Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 705/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 705 /2009
Ședința publică de la 1 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Petrașcu președinte instanță
- - - JUDECĂTOR 2: Ana Doriani
- - - președinte secție
- grefier
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative B și Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor B, împotriva sentinței civile nr. 786 din 19.08.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
La apelul nominal efectuat în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că în cauză reclamanții intimați, și, au formulat întâmpinare.
Instanța, având în vedere actele dosarului și împrejurarea că se solicită judecarea cauzei în lipsă de către părți, constată pricina în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față,
Constată că prin acțiunea de dreptul muncii fînregistrată la ribunalul Sibi uu în dosar nr- reclamanții, au chemat în judecată Ministerul d e Interne și Reformă Administrativă prin Direcția generală Reglementări Juridice și contencios și Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor solicitând obligarea pârâților să plătească reclamanților sporul de fidelitate prevăzut de art. 6 din OG38/2003 privind salarizarea polițiștilor în sumele cuvenite din anul 2005 până în prezent, actualizate în funcție de rata inflației până la data efectuării plății și primele de concediu cuvenite pentru anii 2005, 2006 și 2007 cu obligarea pârâtului să cuprindă în buget sumele necesare plății primelor de concediu și a sporului de fidelitate, în calitatea sa de ordonator principal de credite.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că sunt angajați ai Serviciului de Evidența Informatizată a Persoanei Sibiu, fiind subordonați Inspectoratului Național pentru Evidența Persoanelor.
Potrivit art. 49 din legea nr. 138/1999 " personalul civil din ministerele și instituțiile prevăzute la art. 47, care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile și indemnizațiile acordate acestora, potrivit prevederilor aplicabile cadrelor militare în activitate.
În acest context, polițiștilor, care la acea dată aveau calitatea de cadre militare, și care doar ulterior au devenit funcționari publici cu statut special ( conform Legii 360/2002 ), li s-au aprobat prin OG 38/2003, sporul de fidelitate de până la 20 % din salariu în funcție de vechimea acestora, precum și prima de concediu în cuantum egal cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu de odihnă.
În această situație, având în vedere dispozițiile legale anterior indicate, nu se poate reține vreo diferențiere între personalul contractual civil și personalul cu statut de funcționar public, mai ales că ambele categorii de personal desfășoară activități similare. Acest ultim aspect este recunoscut chiar de către pârâta Ministerul d e Interne și Reformă Administrativă, prin faptul că aceste categorii de personal beneficiază de norma de hrană de care beneficiază și polițiștii, acordată prin HG nr. 501/1994, dar și de indemnizația de dispozitiv de luptă în procent de 25% și spor de condiții de pericol deosebit.
Referitor la prima de concediu au arătat că prevederile legale care impuneau acordarea acesteia au devenit inaplicabile anterior anului 2002, datorită procedurii suspendării instituția prin prevederile art. 3 alin.1 din OUG33/2001, această măsură fiind menținută ulterior prin legile bugetare anuale, respectiv prin art. 12 alin.4 din Legea nr. 743/2001, art. 10 alin.3 din Legea nr. 63/2002, art.9 alin.7 din Legea nr. 507/2003, precum și de art. 8 alin.7 din legea nr. 511/2004.
Ori, drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate împotriva oricărei încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însuși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru acești ani. Dimpotrivă, prin OUG146/2007 s-a statuat că acest drept va fi acordat pentru perioada 2001-2006.
A considera altfel ar conveni prevederilor art. 53 din Convenție cât și reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul atât la primirea unei prime de concediu, cât și la sporul de fidelitate, iar ulterior a fost suspendată aplicarea ei, nu se poate considera că acel drept nu existat în această perioadă, deoarece s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.
În drept au invocat dispozițiile Legii 353/2003 de modificare și aplicare a OG38/2003 și ale Legii 360/2002, Legii 138/1999, art. 242 al.2 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare pârâtul a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii reclamanților în privința petitelor 1 și 2 iar pentru petitul 3 a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
În acest sens a arătat că nu poate să cuprindă în bugetul propriu nici o sumă de bani, oricare ar fi scopul acesteia iar pe de altă parte că personalul civil din nu poate beneficia de plata acestor drepturi întrucât în legislația referitoare la salarizarea cadrelor militare nu este prevăzută nici plata sporului de fidelitate nici plata primelor de concediu.
Pârâtul a solicitat prin întâmpinare respingerea acțiunii reclamanților susținând că personalul contractual din a avut calitate de funcționari publici doar în perioada martie 2001 - iulie 2003, motiv pentru care după această dată nu se pot acorda reclamanților niște drepturi care nu sunt prevăzute de Legea 138/1999.
Prin precizarea de acțiune reclamanții au solicitat introducerea în cauză și a Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu întrucât în perioada ianuarie - 15.07.2005 au fost angajații acestui minister.
Prin sentința civilă nr. 786 din 19 august 2008 pronunțată în cauză, Tribunalul Sibiua respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului d e Interne și Reformă Administrativă.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Ministerul d e Interne Și Reformă Administrativă reprezentat prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios și Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor și în consecință:
- a obligat pârâții să plătească reclamanților sporul de fidelitate prevăzut de art. 6 din OG38/2003 începând cu anul 2005 și până în prezent actualizat în funcție de rata inflației până la data efectuării plății
- a obligat pârâții la plata către reclamanți a primelor de concediu egale cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu cuvenite pentru anii 2005, 2006 și 2007.
A respins celelalte cereri.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că între reclamanți și Ministerul d e Interne și Reformă Administrativă există raporturi de muncă și în calitatea sa de ordonator principal de credite, acesta este responsabil de asigurarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale, considerent pentru care a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârât.
Pe fondul cauzei a reținut că reclamanții sunt angajați ai Inspectoratului de poliție Sibiu iar potrivit art.49 din Legea 138/1999, personalul civil din ministerele instituțiile prevăzute la art. 47, care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile și indemnizațiile acordate acestora, potrivit prevederilor aplicabile cadrelor militare în activitate.
La data promulgării Legii 138/1999 polițiștii erau cadre militare. Ulterior, prin Legea 360/2002 aceștia au devenit funcționari publici cu statut special, păstrându-și însă, toate drepturile prevăzute de legea anterioară. Acestora li s-a acordat prin OG 38/2003, sporul de fidelitate de până la 20 % din salariu, în funcție de vechime, precum și prima de concediu egală cu un salariu din luna anterioară plecării în concediu.
Având în vedere cele două texte de lege, a conchis că nu se poate reține diferențierea între personalul contractual civil și personalul cu statut de funcționar public, atâta timp cât ambele categorii de personal desfășoară activități similare, cu atât mai mult cu cât acest fapt este recunoscut de pârâta prin aceea că această categorie de salariați ( contractual civil ) beneficiază de norma de hrană de care beneficiază și polițiștii, acordată în baza nr.HG 501/1994 precum și de indemnizația de dispozitiv de luptă în procent de 25 %, spor de condiții de pericol deosebit, similar prevăzut pentru polițiști.
În aceste condiții nu se pot face diferențe în privința sporului de fidelitate și a primei de concediu, prevăzute pentru polițiști, întrucât ambele categorii de personal își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Cu privire la prima de concediu a reținut că acordarea acesteia a devenit imposibilă după anul 2002 întrucât prin legile anuale ale bugetului de stat s-a suspendat an de an acest drept, însă potrivit dispozițiilor imperative ale art. 38 din legea nr. 53/2003 - Codul Muncii dreptul persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări
Chiar art.41 din Constituția României statuează că salariații au dreptul la protecție socială a muncii, printre care și concediul de odihnă plătit, iar potrivit art. 53, restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți poate fi dispusă numai dacă este necesară. Totodată, măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului. Astfel, prin suspendarea succesivă a plății primei de vacanță dreptul la această primă nu a fost restrâns, ci îngrădit, operând ca o veritabilă lipsire de dreptul subiectiv, de vreme ce reclamanții nu au beneficiat niciodată de acest drept stabilit în favoarea lor.
A considera că și după perioada expirării suspendării aplicării unui act normativ dispozițiile acestuia nu își produc efectele, echivalează cu o golire de conținut a respectivei norme juridice. O astfel de interpretare contravine dreptului la proprietate consacrat de art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului care consacră dreptul fiecărei persoane de a se bucura de bunurile sale. În sensul interpretării date de Curtea Europeană a Drepturilor Omului noțiunii de " bun, acesta cuprinde nu numai bunurile corporale ci și drepturile și interesele care constituie active, în sensul larg, ea înglobează noțiunea de valoare patrimonială ( ca interese ce decurg din ansamblul raporturilor cu conținut economic prin care o persoană ar fi putut, în mod efectiv și licit, să le dobândească ). Din această perspectivă, dreptul reclamanților la prima de vacanță constituie, fără îndoială, un bun la care aceștia au dreptul în mod licit și trebuie să se bucure de respectul și protecția legii.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Ministerul Internelor și Reformei Administrative solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
În expunerea de motive, criticând hotărârea ca nelegală și netemeinică, pârâții au susținut că instanța de fond dintr-o gravă eroare a reținut că personalul civil din cadrul Ministerul Internelor și Reformei Administrative beneficiază de prime de concediu și spor de fidelitate, pronunțând astfel o hotărâre care încalcă flagrant legea.
Au arătat în acest sens că drepturile bănești ale personalului civil contractual al Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu din care fac parte intimații reclamanți, sunt prevăzute de dispozițiile OUG nr. 24/2000 și nicidecum ale OG nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor sau ale Legii nr. 138/1999.
Ori, dispozițiile OUG nr. 24/2000 cu modificările și completările ulterioare nu instituie dreptul la spor de fidelitate, respectiv la primă de concediu pentru această categorie de personal.
Totodată, personalul contractual civil din Ministerul Internelor și Reformei Administrative nu desfășoară activități similare cu personalul din categoria funcționarilor publici cu statul special ( polițiști ) pentru a fi incidente dispozițiile art. 49 din Legea nr. 138/1999.
Nu se poate susține nici că ar exista o discriminare pe diferență de tratament în condiții de muncă egală între polițiști și personalul civil din cadrul MIRA întrucât atribuțiile acestora sunt distincte, prima categorie având atribuții specifice prevăzute de art. 26 alin. 1 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, cu modificările și completările ulterioare, iar personalul contractual pe cele prevăzute în contractul individual de muncă.
În ce privește raportul de muncă al reclamanților cu Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor au precizat că îndeplinesc funcția contractuală de I A și nu o funcție publică. Aceștia au încheiat cu Inspectoratul un contract de muncă, ceea ce excede prevederilor Legii nr. 188/1999 întrucât funcția publică se ocupă prin numire, astfel că le sunt aplicabile dispozițiile Codului muncii.
În aceste condiții consideră că pretențiile reclamanților nu pot fi reținute pentru că nu au calitatea de funcționari publici precum și datorită faptului că dispozițiile art. 49 din Legea nr. 138/1999 se referă exclusiv la drepturile salariale reglementate de prevederile acestei legi.
Referitor la prima de concediu, Ministerul Internelor și Reformei Administrative a precizat că acordarea ei a fost dispusă prin OG 38/2003, act normativ ce a intrat în vigoare la 01.01.2004, până la această dată polițiștii fiind salarizați potrivit Legii nr. 138/1999 care nu prevedea acordarea acestui drept.
Având în vedere această dată, solicită să se constate că prin legile bugetare din 2002 și 2003 nu puteau fi suspendate dispozițiile unui act normativ intrat în vigoare la data de 01.01.2004.
Separat de aceasta, în mod eronat s-a reținut că dreptul personalului contractual nu poate face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări în condițiile în care în considerentele hotărârii instanța nu menționează, în concret, care este actul normativ care conferă intimaților reclamanți care fac parte din categoria personalului contractual, dreptul la prima de concediu.
Prin întâmpinare reclamanții au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea sentinței ca temeinică și legală întrucât instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în speță.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma criticilor formulate, conform dispozițiilor art. 304/1 Cod procedură civilă și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Reclamanții au avut calitatea de personal contractual în Ministerul Internelor și Reformei Administrative în perioada în discuție și au fost detașați la Serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanelor în perioada în discuție.
Potrivit contractelor de muncă depuse la dosar și copiilor după carnetele de muncă, filele 42 - 162, aceștia îndeplinesc funcția contractuală de I A, nu o funcție publică iar drepturile lor sunt reglementate de Codul Muncii.
Drepturile bănești cuvenite personalului civil contractual sunt prevăzute de OUG nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire al salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar de stat, cu modificările și completările ulterioare.
Acest act normativ nu prevede acordarea în favoarea personalului contractual a sporurilor pretinse de reclamanți.
Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 49 din Legea nr. 138/1999, cu modificările și completările ulterioare, "personalul civil din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art. 47, care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile și indemnizațiile acordate acestora, potrivit prevederilor aplicabile cadrelor militare în activitate".
Din probele administrate nu rezultă însă că reclamanții îndeplinesc această condiție, respectiv că desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare pentru a putea fi reținută incidența dispozițiilor mai sus citate.
În plus, în legislația referitoare la salarizarea cadrelor militare, Legea nr. 138/1999 nu este prevăzută nici plata sporului de fidelitate și nici plata primelor de concediu.
Aceste sporuri sunt prevăzute de OG nr. 38/2003 în favoarea funcționarilor publici cu statut special, denumiți în continuare polițiști, din unitățile Ministerului d e Interne aflate sub incidențaLegii nr. 360/2002privind Statutul polițistului.
Nefiind prevăzute și în favoarea personalului contractual, acordarea celor două sporuri și altor categorii de personal ar însemna a adăuga la lege iar hotărârea astfel pronunțată este lipsită de temei legal.
Contrar celor reținute de prima instanță, acordarea unor sporuri personalului contractual, având în vedere condițiile concrete de la locurile de muncă, nu reprezintă o recunoaștere a angajatorului sau ordonatorului principal de credite a desfășurării unei activități similare cu a altei categorii de personal ci a existenței unor condiții vătămătoare sau periculoase de orice natură la locul de muncă ori pot avea la bază alte considerente.
Codul Muncii, a cărui reglementări se aplică personalului contractual, în speță reclamanților, prevede doar drepturile minime de care trebuie să beneficieze angajații, angajatorul putând să acorde și alte drepturi ce nu au fost expres prevăzute, indiferent că se acordă sau nu altor categorii de personal, fără ca prin aceasta să se schimbe natura juridică a raportului de muncă.
În consecință, reținând că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, Curtea în baza art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, va admite recursurile ca fondate și va modifica sentința atacată în sensul respingerii ca neîntemeiate a acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite, ca fondate, recursurile declarate de pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative B și Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor B împotriva sentinței civile nr. 786/19.08.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr- și în consecință:
Modifică sentința atacată, în sensul respingerii, în întregime, a acțiunii civile formulate de reclamanții:, și împotriva pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative B, reprezentat prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios și Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 01 iunie 2009.
PREȘEDINTE: Adriana Petrașcu - - | JUDECĂTOR 2: Ana Doriani - - | JUDECĂTOR 3: Manuela Stoica - - |
Grefier, |
Tehnored. AP,
Jud.fond- M,
Președinte:Adriana PetrașcuJudecători:Adriana Petrașcu, Ana Doriani, Manuela Stoica
