Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 92/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.92/
Ședința publică din 23 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 3: Alina Savin
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanții, toți cu domiciliul ales la sediul Primăriei com., jud. și, cu același domiciliu, împotriva sentinței civile nr. 990/1.09.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în contradictoriu cu intimații - pârâți PRIMARUL COMUNEI și PRIMĂRIA COMUNEI, jud.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta - reclamantă, lipsă fiind recurenții - reclamanți, recurenta și intimații - pârâți PRIMARUL COMUNEI și PRIMĂRIA COMUNEI
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este al doilea termen de judecată fixat în recurs;
Recurenta - reclamantă se legitimează cu CI seria - nr.-, CNP -, emisă la 3.06.2001 de Poliția Tg. B și precizează că nu are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra excepției lipsei calității procesuale pasive recurentei, invocată din oficiu la termenul anterior, precum ți asupra recursului.
Recurenta - reclamantă cu privire la excepția invocată, arată că nu a fost parte în proces la instanța de fond și nu putea formula recurs. Pentru motivele invocate și în scris solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și pe fond admiterea acțiunii, acordarea sporului de dispozitiv.
CURTEA
Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI - Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată:
Prin cererea formulată de Tribunalul Galați reclamanții, personal contractual al primăriei comunei, în contradictoriu cu primarul com., în calitate de angajator și pârâta Primăria com., au solicitat obligarea pârâților la indemnizația de dispozitiv în cuantum lunar de 25% din salariul de bază retroactiv, începând cu 1.01.2004 și, în continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu, în funcție de perioada lucrată, sume actualizate cu rata inflației. Au solicitat și obligarea pârâtului Primarul com. să dispună serviciului competent consemnarea în carnetele de muncă ale reclamanților a indemnizației de dispozitiv începând cu 1.01.2004.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că sunt angajați cu contract de muncă în aparatul de specialitate al Primarului com.. Potrivit pct.9 din Ordinul I nr. 496/2003 indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice. Potrivit pct. 31.1.din același Ordin prin personal civil în sensul ordinului menționat se includ și funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Prin legea 138/1999 această indemnizație de dispozitiv a fost recunoscută și plătită la nivel național tuturor funcționarilor civili din cadrul Reclamanții consideră că beneficiază de indemnizația de dispozitiv deoarece fac parte din domeniul administrației publice și au statut de angajați civili din cadrul Pentru egalitate de tratament salarial al tuturor salariaților ce fac parte din același sistem și care au dreptul la aceiași salarizare consideră că sunt îndreptățiți să beneficieze de indemnizația de dispozitiv.
În dovedirea acțiunii, reclamanții au depus adeverințe de serviciu din care rezultă că sunt angajați cu contract de muncă în cadrul Primăriei com..
Pârâții nu au depus întâmpinare și nu și-au exprimat un punct de vedere cu privire la cererea formulată.
Sentința civilă nr.990/1.09.2008 pronunțată de Tribunalul Galați
Prin sentința civilă nr.990/1.09.2008 Tribunalul Galația respins acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Primarul com. și Primăria Comunei ca nefondată.
Instanța de fond a reținut că Legea 138/1999 se referă la salarizarea personalului militar din instituțiile publice de apărare națională,ordine publică și siguranță națională,precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Prin Ordinul nr.496/2003 s-a prevăzut acordarea indemnizației de dispozitiv acordată de Legea 138/1999 și personalului civil din domeniul administrației publice.
Tribunalul a apreciat că nu poate ignora enumerarea limitativă din Legea 138/1999 care se referă doar la personalul civil care-și desfășoară activitatea în instituțiile publice de apărare națională,ordine publică și siguranță națională iar Ordinul nr.496/2003 al nu poate adăuga la lege și nu poate acorda drepturi neprevăzute de actul normativ cu valoare superioară. Ordinul mai sus menționat cel mult putea explicita aplicarea efectivă a dispozițiilor din Legea nr.138/1999 și în nici un caz nu putea extinde categoriile personalului beneficiar al indemnizației de dispozitiv.Ca urmare în condițiile în care se refuză acordarea indemnizației de dispozitiv de către emitentul Ordinului nr.496/2003,reclamanții nu pot beneficia de soluționarea favorabilă a cererii lor.
Din modul în care este motivată cererea de chemare în judecată s-a reținut că reclamanții au invocat incidental existența unei discriminări salariale în raport de angajații civili din cadrul instituțiilor publice de apărare națională,ordine publică și siguranță națională, care aparțin din punctul de vedere al reclamanților aceluiași minister.
Prin dispozițiile art. 21 din OG nr. 137/2000, se stabilește ca persoana care se consideră discriminată, poate formula acțiune privind acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării.
Potrivit art. 2 din OG nr. 137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, care are drept scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului ori a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul public sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Pentru a putea vorbi de o faptă de discriminare, trebuie să existe două situații comparabile la care tratamentul aplicat să fi fost diferit.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, legat de art. 14 privind interzicerea discriminării, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
În același sens, Curtea Europeană de Justiție a statuat principiul egalității ca unul dintre principiile generale ale dreptului comunitar. În sfera dreptului comunitar, principiul egalității exclude ca situațiile comparabile să fie tratate diferit și situațiile diferite să fie tratate similar, cu excepția cazului în care tratamentul este justificat obiectiv.
Curtea Europeană a apreciat că statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicabile.
Potrivit acestor principii, s-au constatat următoarele:
Salarizarea personalului din sistemul administrației publice și stabilirea drepturilor de care acesta beneficiază, este reglementată prin legi speciale, având un regim de salarizare diferit față de alte categorii de personal.
În acest sens, potrivit disp. OUG nr. 123/2003 și OUG 24/2004, personalul contractual din sectorul bugetar primește salariul de bază, sporurile și celelalte drepturi salariale prevăzute prin dispoziții speciale.
Dispozițiile OG nr. 137/2000, prevăd că exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul acestui articol, privește persoanele aflate în situații comparabile.
Conținutul concret diferit al atribuțiilor de serviciu ale personalului civil din cadrul administrației publice locale față de cele pe care le are personalul civil din carul precum și sistemele diferite de salarizare ale diverselor categorii profesionale, fac să nu poată fi reținută o situație comparabilă între cele două categorii profesionale.
Modalitatea de salarizare a reclamanților este distinctă de cea reglementată pentru personalul civil din cadrul care este motivată de locul și rolul în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii profesionale,precum și de raporturile de comandă în care se află personalul civil din cadrul instituțiilor enumerate de Legea 138/1999. Pe de altă parte nu s-a putut reține că lipsa beneficiului unui drept suplimentar de natură salarială recunoscut altor categorii de salariați presupune plasarea într-o situație discriminatorie. Situația reclamanților nu este comparabilă cu cea a personalului civil din cadrul în raport de care reclamanții se consideră prejudiciați.
Recursul declarat de reclamanți - motive invocate
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, și arătând că, conform practicii judiciare din România sporul de dispozitiv se acordă întregului personal salarizat din, iar Legea nr.138/1999 prevede că atât cadrele militare, militarii angajați pe bază de contract cât și salariații civili beneficiază de un spor de dispozitiv de 25%.
Art.1 din Legea nr.138/1999 arată că dispozițiile se aplică personalului militar și civil din "asigurându-se în acest fel egalitatea de tratament salarial din cadrul aceleiași autoritate", iar la art.47 se arată că "personalul civil în înțelesul legii se compune atât din funcționarii publici cât și din personal contractual angajat pe bază de contract de muncă.
De asemenea pct.9 din Ordinul nr.496/2003 arată că"indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".
Considerentele instanței de recurs în pronunțarea prezentei decizii
Analizând hotărârea recurată atât prin prisma criticilor formulate de recurentă cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept în conf. cu disp. art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Prin Ordinul nr. 496/28.07.2003 emis de Ministrul Administrației și Internelor se modifică și se completează Ordinul nr. 275/2002 al Ministerului d e Interne de aprobare a normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor legii cu privire la salarizarea personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, prevăzute în anexa nr. 1, care, conform art. 64 din Legea nr. 138/1999, a fost dat în aplicarea acestei din urmă legi.
Această lege, așa cum îi indică denumirea, are ca sferă de reglementare salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Prin urmare, ordinul sus menționat a fost adoptat în vederea interpretării și asigurării executării legii sus menționate, astfel că nu îi poate lărgi sfera de aplicare.
De altminteri, ordinul nici nu o face, neexistând nicăieri vreo mențiune expresă că indemnizația de dispozitiv s-ar aplica și personalului contractual din administrația publică locală, astfel încât să se lărgească nepermis, printr-un act juridic cu forță inferioară legii, dat în aplicarea acesteia, nepublicat în Monitorul Oficial, sfera de aplicare legii, astfel cum este circumscrisă în art. 1 al acesteia.
Potrivit disp. art. 1 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții,Dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției".
Prin urmare, sunt trei categorii de persoane a căror salarizare este reglementată de această lege, fiindu-le prin urmare aplicabile și prevederile Ordinului nr. 275/200 completat prin Ordinul nr. 496/2003 și anume: personalul militar; personalul civil contractual; personalul civil funcționari publici din instituțiile menționate, clasificare a cărei utilitate urmează a se releva mai jos.
în interpretarea aplicabilității indemnizației de dispozitiv au intervenit după modificarea Ordinului nr. 275/2002 al Ministerului d e Interne prin Ordinul nr. 496/2003 al Ministrului Administrației și Internelor.
Prin acest din urmă ordin, s-a statuat:,După punctul 9.1 se introduce punctul 9.2 cu următorul conținut:,9.2 indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".
Problema care se pune este dacă această mențiune vizează și personalul civil (contractual și funcționari publici) din cadrul administrației publice locale.
Faptul care a generat această eroare de interpretare, precum cea a reclamanților este că emitentul noului ordin este, în anul 2003, ministrul administrației și internelor, nemaiputând vechea titulatură de ministru de interne, mai exact cuprinderea sub tutela aceluiași minister și a administrației publice.
Or, o atare interpretare este total eronată. Prin urmare, se pune problema care este rațiunea acestei adăugiri a pct. 9.2, care face vorbire despre dreptul la indemnizație și pentru personalul civil din administrația publică și la cine se referă ea.
Pentru a determina aceasta, trebuie examinat mai întâi ce spune Legea nr. 138/1999 în privința beneficiarilor sporului de dispozitiv.
Astfel, din art. 13 al Legii nr. 138/1999, în forma în vigoare la momentul adoptării ordinului, reiese că de această indemnizație beneficiază atât militarii cât și personalul civil;,Cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază".
Desigur că trebuie să ne raportăm la sfera generală de reglementare a Legii nr. 138/1999, adică la categoriile de personal salarizate potrivit acestei legi, astfel cum sunt menționate în art. 1.
Revenind la completarea adusă prin pct. 9.2. introdus prin Ordinul nr. 496/2003, Curtea reține că, pentru a se afla în limitele legii în aplicarea căreia s-a dat, referirea la personalul civil din administrația publică se referă la personalul contractual din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, instituții care se integrează administrației publice centrale, aceasta fiind singura interpretare în conformitate cu legea.
Prin urmare, ordinul în discuție vizează următoarele categorii de personal militar și civil: personalul militar - cadre militare în activitate, militari angajați pe bază de contract și studenții care au obținut gradul de sublocotenent după absolvirea anului IV la Academia de Poliție (această ultimă categorie fiind prevăzută expres la pct. 9.1 din Ordinul nr. 275/2002); personalul civil contractual; personalul civil funcționari publici din cadrul instituțiilor publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Or, reclamanții sunt angajați în cadrul Primăriei comunei, iar nu în cadrul unei instituții publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, astfel că reglementările art. 13 din Legea nr. 138/1999 și ale art. 9.2. din Ordinul nr. 275/2002 modificat prin Ordinul nr. 496/2003 nu îi sunt aplicabile.
Nu se poate reține discriminarea în sensul nr.OG 137/2000 deoarece salarizarea diferită este determinată de condițiile de muncă diferite, de specificul muncii și de diferența dintre unitățile în care sunt încadrați funcționarii publici.
Personalul contractual nu se poate raporta la personalul militar doar pentru că lucrează în aceeași instituție. Pentru a putea vorbi de o discriminare, funcție de criteriul instituirii sporului putem determina sfera persoanelor reglementate. Criteriul instituirii sporului de dispozitiv nu l-a constituit locul de muncă sau ministerul comun, ci l-a constituit persoanele care lucrează într-o instituție publică de apărare națională, ordine publică și siguranță națională. Reclamanții nu se pot simți discriminați în raport de persoanele ce lucrează în astfel de instituții.
Prin urmare, corect a reținut instanța de fond și corect a explicat pe larg că în cauză nu se poate reține o discriminare a reclamanților.
La termenul din 8.12.2008 instanța a invocat excepția lipsei calității procesuale active a recurentei întrucât aceasta nu a avut calitatea de parte în dosarul de fond.
Întrucât doar părțile din proces pot exercita căile de atac împotriva hotărârii judecătorești și cum din cuprinsul hotărârii Tribunalului, precum și din actele dosarului rezultă că nu a avut calitatea de parte urmează a se admite excepția și a se respinge ca inadmisibil recursul declarat de aceasta.
Conform art.312 al.1 urmează a respinge ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția lipsei calității procesuale active a recurentei cu domiciliul ales la sediul Primăriei com., jud. G și, în consecință respinge recursul declarat de aceasta ca inadmisibil.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, toți cu domiciliul ales la sediul Primăriei com., jud. G, împotriva sentinței civile nr. 990/1.09.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 23 Ianuarie 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
: /18.02.2009
:DC/ 2 ex/20.02.2009
Fond:/
Asistenți judiciari:/C-tin
Președinte:Marioara CoinacelJudecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Alina Savin
