Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 7172/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 5641/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 7172R
Ședința publică de la 07 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nadia Raluca Ilie
JUDECĂTOR 2: Adela Cosmina Bodea
JUDECĂTOR - - A
GREFIER -
Pe rol, soluționarea recursurilor formulate de recurenții: GRĂDINIȚA DE COPII CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 1 DE VEDE, GRĂDINIȚA DE COPII NR. 7 " " R DE VEDE, PRIMARUL MUNICIPIULUI DE VEDE - INSTITUȚIA PRIMARULUI, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI DE VEDE împotriva sentinței civile nr.951 din data de 15.05.2009 pronunțate de Tribunalul Teleorman Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații: SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR T, ., INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI, având ca obiect - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin serviciul registratură, s-a depus la dosar astăzi, 03.12.2009, de către intimatul Sindicatul Învățământului Preuniversitar T, întâmpinare, în 3 exemplare, prin care solicită și judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Curtea, având în vedere faptul că prin întâmpinarea formulată de intimatul Sindicatul Învățământului Preuniversitar T, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.951/15.05.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Teleorman - Secția Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului Școlar al județului
A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar T în numele și pentru membrii de sindicat, ., împotriva pârâților GRĂDINIȚA DE COPII CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 1 DE VEDE, GRĂDINIȚA DE COPII NR. 7 " " R DE VEDE, PRIMARUL MUNICIPIULUI DE VEDE - INSTITUȚIA PRIMARULUI, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI DE VEDE.
A obligat pe pârâți să plătească reclamanților - membri de sindicat, diferențe salariale rezultate din acordarea tranșelor suplimentare de salarizare prevăzute de art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997 pentru perioada 27.03.2006-04.02.2008, cu actualizare la data plății.
A respins, ca nefondată, acțiunea pentru perioada 04.02.2008-15.05.2009; a respins acțiunea față de pârâtul Inspectoratul Școlar Județean T ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
A obligat pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți, în sumă de 400 lei.
În considerente a reținut că excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a lipsei capacității procesuale de folosință invocate de pârâții Consiliul Local al Municipiului de Vede și Primarul Municipiului de Vede au fost găsite neîntemeiate.
Astfel, Primarul Municipiului de Vede, în calitate de autoritate executivă, are obligația de a aduce la îndeplinire plata drepturilor bănești solicitate de reclamant, întrucât acestea fac parte dintr-un capitol obișnuit din bugetul local respectiv, din cheltuielile de personal care beneficiază de prioritate în bugetul local.
Pe de altă parte, primarul este cel care poartă responsabilitatea întocmirii propunerii de buget local.
Ca urmare, nici împrejurarea că aprobarea bugetului local este atributul Consiliului Local în condițiile în care acest pârât îndeplinește funcția de ordonator de credite în privința drepturilor bănești solicitate prin prezenta acțiune, nu justifică susținerea că n-ar dispune de calitate procesuală pasivă.
În consecință, având în vedere și faptul că primarul, în calitatea sa de ordonator de credite are sarcina de a fundamenta bugetul local cu sumele necesare, precum și disp.art.63 alin.1 lit. c) și alin.4 din Legea nr.215/2001, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de acest pârât este neîntemeiată.
Referitor la pârâtul Consiliul Local al Municipiului de Vede în raport de dispozițiile art.15 și 19 din Legea nr.273/2006 și art.167 alin.3 din Legea nr.89/1995, instanța a constatat că acesta are calitate procesuală pasivă, întrucât asigură aprobarea în bugetul local a sumelor necesare plății drepturilor bănești cuvenite cadrelor didactice.
În ceea ce privește excepția lipsei capacității de folosință invocată de acești pârâți, se constată că aceasta este neîntemeiată, aceștia participând în proces tocmai în temeiul acestei capacități care este dată de competențele legale de care dispun în temeiul dispozițiilor anterior menționate.
Ca urmare, în cazul acestor pârâți, calitatea și capacitatea procesuală este conferită de competențele legale de care dispun în privința drepturilor solicitate și nu de regulile generale ale dreptului civil și dreptului procesual civil.
Pârâții Consiliul Local al Municipiului de Vede și Primarul Municipiului de Vede susțin că acțiunea formulată de reclamanți este și prematură, deoarece dreptul reclamantului de a pretinde aplicarea actelor normative menționate în cererea de chemare în judecată nu este născut și actual, această excepție fiind respinsă de instanță ca nefondată, deoarece dreptul solicitat de reclamanți este prevăzut de art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997 modificată privind statutul personalului didactic.
Prin urmare, obligația de plată a sumelor solicitate de reclamant subzistă în sarcina pârâților, competențele pentru fiecare pârât fiind delimitate de prevederile legale mai sus menționate, respectiv întocmirea anuală a bugetului de venituri și cheltuieli al unității de învățământ preuniversitar (organul de conducere al unității de învățământ preuniversitar), întocmirea propunerii de buget local (primarul), aprobarea bugetului local (consiliul local).
Excepția nulității cererii de chemare în judecată invocată de pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului T, pe considerentul că obiectul acțiunii nu este determinat conform dispozițiilor art.112 pct.3 pr. civ. este neîntemeiată, întrucât prin obiectul acțiunii se înțelege pretenția concretă a reclamantului care, printre alte condiții, trebuia să o îndeplinească și pe aceea de a fi determinat sau determinabil.
Ori, în cauză, obiectul acțiunii este determinabil, instanța fiind sesizată cu rezolvarea unei probleme concrete și nu a unei probleme de principiu.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul Școlar al Județului T, invocată din oficiu de instanță, s-a constatat că este întemeiată, întrucât potrivit art. 167 din Legea nr. 84/1995, unitățile de învățământ funcționează ca unități finanțate din fondurile alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea.
Cum din analiza acestui text de lege rezultă că ordonator de credite este Consiliul local în a cărei rază teritorială își are sediul unitatea de învățământ, se constată că, pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului T nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Membrii de sindicat sunt încadrați la Grădinița de copii cu program prelungit rr.1 de Vede în funcția de educator cu o vechime în învățământ cuprinsă între 30 și 38 ani, astfel cum rezultă din adeverințe.
Potrivit dispozițiilor art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, modificată, personalul didactic din învățământul preuniversitar, beneficiază de tranșe de vechime suplimentare care se acordă la 30, 35 și peste 40 de ani în activitate în învățământ; acordându-se o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime, pentru fiecare dintre tranșele suplimentare.
Din dispozițiile art.50 al.1 și 2 rezultă că personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de două categorii distincte de tranșe de vechime, respectiv - tranșe de vechime la salarizare și tranșe de vechime suplimentare.
Aceste două categorii de tranșe de vechime au generat modificări în grilele de salarizare și vizează două componente în stabilirea corectă a salariului, respectiv coeficientul de multiplicare care crește progresiv, și prin urmare, diferă de la o tranșă de vechime la alta, precum și valoarea de referință sectorială.
Ca atare, alături de majorările specifice trecerii de la un segment de vechime la altul, legiuitorul a instituit un drept suplimentar intitulat "tranșă suplimentară", însoțit de o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime, în favoarea cadrelor didactice cu o vechime de 30, 35 și peete 40 ani de activitate în învățământ.
Apreciind că în cauză tranșele de vechime stabilite prin HG nr.467/1997 nu includ pentru perioada 2005-2007, în rezultanta finală - salariul acordat și tranșele de vechime reprezentând creșteri de 1/25 din coeficientul de ierarhizare anterior, deoarece actele normative în vigoare din perioada menționată, respectiv OUG nr.68/2009, OUG nr. 18/2005; OG nr.4/2006, OG nr.11/2007 fac precizări numai cu privire la nivelul coeficienților de multiplicare și la valoarea de referință, instanța a constatat acțiunea întemeiată, însă numai în parte.
Astfel, întrucât prin OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, se precizează că în anul 2008 nu se mai aplică prevederile art.50 al.2 din Legea nr. 128/1997, creșterile de 1/25 fiind cuprinse în coeficientul de multiplicare al tranșei de vechime, instanța a admis acțiunea și a obligat pârâții - Grădinița de copii cu program prelungit nr.1 de Vede, Grădinița de copii nr.7 de Vede, Consiliul Local al Municipiului de Vede, Instituția Primarului Municipiului de Vede la plata diferențelor salariale rezultate din acordarea tranșelor suplimentare de salarizare prevăzute de art.50 al.1 și 2 din Legea nr.128/1997 doar pentru perioada 27.03.2006 -04.02.2008, cu actualizare la data plății. Pentru perioada 04.02.2008 - 15.05.2009, data pronunțării prezentei acțiuni, în raport de dispozițiile OG nr. 15/2008, acțiunea este neîntemeiată și a fost respinsă ca atare.
S-a respins acțiunea față de pârâtul T ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în temeiul disp. art. 274. pr. civilă, pârâții au fost obligați la 400 lei cheltuieli de judecată către reclamant, reprezentând onorariu avocat, la baza obligației stând culpa procesuală.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal au declarat recurs Grădinița de Copii nr. 1 Municipiul de Vede, Grădinița de Copii nr. 7 Municipiul de Vede, Primarul Municipiului de Vede și Consiliul Local de Vede, înregistrate pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului, recurentele Grădinița de Copii nr. 1 Municipiul de Vede și Grădinița de Copii nr. 7 Municipiul de Vede au arătat că se constată nulitatea acțiunii și lipsa calității de reprezentant legal a Sindicatului Învățământului Preuniversitar județean T:
- acțiunea nu este semnată și nici ștampilată de conducerea persoanei juridice a sindicatului în calitate de pretins reprezentant legal;
- nu se face dovada calității de membru de sindicat prin acte oficiale emanate de persoana juridica - Sindicatul Învățământului Preuniversitar T;
- tabelul completat de reclamanți nu este actualizat la data acțiunii purtând o data cu aproximativ 1 an anterior;
- nu se face nici dovada calității de angajați (salariați) ai unității școlare la dată acțiunii;
- acțiunea nu este pornită de sindicatul persoană juridică din școală, de la nivelul angajatorului, ci de un sindicat județean cu structura de federație care, în opinia recurentelor, nu poate formula în accepțiunea art. 28 din Legea nr.53/2003, acțiuni revendicative derivate din contracte individuale de munca, încheiate cu angajatorul (unitate de învățământ).
Prin excepție, sindicatele județene cum este cel în cauză, federațiile sindicale sau confederațiile pot formula acțiuni pentru drepturi generale nerespectate, care se constituie ca drepturi colective, derivate din contracte colective încheiate la nivel național și de ramură.
Reclamanții din hotărârea judecătoreasca pentru care au fost obligați la plată, nu au calitatea de angajați, nu se află în raport juridic, contract individual de muncă cu Grădinița de copii nr. 7, cu personalitate juridica, ordonator secundar de credite. reclamanți au calitatea de angajați ai Grădiniței de copii nr. 1 cu program prelungit, cu personalitate juridică. În consecința, hotărârea judecătoreasca privind obligarea recurentelor la plată este nelegală având în vedere numai acest prim motiv.
Prin efectul sentinței instanței de fond, recurentele au fost obligate neîntemeiat și nelegal la plata tranșelor suplimentare pentru vechime în învățământ de 30, 35, 40 ani, după caz, conform prevederilor art. 50 alin 1și 2 din Legea nr. 128/1997, privind Statutul personalului didactic.
Obligarea recurentelor s-a dispus, în condițiile în care plata drepturilor solicitate a fost efectuată, în cadrul salariului funcției de bază, astfel cum rezultă din actele administrate la dosarul cauzei.
În consecință, prin aplicarea sentinței se înfăptuiește dubla plată a tranșelor de vechime premenționate și se vor crea prejudicii materiale fondurilor bugetare de salarizare ale învățământului privind pe cei 8 reclamanți pentru care s-a admis acțiunea de obligare la plată pentru perioada 27.03.2006-04.02.2008, estimându-se un efort bugetar, de aproximativ 250 milioane lei vechi la nivelul școlii și localității, în condițiile austerității financiare și imposibilității asigurării veniturilor la nivelul cheltuielilor.
Conform art. 48 și următoarele din Legea nr.128/1997, salariul funcției de bază al personalului didactic de predare, se stabilește pe coeficienți de multiplicare, ținând seama de nivelul de studii, grade didactice pe tranșe de vechime în învățământ, (până la 2 ani, 2-6 ani, 6-10 ani, 10-14 ani, 14-18 ani, 18-22 ani, 22-25 ani, 25-30 ani, 30-35 ani, 35-40 ani, peste 40 ani). Se observă includerea tranșelor suplimentare pentru vechime în învățământ de 30, 35, 40 ani, în funcție de care se stabilește salariul funcției didactice de bază la care se adaugă alte drepturi bănești cum sunt: spor mediu rural, spor învățământ simultan, spor de vechime în muncă.
tranșe de vechime îi corespunde un cuantum bănesc, ce reprezintă o creștere față de tranșa anterioară. suplimentare de vechime în învățământ de peste 30, 35, 40 ani reprezintă în succesiune, o creștere cuprinsă în coeficienții de multiplicare de la o tranșă la alta, în grilele progresive de salarizare înscrise în actele normative din perioada revendicata respectiv: Ordonanțele Guvernului României nr. 68/2004, nr. 138/2005, nr. 4/2006, nr. 11/2007 și nr.15/2008.
Recurentele au prezentat în susținerea motivelor de recurs invocate un calcul detailat pe o categorie de personal, care consacră procedeul unic de determinare a cuantumului bănesc al tranșelor suplimentare pentru vechimea învățământ de 30, 35,40 ani.
OUG-5/2008-ianuarie
învățător 25-30 30-35 35-40 peste 40
gr. did. 1.286 1 1.359 1.424 1.481
Se poate observa că deși Ordonanța nr.15/2008 precizează la art. 5, asigurarea creșterii de 1/25 a coeficientului față de tranșa anterioară, în realitate creșterea este mult mai mare.
- 1/25 din 1286 = 51,44
salariul tranșei 30 - 35 ar trebui să fie 1286 + 51,44 = 1337,44, acesta fiind în grila de 1359, există o creștere mai mare cu 21,56 lei în plus față de 1/25.
- salariul tranșei 35 - 40 ar trebui să fie 1/25 din 1337,44 = 53,4976
1337,44 + 53,50 = 1390,94; acesta fiind în grilă de 1424, există și aici o creștere mai mare cu 33,06 în plus față de 1/25.
- salariul tranșei peste 40 ani ar trebui să fie 1/25 din 1390,94 = 55,6376
1390,94 + 55,64 = 1446,58; acesta fiind în grilă 1481, există și aici o creștere de 34,42 în plus față de 1/25.
Se poate observa că are OUG o creștere a salariului tranșelor suplimentare mult mai mare decât 1/25 cum prevede art. 50 alin. 2 din Legea nr.128/1997.
Pornind de la.OUG nr.15/2008, recurentele au prezentat calculul prin același procedeu unic de aplicare a 1/25 la coeficientul de ierarhizare al tranșei anterioare, conform art.50 al.2 din Legea nr.128 /1997, astfel cum s-a pus în aplicare prin nr.OG4/2006 la aceeași categorie de personal.
- nr.OG 4/2006- ianuarie
învățător 25-30 30-35 35-40 peste 40
gr. did. 909 963 1011 1053
Și aici recurentele arată că se poate observa creșterea între tranșe a salariului ca fiind mult mai mare decât 1/25 cum prevede art.50 alin 1 și 2 din Legea nr. 128/1997:
- salariul tranșei 30 - 35 ar trebui să fie 1/25 din 909 = 36,36
909 + 36,36 = 945,36; acesta fiind în grila 963 exista o creștere mult mai mare și anume 17,64 în plus față de 1/25;
- salariul tranșei 35 - 40 ani ar trebui să fie 1/25 din 945,36 = 37,8144 945,36 + 37,81 = 983,17; acesta fiind în grilă de 1011, există o creștere mult mai mare și anume 27,83 în plus față de 1/25;
- salariul tranșei peste 40 ani ar trebui să fie 1/25 din 983,17 = 39,3268 983,17 + 39,33 = 1022,50; acesta fiind în grilă de 1053 există și aici o creștere mult mai mare cu 30,50 față de 1/25 cum prevede art.50 alin 1 și 2 din Legea nr.128/1997.
Se poate constata că potrivit evoluției în timp, rotunjimea efectuată, conform legii, în avantajul persoanei, a condus la o creștere mult mai mare a plații tranșelor suplimentare, incluse în salariul de bază, decât beneficiul prevederilor art.50 alin 1 și 2 din Legea nr.128/1997, respectiv s-au aplicat pe toată perioada revendicată în acțiune prevederile art. 50 al. 1, 2, care sunt aplicate constant de la intrarea în vigoare a Legii nr.128/1997, și în prezent.
În concluzie, cuantumul bănesc cuprins în grilele de salarizare, coeficienții de multiplicare ce corespund tranșelor de vechime în învățământ de 30, 35, 40 ani a fost determinat prin aplicarea procedeului de calcul unic prevăzut la art. 50 alin 2 din Legea 128/1997, in sensul ca s-a aplicat procentul de 1/25 la coeficientul de ierarhizare al tranșei anterioare.
Potrivit art. 50 alin 1 și 2 din Legea nr.128/1997:
Personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ.
Pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime."
Instanța de fond a eludat prevederile legale, inclusiv valoarea de adevăr a cuantumului bănesc corect determinat prin calcul, cuprins în grile
(anexe ale actului normativ) și a dispus plați suplimentare necuvenite, nedatorate, cunoscând fiind că actele administrative normative și anume Ordonanțele aprobate prin lege menționate la litera a) nu au fost anulate sau modificate pe calea procedurilor legale, în privința cuantumului grilelor corespunzătoare tranșelor de vechime. Nu s-au pronunțat decizii ale Curții Constituționale privind nelegalitatea ordonanțelor sau legilor adoptate care să vizeze greșita aplicare a legii în privința calculelor grilelor de salarizare.
Din efectuarea unei simple operațiuni de înmulțire a coeficientului tranșei anterioare cu 1/25 rezultă un coeficient de multiplicare înscris în lege și aplicat, care nu numai că asigură minimul de 1/25, dar și o creștere superioară acestui procent, sume suplimentare, rezultate prin rotunjire în beneficiul persoanei.
Recurentele arată că nu s-a invocat excepția de nelegalitate a unor prevederi incidente în cauză din anexele care cuprind grilele de salarizare ale actelor normative și în funcție de care s-au efectuat plățile în toate unitățile școlare inclusiv de către instituția recurentă de învățământ, Grădinița de copii nr.7 de Vede, în calitate de pârât în cadrul procesului civil.
Cu titlu de exemplu, a se compara coeficienții de multiplicare următori, din OG nr.4/12.01.2006 în cazul profesorului din învățământul preuniversitar cu gradul didactic I: 25 -30 ani vechime în învățământ - 5,450 (coeficient de multiplicare), 30-35 ani vechime în învățământ - 5,735 (cm), 35-40 ani vechime în învățământ 6, 048 (cm), peste 40 ani vechime în învățământ 6,366 (cm). Se observa creșterea progresiva de la un coeficient de multiplicare la altul, de la o tranșă la alta, care a asigurat plata salariului reclamanților din acțiune în concordanta cu prevederile legale asigurând creșterea de 1/25.
Instanța nu-si poate întemeia deducția neplății drepturilor bănești solicitate cu titlu de tranșe de vechime în învățământ de 30, 35, 40 ani, pe mențiunea că în Ordonanța Guvernului României nr. 15/2008, art. 5 alin. 2: "În coeficienții de multiplicare din anexa nr. 2, prevăzuți la ultimele trei tranșe de vechime recunoscuta de 30-35 de ani, 35-40 de ani și peste 40 de ani în învățământ, sunt cuprinse și creșterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime, prevăzute la art. 50 alin. (2) din Legea nr.128/1997, cu modificările și completările ulterioare". Această mențiune este o normă precizatoare, clarificatoare, lămuritoare și nu trebuie înțeleasă în sensul că în anii precedenți nu s-a aplicat același mod de calcul.
Faptul că în actele juridice normative, respectiv Ordonanța nr.18/2005, nr.4/2006, nr.11/2007, nu se face precizarea expresă că în privința cuantumului bănesc reprezentând suma de bani corespunzătoare tranșelor de vechime suplimentare în învățământ de peste 30, 35, 40 ani s-a aplicat procedeul unic de calcul constând în creșterea de 1/25 față de coeficientul de ierarhizare al tranșei anterioare, nu poate întemeia convingerea instanței că nu s-au aplicat și respectiv plătit în mod corespunzător drepturile salariale rezultate din aplicarea prevederilor art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr.128/1997 privind adoptarea statutului personalului didactic.
Norma juridică înscrisă la art. 50 alin 2 nu poate întemeia convingerea instanței nici în sensul că procentul de 1/25 se aplică de două ori și nici că reprezintă un adaos special salarial, neacordat peste suma cuprinsă în grile, rezultată prin procedeul de calcul
unic de aplicare a procentului de 1/25 la coeficientul de ierarhizare al tranșei anterioare, procedeu care aplicat, asigura o creștere a plății tranșei față de cea anterioară cuprinsă în grile. În consecință, în mod greșit a reținut instanța că nu se regăsește în coeficienții de multiplicare ai actelor normative din perioada revendicată, creșterea de 1/25 față de coeficientul de ierarhizare al tranșei anterioare.
Se poate reține de instanța de control, pe lângă aplicarea greșita a legii, lipsa de obiect a acțiunii și faptul că prima instanța nu a deslușit înțelesul corect al obiectului acțiunii, al modului de plată, nu a înțeles că grila de salarizare pentru tranșele premenționate reprezintă o sumă de bani care se include în salariul funcției de bază, un adaos special, cum greșit a reținut instanța, în afara sumelor cuprinse în grile, calculate conform art. 50 alin.2 din Legea nr.128/1997 și incluse în anexele ordonanțelor precizate.
De menționat că acest procedeu s-a aplicat de la intrarea în vigoare a Legii nr.128/1997 achitându-se, întocmai, drepturile bănești.
Prima instanța nu a deslușit înțelesul corect al tranșelor de vechime în învățământ, concluzionând că personalul didactic beneficiază de două categorii de tranșe: tranșe de vechime la salarizare și tranșe de vechime suplimentare. În realitate, există o singură categorie cuprinzând 11 tranșe de vechime, de la 0 la 40 ani, fiecărei tranșe corespunzându-i în evoluția vechimii un coeficient progresiv de multiplicare, în funcție de care se calculează salariul funcției didactice care se include în salariul de bază,
determinat în funcție și de nivelul de studii, grade didactice, postul didactic ocupat, salariul integral și corect achitat reclamanților.
Recurentele au precizat că suplimentarea a fost introdusă de noua Lege nr.128/1997, vizând tranșele de peste 30 ani vechime în învățământ, cunoscut fiind că potrivit Legii nr. 6/1969 privind fostul statut al personalului didactic, salariul de bază se calcula până la tranșa de vechime de 25 - 30 ani.
"suplimentare" nu produce efecte juridice suplimentare, vizând populismul legii, noutatea în privința majorării salariilor la acea dată.
În consecință, reținerea instanței în sens opus celor argumentate este nelegală. Din dispozițiile art.50 al. 1 și 2 rezultă că personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de două categorii distincte de tranșe de vechime, respectiv tranșe de vechime la salarizare și tranșe de vechime suplimentare.
Aceste două categorii de tranșe de vechime au generat modificări în grilele de salarizare și vizează două componente în stabilirea corectă a salariului, respectiv coeficientul de multiplicare care crește progresiv, și prin urmare,diferă de la o tranșă de vechime la alta, precum și valoarea de referință sectorială.
Ca atare, alături de majorările specifice trecerii de la un segment de vechime la altul, legiuitorul a instituit un drept suplimentar intitulat "tranșa suplimentară", însoțită de o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime, în favoarea cadrelor didactice cu o vechime de 30, 35 și peste 40 ani de activitate în învățământ." Cheltuielile de judecată s-au acordat reclamanților în condițiile în care nu s-a făcut dovada că aceștia au angajat o avocată care i-a reprezentat, neexistând contract de asistență și reprezentare, chitanțe de plată. Angajarea avocatei s-a făcut și s-a plătit de către reprezentantul legal Sindicatul Învățământului Preuniversitar, conform actelor de la dosarul cauzei, însă Sindicatul Învățământului Preuniversitar, neavând calitatea de parte procesuală, în speță, activa, nu poate revendica și nici a i se acorda cheltuieli de judecată.
Prin recursul formulat, Primarul Municipiului de Vede arată că instanța de fond a respins excepția lipsei capacității procesuale de folosință și excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului Municipiului R de Vede, cu încălcarea dispozițiilor legale în materie.
Recurentul își întemeiază această primă critică pe care o aduce hotărârii pronunțate pe fondul cauzei pe următoarele aspecte:
Primarul are, conform Legii nr. 215/2001, capacitate procesuală de folosință și calitate procesuală pasivă sau activă limitate, în sensul că poate fi chemat în judecată, în calitate de pârât, numai în acele litigii în care sunt contestate dispozițiile pe care le emite.
În conformitate cu dispozițiile art. 68 al. 1 lit. b), teza I din Legea nr. 215/2001, "Primarul asigură respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, a prevederilor Constituției, precum și punerea în aplicare a legilor, a decretelor Președintelui României, a hotărârilor și ordonanțelor Guvernului, a hotărârilor consiliului local; dispune măsurile necesare și acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor și instrucțiunilor cu caracter normativ ale miniștrilor, ale celorlalți conducători ai unităților administrației publice centrale, ale prefectului, precum și a hotărârilor consiliului județean."
În baza art. 67 al. 1 din Legea nr. 215/2001, primarul reprezintă comuna sau orașul în relațiile cu alte autorități publice, cu persoane fizice sau juridice române sau străine, precum și în justiție."
Prin urmare, Primarul poate fi chemat în judecată în contencios administrativ, în calitate de pârât, în doar doua situații: atunci când obiectul dosarului constă în anularea, totala sau parțială, a unei dispoziții emise de acesta, precum și în situația de reprezentant al unității administrativ - teritoriale, în cazul recurentei, al municipiului.
În prezentul litigiu, Primarul putea fi chemat în instanță în calitate de pârât doar în situația în care reclamantul ar fi dovedit instanței de fond că a fost împiedicat să-și valorifice aceste drepturi salariale printr-un act distinct emis de către primar ( dispoziție ) sau că primarul nu ar fi sprijinit consiliul local în procedura de alocare de la bugetul local a sumelor pretinse de reclamanți cu titlul de drepturi salariale. Or, în cauză, nu suntem în fața unei astfel de situații.
Mai mult decât atât, având în vedere faptul că reclamanții reprezentați prin Sindicatul Învățământului Preuniversitar T sunt angajații Grădinițelor de copii nr. 1, respectiv nr. 7 de Vede, este evident faptul că unitatea de învățământ este, pentru acești reclamanți, unitatea angajatoare. Or, această unitate angajatoare are personalitate juridică, are buget propriu și deține calitatea de ordonator terțiar de credite!!! Prin urmare, nici sub acest aspect, primarul nu poate fi chemat în instanța ca pârât, având în vedere că nu are competențe de inițiativă în această materie.
Dimpotrivă, aceste drepturi salariale se stabilesc de către directorul unității de învățământ respective, cu care reclamanții au încheiate contracte de muncă. Directorul acestei unități de învățământ este organ de conducere executivă al acestei unități de învățământ. Pe de altă parte, însăși unitatea de învățământ angajatoare este persoana juridică de drept public, are calitatea de angajator și de ordonator terțiar de credite. Unitatea de învățământ, după ce calculează și stabilește aceste drepturi salariale, va cuprinde sumele necesare îndeplinirii acestei obligații în bugetul propriu de venituri și cheltuieli de la bugetul de stat, prin bugetul local, în cadrul finanțării de baza, în conformitate cu dispozițiile art. 167 din Legea nr. 84/1995. În aceste condiții, primarul ar putea fi chemat în judecată în calitate de pârât doar în situația în care nu ar duce la o bună îndeplinire hotărârea consiliului local prin care ar fi prevăzute în bugetul local al unității administrativ-teritoriale (prin care se face finanțarea de bază a învățământului preuniversitar), aceste sume necesare plății drepturilor salariale pretinse de reclamanți. Recurenta a subliniat încă o dată faptul că aceste sume se prevăd în bugetul local pe baza fundamentării făcute de angajator, deci de unitatea de învățământ cu care reclamanții au încheiate contracte de muncă.
Prin urmare, numai cazul unui refuz, act sau fapt săvârșit de către primar în aceasta procedură ulterioară de includere a sumelor respective în bugetul local și ar putea justifica calitatea procesuală pasivă a primarului în prezenta cauză. Or, este mai mult decât evident că recurenta nu se află într-o atare situație, având în vedere că nu s-a susținut de către reclamanți că primarul ar avea o culpă directă în ceea ce privește neplata către ei a drepturilor salariale pretinse prin formularea cererii introductive de instanță.
În această cauză Primarul:
- nu este ordonator de credite;
- nu este conducător al unității angajatoare;
- nu a emis nici o dispoziție prin care să fi împiedicat aducerea la îndeplinire a acestei obligații de plată a drepturilor bănești către reclamanți;
- nu este chemat în judecata în calitate de reprezentant al unității administrativ-teritoriale ( respectiv al municipiului ) care avea atribuții în perfectarea acestei obligații;
- nu poate fi considerat culpabil că nu a îndeplinit sau că a îndeplinit în mod culpabil vreuna din atribuțiile ce îi sunt conferite de lege.
Pentru toate considerentele mai sus arătate, recurentul solicită instanței de recurs să admită recursul formulat și, pe cale de consecință, să modifice în parte sentința recurată, în sensul de a admite atât excepția lipsei capacității procesuale de folosință a primarului, cât și excepția lipsei calității procesuale pasive a primarului în prezenta cauză.
Instanța de fond a încălcat principiul potrivit căruia instituția răspunderii solidare este inadmisibilă în materia contenciosului administrativ.
Din cauza faptului că instanța de fond nu a analizat cu atenție excepțiile invocate în apărările recurentului, respingându-ie pe toate ca nefondate, însă fără a-și motiva în mod legal această decizie, precum și din cauză că instanța de fond nu și-a exercitat pe deplin rolul activ, a menținut în proces toate părțile introduse de reclamant prin cererea de chemare în judecată, în mod eronat și nelegal. Procedând astfel, instanța de fond a pronunțat în final o hotărâre nelegală pentru motivele descrise la punctul I al prezentului recurs și, mai mult decât atât, a încălcat în mod vădit și principiul de drept potrivit căruia instituția răspunderii solidare este inadmisibilă în materia contenciosului administrativ. Singurul caz de solidaritate procesuală permis în contenciosul administrativ este acela în care este chemată o instituție sau autoritate publică, împreună cu cea ierarhic superioară, însă și în acest caz trebuie dovedita inclusiv culpa instituției publice ierarhic superioare.
În cazul de față nu poate fi identificată o ierarhie administrativă, fiind vorba de instituții care nu se află în relații de subordonare. Singura legătură existentă între pârâții menținuți în cauză în mod eronat rezultă din procedura de plată a sumelor de banii pretinse, așa cum a descris-o mai sus și așa cum este reglementată de lege, în sensul că plata drepturilor salariale solicitate se face prin nota de fundamentare a instituției angajatoare; ulterior, aceasta va cuprinde sumele necesare îndeplinirii acestei obligații în bugetul propriu de venituri și cheltuieli, abia după aceea finanțarea cheltuielii respective urmând să fie făcută de la bugetul de stat, prin bugetul local, în cadrul finanțării de bază, în conformitate cu dispozițiile art. 167 din Legea nr. 84/1995. Acestea sunt singurele raporturi existente între pârâți și este mai mult decât evident că nu sunt raporturi de subordonare, de ierarhie administrativă.
Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal, a subliniat inadmisibilitatea instituției răspunderii solidare în materia contenciosului administrativ, inclusiv prin Decizia nr. 2001/13 aprilie 2007.
Prin recursul, formulat Consiliul Local de Vede arată că tranșele suplimentare care se acorda la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ reprezintă în fapt drepturi salariale. În conformitate cu dispozițiile art. 167 al. 5 din Legea nr.84/1995, legea învățământului, modificată și republicată, aceste drepturi salariale suplimentare sunt cuprinse în finanțarea de baza a unităților de învățământ preuniversitar de stat. Potrivit aceleiași legi, finanțarea de bază acestor unități de învățământ preuniversitar de stat se înscrie în bugetul propriu de venituri și cheltuieli, întocmit anual de către respectiva unitate. De asemenea, în conformitate cu art. 167 al.13 din Legea nr. 84/1995, " finanțarea de bază ( și finanțarea complementară ) a unităților de învățământ se face pe bază de contract, întocmit conform normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar, încheiat între directorul unității de învățământ preuniversitar și primarul localității în a cărei rază teritorială se află unitatea de învățământ.
Contractul se încheie în maximum 30 de zile de la data aprobării bugetului local. Sumele reprezentând finanțarea de bază și finanțarea complementară se înscriu în bugetul de venituri și cheltuieli."
Mai mult decât atât, al. 14 din același articol prevede că "bugetul de venituri și cheltuieli se întocmește anual, de fiecare unitate de învățământ preuniversitar de stat, conform normelor metodologice de finanțare
învățământului preuniversitar, se aprobă și se execută potrivit prevederilor legale în vigoare. "
De asemenea, având în vedere faptul că directorul unității de învățământ preuniversitar de stat ( unitatea angajatoare ) este ordonator terțiar de credite, în temeiul art. 167 al. 15 din Legea nr. 84/1995, este evident că stabilirea, calcularea și plata acestor drepturi salariale trebuia să fie făcută de către directorul unității de învățământ. Aceasta nu poate fi făcută nici de Consiliul Local și nici de către instanța de judecată.
După calcularea drepturilor salariale ce fac obiectul acestei pricini, conform normelor legale în materie, tot unitatea de învățământ angajatoare era obligată să includă aceste sume în bugetul propriu de venituri și cheltuieli și abia după aceea finanțarea cheltuielii respective urma să fie realizată din bugetul de stat, prin bugetul local, în cadrul finanțării de bază.
Doar în situația în care reclamantul ar fi dovedit, pe de o parte, că unitatea de învățământ angajatoare a efectuat anterior toate aceste demersuri și că, pe de alta parte, consiliul local ar fi refuzat să prevadă în bugetul local al unității administrativ-teritoriale, aceste sume necesare plății drepturilor salariale pretinse de reclamant, acesta ( Consiliul Local ) putea sta în judecată și putea fi obligat să își îndeplinească atribuțiile ce îi sunt conferite de lege în mod corespunzător. Or, recurentul a arătat faptul că, până la momentul formulării cererii de chemare în judecată, inclusiv până la momentul prezent, unitatea de învățământ preuniversitar de stat nu a fundamentat sumele necesare plații drepturilor salariale ale reclamanților, acestea neputând fi cuprinse în bugetul local. În aceste condiții, în această etapă a demersurilor salariaților, Consiliul Local R de Vede nu are nici un fel de atribuții în ceea ce privește plata drepturilor salariale pretinse.
Aceasta a fost și motivul pentru care, prin întâmpinarea depusă pe fondul cauzei, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local de Vede.
Instanța de fond, în mod nelegal, a respins această excepție ca nefondată, fără însă a se apleca cu suficientă atenție asupra textelor de lege invocate de recurent. A interpretat greșit legislația în materie, fără a reține amănuntele esențiale care guvernează aceasta procedură. Instanța de fond a reținut în considerente că "potrivit dispozițiilor art. 167 din Legea nr. 84/1995, unitățile de învățământ funcționează ca unități finanțate din fondurile alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a cărei rază își desfășoară activitatea. "
Prin urmare, instanța de fond a înțeles și aplicat în mod trunchiat textul de lege invocat de recurent în întâmpinare, mai mult, nici nu l-a reprodus corespunzător. Nu a încercat să înțeleagă procedura care trebuie respectată pentru a se realiza această plată din bugetul unității administrativ-teritoriale către unitatea de învățământ angajatoare. Mai mult, într-un mod cu totul surprinzător, a reținut de asemenea în considerente, faptul că, "consiliul local este ordonator credite"?!?
Aceasta în condițiile în care ordonator terțiar de credite este directorul unității învățământ, iar în ceea ce privește unitatea administrativ-teritoriala, conform Legii nr. 215/2001, ordonator principal de credite nu poate fi decât primarul. În plus față de toate aceste aspecte, instanța de fond prezintă o confuzie ceea ce privește distincția dintre un consiliu local și o unitate administrativ teritoriala, în sensul că aceasta consideră că ar fi vorba despre una și aceeași instituție publica. În consecință, prin hotărârea pronunțată, obligă în solidar și ceilalți pârâți la plata acestor drepturi salariale, Consiliul Local. Aceasta în condițiile în care Consiliul Local este doar o autoritate deliberativă, nu are personalitate juridică, nu are buget propriu, nu are organe de conducere și nici patrimoniu propriu. Toate acestea aparțin doar unității administrativ-teritoriale, în cazul de față aceasta fiind Municipiul de Vede.
Pentru toate considerentele mai sus arătate, recurentul solicită instanței de recurs să admită recursul formulat de acesta și, pe cale de consecință, să modifice în parte sentința recurată, în sensul de a admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local R de Vede în prezenta cauză.
Cercetând recursurile declarate prin prisma criticilor formulate, Curtea, în opinie majoritară, apreciază că sunt nefondate.
Astfel, motivul de recurs formulat de unitățile de învățământ, cu privire la lipsa calității de reprezentant a sindicatului care-a introdus acțiunea este neîntemeiat, legitimarea procesuală a acesteia fiind acordată de dispozițiile art. 28 din Legea nr. 54/2003 care consacră mandatul tacit conferit sindicatelor pentru apărarea drepturilor și intereselor economice ale membrilor lor, drepturi esențialmente individuale, chiar cuprinse în acte colective, întrucât sunt prevăzute în beneficiul individual și pot fi reclamate de fiecare salariat în parte, iar nu de colective, indiferent de nivelul de reprezentativitate a sindicatului care formulează acțiunea în instanță.
Din acest punct de vedere, numai mandantul, în speță membrii de sindicat reprezentați pot invoca absența dreptului de reprezentare, pot retrage mandatul ori face acte de dispoziție, după cum pot și ratifica retroactiv actele și operațiunile efectuate fără mandat, lipsa calității de mandatar a sindicatului nefiind o apărare la latitudinea altei persoane, de vreme ce acesta este reprezentativ la nivel județean, existând aparența de mandat.
Cât privește calitatea de angajați a membrilor de sindicat reprezentați în cauză, a uneia sau alteia dintre cele două unități de învățământ, aceasta pune o problemă de executare a hotărârii, fiecare grădiniță răspunzând de îndeplinirea obligației sancționate prin dispozitivul hotărârii numai cât îi privește pe proprii angajați și numai pentru perioada cât au lucrat în cadrul fiecărei unități, în interiorul perioadei de referință. Cât privește critica, cuprinsă în recursul autorităților administrației publice locale referitoare la lipsa calității procesuale pasive, nici aceasta nu poate fi reținută, întrucât între părți există raporturi juridice derivate din lege (art. 167 alin. 1-3 din Legea nr. 84/1995), în baza cărora plata drepturilor salariale ale persoanelor din unitățile școlare se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și alte venituri ale bugetelor locale, din această perspectivă fiind irelevantă inexistența raporturilor juridice de muncă cu reclamanta.
În același sens, art. 13 alin. 1 din OUG nr. 32/2001 dispune că finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat, inclusiv cheltuielile de personal incluse în finanțarea de bază, se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea.
În alin. 5 al aceluiași articol se stipulează că în termen de 60 de zile de la publicarea actului normativ, guvernul va aproba norme metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat, norme aprobate prin HG nr. 538/2001.
Acest din urmă act normativ reiterează ideea potrivit căreia cheltuielile învățământului preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale, precum și obligația autorităților administrației publice locale și județene, înțelegând prin aceasta consiliile locale și primarii aleși, de a dispune măsurile necesare pentru ca finanțarea acestor cheltuieli să se efectueze potrivit prevederilor OUG nr. 32/2001, legilor anuale ale bugetului de stat și principiilor înscrise în Legea nr. 84/1995, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, având în vedere prerogativele ce revin acestor pârâți-recurenți în materia finanțării unităților de învățământ preuniversitar, a angajării și efectuării cheltuielilor aprobate prin buget, Curtea reține că aceștia au calitate în raportul juridic obligațional dedus judecății.
Pe fondul cauzei, relativ la recursul unităților de învățământ, în mod legal și temeinic, față de redactarea redactarea expresă a art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, a statuat prima instanță că reclamantelor li se cuvine creșterea cu 1/25 a coeficientului de ierarhizare, corespunzător tranșelor suplimentare ce se acordă la 30, 35 și peste 40 de ani în învățământ.
Având în vedere această dispoziție de excepție, nu se poate susține în mod valabil că tranșele de creștere a salariilor, potrivit grilelor prevăzute de lege includ și procentul de 1/25 din coeficientul de ierarhizare anterior, de vreme ce art. 50 alin. 2 îl menționează distinct, cu titlu de tranșă "suplimentară", înțelegând prin aceasta, "suplimentar" față de salariile prevăzute în grile.
În caz contrar, ar însemna să se considere că textul art. 50 alin. 1 și 2 nu constituie izvorul unui drept salarial de sine-stătător, de aplicație nemijlocită, ci o normă cu aplicație mijlocită, care dă o reglementare de principiu și care, pentru a fi pusă în aplicare, este dezvoltată prin dispoziții cuprinse în alte acte normative, eventual subsecvente.
Or, legea nr. 128/1997 nu este o lege superioară juridic, cum ar fi Constituția sau o lege organică, care să fixeze reguli de adoptare pentru alte acte normative, cu valoare juridică inferioară, ci este o lege ordinară, de ale cărei prescripții legiuitorul (în sens restrâns) ori Guvernul, când acționează ca legiuitor delegat, nu sunt ținuți, putând s-o modifice sau s-o abroge printr- manifestare contrară de voință, valabilă sub aspect formal.
Din acest punct de vedere, nu poate fi primită susținerea potrivit căreia, în aplicarea sus-menționatei reglementări, legiuitorul drepturilor salariale ale personalului didactic a prevăzut grile care respectă creșterea cu cel puțin 1/25 a coeficientului de ierarhizare la fiecare tranșă de vechime, ceea ce asigură o suficientă aplicare a art. 50 alin. 1 și 2, întrucât acest din urmă text a rămas în vigoare ca atare, circumscriind un drept salarial suplimentar față de salariul prevăzut în grile și susceptibil a fi acordat ca atare.
În sens contrar, nu se pot reține nici prevederile art. 5 din OG nr. 15/2008, ca explicitând prevederile art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, pe de o parte pentru că ordonanța în discuție nu are caracter interpretativ față de lege, dar mai ales față de declararea neconstituționalității acestui text. Astfel, prin Decizia nr. 983/2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 531/31.07.2009, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a art. 5 din OG nr. 15/2008, reținând că, modificând structura de calcul al salariului, guvernul a depășit limitele abilitării acordate prin Legea nr. 373/2007, viciile de neconstituționalitate ale ordonanței nefiind acoperite de faptul că aceasta a fost aprobată prin lege, dimpotrivă, s-au transmis, intrinsec, acesteia.
Rezultă, pe baza celor expuse, că prima instanță a pronunțat o hotărâre cu aplicarea corectă a legii, iar recursurile declarate, analizate prin prisma criticilor deduse judecății, sunt nefondate, impunându-se să fie respinse ca atare, în aplicarea art. 312 alin. 1. pr. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Cu majoritate:
Respinge, ca nefondate recursurile declarate de recurenții: GRĂDINIȚA DE COPII CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 1 DE VEDE, cu sediul în de Vede,-, jud., GRĂDINIȚA DE COPII NR. 7 " " R DE VEDE, cu sediul în de Vede,-, jud. T PRIMARUL MUNICIPIULUI DE VEDE - INSTITUȚIA PRIMARULUI, cu sediul în roșiorii de Vede,-, jud. T, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI DE VEDE, cu sediul în de Vede,-, jud. T împotriva sentinței civile nr.951 din data de 15.05.2009 pronunțate de Tribunalul Teleorman Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații: SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR T, cu sediul în A,-, jud. T în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat, ., INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.12.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
GREFIER
Red:
Tehnored:
2 EX./05.01.2010
Jud. fond:
Cu opinia separată a domnului judecător A, în sensul admiterii recursurilor, modificării în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii.
OPINIE SEPARATĂ
În sensul admiterii recursurilor, modificării în tot a sentinței recurate și respingerii acțiunii, ca neîntemeiată, pentru următoarele motive:
Intimații reclamanți au calitatea de cadre didactice, conform adeverințelor depuse la dosarul de fond, îndeplinind condițiile de vechime pentru aplicarea anumitor coeficienți de ierarhizare.
Prima instanța a reținut în mod corect că, potrivit art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, "personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ. Pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime".
Însă, așa cum se poate constata din evoluția valorilor coeficienților de multiplicare în raport cu treptele de vechime în învățământ, astfel cum sunt evidențiați in grilele cuprinse in anexele Legii nr. 128/1997, in vigoare in perioada ce face obiectul judecații, și anume ianuarie 2005 - 2007, existat o creștere a valorii acestui coeficient după fiecare treapta de vechime. Astfel, pentru anul 2005, pentru un profesor cu gradul didactic, coeficientul de multiplicare pentru transa de vechime 25-30 de ani era de 5,193, pentru transa de vechime 30-35 de ani era de 5,478, pentru transa 35-40 coeficientul era de 5,792 și pentru o vechime de peste 40 de ani coeficientul era de 6,106. O situație similară o regăsim și în grilele aferente anilor 2006 si 2007.
În carnetele de munca ale cadrelor didactice au fost efectuate mențiuni privitoare la acordarea acestor coeficienți.
În consecință, apreciem că această creștere a valorilor coeficienților de multiplicare a fost determinată și de includerea coeficientului de 1/25 invocat de intimații reclamanți prin cererea de chemare în judecată.
Prevederea art. 5 alin. 2 din OG nr. 15/2008, la care intimații au făcut referire în cererea de chemare în judecată nu face decât să constate în mod expres o situație care exista în fapt, și anume includerea în coeficienții de multiplicare și a creșterii de 1/25, prevăzută de art. 50 alin 2 din Legea nr. 128/1997.
Pentru aceste considerente, apreciem că prima instanță a procedat o interpretare și aplicare greșite ale legii, devenind aplicabil motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
JUDECĂTOR,
Președinte:Nadia Raluca IlieJudecători:Nadia Raluca Ilie, Adela Cosmina Bodea
