Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 897/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(5736/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.897/
Ședința publică din data de 18 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă SC SA - GRUP, împotriva sentinței civile nr.1337 din 05 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Litigii de Muncă, Asigurări Sociale și contencios Administrativ Fiscal - Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr- (6414/2007), în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect - drepturi bănești.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 11.02.2010, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 18.02.2010, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1337/05.03.2008 pronunțată în dosarul nr- (6414/2007), Tribunalul Teleorman - Secția Civilă - Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în opinie majoritară, a admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta SC SA și a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a drepturilor bănești reprezentând suplimentări salariale pentru sărbătorilor de Paște și de C, aferente perioadei efectiv lucrată de reclamantă și menționată în cartea de muncă, pentru perioada 2004-2005, cu respectarea termenului de prescripție de 3 ani la data introducerii cererii de chemare în judecată, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Art.168 al.1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul societății pentru anii 2003 - 2006 are aceeași formulare, în toate contractele prevăzând că salariații SNP, cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale egală în cuantum cu salariul de bază mediu pe unitate.
S-a apreciat că potrivit aceluiași articol "cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".
De asemenea, art.168 al.2 din contractele colective de muncă pentru anii 2003 - 2004 prevede că, "pentru anii 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat conform modalității și în condițiile negociate cu, iar pentru anii 2005 - 2006, același articol prevede că: " în anul 2003, suplimentările salariale de la alin.1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Instanța de fond a reținut că drepturile salariale prevăzute de art.168 al.1 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pentru anii 2003 - 2007, au fost incluse în salariile angajaților societății pârâte, doar pentru anul 2003, întrucât, în ipoteza în care nu ar fi intenționat să acorde aceste drepturi pentru anii următori, nu le-ar fi prevăzut la art.168 al.1.
Împrejurarea că prin adresa Comisiei Paritare din 18.06.2007 se arată că " părțile semnatare confirmă faptul că, în redactarea art.168 al.1 și 2, la momentul negocierilor colective voința comună a părților a fost aceea că începând cu anul 2003 primele de Paști și de C să fie incluse în salariile de bază ale fiecărui angajat " nu a confirmat susținerea pârâtei în sensul că s-ar fi acordat toate drepturile salariale.
Astfel, acest înscris vizează o reinterpretare a clauzei cuprinsă în art.168 al.1 și 2, realizată după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv anual, respectiv în anul 2007, ceea ce nu poate fi admis atâta timp cât dispozițiile din contractele colective de muncă pe care reclamanta își întemeiază acțiunea nu au fost desființate și prin urmare, conform art.969 cod civil au căpătat putere de lege între părțile contractante, astfel că trebuie să-și producă efectele juridice avute în vedere de părți la data încheierii.
Pe de altă parte adresa nr.3793 din 18.06.2007, emisă de Comisia Paritară nu poate susține apărarea pârâtei, întrucât din examinarea acesteia nu rezultă dacă persoanele semnatare ale acesteia au avut calitatea de reprezentant legal al părților și mandatul necesar pentru aos emna.
Absența acestor date nu poate susține decât concluzia că prin modificarea retroactivă a clauzelor contractelor de muncă pentru perioada 2004 - 2007 nu s-a urmărit decât interesul societății, cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut dovada că suplimentările salariale au fost incluse în salarii, deși sarcina probei îi revenea conform art. 287 din Codul muncii.
În ceea ce privește cuantumul drepturilor reprezentând suplimentări salariale, prima instanță a constatat că acesta se raportează la salariul de bază mediu pe SNP SA și nu la salariul brut pe unitate ce a fost avut în vedere de reclamant la calculul sumelor solicitate.
În consecință, pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a drepturilor bănești reprezentând suplimentări salariale pentru sărbătorilor de Paște și de C, aferente perioadei efectiv lucrată de reclamantă și menționată în cartea de muncă, pentru perioada 2004-2005, cu respectarea termenului de prescripție de 3 ani la data introducerii cererii de chemare în judecată, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen și motivat pârâta SC SA, criticând sentința în esență, sub următoarele aspecte:
Promovarea acțiunii este prematură. Date fiind prevederile art.168 alin.1 teza finală din Contractul Colectiv de Muncă (text nemodificat în perioada 2003-2007), drepturile salariale suplimentare nu se acordă automat, ci doar subsecvent negocierilor anuale ce vor avea loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecăruia dintre cele două evenimente (Paștele și Cul).
Deci, dreptul de a formula acțiunea nu se consideră născut atât timp cât nu au avut loc negocierile în baza cărora ar fi trebuit stabilit cuantumul exact al sumelor.
În condițiile în care aceste negocieri nu au avut loc, nu se poate vorbi despre existența în patrimoniul salariaților a unui drept născut, care să poată fi valorificat printr-o astfel de acțiune.
Continuând raționamentul ipotetic și, în acest context, admițând că astfel de negocieri ar avea loc, cuantumul efectiv precum și plata unor sume către fiecare salariat ar rămâne oricum condiționate de decizia ce urmează a fi luată, atât timp cât orice fel de drepturi salariale suplimentare de Paști și de C se pot individualiza numai după finalizarea negocierilor dintre părți și determinării cuantumului lor concret.
Dreptul la acțiune era prescris la momentul promovării acțiunii, în speță fiind aplicabile sub acest aspect prevederile art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii.
Drepturile a căror valorificare se dorește prin formularea acțiunii sunt reglementate de Contractul Colectiv de Muncă. Aceste drepturi nu au natură salarială, nu au caracter continuu și nu reprezintă contraprestația oferită salariatului corespunzător activității desfășurate în cadrul.
Potrivit reglementărilor din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil la nivel de unitate, asemenea drepturi bănești nu sunt incluse în noțiunea de "salariu".
Față de cuprinderea în CCM a unor obligații în materie de salarizare, distincte de obligațiile în materia protecției sociale și a altor drepturi, aplicarea normelor legale în ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune pentru pretenții derivate din normele CCM, este strâns legată de izvorul obligației, fiind în mod evident diferită de natura și izvorul dreptului solicitat; sumele în discuție nu reprezintă drepturi salariale în sensul CCM, ci exclusiv drepturi acordate prin CCM salariaților în scopul de a le oferi protecție socială.
Prevederile legale indicate (art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii ) prevăd în mod expres termenul de prescripție aplicabil acțiunilor rezultate din neexecutarea obligațiilor asumate prin CCM, acesta fiind de 6 luni.
Sumele solicitate prin acțiune au fost incluse în salariul lunar acordat.
Pretențiile deduse judecății sunt nejustificate în condițiile în care Societatea a achitat toate drepturile salariale în conformitate cu prevederile CCM.
Pentru anul 2003, reprezentanții societății și cei ai salariaților au convenit ca drepturile salariale suplimentare de C și de Paști să fie incluse în salariul de bază al fiecărui angajat. În acest sens a fost negociat și inserat în CCM art.168 alin.2.
Începând cu anul 2005, părțile semnatare ale CCM au convenit menținerea măsurii anterior întreprinse, sens în care au modificat textul inițial al art. 168, reglementând aplicabilitatea lui pentru viitor.
Intenția semnatarilor de menținere a acestei măsuri este susținută de următoarele argumente: includerea în reglementarea aplicabilă anului 2005 unei măsuri dispusă pentru anul 2003 nu se justifică decât în situația în care se intenționează ca ea să producă efecte în continuare; modalitatea de modificare a textului inițial convenit demonstrează continuitatea aplicării acestei măsuri.
Inițial, adică în 2003, art.168 alin.2 din CCM a avut următoarea redactare: "pentru anul 2003, suplimentările de la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu ". Această clauză a fost reluată ca atare în cuprinsul versiunii republicate a CCM din anul 2003 și din 2004.
Totuși, începând cu versiunea republicată a CCM din anul 2005, art.168 alin.2 din CCM precizează clar că. "în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Analizând comparativ această versiune cu cea anterioară, rezultă că părțile au dorit să sublinieze acordul lor cu privire la modificarea ce i-a fost adusă în privința acestor drepturi salariale suplimentare la un anumit moment.
Dacă părțile ar fi considerat că alin.2 al art.168 din CCM se aplică doar pentru anul 2003, nu ar fi avut nici un sens să îi mai aducă modificări în anul 2005 prin act adițional. În plus, modificările intervenite în cuprinsul textului (sub acest aspect trebuie avute în vedere prepozițiile folosite și timpul verbului utilizat), precum și succesiunea lor în timp demonstrează că s-a intenționat tocmai menținerea măsurii privind includerea sumelor în salariul de bază, iar nu reimplementarea acestei măsuri.
În interpretarea alin.2 al art.168 din CCM nu trebuie să se ignore existența alin.1 al aceluiași articol. În măsura în care textul alin.2 ar fi avut o aplicabilitate temporară - așa cum se susține prin cererea de chemare în judecată - nu s-ar mai fi justificat păstrarea sa în cuprinsul art.168 din versiunea CCM din anii ulterior lui 2003. Rezultă că păstrarea alin.2 fost necesară tocmai pentru că părțile CCM agreaseră o aplicabilitate nelimitată în timp și nu temporară.
Atât reprezentanții salariaților cât și instanțele învestite cu soluționarea unor litigii similare au confirmat includerea în salariul de bază a sumelor suplimentare precum și acordarea lor către angajați.
Prin CCM au fost stabilite mecanisme specifice pentru soluționarea conflictelor ivite între salariați și Societate în ceea ce privește executarea contractului Colectiv de Muncă, respectiv interpretarea clauzelor conținute în CCM. În acest sens, urmează a se ține seama de prevederile art.9 și 10 din Contractul Colectiv de Muncă.
Părțile au stabilit o procedură care trebuie parcursă prealabil declanșării unui litigiu în fața unei instanțe judecătorești, prin înființarea unei comisii paritare în baza anexei nr.2 la CCM; această comisie este compusă atât din reprezentanții salariaților (în speță ), cât și din cei ai Societății, și are scopul de a lămuri, pe cale amiabilă, orice neînțelegere cu privire la interpretarea unei clauze din CCM.
Aceasta înseamnă că, odată adoptată prin consens, Decizia Comisiei Paritare are caracter obligatoriu pentru părți, conform prevederilor anexei nr. 2 la Contractul Colectiv de Muncă.
Interpretarea dată de Comisia Paritară alin.2 al art.168 din CCM are valoarea unei interpretări autentice provenind de la înșiși semnatarii actului juridic în cauză, ceea ce demonstrează că, încă din anul 2004, intenția reală a părților a fost introducerea drepturilor salariale suplimentare în salariile de bază, astfel cum s-a și procedat.
În plus, alte instanțe învestite cu soluționarea unor acțiuni similare, au apreciat că aceste drepturi au fost în întregime incluse în salariile de bază ale angajaților începând cu anul 2003, motiv pentru care au respins respectivele cereri ca neîntemeiate.
Modalitatea de calcul a drepturilor salariale pretinse prin acțiune este greșită, atât timp cât se raportează la nivelul salariului mediu brut la nivel de societate. Aceasta înseamnă că în mod eronat instanța a acordat sumele de bani pretinse de reclamanți (pornind de la salariul mediu brut pe ), deși art.168 din CCM stipulează faptul că baza de calcul o reprezintă "salariul de bază mediu" la nivel de, ale cărui valori la nivelul anilor 2004-2007 au fost diferite de cele prezentate în acțiune.
Nu s-au administrat probe noi în calea de atac a recursului.
Examinând sentința civilă recurată, sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept incidente în cauză, Curtea apreciază fondat recursul, doar pentru considerentele de fapt și de drept ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei decizii.
Astfel, primul motiv de recurs apare ca neîntemeiat și urmează a fi înlăturat ca atare.
Este adevărat că din cuprinsul art.168 alin.1 teza finală din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil la nivelul SC SA (text nemodificat în perioada 2003-2007) rezultă că între părțile CCM trebuiau să existe negocieri prealabile acordării suplimentelor salariale cuvenite pentru sărbătorile de Paști și de
Însă, obligația (sarcina) realizării acestor negocieri revenea recurentei-pârâte, în calitate de angajator. Această concluzie se impune în considerarea conținutului dispozițiilor art.6 alin.2, art.39 alin.1 lit.k și art.40 alin.2 lit.c din Codul muncii. Din interpretarea tuturor acestor texte legale reiese că salariații au dreptul la negociere colectivă și individuală în tot ceea ce interesează raporturile juridice de muncă, iar angajatorul are obligația corelativă corespunzătoare de a asigura toate condițiile necesare realizării acestor negocieri.
Cum, în speță, nu s-a făcut vreo dovadă de către recurentă că ar fi avut loc asemenea negocieri ori că s-ar fi luat măsurile necesare în acest sens (sarcina probei revenindu-i din acest punct de vedere conform art.287 din Codul muncii ), este evident că teza prematurității acțiunii nu poate fi susținută. Soluția contrară ar însemna să se contravină principiului de drept exprimat în adagiul latin "nemo auditur propriam turpitudinem allegans". Cu alte cuvinte, întrucât nici o persoană nu-și poate invoca propria culpă pentru a obține realizarea unui interes personal, nici recurenta-pârâtă nu poate să se prevaleze de neîndeplinirea obligației legale anterior amintite și să pretindă că acțiunea ar fi prematură.
De altfel, însăși împrejurarea că recurenta susține în același timp și ipoteza prescripției dreptului la acțiune al salariaților (deși cele două sunt absolut contradictorii din punct de vedere juridic) demonstrează, încă o dată, netemeinicia afirmației că cererea de chemare în judecată ar fi fost introdusă prematur.
Și cel de-al doilea motiv de recurs este nefondat, întrucât dreptul la acțiune al reclamantului nu poate fi considerat prescris extinctiv, cu excepția pretențiilor reprezentând prima de Paști pe anul 2004.
Sub acest aspect, trebuie arătat că în speță sunt aplicabile prevederile art.166 și art.283 lit.c din Codul muncii, și nu cele de care se prevalează recurenta, respectiv art.283 lit. e din Codul muncii.
Drepturile bănești prevăzute de art.168 din CCM sunt de natură salarială (însăși părțile semnatare ale contractului au folosit în cuprinsul textului respectiv expresia "suplimentări salariale") și se circumscriu cu ușurință uneia dintre componentele salariului (astfel cum această noțiune este definită de art.155 din Codul muncii ), respectiv cea a adaosurilor la salariu.
Aceste drepturi au caracter periodic (trebuiau acordate potrivit înțelegerii părților de două ori pe an, cu prilejul sărbătorilor de Paști și de C), așa încât nu se poate susține că nu ar fi permanente, cum pretinde recurenta. Ca atare, în cazul lor acțiunea putea fi introdusă înăuntrul unui termen de 3 ani de la data scadenței drepturilor salariale respective, cerință care este respectată în cauză, cu excepția pretenției reprezentând prima de Paști pe anul 2004, față de care a fost depășit acest termen, raportat la data promovării cererii de chemare în judecată, 7.12.2007.
Termenul la care face referire art.283 lit.e din Codul muncii (6 luni de la nașterea dreptului la acțiune) se aplică doar în acele cazuri în care se pune problema neexecutării oricăror alte clauze din CCM, nu și a celor prin care s-au prevăzut drepturi salariale în favoarea angajaților.
Nici cel de-al treilea motiv de recurs nu poate fi primit. Modul de interpretare al art.168 din CCM (susținut de recurentă și decurgând din conținutul Deciziei Comisiei Paritare la care se face trimitere în motivarea scrisă a căii de atac exercitate în prezentul proces) în sensul că începând cu anul 2003, deci și pentru viitor în intervalul 2004-2007, suplimentările salariale de Paști și de C au fost incluse în salariul de bază al angajaților, nu este cel care corespunde voinței reale a părților, exprimată în mod clar și neîndoielnic prin alineatul întâi și al doilea al textului convențional suscitat, în toate variantele de redactare ale acestuia din perioada 2003-2007.
Dacă s-ar adopta punctul de vedere al recurentei, ar însemna să se considere că art.168 alin.1 din CCM (text rămas nemodificat față de forma sa inițială) a devenit lipsit de orice consecințe juridice, doar art.168 alin.2 continuând să producă asemenea efecte. O asemenea modalitate de interpretare a unei clauze cu caracter convențional este, însă, total contrarie principiilor pe care se bazează interpretarea contractelor, în special celui prevăzut de art.978.civ. (aplicabil și în materia dreptului muncii, în virtutea rolului de drept comun al normelor juridice din Codul Civil), potrivit cu care orice clauză se interpretează în sensul în care poate avea un efect, și nu în cel în care nu ar putea produce nici unul. Este imposibil ca, pe cale de interpretare, să se paralizeze efectele unei clauze dintr-un contract colectiv de muncă în vigoare, dându-se deplină forță în acest sens unei alte clauze din același act juridic.
Alineatul al doilea al art.168 din CCM nu poate fi privit ca desființând în totalitate cele statuate prin primul alineat. În realitate, indiferent de variantele de redactare pe care le-au avut în decursul timpului, cele două texte nu se unul pe celălalt, fiecare având aria sa de aplicare. Față de conținutul lor explicit, dispozițiile art.168 alin.2 se referă doar la situația din anul 2003, iar cele ale art.168 alin.1 au în vedere intervalul 2004-2007, cu toate consecințele decurgând din această formulare. Doar dintr-o atare perspectivă și într-o asemenea manieră de interpretare, cele două clauze sunt producătore de efecte juridice și nu se contrazic reciproc.
De altfel, nimic nu a împiedicat părțile contractante, ca prin voința lor liber și conștient exprimată, să modifice art.168 în sensul prezentat în motivarea recursului, adică să apeleze la ceea ce se înțelege prin expresia "mutuus dissensus". Or, ele nu au acționat în acest sens.
Cât privește Decizia Comisiei Paritare, aceasta are natura unei convenții intervenită între patronat și sindicate în legătură cu modul de interpretare și aplicare a dispozițiile art.168 din contractul colectiv de muncă, însă nu poate produce efecte retroactiv, întrucât nu constituie o convenție cu caracter interpretativ a unei clauze pretins îndoielnice din CCM (cum susține recurenta-pârâtă), ci una cu caracter modificator a unei clauze clare din CCM, ce poate crea consecințe juridice doar pentru viitor și doar dacă respectă cerințele art.31 alin.2 din Legea nr.130/1996, respectiv comunicarea și înregistrarea acesteia la organul competent potrivit legii.
În plus, validitatea acestei decizii trebuie stabilită și din perspectiva art.38 alin.2 din Codul muncii, care interzice orice tranzacție (convenție) prin care s-ar urmări limitarea sau renunțarea la drepturile prevăzute de lege în favoarea salariaților, mai ales că rolul sindicatelor este acela de a acționa în apărarea intereselor membrilor lor și nu în sensul în care s-a procedat de către, sindicatul reprezentativ de la nivelul recurentei-pârâte.
Oricum, fiind adoptată în anul 2007, respectiva hotărâre a Comisiei Paritare nu este opozabilă și nu poate produce efecte în cazul acelor salariați ai recurentei care au fost concediați până la data emiterii ei. Aceste persoane nu se mai află în raporturi juridice de muncă cu recurenta și, prin urmare, nu mai sunt nici părți ale contractului colectiv de muncă la nivel de unitate. Devenind terți față de CCM, nu se poate considera că i-ar fi reprezentat valabil atunci când s-a adoptat Decizia Comisiei Paritare, astfel că acest sindicat nu putea lua nici o hotărâre în numele și interesul lor, nemaiavând un mandat valid.
Argumentele care au justificat respingerea celui de-al treilea motiv de recurs, în special cele privitoare la Decizia Comisiei Paritare, demonstrează netemeinicia și a celui de-al patrulea motiv al respectivei căi de atac.
Totuși, este necesar a se face și precizarea că împrejurarea că alte instanțe învestite cu soluționarea unor acțiuni similare, au apreciat că aceste drepturi au fost în întregime incluse în salariile de bază ale angajaților începând cu anul 2003 (motiv pentru care au respins respectivele cereri ca neîntemeiate), nu este de natură a obliga Curtea să dea aceiași rezolvare în cauza de față, întrucât practica judiciară, cu excepția deciziilor pronunțate în cazul recursurilor în interesul legii, nu constituie izvor de drept, iar hotărârile altor instanțe de judecată date în spețe similare nu creează vreo obligație în sarcina judecătorilor care au și ei de soluționat același gen de litigii.
Ultimul motiv de recurs este întemeiat, întrucât intimatul-reclamant a solicitat ca determinarea cuantumului drepturilor bănești să se realizeze în funcție de salariul mediu de bază la nivelul recurentei, în deplin acord cu prevederile art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă, aspect ce nu se reflectă însă în dispozitivul sentinței atacate, prin care s-a dispus doar plata drepturilor reprezentând suplimentele salariale corespunzătoare sărbătorilor de Paști și de C aferente perioadei lucrate de reclamantă și menționată în carnetul de muncă.
Totodată, prima instanță a nesocotit și faptul că fusese investită cu o acțiune în pretenții (despăgubiri), reclamanta solicitând ca pârâta să fie obligată a-i plăti o anumită sumă de bani determinată în concret.
De altfel, se reține că la dosar existau elemente de calcul care să cuantifice drepturile solicitate, ceea ce excludea o admitere generică a pretențiilor reclamantei.
Drept urmare, Curtea se va raporta în acest sens la conținutul în date ale adresei înregistrată sub nr.831/05.02.2008 la Direcția Corporative - Juridic a recurentei, în care se comunică cuantumul salariului de bază mediu defalcat pentru întreaga perioadă indicată în acțiunea introductivă, instanța de control judiciar urmând să aplice la calculul drepturilor salariale pretinse aceste valori.
Ținând seama de faptul că prin acțiune s-a solicitat acoperirea prejudiciului cauzat prin neplata unor despăgubiri salariale, în speță sunt aplicabile dispozițiile art.154-156 Codul muncii și ale art.161 alin.ultim din același act normativ, potrivit cu care neachitarea salariului dă dreptul angajatului să solicite daune interese pentru repararea pagubei ce i-a fost pricinuită în acest mod. Ori, doar prin actualizarea cu rata inflației a sumelor de bani cuvenite intimatei-reclamante cu titlu de drepturi salariale restante, se asigură realizarea exactă și întocmai a obligației în discuție, conform principiului prevăzut de art.1073 Cod civil, principiu care se aplică și în speța de față, dat fiind caracterul de drept comun al dreptului civil față de ramura dreptului muncii, decurgând din prevederile art.295 Codul muncii.
Neîntemeiate sunt solicitările reclamantei și dispoziția primei instanțe pentru prima de C pe anul 2005, moment la care solicitanta, intimată în prezenta cauză, era pensionată, astfel cum rezultă din conținutul acțiunii introductive de instanță (fila 2 alin.3 dosar fond), cât și din mențiunile carnetului de muncă atașat la dosarul cauzei - poziția 76 (filșa 16 dosar fond), sens în care evident că nu mai putea beneficia de suplimentarea salarială sus menționată.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă prin raportare la art.304 pct.9 Cod pr.civilă, va admite recursul, va modifica în parte sentința atacată în sensul că va admite în parte acțiunea și va obliga pârâta la plata către reclamantă a drepturilor salariale reprezentând prime de Paști și C după cum urmează: C 2004 - 799 lei,Paști 2005 - 927 lei, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective; va constata prescris dreptul material la acțiune pentru prima de Paști 2004 și va respinge ca prescrisă această pretenție. Va fi respinsă ca nefondată pretenția referitoare la plata drepturilor salariale reprezentând prima de C pe anul 2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă SC SA - GRUP, împotriva sentinței civile nr.1337 din 05 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Litigii de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal - Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr- (6414/2007), în contradictoriu cu intimata reclamantă .
Modifică în parte sentința atacată în sensul că:
Admite în parte acțiunea.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a drepturilor salariale reprezentând prime de Paști și C după cum urmează: C 2004 - 799 lei,Paști 2005 - 927 lei, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Constată prescris dreptul material la acțiune pentru prima de Paști 2004 și va respinge ca prescrisă această pretenție.
Respinge ca nefondată pretenția referitoare la plata drepturilor salariale reprezentând prima de C pe anul 2005.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./04.03.2010
Jud.fond:;
Președinte:Elena Luissa UdreaJudecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște
