Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 7302/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(5643/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr. 7302/
Ședința publică din data de 10 decembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenții-pârâți CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI DE VEDE, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DE VEDE-INSTITUȚIA PRIMARULUI, GRUPUL ȘCOLAR AUTO (ȘCOALA DE ARTE ȘI MESERII), împotriva sentinței civile nr. 922 din 15 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios Administrativ Fiscal-Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Sindicatul Învățămâtului Preuniversitar T, în numele și pentru membrii de sindicat, G, G, și intimatul-pârât INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN T, având ca obiect - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul reclamant Sindicatul Învățământului Preuniversitar T, a depus la dosar întâmpinare, prin serviciul registratură al acestei instanțe, la data de 09.12.2009 și a solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Constată că prin sentința civilă nr. 922 din 15 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal-Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr-, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul Școlar Județean T și s-a respins acțiunea față de acesta.
S-a admis acțiunea formulată de reclamantul UL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR T în numele și pentru membrii de sindicat, G, G,.
S-a dispus obligarea pârâților CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI DE VEDE, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DE VEDE-INSTITUȚIA PRIMARULUI, GRUPUL ȘCOLAR AUTO (ȘCOALA DE ARTE ȘI MESERII) să plătească reclamanților-membrii de sindicat diferențele salariale rezultate din acordarea tranșelor suplimentare de salarizare prevăzute de art. 50 alineatul 1 și 2 din Legea nr. 128/1997 pentru perioada 16.12.2005-04.02.2008, cu actualizare la data plății efective.
În final, pârâții au fost obligați la 400 lei cheltuieli de judecată.
Pârâții CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI DE VEDE, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DE VEDE-INSTITUȚIA PRIMARULUI, GRUPUL ȘCOLAR AUTO (ȘCOALA DE ARTE ȘI MESERII) au declarat recurs împotriva sentinței precitate.
În motivarea recursurilor formulate de primii doi dintre pârâții sus menționați, s-au exprimat, în esență, următoarele critici:
1. În mod greșit a fost respinsă excepția lipsei capacității procesuale de folosință și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Primarul Municipiului de Vede.
Conform Legii nr. 215/2001, primarul poate fi chemat în judecată doar în acele litigii în care sunt contestate dispozițiile pe care le emite, având calitate procesuală limitată. În acest sens sunt prevederile art. 67 și 68 din Legea nr. 215/2001.
Primarul poate fi chemat în judecată în contencios administrativ în doar două situații: atunci când se solicită desființarea unei dispoziții emise de acesta, precum și atunci când are calitatea de reprezentant al unității administrativ-teritoriale.
Nici una dintre aceste situații nu se regăsește în speță.
Mai mult, reclamanții sunt angajații Școlii de Arte și Meserii de Vede, astfel că angajatorul acestora este unitatea școlară. Or, unitatea angajatoare are personalitate juridică, are buget propriu și deține calitatea de ordonator de credite.
Drepturile salariale se stabilesc de către directorul unității de învățământ respective, cu care reclamanții au încheiate contracte de muncă.
2. Instanța a încălcat principiul potrivit căruia instituția răspunderii solidare este inadmisibilă în materia contenciosului administrativ.
Singurul caz de solidaritate procesuală permis în contenciosul administrativ este acela în care este chemată în judecată o instituție sau autoritate publică împreună cu cea ierarhic superioară, însă și în acest caz trebuie dovedită inclusiv culpa instituției ierarhic superioare.
O asemenea situație nu există în cauza de față, căci sunt chemate în judecată instituții care nu se află în relații de subordonare.
3. Greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local de Vede.
Drepturile salariale pretinse prin acțiune sunt cuprins în finanțarea de bază a unităților de învățământul preuniversitar de stat. Or, o asemenea finanțare se înscrie în bugetul propriu de venituri și cheltuieli întocmit anual de către unitatea de învățământ.
Sunt relevante din acest punct de vedere prevederile art. 167 alineatele 13 și 14 din Legea nr. 84/1995.
Directorul unității de învățământ este ordonator terțiar de credite, astfel că el are sarcina stabilirii, calculării și plății drepturilor salariale. Aceste operațiuni nu pot fi făcute nici de Consiliul Local și nici de instanța de judecată.
Consiliul Local nu are nici un fel de atribuții în ce privește plata drepturilor salariale.
Instanța a înțeles și a aplicat în mod trunchiat textul de lege invocat în întâmpinare, respectiv art. 167 din Legea nr. 84/1995.
Totodată, instanța a considerat că unitatea administrativ-teritorială și consiliul local ar fi una și aceeași persoană, în condițiile în care Consiliul Local este doar autoritate deliberativă, nu are personalitate juridică, nu are buget propriu, nu are organe de conducere și nu are patrimoniul proprii. Toate aceste atribuții aparțin unității administrativ-teritoriale. Iată de ce cele două entități nu pot fi confundate.
În motivarea recursului pârâtului Grupul Școlar Auto (Școala de Arte și Meserii) s-au arătat următoarele:
1. Urmează a se constata nulitatea acțiunii și lipsa calității de reprezentant legal a Sindicatului Învățământului Preuniversitar
Acțiunea nu este semnată de conducerea persoanei juridice a sindicatului în calitate de pretins reprezentant legal.
Nu se face dovada calității de membru de sindicat prin acte oficiale emanate de la persoana juridică a Sindicatului Învățământului Preuniversitar
Tabelul completat de reclamanți nu este actualizat la data acțiunii, purtând o dată cu aproximativ 1 an anterior.
Acțiunea nu este pornită de sindicatul persoană juridică din școală de la nivelul angajatorului, ci de un sindicat județean cu structura de federație, care nu poate formula în accepțiunea art. 28 din Legea nr. 53/2003, acțiuni revendicative derivate din contractele individuale de muncă încheiate cu angajatorul unitate școlară.
2. Pe fondul cauzei, în mod nelegal și netemeinic s-a dispus plata tranșelor suplimentare pentru vechime în învățământ de 30, 35, 40 ani, după caz, conform dispozițiilor art. 50 alineatul 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, în condițiile în care din actele aflate la dosarul cauzei rezultă că pârâta și-a îndeplinit această obligație.
Prin aplicarea sentinței se înfăptuiește dubla plată a tranșelor de vechime premenționate și se creează prejudicii fondurilor bugetare de salarizare ale învățământului, în condițiile austerității financiare și imposibilității asigurări veniturilor la nivelul cheltuielilor.
suplimentare de vechime în învățământ reprezintă în succesiune, o creștere cuprinsă în coeficienții de multiplicare de la o tranșă la alta, așa cum rezultă din grilele progresive de salarizare înscrise în actele normative din perioada revendicată: Ordonanțele de Guvern nr. 68/2004, 138/2005, 4/2006, 11/2007, 15/2008.
Cuantumul bănesc cuprins în grilele de salarizare, coeficienții de multiplicare ce corespund tranșelor de vechime în învățământ de 30, 35, 40 ani, a fost determinat prin aplicarea procedeului de calcul unic prevăzut de art. 50 din Legea nr. 128/1997, în sensul că s-a aplicat procentul de 1/25 la coeficientul de ierarhizare al tranșei anterioare.
Instanța a eludat prevederile legale și a dispus plăți suplimentare necuvenite și nedatorate, cunoscând faptul că actele normative (Ordonanțele de Guvern) nu au fost anulate sau modificate pe calea procedurilor legale în privința cuantumului grilelor corespunzătoare tranșelor de vechime.
Norma juridică înscrisă la art. 50 din Legea nr. 128/1997 nu poate fi interpretată în sensul că ar reprezenta un adaos special salarial, neacordat peste suma cuprinsă în grile.
Instanța nu a deslușit înțelesul corect al obiectului acțiunii, al modului de plată, nu a înțeles că grila de salarizare pentru tranșele premenționate reprezintă o sumă de bani care se include în salariul funcției de bază.
Există o singură categorie cuprinzând 11 tranșe de vechime în învățământ de la 0 la 40 ani, fiecărei tranșe corespunzându-i în evoluția vechimii în învățământ, un coeficient progresiv de multiplicare în funcție de care se calculează salariul funcției didactice, care se include în salariul de bază.
Noțiunea de tranșe suplimentare a fost introdusă de noua Lege nr. 128/1997 vizând tranșele de peste 30 ani vechime în învățământ, cunoscut fiind că potrivit Legii nr. 9/1969 salariul de bază se calcula până la tranșa de vechime 25-30 ani. "suplimentare" nu produce efecte juridice distincte, vizând populismul legii, noutatea în privința majorării salariilor la acea dată.
Prin urmare, nu există fundamentare legală pentru un așa zis "drept suplimentar".
3. Cheltuielile de judecată s-au acordat reclamanților în condițiile în care nu s-a făcut dovada că aceștia au angajat avocata care i-a reprezentat, neexistând contract de asistență și reprezentare, chitanțe de plată. Angajarea avocatei s-a făcut și s-a plătit de către reprezentantul legal al reclamanților (Sindicatul Învățământului Preuniversitar), care însă nu are calitatea de parte, astfel că nu poate solicita cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinare, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză.
Curtea, văzând disp. art. 312 alin. 1 teza a II-a Cod Procedură Civilă și apreciind că în raport de pretențiile deduse judecății, de probatoriul administrat și de normele juridice incidente, soluția primei instanțe este legală și temeinică, va respinge recursurile ca nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Criticile exprimate în motivarea recursurilor pârâților CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI DE VEDE și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DE VEDE-INSTITUȚIA PRIMARULUI nu pot fi primite, Tribunalul procedând corect atunci când a dispus respingerea excepțiilor invocate de aceștia.
Având în vedere prevederile art. 13 alin. 1 din OUG nr. 32/2001 și cele ale art. 167 alin. 1 din Legea nr. 84/1995 cu modificările ulterioare, concluzia care se impune este aceea că recurenții-pârâți sus indicați au legitimare procesuală pasivă în speță, ținând seama de atribuțiile date acestora prin anterior amintitele texte legale, respectiv de a asigura finanțarea unităților din învățământul de stat și de a repartiza fondurile în acest scop, sens în care Consiliul Local va adopta o hotărâre în calitate de autoritate administrativă deliberativă potrivit Legii nr. 215/2001, iar primarul localității va aduce la îndeplinire dispozițiile acestei hotărâri, ținând seama că este și ordonator de credite.
Câtă vreme dispozițiile legale precitate stabilesc expres că finanțarea unităților din învățământul preuniversitar de stat și repartizarea fondurilor în acest scop sunt în sarcina consiliilor locale, făcându-se din bugetele unităților administrativ-teritoriale, este evident că aceste entități trebuie să figureze în calitate de pârâți în procese precum cel de față, tocmai pentru ca hotărârea judecătorească să le fie opozabilă și să-și îndeplinească obligațiile legale ce le revin în acest domeniu sub aspectul asigurării resurselor bănești necesare satisfacerii pretențiilor deduse judecății.
Aceeași concluzie se impune și în ce-l privește pe primarul localității, având în vedere obligația legală a acestuia de a pune în aplicare hotărârile consiliului local.
Oricum, recurenții-pârâți au calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât sunt implicați în procesul care se finalizează prin actul decizional în baza căruia se asigură finanțarea unităților din învățământul preuniversitar de stat. Dacă nu s-ar reține legitimarea procesuală pasivă a acestora, iar hotărârea judecătorească nu le-ar fi opozabilă, s-ar ajunge în situația în care nu s-ar mai putea plăti drepturile bănești pretinse prin acțiune, drepturi care beneficiază de fundament legal pentru a fi acordate așa cum s-a evidențiat mai sus.
Cele ce preced demonstrează netemeinicia susținerilor recurenților-pârâți cuprinse în cadrul primului și celui de-al treilea motiv al căii de atac exercitată în cauză.
Cât privește cel de-al doilea motiv de recurs al acelorași pârâți, trebuie arătat că litigiul dintre părțile prezentului proces nu face parte din categoria celor de contencios administrativ, ci are natura juridică a unui conflict de muncă în sensul dat acestei noțiuni de art. 248 din Codul Muncii. Mai precis este vorba despre un conflict de drepturi având ca obiect plata unor drepturi salariale.
Așa fiind, nu se poate reproșa primei instanțe faptul că ar fi încălcat principiul potrivit căruia instituția răspunderii solidare este inadmisibilă în materia contenciosului administrativ, tocmai pentru că nu ne aflăm într-o asemenea materie.
În consecință și acest motiv de recurs apare ca nefondat.
Referitor la recursul pârâtului Grupul Școlar Auto (Școala de Arte și Meserii), trebuie arătat că criticile exprimate în cuprinsul primului motiv de recurs nu pot fi primite. Susținerile prezentate în cadrul acestuia reprezintă, în realitate, o reluare a aspectelor prezentate în motivarea întâmpinării formulate în cursul judecății în fond de către intimatul-pârât Inspectoratul Școlar Județean T (fila 34 dosar fond), întâmpinare prin care s-a invocat excepția nulității acțiunii și cea a lipsei calității de reprezentant a Sindicatului Învățământului Preuniversitar
Or, Tribunalul a analizat aceste aspecte în considerentele hotărârii recurate, respingând excepțiile respective.
În aceste condiții, reiterarea lor în recurs are un caracter pur formal și nu poate fi asimilată exprimării unor critici concrete în legătură cu sentința atacată, adică unor motive reale de recurs care să poată fi încadrate în vreunul din cazurile prevăzute de art. 304. proc. civ. câtă vreme prin intermediul lor doar se reproduc din nou susțineri pe care instanța de fond le-a înlăturat în mod argumentat din punct de vedere juridic.
Urmează a fi observat și faptul că acest prim motiv de recurs constă dintr-o succesiune de afirmații lipsite de fundament logico-juridic și care nu au nici o legătură cu motivele pentru care prima instanță a respins excepțiile nulității acțiunii și lipsei calității de reprezentant invocate în speță. Practic, nu se arată nici un element din care să reiasă care ar fi și în ce constau greșelile de judecată săvârșite de judecătorii care au soluționat pricina în fond, sub aspectul respingerii celor două excepții.
Oricum, față de conținutul documentelor aflate la filele 2-15 dosar fond, concluzia care se impune este aceea că în mod corect au fost respinse excepția nulității acțiunii și cea a lipsei calității de reprezentant, neputându-se vorbi despre existența vreunuia dintre viciile prevăzute de art. 133. proc. civ. ori despre faptul că autorul acțiunii nu ar fi făcut dovada calității sale de reprezentant conform art. 161. proc. civ. La dosar există tabel cu numele și prenumele membrilor de sindicat în interesul cărora a fost formulată acțiunea, adeverință eliberată de angajator că aceștia sunt membrii sindicatului reclamant, precum și împuternicirea avocațială a apărătorului ales care a semnat cererea introductivă de instanță. Rezultă că acțiunea cuprinde numele și prenumele reclamanților, adică a celor reprezentați de Sindicatul Învățământului Preuniversitar T, este semnată și, în plus, este însoțită de dovada calității de reprezentant a persoanei care a formulat acțiunea.
Trebuie arătat și faptul că nu există nici o normă juridică procesuală care să reglementeze așa numita "excepție a lipsei calității de reprezentant", acesta fiind un argument în plus pentru ca ea să nu fie luată în seamă în pricina de față. Art. 161. proc. civ. vorbește desprelipsa dovezii calității de reprezentantși nu despre lipsa calității de reprezentant. În plus, prevederile art. 222 din Codul Muncii coroborate cu cele ale art. 28 din Legea nr. 54/20004, permit sindicatelor să promoveze cereri de chemare în judecată în numele și interesul membrilor lor (cerință respectată în cauză), fără a distinge între sindicatele de la nivelul angajatorului și cele cu caracter de federație ori confederație sindicală. Or, unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem.
Nici cel de-al doilea motiv al aceluiași recurs nu este fondat.
Potrivit art. 50 alineatul 1 din Legea nr. 128/1997, în forma avută până la data de 04.02.2008, "personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ."
Conform alineatului al doilea al aceluiași text, "pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime."
Din interpretarea gramaticală, logică și sistematică a acestor prevederi legale rezultă că personalului didactic din învățământ cu gradul I și care îndeplinește condițiile de vechime menționate în text, este îndreptățit să beneficieze, pe lângă drepturile salariale ce-i sunt recunoscute de lege, de o suplimentare a acestora, constând dintr-o majorare cu 1/25 a coeficientului de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Împrejurarea că este vorba de un drept salarial în plus acordat de legiuitor este demonstrată de faptul că în conținutul art. 50 alineatul 1 din Legea nr. 128/1997 se folosește în mod expres sintagma "tranșe suplimentare". Or, termenul "suplimentar" exprimă tocmai intenția legiuitorului de a dispune ca personalul didactic cu vechime de peste 30, 35, 40 ani în învățământ să beneficieze peste ceea ce i se cuvine potrivit legii cu titlu de drepturi salariale, de încă un drept, cel ce decurge din conținutul art. 50 alineatul 2.
Mai precis, în completarea tranșelor legale de vechime prevăzute pentru personalul didactic la care face referire art. 50 alin. 1, acesta este în drept să i se recunoască și să i se plătească majorarea stipulată de art. 50 alineatul 2.
Întrucât recurenții-pârâți aveau sarcina probei din acest punct de vedere în conformitate cu dispozițiile art. 287 din Codul Muncii (tocmai pentru că ne aflăm în cadrul unui litigiu de muncă), dar nu au administrat nici o dovadă din care să reiasă că au calculat și achitat respectivele drepturi salariale suplimentare, înseamnă că în mod legal și temeinic Tribunalul a dispus să se plătească reclamanților-membrii de sindicat diferențele salariale rezultate din acordarea tranșelor suplimentare de salarizare prevăzute de art. 50 alineatul 1 și 2 din Legea nr.128/1997.
Se impune precizarea că dovada esențială și obligatoriu de propus de către cei chemați în judecată era o expertiză contabilă (singura care ar fi permis demonstrarea realității și veridicității tezei susținută de pârâți și anume că au calculat corect și au plătit drepturile salariale solicitate) însă aceștia nu au înțeles să depună diligențe în acest sens, rămânând într-o atitudine de pasivitate din punct de vedere probator. Or, faptul că nu s-a recurs la administrarea acestei probe pe parcursul judecății în fond este un alt argument în sprijinul temeiniciei pretențiilor exprimate prin acțiune.
Referitor la ultimul motiv al recursului unității școlare, și acesta va fi înlăturat ca neîntemeiat, deoarece prima instanță a făcut o justă aplicațiune în cauză a dispozițiilor art. 274. proc. civ.
Din examinarea conținutului acestui text legal rezultă că obligarea la plata cheltuielilor de judecată se dispune față de partea care a căzut în pretenții (a pierdut procesul), la cererea părții adverse care, totodată, dovedește existența și cuantumul cheltuielilor pe care le-a efectuat pe parcursul procesului.
Din acest punct de vedere trebuie arătat că recurenții-pârâți au căzut în pretenții, în sensul că au fost obligați să plătească reclamanților-membrii de sindicat diferențele salariale rezultate din acordarea tranșelor suplimentare de salarizare prevăzute de art. 50 alineatul 1 și 2 din Legea nr. 128/1997 pentru perioada 16.12.2005-04.02.2008, cu actualizare la data plății efective.
De asemenea, autorii acțiunii au solicitat cheltuieli de judecată și au făcut dovada existenței și cuantumului acestora, depunând la dosar chitanța nr. 311/15.01.2009 seria - nr. -, din care rezultă că s-a plătit suma de 400 lei cu titlu de onorariu cuvenit apărătorului ales.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile formulate de recurenții-pârâți CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI DE VEDE, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DE VEDE-INSTITUȚIA PRIMARULUI, GRUPUL ȘCOLAR AUTO (ȘCOALA DE ARTE ȘI MESERII), împotriva sentinței civile nr. 922 din 15 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal-Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Sindicatul Învățământului Preuniversitar T, în numele și pentru membrii de sindicat, G, G, și intimatul-pârât INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 10.12.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
TEHNORED//2 ex./22.12.2009.
Jud. fond:,
Președinte:Elena Luissa UdreaJudecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște
