariaților angajați, iar art. 8 alin. 2 din contractul colectiv de muncă la nivel național pe 2007-2010 prevede că în raporturile de muncă dintre angajați și angajator se aplică cu prioritate reglementările mai favorabile pentru salariat indiferent dacă acestea se găsesc în contractul colectiv de muncă sau în prevederile legale.
Prin urmare, motivele vizând lipsa fondurilor sau faptul că acestea nu au fost prevăzute în proiectul de buget, sarcină ce revine de altfel angajatorului, nu pot fi reținute, dimpotrivă instanța constatând legalitatea acestor drepturi, potrivit cadrului legislativ invocat.
Văzând și prevederile art. 30 alin. 1, 2 Cap. V din Legea nr. nr. 130/1996 a contractul colectiv de muncă în care se arată că executarea contractul colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, Curtea constată că tribunalul a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și interpretarea greșită a dispozițiilor legale incidente în cauză.
Față de cele ce preced în temeiul art. 312 alin.1-3 Cod procedură civilă, va admite recursul declarat de reclamanții-recurenți, va modifica în tot sentința în sensul că va admite acțiunea reclamanților, va obliga pârâtul să plătească reclamanților primele de vacanță cuvenite pe perioada 2004-2008, actualizate cu indicele de inflație începând cu data acordării concediului de odihnă aferentă anului 2004 pentru fiecare dintre reclamanți, până la data plății efective și va obliga angajatoarea pârâtă să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă, în baza prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul reclamanților, Bej, a, Belet, salariați ai Grupului Școlar " " L, jud. A, reprezentați prin Sindicatul Democratic Învățământ A, declarat împotriva sentinței civile nr. 246/10.02.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- în contradictoriu cu pârâtul Grupul Școlar " "
Modifică în tot sentința civilă sus-menționată, în sensul că admite acțiunea reclamanților, formulată în contradictoriu cu pârâtul Grupul Școlar " "
Obligă pârâtul să plătească fiecărui reclamant, drepturile bănești cuvenite și neacordate, aferente anilor 2004-2008, reprezentând primă de vacanță, sume actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei prime și până la data efectuării plății, cu efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red. /28.04.2009
Tehnored.: M/ 2 ex./28.04. 2009
Prim inst.: și
Președinte:Ioan JivanJudecători:Ioan Jivan, Florin Dogaru, Vasilica Sandovici