Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 6934/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii | 
  | 
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6934
Ședința publică de la 30 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marian Lungu
JUDECĂTOR 2: Doina Vișan
JUDECĂTOR 3: Ioana Bodri
Grefier - -
****************
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 5614/27 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți SC SA și FEDERAȚIA ȘI INDEPENDENTE -, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat, pentru intimata pârâtă SC SA, lipsind recurentul reclamant și intimata pârâtă FEDERAȚIA ȘI INDEPENDENTE -.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termenul legal prevăzut de lege, după care, instanța apreciind cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru intimata pârâtă SC SA, depune note de ședință și pune concluzii de respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond ca temeinică și legală.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 5614 din 27 octombrie 2008, Tribunalul Gorja respins excepțiile lipsei calității procesuale active a petenților, precum si excepția inadmisibilității primului capăt de cerere invocate de intimate.
S-a admis excepția prematurității capătului 5 de cerere.
S-au respins capetele de cerere 1,2,3,4 invocate de petentul, împotriva intimatelor - Membru Grup B si Federația Sindicatelor Libere și Independente ca ramase fără obiect.
S-a respins capătul de cerere 5 ca prematur introdus.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Referitor la excepțiile lipsei calității procesuale active și inadmisibilității acțiunii invocate de intimați instanța a respins întrucât potrivit art. 1 alin.1 din Legea 130/1996, republicată " contractul colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală, pe de o parte și salariații, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă".
Salariații sunt reprezentați la nivel de unitate, în cazul, de sindicatul legal constituit, în speță Sindicatul trebuie să îndeplinească anumite criterii de reprezentativitate pentru a angaja salariații într-un contract colectiv de muncă, conform Legii 130/1996.
Contractul colectiv de muncă este actul juridic bilateral în care părțile sunt legal reprezentate, astfel că dacă una din părți, respectiv sindicatul reprezentativ rămâne în pasivitate, salariații nu pot să acționeze individual, ci numai prin sindicatul reprezentativ ales.
De altfel, la negocierea și semnarea contractului colectiv de muncă participă, în numele salariaților, numai sindicatul reprezentativ, neexistând identitate de părți între reclamanți și titularul dreptului subiectiv din cadrul raportului juridic dedus judecății, și anume sindicatul.
În ceea ce privește inadmisibilitatea cererii privind obligarea partenerilor de dialog social să negocieze și, ulterior, pe calea aceleiași acțiuni să acorde cu titlu gratuit un număr de 10000 acțiuni conform ar. 168 pct.6 din Contractul Colectiv de Muncă, instanța a constatat că petenții urmăresc ocrotirea unor drepturi subiective pe o altă cale decât cea recunoscută de lege.
În ceea ce privește excepția prematuritatii capătului de cerere privind acordarea cotei de participare la profit instanța a constatat că acțiunea prin care se tinde la obținerea unor drepturi patrimoniale este condiționată de existența negocierilor. Conform art.3 alin.5 și 6 din Legea nr. 130/1996 republicată, orice drepturi ale salariaților izvorând din contractul colectiv de muncă se vor stabili numai pe baza negocierilor purtate între patronat și sindicatul reprezentativ. Ori în lipsa negocierilor dintre părți, condiție prealabilă conform legii, petenții nu pot pretinde realizarea unor drepturi izvorând din CCM.
Referitor la fondul cauzei, instanța a constatat că la data de 10.10.2008 între și s-a încheiat protocolul nr. 814, în baza art. 168 alin. 5 din CCM/2008, prin care s-a negociat numărul de acțiuni gratuite acordate de salariaților săi.
La art. I din acest protocol se prevede că " în aplicarea dispozițiilor art. 168 alin. 5 din CCM, se va distribui, cu titlu gratuit, fiecărei persoane care beneficiază de acest drept, așa cum este determinat în art. II din prezenta, un număr de 100 acțiuni ordinare, nominative și dematerializate ale
Instanța a respins capătul de cerere privind negocierea și acordarea cu titlu gratuit a acțiunilor, ca rămas fără obiect.
În ceea ce privește capetele 1,3, 4 de cerere si acestea au fost respinse ca rămase fără obiect întrucât prin Protocolul 814/10.10.2008, anexat la dosarul cauzei se atesta existenta unei negocieri directe intre reprezentanții salariaților si patronat stabilindu-se clar mecanismul si procedura tehnica de distribuire a acțiunilor către salariați.
Instanța a respins excepțiile lipsei calității procesuale active a petenților, precum si excepția inadmisibilității primului capăt de cerere invocate de intimate, a admis excepția prematurității capătului 5 de cerere, iar pe fond a respins capetele de cerere 1,2,3,4 ca fiind ramase fără obiect si capătul de cerere 5 ca prematur introdus.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o ca fiind nelegală, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare, în condițiile în care Tribunalul Gorj, în mod greșit a soluționat cauza pe excepție, reținând în mod eronat prematuritatea introducerii cererii având drept obiect "acordarea cotei de participare la profit și a fondului anual de premiere",
Prin motivele de recurs depuse pe aceeași dată, s- susținut că prima instanță nu a cercetat fondul cauzei, limitându-se la considerente că acțiunea este prematur introdusă întrucât nu au fost realizate negocieri între SC SA și, concluzionând că, condiția negocierii este primordială și trebuie îndeplinită anterior realizării dreptului, respective a cotei de participare la profit și constituirii fondului de premiere.
Astfel, s-a arătat că drepturile solicitate sunt cuprinse în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul a SC SA, contract încheiat în urma negocierilor realizate între patronat și sindicat, drepturile respective trebuind acordate, în condițiile în care sunt rezultatul negocierilor purtate între părți, iar dispozițiile art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 stipulează că, reprezintă legea părților, contractile colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale.
Prin negocierea clauzelor contractuale, intimate pârâtă s-a obligat să-și constituie fondul anual de premiere și să acorde salariaților o cotă de participare la profitul anual, astfel încât dreptul respective există, fiind născut prin negociere și devenind aplicabil de la data semnării contractului colectiv de muncă, urmând numai, ca ulterior, părțile contractante să stabilească numai cuantumul drepturilor câștigate prin negociere, criteriile de acordare și condițiile de diferențiere, iar pentru neîndeplinirea acord obligații de către sindicat și patronat există alte sancțiuni prevăzute de lege și nicidecum renunțarea salariaților la drepturile stabilite prin CCM:
S-a mai arătat și faptul că aceste drepturi (cota de participare la profit și fondul de premiere) au fost negociate și prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anii 2005 - 2008 (art. 139 și 140), precum și în prevederile art. 41 alin. 2 și art. 42 alin. 2 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005 - 2006 și respective 2007 - 2010.
La data de 18 martie 2009, intimata SC SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
Recursul declarat de reclamant este întemeiat și se va admite, avându-se în vedere următoarele considerente:
Dispozițiile art. 312 alin. 5 cod procedură civilă stipulează faptul că, instanța de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată în condițiile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului.
In cauză, sunt aplicabile aceste dispoziții legale care atrag admiterea recursului declarat de reclamant, casarea hotărârii Tribunalului Gorj și trimiterea cauzei spre rejudecare, în condițiile în care, în mod greșit, această instanță a respins acțiunea, cu precizările ulterioare, ca prematur introdusă și nesoluționând fondul cauzei.
Astfel, în ceea ce privește obiectul acțiunii civile, o condiție esențială pentru exercitarea acesteia și dobândirea calității de parte în procesul civil, este reprezentată de dreptul dedus judecății care, pentru a putea fi valorificat pe calea unei cereri în justiție, trebuie să respecte anumite cerințe în sensul că: să fie recunoscut și ocrotit de lege; să fie exercitat potrivit scopului economic și social pentru care a fost recunoscut de legi; să fi exercitat cu bună credință și să fie actual, adică să nu fie supus unui termen sau unei condiții suspensive.
Sub aspectul ultimei condiții, care nu este îndeplinită, se poate respinge o cerere ca prematur introdusă pentru că dreptul de acționa nu s- născut sau s-a stins, considerându-se că dreptul dedus judecății nu este actual.
Raportând aceste dispoziții de ordin teoretic la datele speței, se constată că în mod greșit prima instanță reținut excepția prematurității acțiunii formulate de reclamant, pe baza considerentelor eronate, că nu s-a realizat condiția negocierii între patronat și sindicatul reprezentativ privind cota de participare la profit și constituirea fondului de premiere.
Drepturile respective, solicitate de către reclamant, nu pot fi considerate că nu există sau că nu sunt actuale, în condițiil4e în care au fost prevăzute în contractul colectiv de muncă încheiat între părțile contractante (art. 138 și 139 din CCM), contracte ce reprezintă convenția părților, fiind rezultatul unor negocieri și oglindind voința acestora, constituind legea lor conform prevederilor Legii nr. 130/1996 privind contractele colective de muncă, prin negocierea acestor clauze contractuale, intimata SC SA obligându-se să constituie un fond anual de premiere și să acorde salariaților o cotă de participare la profitul anual.
Se constată, astfel, că drepturile respective s-au născut prin negociere, cuvenindu-se părților de la data semnării contractului colectiv de muncă, numai ulterior aceleași părți urmând să stabilească criteriile de acordare și condițiile de diferențiere, aceste prevederi neputând fin interpretate în sensul că drepturile solicitate sunt afectate de un termen sau condiție suspensivă.
Față de cele arătate, se va reține că în mod greșit Tribunalul Gorj nu a soluționat fondul cauzei, astfel încât, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 5 cod procedură civilă, raportat la art. 304 pct. 5 cod procedură civilă, recursul declarat de reclamant se privește ca fiind întemeiat și se va admite, se va casa hotărârea recurată și se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 5614/27 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți SC SA și FEDERAȚIA ȘI INDEPENDENTE -.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Red. Jud. Grefier,
3 ex. /04.12.2009. - -
Jud. fond.
.
Președinte:Marian LunguJudecători:Marian Lungu, Doina Vișan, Ioana Bodri








