Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 7163/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 7163
Ședința publică de la 07 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marin Covei
JUDECĂTOR 2: Sorina Lucia Petria Mitran
Judecător - -
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC SA prin lichidator, împotriva sentinței civile nr. 300 din 26 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-,în contradictoriu cu reclamanții, ( ), -, A, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurenta-pârâtă consilier juridic, cu delegație la dosar, lipsă fiind intimatții-reclamanți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, după care,
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul pe fondul recursului.
Consilier juridic pentru recurenta-pârâtă pune concluzii de admitere a recursului cu modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.
CURTEA:
Asupra recursurilor de față:
Prin sentința civilă nr. 300 din 26 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- s-a admis acțiunea formulată de reclamanții, (), -, -A, în contradictoriu cu pârâta SC SA B și pe cale de consecință:
A fost obligată pârâta la plata sumei de 12.178 lei către reclamantul și la plata sumei de câte 15.249 lei către fiecare dintre reclamanții de mai sus, conform raportului de expertiză întocmit în cauză, sumele calculate fiind brute și actualizate în raport de rata inflației.
S-a respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta SC SA
A fost obligată pârâta la plata sumei de 4500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru se pronunța astfel, instanța areținut următoarele:
Din analiza actelor depuse la dosar instanța a reținut că reclamanții au fost angajații pârâtei cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, conform carnetelor de muncă aflate la dosar, până la data de 01.02.2008. În ceea ce îl privește pe reclamantul se constată că nu există la dosar copie de pe carnetul de muncă și nu este nominalizat în adresa SC SA nr. 1082/14.12.2008, nefăcând astfel dovada calității sale de salariat al pârâtei, calitate care ar atrage beneficiul drepturilor solicitate.
În ceea ce privește cererea de acordarea drepturilor se reține că potrivit art. 176 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze, salariații pârâtei aveau dreptul la o suplimentare a drepturilor salariale achitate în luna octombrie a fiecărui an, pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă. Cuantumul acestui adaos a fost stabilit la un prag minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor Contractului Colectiv de Muncă. De asemenea, potrivit art. 187 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă pe ramură și art. 176 din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil, s-a prevăzut dreptul salariaților la un ajutor material reprezentând cota de gaze naturale, stabilită la 4000. anual.
Potrivit art. 969 cod civil convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Prin urmare, atâta timp cât clauzele contractuale nu au fost modificate ele trebuie îndeplinite cu bună credință.
Faptul că articolele invocate în acțiune impuneau o întâlnire între patronat și sindicat la nivel de unitate, aspect care nu s-a materializat, nu conduce la neacordarea drepturilor care sunt stipulate în beneficiul salariaților, și nu sunt lăsate la latitudinea unor reprezentanți ai patronatului sau ai sindicatului, în privința negocierilor.
Chiar Legea 130/1996 impune în sarcina patronatului obligația de a negocia clauzele contractuale anual, și doar în situația în care patronatul nu își îndeplinește această obligație sarcina revine reprezentanților de sindicat.
Textul art. 176 CCM impunea ca negocierile pentru aprovizionarea de toamnă iarnă să aibă loc cu 15 zile înainte de eveniment, iar pentru acordarea contravalorii de gaze naturale textul de lege impunea, de asemenea, negocieri între părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă.
Instanța a mai reținut din raportul de expertiză întocmit în cauză că pârâta nu a prezentat documente din care să reiasă dacă sumele solicitate de petenți au fost incluse în salariul de bază al acestora, așa cum susține prin întâmpinare. De asemenea, pârâta nu a făcut nici o dovadă în sensul că au intervenit modificări în contractele colective de muncă invocate de petenți, contracte care au fost prelungite prin act adițional, sens în care va înlătura apărările invocate.
Expertul desemnat a efectuat lucrarea a calculat valoarea concretă a drepturilor salariale reprezentând aprovizionarea de tomnă - iarnă, în cuantum de un salariu minim pe societate pe anii 2005-2007 și contravaloarea cotei de gaze ce revine fiecărui reclamant.
În lucrarea de expertiză se menționează că reclamanții au fost preluați de la SC SA cu contracte de muncă pe o perioadă nedeterminată la societatea pârâtă, SC service SA începând cu data de 01.05.2004 până la data de 01.02.2008.
În ceea ce -l privește pe reclamantul s-a arătat în aceiași lucrare că în adresa SC SA cu nr. 1082/2008 este nominalizat care corespunde cu datele din cartea de identitate a acestuia, dar reclamantul care nu are carnet de muncă depus la dosar nu este nici nominalizat în adresa de mai sus.
Referitor la fondul cauzei instanța a constatat că acțiunea este întemeiată, și ținând cont că angajatorul nu și-a respectat obligațiile contractuale având în vedere prevederile art. 176 și art. 187 CCM, art. 236 alin. 4 și următoarele din Codul Muncii, coroborate cu dispozițiile Legii nr. 130/1996, va admite acțiunea formulată de reclamanții, (), -, A, în contradictoriu cu pârâta SC SA B, și pe cale de consecință va obliga pârâta la plata sumei de 12.178 lei către reclamantul și la plata sumei de câte 15.249 lei către fiecare dintre reclamanții de mai sus, conform raportului de expertiză întocmit în cauză, sumele calculate fiind brute și actualizate potrivit raportului de expertiză cu rata inflației.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs SC SA B criticând soluția instanței de fond pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, arătând că în mod greșit a fost admisă acțiunea și obligată recurenta la plata către intimat a ajutorului material reprezentând contravaloarea cotei de 4400 mc gaze naturale anual, precum și a drepturilor salariale reprezentând contravaloarea aprovizionării toamnă-iarnă.
În motivarea recursului se arată că prin protocolul încheiat la 01 martie 2002 între SNP SA SC SA și s-a convenit ca salariații transferați de la SNP la SC SA să-și păstreze toate drepturile avute la data transferului.
Suma ce reprezenta / unei cantități de gaze naturale a fost introdusă în salariile de bază ale tuturor angajaților SNP inclusiv a celor transferați în anul 1997, iar potrivit art.187 din CCM, la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anul 2006 s-a prevăzut că "salariații agenților economici nominalizați în Anexa nr.1 pct.B vor primi un ajutor material, egal cu unei cote deg aze naturale.
De același drept beneficiază salariații avuți în vedere la al.1 și cei ai angajaților economici din industria petrolieră nominalizați în anexa nr.1 în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază".
Recurenta precizează că, apărarea sa privind includerea / valorii cotei de gaze în salariile angajaților începând cu anul 1997 este susținută de înscrisuri ce atestă acest fapt, respectiv: adresa nr.22160 din 21.07.2008 prin care societatea comunică faptul că suma reprezentând c/valoarea cotei de gaze naturale a fost introdusă în salariile de bază ale tuturor angajaților; protocolul încheiat la 01 martie 2002; extras din CCM pe anul 1997 al SC SA care la art.176 al.1 prevede că începând cu 01 iunie 1997, acest ajutor material va fi inclus în salariul de bază; extras din CCM pe anul 1998 al SC SA care la același articol prevede că, acest ajutor material a fost compensat prin CCM/1997; extras din CCM/2003 la nivel de SA în care se face mențiunea că acest ajutor material a fost compensat; extras din CCM la nivel pe anul 2007, unde la art.176 al.1 se prevede că acest ajutor material a fost compensat; fișa drepturilor salariale negociate în conformitate cu Legea 14/1991 și CCM valabile la 01.07.1997 unde se face mențiunea - creșterea salariului de bază include și c/valoarea a 4000. gaze naturale conform art.176 din CCM -; copii xerox de pe carnetele de muncă.
În ceea ce privește sumele reprezentând aprovizionarea toamna-iarnă, recurenta precizează că acest drept a fost introdus în salariul de bază înainte de preluarea prin transfer a personalului de la SNP
În motivarea recursului în drept se invocă dispoz. art. 312 pct.1 și 3 Cod pr.civilă.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind fondat și urmează să îl admită, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 187 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de - salariații agenților economici nominalizați în Anexa 1 pct. B primesc anual un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, iar la alin.2 al art. 187 se precizează faptul că de același drept beneficiază salariații avuți în vedere la alin.1 și cei ai agenților economici din industria petrolieră nominalizați în anexa 1, în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.
Acordarea acestor drepturi se regăsește și art. 178 din CCM la nivel de grup de unități din industria petrolieră, unde se face aceeași mențiune în sensul că aceste drepturi vor fi introduse în salariul de bază și numai în situația în care nu s-a convenit prin act adițional la CCM introducerea în salariul de bază, va fi stabilită modalitatea concretă de acordare la nivelul agentului economic.
Această mențiune a introducerii dreptului reprezentând ajutorul material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale în salariul de bază apare și în CCM la nivelul SC SA 1997, în care se precizează la art. 176 alin.1 că începând cu 01 iunie 1997 ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze naturale ce se acordă fiecărui salariat va fi inclus în salariul de bază.
Din adresa nr. 1721 din 18 iulie 1997 emisă de RA ( fila 16 dosar recurs), rezultă că la data de 16 iunie 1997 s-a semnat un protocol între RA și prin care s-a convenit majorarea veniturilor salariale cu 1.27 în medie pe regie începând cu data 01 iulie 1997, astfel încât sucursalele au fost înștiințate în acest sens și s-a solicitat trimiterea urgentă a situației pentru a se putea defalca fondurile de salarii pe sucursale.
Din adresele IP nr.1738 din 21 iulie 1997 și nr.1818 din 21 iulie 1997 ( filele 16 verso și 17 dosar recurs) rezultă faptul că acest coeficient de 1.27 s-a stabilit să se aplice la salariile de bază ale personalului, iar calculul fondului de salarii repartizat s-a făcut pe baza coeficientului de majorare mediu pe RA, care cuprinde și prevederile art. 176 alin.1 din CCM în vigoare, ultima adresă fiind semnată de reprezentantul și reprezentantul.
Prin urmare, este dovedit faptul că acest drept reprezentând ajutorul material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale a fost introdus în salariul de bază al salariaților începând cu anul 1997, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 187 alin.2 din CCM la nivel de ramură.
Mai mult, din prevederile art. 176 din CCM pe anul 1998 rezultă că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM /1997, confirmând faptul că respectiva măsură a reprezentat tocmai includerea acestui ajutor în salariul de bază.
Aceste drepturi au fost stabilite și acordate, fiind incluse în salariul de bază la nivelul anului 1997, precum și în continuare în anii ulteriori, dar fără a mai exista alte negocieri în acest sens, astfel cum rezultă din prevederile art. 176 CCM /2008 în care se face precizarea că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM/1997, fiind inclus în salariul angajaților și va rămâne așa până când și vor conveni altfel.
În ceea ce privește cererea de plată a suplimentării salariale pentru toamnă-iarnă:
Temeiul juridic contractual invocat de reclamant în cererea de chemare în judecată îl reprezintă dispozițiile art. 176 din Contractele colective de muncă încheiate la nivelul Energie Electrică, termică, Petrol și Gaze pe anii 2005,2006 și 2007, potrivit cărora:
Art. 176-(1) Cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă), salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă.
(2) Fiecare din adaosurile de mai sus va avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor prezentului contract.
(3) Condițiile și criteriile de acordare se vor stabili în contractele colective de muncă încheiate la nivele inferioare.
(4) Cu minimum 15 zile înainte de evenimentul pentru care se acordă oricare din adaosuri vor începe negocierile cu organizațiile sindicale pentru stabilirea valorii concrete ce se acordă.
(5) În contractele colective de muncă încheiate la nivele inferioare pot fi stabilite, cu ocazia altor evenimente, și alte facilități sub formă de adaosuri, stimulente etc.
(6) Fiecare din adaosurile de mai sus se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.
(7) Salariații, organizațiile patronale și sindicale, precum și agenții economici pot participa la înființarea unor instituții gen asociații profesionale, fonduri mutuale, de asigurări sociale etc. Contribuția agenților economici va fi stabilită, cu respectarea prevederilor legale, prin negociere cu federațiile sindicale și organizațiile patronale semnatare ale prezentului contract colectiv de muncă. Cu acordul salariaților, aceștia pot contribui și cu o parte din cota ce le revine din profitul agentului economic.
La negocierea contractului colectiv de muncă la nivelul ramurii, părțile contractante au stabilit expres (la art. 176 alin. 6) modalitățile concrete de acordare a drepturilor menționate la alin. 1 și anume: fie suplimentările salariale se acordă distinct, fie acestea sunt incluse în salariul de bază, în funcție de modul în care aceste drepturi sunt negociate la nivelul unității.
De aceea, instanța de fond trebuia să analizeze modalitatea concretă în care s-a negociat acordarea acestui drept la nivelul angajatorului-pârât.
Cu ocazia negocierii contractului colectiv de muncă la nivelul SC SA pe anul 1997, partenerii sociali au stabilit introducerea în salariul de bază a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă, stabilind la art. 168 alin. 3:
"Începând cu 01.06.1997, suplimentarea salarială pentru aprovizionare de toamnă va fi introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la prezentul contract".
Această hotărâre luată în deplin acord de partenerii sociali s-a concretizat abia începând cu 01. 03.1998.
În contractul colectiv de muncă la nivelul SC SA 1998 s-a menționat la art. 168 alin. 3 ca "suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază (conform telexului 2412/1998)".
În telexul nr. 2412/1998 este menționat faptul că se majorează salariile de bază brute ale personalului începând cu data de 01.03.1998, pentru aplicarea prevederilor art. 168 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă.
Se constată astfel că dreptul la suplimentări salariale pentru aprovizionarea toamnă-iarnă a fost introdus în salariul de bază al salariaților începând cu data de 01.03.1998, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 176 alin. 6 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii, iar obligația de acordare a suplimentării salariale a fost executată începând cu data de 01.03.1998 în forma includerii acestui drept în salariul de bază.
Neobservând dispozițiile din contractele colective de muncă încheiate la nivelul unității în anii 2007 și 2008 și mențiunile din carnetele de muncă, din care rezultă ca, la data de 01.03.1998 salariile au fost majorate conform mențiunilor din telexul nr. 2412/1998, instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății.
Este adevărat că, potrivit art. 243 din Codul Muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, însă instanța de fond a apreciat greșit că la nivelul societății pârâte nu au fost respectate dispozițiile art. 176 alin. 1 și 2 din Contractele colective de muncă încheiate la nivelul Energie Electrică, Petrol și Gaze.
Potrivit art. 982 din Codul civil, toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg.
Apreciind că în cauză sunt aplicabile direct, ca izvor al drepturilor pretinse, dispozițiile art. 176 alin. 1 și 2 din Contractele colective de muncă încheiate la nivelul Energie Electrică, Petrol și Gaze, instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile contractuale, fără a interpreta dispozițiile din art. 176 același contract potrivit cu regula de interpretare instituită de art. 982 din Codul civil.
Pentru considerentele expuse anterior,având în vedere că drepturile salariale pretinse de reclamanți au fost introduse în salariile de bază înainte de transferul salariaților de la SNP SA la SC, Curtea apreciază că recursul este fondat și, în temeiul art. 312 raportat la art. 304 pct. 8 din Codul d e procedură civilă, urmează să admită recursul, să modifice sentința și să respingă acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SA prin lichidator, împotriva sentinței civile nr. 300 din 26 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-,în contradictoriu cu reclamanții, ( ), -, A, având ca obiect drepturi bănești.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 2009
Președinte, - - | Judecător, - - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.jud. -
Tehnored. 3 ex./18.01.2010
Red./
C
Președinte:Marin CoveiJudecători:Marin Covei, Sorina Lucia Petria Mitran