Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 761/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția Litigii de Muncă
și Asigurări Sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 761
Ședința publică din 11 mai 2009
PREȘEDINTE: Aurelia Schnepf
JUDECĂTOR: Dr. - -
JUDECĂTOR 2: Carmen Pârvulescu
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de reclamanta - și chemata în garanție Direcția de Sănătate Publică T împotriva sentinței civile nr. 3385/21.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic de Copii nr. 3 " ", având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Dată fără citarea părților.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 5 mai 2009; mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate potrivit încheierii aceleiași zile care face parte integrantă din prezenta decizie, când pronunțarea s-a amânat pentru data de 7 mai 2009, respectiv 11 mai 2009.
CURTEA,
În deliberare, constată că prin sentința civilă nr. 3385/21.10.2008, Tribunalul Timișa admis în parte cererea formulată de reclamanta -, împotriva pârâtului Spitalul Clinic de Copii Nr.3 T, a obligat pârâtul să întocmească în favoarea reclamantei fișa postului, în care să fie consemnate obligațiile sale profesionale și a respins în rest acțiunea.
De asemenea, a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Spitalul Clinic de Copii Nr.3 T împotriva Autorității de Sănătate Publică T și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 600 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta este angajată ca asistent medical la un dispensar stomatologic din cadrul unui cabinet medical școlar, după cum rezultă din copia contractului individual de muncă nr.25/2696/10.01.1996 (fila 9) și a carnetului de muncă (filele11-19). Potrivit susținerilor acesteia, necontestate de către pârât, în perioada pentru care sunt formulate pretențiile din acțiune, acesteia nu i-au fost acordate tichete de masă, iar salarizarea sa a fost realizată sub nivelul stabilit pentru angajații pârâtului care își desfășoară activitatea în spital.
Pretențiile reclamantei au fost apreciate ca neîntemeiate, întrucât reclamanta se prevalează de obligația de acordare a tichetelor de masă pretins a rezulta din dispozițiile ar. 23 din OUG nr. 115/2004 și, respectiv, art. 139 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară pe perioada 2005 - 2007. Instanța constată deci că este necesar a determina dacă, pe de o parte, aceste norme instituie o obligație de plată sau de acordare a tichetelor de masă, apoi dacă obligația incumbă pârâtului chemat în judecată și în fine, dacă reclamanta însăși este subiect activ al acestei obligații, fiind îndreptățită la beneficiul eventual recunoscut prin dispozițiile invocate.
În ce privește prima din cele trei condiții menționate, instanța a constatat că, în principiu Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă nu stabilește obligații în sarcina angajatorilor, ci doar facultatea de acordare a acestora, lăsată la aprecierea acestora în funcție de prevederile bugetare, diferențiate pe categorii de angajatori. Astfel, art. 1 din legea menționată prevede că "salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator. Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori".
Împrejurarea că acest text legal nu impune o obligație angajatorilor enumerați în cuprinsul său se poate deduce prin interpretarea sa gramaticală, pornind de la constatarea că verbul utilizat în propoziția principală este verbul "a putea", care desemnează întotdeauna o posibilitate, o facultate, iar nu o obligație.
S-a apreciat că nașterea acestei obligații rezultă și din disp. art. 139 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară pe perioada 2005 - 2007, potrivit cărora "angajatorul este obligat să acorde tichetele de masă potrivit Legii nr. 142/1998, în conformitate cu prevederile legale prevăzute pentru unități finanțate de la bugetul de stat și de la bugetul asigurărilor sociale de sănătate". Potrivit art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, prevederile contractului colectiv de muncă se impun cu forța legii părților contractante producând efecte "în toate unităților sanitare indiferent de forma de organizare, de proveniența capitalului, de modul de finanțare și de caracterul activității"(art. 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară pe perioada 2005 - 2007).
Normele de care se prevalează reclamanta instituie o obligație de acordare a tichetelor de masă, astfel încât urmează s-a analizat dacă reclamanta este subiect activ al acesteia, respectiv dacă poate beneficia de aceste drepturi, încadrându-se în textele mai sus citate, precum și dacă pârâtul este subiect pasiv al raportului obligațional, fiind ținut la acordarea acestor beneficii.
Potrivit art. 23 din OUG nr. 115/2004, care recunoaște dreptul de a beneficia de tichete de masă doar "personalului încadrat în unitățile sanitare publice finanțate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate", astfel s-a constatat că pârâtul Spitalul Clinic de Copii Nr.3 T este unitate sanitară finanțată din astfel de venituri.
Împrejurarea că unitățile de tipul celei în care își desfășoară activitatea reclamanta sunt privite de legiuitor ca entități distincte de cele cu personalitate juridică în structura cărora sunt incluse se poate deduce nu doar din împrejurarea că sunt evidențiate ca atare în anexa nr. 1 la HG 529/2002, mai sus citată, dar și din împrejurarea că acestea sunt finanțate din surse diferite, după cum rezultă din chiar textele legale invocate de reclamantă.
Astfel, potrivit pct. II.4 din aceeași anexă, spitalele sunt unități sanitare finanțate integral din venituri extrabugetare din sistemul de asigurări sociale de sănătate, în timp ce cabinetele medicale și stomatologice din grădinițe, școli și din unitățile de învățământ superior sunt finanțate integral de la bugetul de stat. În mod similar art. 188 alin. 1 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății statuează că "spitalele publice sunt instituții publice finanțate integral din venituri proprii (adică nu de la bugetul de stat - ) și funcționează pe principiul autonomiei financiare". Art. 189 alin. 1 din aceeași lege precizează că "contractul de furnizare de servicii medicale al spitalului public cu casa de asigurări sociale de sănătate reprezintă sursa principală a veniturilor în cadrul bugetului de venituri și cheltuieli".
Cererea reclamantei de acordare a tichetelor de masă a fost apreciată ca neîntemeiată, dat fiind că unitatea în care aceasta funcționează nu se încadrează în normele legale de care aceasta se prevalează.
Instanța a apreciat că este întemeiată solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului la întocmirea fișei postului, din care să rezulte obligațiile sale profesionale, deoarece în contractul individual de muncă nr.25/2696/10.01.1996 depus la dosar se prevede expres că acesteia îi revine obligația de a îndeplini atribuțiile și sarcinile stabilite prin fișa postului, anexă la acest contract, însă o astfel de anexă nu a fost prezentată în probațiune, iar pârâtul nu a invocat apărări referitor la susținerile reclamantei privind inexistența unei astfel de fișe.
Or, câtă vreme în contractul individual de muncă s-a făcut trimitere la un astfel de act și respectiv la astfel de atribuții, se poate constata că pârâtul și-a asumat obligația de a stabili individual, pentru fiecare angajat, atribuțiile aferente postului ocupat, prin fișa anexă la contract, obligație ce nu a fost îndeplinită în cauză, din culpa pârâtului.
Opinia separată a asistenților judiciari a fost în sensul admiterii în tot a acțiunii pentru considerentele expuse.
Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii, în sensul admiterii în întregime a acțiunii.
În motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă hotărârea este criticată pentru nelegalitate, arătându-se că instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 23 din nr.OUG 115/2004, precum și dispozițiile art. 139 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară pe perioada 2005-2007.
Invocând dispozițiile Legii nr. 95/2006 și ale Legii nr. 270/2003, recurenta arată că pretențiile care fac obiectul acțiunii sunt întemeiate, iar cele reținute de către instanță contravin dispozițiilor legale.
Astfel, cu privire la acordarea tichetelor de masă, instanța în mod greșit, deși aparent recunoaște dreptul reclamantei conchide prin aceea că date fiind dispozițiile art. 1 din HG529/2002, dreptul reclamantei nu poate fi valorificat. Această motivare se bazează pe o interpretare eronată a dispozițiilor art. 3 din actul normativ ante-menționat, ceea ce a condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale.
Prin recursul declarat, garanta Direcția de Sănătate Publică Tas olicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii, în sensul respingerii cererii de chemare în garanție, ca inadmisibilă, arătând că între pârât și Direcția de Sănătate Publică T nu există raporturi juridice de muncă, astfel încât nu poate fi obligată la drepturile pretinse de către reclamantă.
Examinând recursul declarat de către reclamantă, prin prisma dispozițiilor legale invocate, Curtea constată că este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Acordarea tichetelor de masă personalului din unitățile sanitare a fost reglementată prin nr.OUG 115/2004 care prevede în art.23 că începând cu data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, personalul încadrat în unitățile sanitare publice finanțate integral din venituri proprii realizate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, beneficiază lunar de 20 de tichete de masă.
În speță, din actele dosarului reiese că reclamanta a fost angajată în perioada respectivă în baza unui contract individual de muncă încheiat între ea și pârât.
În această calitate, reclamanta trebuia să beneficieze de toate drepturile de care au beneficiat toți salariații angajatorului respectiv și stabilite printr-un contract individual sau colectiv de muncă.
Art.23 din nr.OUG115/2004 prevede că beneficiază de tichete de masă personalul încadrat în unități sanitare publice finanțate integral din venituri proprii fără a face o altă distincție cu privire la locul de muncă unde-și desfășoară activitatea angajatul respectiv sau activitatea desfășurată de acesta.
De asemenea, în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară, valabil pe perioada 2005 - 2007 și înregistrat sub numărul 267/14/12.12.2005 este prevăzut că angajatorul este obligat să acorde tichete de masă potrivit Legii nr.142/1998 în conformitate cu prevederile legale prevăzute pentru unități finanțate de la bugetul de stat și de la bugetul asigurărilor sociale de sănătate.
Acordarea tichetelor de masă doar personalului care își desfășoară activitatea efectiv în cadrul spitalului, contravine atât Contractului colectiv de muncă, cât și nr.OUG115/2004.
Împrejurarea că bugetul de venituri și cheltuieli pe anii 2004-2007, primit de spital de la bugetul de stat nu prevede fonduri pentru aceste tichete, nu poate fi interpretată în sensul că angajatorul nu poate acorda angajaților tichete de masă.
Așa cum s-a menționat, reclamanta este angajata clinicii, însă își desfășoară activitatea medicală la o unitate școlară, iar prin procedeul de încadrare diferită la grila de salarizare, pârâtul a încălcat prevederile art.5 alin.1 și art.39 alin.1 lit.d din Codul muncii, prin care se instaurează principiul egalității de tratament pentru toți salariații.
Apărarea pârâtului că reclamanta nu poate fi încadrată la grila " clinic " deoarece prin activitatea pe care o desfășoară în cadrul cabinetului medical, nu desfășoară activitate de învățământ și nici de cercetare științifică medicală sau educativă, nu poate fi reținută, avându-se în vedere faptul că în nr.OUG24/2000 și respectiv nr.OUG115/2004, Anexa I, unde este reglementată salarizarea pentru personalul unităților sanitare, cât și grilele de salarizare, nu există diferențiere pe criteriul activității desfășurate de către salariat.
Prima instanță a dat astfel o interpretare greșită a dispozițiilor legale atât în ceea ce privește natura activității desfășurată de către reclamantă, cât și acordarea drepturilor recunoscute prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară pe perioada 2005-2007 - aplicabil categoriei socio-profesionale din care provine reclamanta, precum și a incidenței dispozițiilor Legii nr. 142/1998 raportat la OUG nr. 115/2004.
În considerarea celor de mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează a se admite recursul, se va modifica în parte hotărârea, apreciind întemeiate capetele 1 și 2 din cererea introductivă, cu menținerea în rest a dispozițiilor hotărârii recurate.
În temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de chemata în garanție Direcția de Sănătate Publică ca lipsit de interes față hotărârea pronunțată, în sensul respingerii cererii de chemare în garanție formulată de pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta - împotriva sentinței civile nr. 3385/21.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Modifică în parte hotărârea, în sensul că admite în tot acțiunea civilă formulată de reclamanta - împotriva pârâtului Spitalul Clinic de Copii nr. 3 " ".
Obligă pârâtul să plătească reclamantei tichetele de masă sau contravaloarea acestora începând cu data de 05.04.2005 și în continuare, precum și diferențele dintre drepturile salariale ce li se cuveneau potrivit salarizării din unitățile clinice și salariile efectiv plătite în varianta neclinic, începând cu data de 05.04.2005 și în continuare.
Menține în rest dispozițiile hotărârii.
Respinge recursul declarat de chemata în garanție Direcția de Sănătate Publică.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR 3: Dumitru Popescu
- - Dr. - -
GREFIER,
- -
Red. /02.07. 2009
Tehnored /02.07.2009/2 ex
Prima instanță: și - Trib. T
NOTĂ: Cu opinie separată, în sensul respingerii recursurilor.
MOTIVAREA OPINIE SEPARATE
Contrar considerentelor ce alcătuiesc opinia majoritară, consider că, recursul declarat de reclamanta -, trebuia respins pentru următoarele considerente:
Prima instanță în mod corect a stabilit că deși normele de care se prevalează reclamanta instituie o obligație de acordare a tichetelor de masă, potrivit art. 23 din OUG nr. 115/2004, dreptul de a beneficia de tichete de masă doar "personalului încadrat în unitățile sanitare publice finanțate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate", iar unitatea în care iși desfășoară activitatea reclamanta, este finanțată integral de la bugetul de stat, conform art. I pct. 11 din anexa 1 HG 529/2002.
Mai mult decât atât, conform art. 3 din OUG 88/2006, instituțiile publice centrale și locale, așa cum sunt definite prin Legea privind finanțele publice nr. 500/2002, cu modificările ulterioare, și prin Legea privind finanțele publice locale nr. 273/2006, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, nu acordă tichete de masă în anul 2007. Aceeași dispoziție a fost reluată și prin art. 2 din OUG 90/2007, pentru anul 2008, lăsând astfel fără aplicare disp. art. 23 din OUG nr. 115/2004.
În ceea ce privește petitul acțiunii privind salarizarea de tip clinic, conform anexei 4/1 din OUG 24/2000, se stabilește modalitatea de salarizare pentru unități sanitare și de asistență socială, altele decât cele clinice, unități de tipul în care își desfășoară activitatea reclamanta. De asemenea nu există nici o discriminare între personalul care își desfășoară activitatea în cabinetele școlare, aceștia având drept atribuții preventive conform Legii 95/2006, titlul I cap.V, art. 33, în timp ce personalul din unitățile tip clinic, are atribuții profilactice și curative conform art. 29 din Legea 95/2006, astfel încât diferențierea de salarizare este permisă. Mai mult decât atât, prin încadrarea reclamantei la salarizarea de tip clinic, se creează o discriminare a personalului care își desfășoară activitatea în unitățile de tip clinic.
În ceea ce privește recursul declarat de chemata în garanție Direcția de Sănătate Publică, acesta trebuie respins ca lipsit de interes, deoarece prin sentința atacată, aceasta nu a căzut în pretenții conform art. 60 din Codul d e procedură civilă.
JUDECĂTOR,
- -
Președinte:Aurelia SchnepfJudecători:Aurelia Schnepf, Carmen Pârvulescu, Dumitru Popescu
