Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 926/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 926
Ședința publică de la 09 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 2: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 3: Georgeta Pavelescu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect cauzei litigii de muncă drepturi bănești privind recursul declarat de recurenții, împotriva sentinței civile nr.1602/17.10.2008, intimat fiind CONSILIUL JUDEȚEAN
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurenți, lipsă fiind reprezentantul intimatului.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen după restituirea dosarului de la Curtea Constituțională, nu se solicită judecata in lipsă.
Nemaifiind alte cereri, instanța consideră cauza in stare de judecată și acordă cuvântul părții în susținerea recursului.
Avocat pentru recurenți solicită admiterea recursului învederând instanței că există temei legal pentru acordarea drepturilor salariale, respectiv sporul de vechime si premiul lunar de 2 %.
Precizează că în acțiunea formulată la fond a invocat ca temei legal art.20 alin.1 din Legea 154/1998 raportat la disp. Art.39 din Legea 393/2004.
Apărătorul recurenților mai precizează că prima instanță a respins actiunea privind sporul de vechime in muncă prin interpretarea extensivă a disp.art.101 alin.4 din Legea nr.215/2001 republicată, text de lege care nu poate fi considerat că abrogă implicit celelalte dispoziții.
Pentru aceste considerente avocat solicită admiterea recursului, desființarea sentinței Tribunalului I și admiterea acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
După închiderea dezbaterilor,cauza rămâne în pronunțare.
Ulterior deliberării.
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr.1602 din 17.10.2008 pronunțată de Tribunalul Iașia fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că prin acțiunea formulată reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Județean I, solicitând obligarea acestuia la plata de despăgubiri actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, reprezentând sporul de vechime în muncă și premiul individual lunar de 2% din indemnizația lunară, aferente perioadei iunie 2008 și până la pronunțarea hotărârii.
În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că ocupă din 23 iunie 2008, respectiv 26 iunie 2008, funcțiile elective de președinte și vicepreședinte al Consiliului Județean Pentru funcțiile pe care le ocupă, sunt retribuiți cu o indemnizație lunară, indemnizație la care nu se adaugă însă sporul de vechime sau premiile lunare sau anuale prevăzute de Legea nr. 40/1991. Mai susțin reclamanții că nu pot fi excluși de la aplicarea art. 14 și art. 17 din Legea nr. 40/1991, cu atât mai mult cu cât art. 20 din Legea nr. 154/1998 prevede expres că indemnizația reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial. De asemenea, conform art. 39 din Legea nr. 393/2004, durata exercitării mandatului de președinte și vicepreședinte al Consiliului Județean constituie vechime în muncă și în specialitate și se ia în calcul la promovarea și la acordarea tuturor drepturilor bănești rezultate din aceasta. Reclamanții precizează faptul că dreptul la aceste sporuri este prevăzut și de contractul colectiv de muncă la nivelul Consiliului Județean, art. 35 lit. a și art. 37 lit.
Instanța a reținut pe baza probatoriului administrat că, începând cu data de 23.06.2008, reclamantul ocupă funcția de președinte al Consiliului Județean I, iar începând cu data de 26.06.2008, reclamanții și ocupă funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean I, conform mențiunilor din carnetele de muncă.
S-a mai reținut de către instanța că potrivit disp. art. 19 din Legea nr. 154/1998, persoanele care ocupă funcții de demnitate publică au dreptul, pentru activitatea desfășurată, la o indemnizație lunară, stabilită în conformitate cu prevederile anexei nr. II, iar potrivit disp. art. 20 alin. 1 din aceeași lege, indemnizația lunară, prevăzută la art. 19, este unica formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial.
Potrivit art. 14 alin. 1 din Legea nr. 40/1991, persoanele salarizate potrivit acestei legi beneficiază de un spor de vechime în muncă de până la 25% calculat la salariul de bază, iar potrivit art. 17 din aceeași lege, pentru premierea individuală a personalului se constituie un fond de premiere lunar prin aplicarea unei cote de până la 2% asupra fondului de salarii prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli al unității, din acest fond putând fi acordate premii în cursul anului salariaților care au realizat sau au participat direct la obținerea a unor rezultate în activitate apreciate ca valoroase.
Prin pct. 1 din anexa nr. 10 la Legea nr. 154/1998 au fost abrogate o serie de prevederi ale Legii nr. 40/1991, articolele 14 și 17 rămânând însă în vigoare.
S-a mai reținut însă de către instanță că potrivit art. 113 alin. 4 din Legea nr. 215/2001, astfel cum a fost modificat acest articol prin Legea nr. 286/2006, (în prezent art. 101 alin. 4 din Legea nr. 215/2001 republicată), președintele și vicepreședinții consiliului județean nu beneficiază de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege. Potrivit disp. art. 157 alin. 2 din Legea nr. 215/2001, astfel cum a fost modificat acest articol prin Legea nr. 286/2006 (în prezent art. 101 alin. 4 din Legea nr. 215/2001 republicată), la data intrării în vigoare a legii se abrogă orice alte dispoziții contrare.
Având în vedere aceste dispoziții legale, instanța a reținut că începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 286/6 iulie 2006 de modificare a Legii nr. 215/2001 (publicată în Monitorul Oficial nr. 621 din 18 iulie 2006), președintele și vicepreședinții consiliilor județene nu mai beneficiază de spor de vechime în muncă.
În consecință, instanța a constatat că este neîntemeiată cererea reclamanților de obligare a pârâtului la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de vechime în muncă începând cu luna iunie 2008.
În ceea ce privește cererea de obligare a pârâților la plata premiului individual lunar în cuantum de 2% din indemnizația lunară, instanța a constatat că și aceasta este neîntemeiată. Astfel, potrivit disp. art. 17 din Legea nr. 40/1991, pentru premierea individuală a personalului se constituie un fond de premiere lunar prin aplicarea unei cote de până la 2% asupra fondului de salarii prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli al unității, din acest fond putând fi acordate premii în cursul anului salariaților care au realizat sau au participat direct la obținerea a unor rezultate în activitate apreciate ca valoroase. În consecință, instanța constată că dispozițiile legale menționate nu prevăd obligația acordării unui premiu individual lunar în cuantum de 2% din indemnizația lunară.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța a constatat că este neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean I, motiv pentru care a respins-o ca atare.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, și,criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Au motivat recurenții că sentința pronunțată de tribunal este în contradicție cu dispozițiile legale în vigoare,respectiv cu art.20 alin.1din 154-1998 care prevede că această indemnizație lunară constituie baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor ce se determină în raport cu venitul dar și cu cele ale art.14 și 17 din 40-1991 care menționează dreptul persoanelor alese în funcții de demnitate publică de a beneficia ca și ceilalți salariați de sporul de vechime și de premiul lunar de 2%.
Recurenții mai invocă și dispozițiile art.39 din 393-2004care menționează că durata mandatului de președinte și vicepreședinte al Consiliului Județean constituie vechime în muncă și se ia în calcul la stabilirea și acordarea drepturilor bănești rezultate din aceasta.
Arată că prin respingerea acțiunii s-a creat o inechitate, unii dintre demnitari beneficiind prin hotărâri judecătorești de aceste drepturi, iar alții nu.
Intimatul a formulat întâmpinare.
În recurs nu s-au administrat probe suplimentare.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispozițiilor Legii nr.40/1991 cu privire la salarizarea Președintelui și Guvernului României, precum și a personalului, Guvernului și al celorlalte organe ale puterii executive, invocate de recurent prin motivele de recurs:
Persoanele salarizate potrivit acestei legi beneficiază, la funcția de baza de un spor de vechime în munca de pînă la 25% calculat la salariul de baza, corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru(art.14 alin.1).
Pentru premierea individuală a personalului se constituie un fond de premiere lunar prin aplicarea unei cote de pînă la 2% asupra fondului de salarii prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli al unității. Din acest fond pot fi acordate premii în cursul anului salariaților care au realizat sau au participat direct la obținerea a unor rezultate în activitate apreciate ca valoroase(art.17).
Pentru activitatea desfășurata, personalul salarizat potrivit prezentei legi beneficiază la sfîrșitul anului calendaristic de un premiu anual de pînă la un salariu mediu lunar de baza realizat în anul pentru care se face plata(art.18).
Chiar dacă prin anexa nr.10 a Legii nr.154/1998 nu au fost abrogate aceste dispoziții, se constată că acestea nu pot fi reținute în speță, întrucât persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese în administrația publică locală, deci și reclamanții-intimați ce îndeplinesc funcția de președinte și respectiv de vicepreședinți ai Consiliului Județean I, au fost excluse de la aplicarea acestor dispoziții prin prevederile exprese ale următoarelor acte normative:
În anul 2005 fost adoptată nr.OUG108 privind unele măsuri în domeniul salarizării persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite din administrația publică locală.
În preambulul acestui act normative s-au reținut următoarele:
"Prin Programul de guvernare pentru perioada 2005-2008, Guvernul Romaniei si-a propus, ca obiectiv prioritar, intărirea capacitatii instituționale din administratia publica locala.
In vederea susținerii acestui obiectiv este necesară asigurarea unui cadru legal prin care să se elimine inechitațile create prin acordarea nejustificată a unor drepturi de natură salarială (spor de vechime in muncă), in baza hotararilor definitive si irevocabile ale unor instante de judecată. In acest sens și pentru a se evita extinderea aplicării unor dispozitii contrare prevederilor legale, ca urmare a altor acțiuni in instanță in curs de soluționare, se impune, in regim de urgență, reglementarea situației privind remunerarea funcțiilor de demnitate publica, alese si numite, din administrația publica locala."
Astfel, conform disp.art. 2 din această ordonanță: "Pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publica, alese și numite, din administrația publica locală, indemnizațiile prevăzute în anexa reprezintă unica forma de remunerare a activității corespunzătoare funcției și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determina în raport cu venitul salarial. La calculul cuantumului indemnizației nu se adauga sporul de vechime în munca și nici alte sporuri prevăzute de lege."
Se mai reține că, potrivit disp.art. 3 alin.4 și 5 din nr.OG3/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului bugetar salarizat potrivit <LLNK 12000 24180 301 0 46>Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la <LLNK 11998 154 10 201 0 18>Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică:
"Pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite, indemnizațiile prevăzute în anexele nr. VII/1, VII/2, VII/3 și VII/1a, VII/2a, VII/3a, precum și în anexele nr. VII/1b, VII/2b și VII/3b reprezintă unica formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial.
În aplicarea prevederilor alin. (4) persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite, nu beneficiază de premii, de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege."
Aceleași dispoziții le regăsim și în art. 3 alin.4 și 5 din nr.OG10/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit <LLNK 12000 24180 301 0 46>Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la <LLNK 11998 154 10 201 0 18>Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupa funcții de demnitate publica:
"Pentru persoanele care ocupa funcții de demnitate publica, alese și numite, indemnizațiile prevăzute în anexele nr. VII/1a, VII/2a, VII/3a și VII/1b, VII/2b, VII/3b, precum și nr. VII/1c, VII/2c, VII/3c reprezintă unica forma de remunerare a activității corespunzătoare funcției și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determina în raport cu venitul salarial.
În aplicarea prevederilor alin. (4) persoanele care ocupa funcții de demnitate publica, alese și numite, nu beneficiază de premii, de sporul de vechime în munca și nici de alte sporuri prevăzute de lege".
Se mai reține că, potrivit art. 57 alin.5 și 6 din Legea administrației publice locale nr.215/2001, republicată:
"Pe durata mandatului, primarul și viceprimarul primesc o indemnizație lunară, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției de primar, respectiv de viceprimar, și care reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial. Primarul și viceprimarul nu beneficiază de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege.
Durata mandatului constituie vechime în muncă și în specialitatea studiilor absolvite."
Curtea reține că prima instanță a desprins exact sensul în care legiuitorul a înțeles să reglementeze, chiar prin aceste din urmă dispoziții legale, drepturile bănești de care beneficiază primarii, precizându-se în același articol faptul că aceștia nu sunt îndreptățiți la spor de vechime, dar durata mandatului constituie vechime în muncă și în specialitate.
În acest context, nu se pot reține apărările recurenților în sprijinul acordării sporului solicitat prin acțiune și anume a dispozițiilor art.39 din Legea nr.393/2004 privind Statutul aleșilor locali, potrivit cărora: "Durata exercitarii mandatului de primar si de viceprimar, de presedinte si de vicepresedinte al consiliului judetean constituie vechime in munca si in specialitate si se ia in calcul la promovare si la acordarea tuturor drepturilor banesti rezultate din aceasta, inclusiv la calcularea si la recalcularea pensiei."
Referindu-se la aceste susțineri formulate de recurenți și pentru fundametarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului 101 alin.(4) din Legea administrației publice locale nr.215/2001,excepție ce a fost respinsă de către Curtea Constituțională prin Decizia nr.876 din 16.06.2009,aceasta a reținut că: "diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea legiuitorului,ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții.Legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază,premii periodice și alte stimulente,pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă,le poate modifica în diferite perioade de timp,le poate suspenda sau chiar anula."
mai reținut Curtea Constituțională că în ceea ce privește faptul că anumite categorii de salariați beneficiază de sporul de vechime în muncă,în timp ce pentru alte categorii socioprofesionale un asemenea spor nu este acordat,relevante sunt cele statuate în Decizia nr.108 din 14 februarie 2006,prin care s-a reținut că "sporurile premiile și alte stimulente,acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative,reprezintă drepturi salariale suplimentare,iar nu drepturi fundamentale,consacrate și garantate de Constituție.
Cu privire la principiul egalității între demnitari fără privilegii și discriminări, postulat de art.16 din Constituție și dispozițiile OG137/2000 Curtea reține că acțiunea formulată nu are ca obiect plata unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin discriminare, ci plata unor drepturi salariale, în conformitate cu prevederile Codului muncii.
Pentru toate aceste considrente, urmează ca, în temeiul disp.art.312 alin.2 din Cod.proc.civ. respingă recursul declarat de reclamanții, și și să mențină ca legală și temeinică sentința civilă nr.1602 din 17.10.2008 pronunțată de Tribunalul Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr.1602 din 17.10.2008 pronunțată de Tribunalul I, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 09 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. /29.10.2009
Tehnored./- 2 ex.
Tribunalul I:
-
Președinte:Daniela PruteanuJudecători:Daniela Pruteanu, Smaranda Pipernea, Georgeta Pavelescu