Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 987/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,
DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 987/
Ședința publică din 7 iulie 2009
PREȘEDINTE: Dorina Rizea judecător
JUDECĂTOR 2: Mihail Lohănel
JUDECĂTOR 3: Roxana Maria
Grefier:
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr.1126 pronunțată de Tribunalul Prahova la data de 7 septembrie 2007 în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 30.06.2009, când instanța a rămas în pronunțare asupra actelor și lucrărilor dosarului, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei in lipsă, încheierea de ședință din acea zi făcând parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la 07.07.2009.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Constată că prin sentința civilă nr. 1126/M din 07.09.2007, Tribunalul Prahovaa admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor prin P, cu sediul în P,-, invocată prin întâmpinare.
A respins acțiunea față de acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane rară calitate procesuală pasivă.
A respins acțiunea formulată de reclamanții, Bej an, -, -, -, -, -, -, -, C, -, -, -, și, personal auxiliar al Curții de Apel Ploiești, prin reprezentant -, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca fiind neîntemeiată.
Pentru pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Prin acțiunea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr. 4610/105 la data de 20.07.2006, reclamanții, -, -, -, -, C, -, și, personal auxiliar al Curții de Apel Ploiești, prin reprezentant -, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: - obligarea în solidar a pârâților la plata diferenței sporului de fidelitate de la 5 % până la 20 % la 30 % din salariul brut de încadrare, actualizat cu indicele de inflație începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii judecătorești; efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă; - obligarea Ministerului Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor încasate; - obligarea la plata eventualelor cheltuieli de judecată.
Deliberând asupra excepției lipsei calității procesuale pasive pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor invocată pe cale de întâmpinare, instanța a constatat că aceasta este întemeiată, în condițiile în care acest pârât nu are calitatea de angajator al reclamanților, neexistând raporturi de muncă între aceștia, iar pe de altă parte, nu poate fi ordonator principal de credite pentru Ministerul Justiției, care la rândul lui, are această calitate, în conformitate cu art. 47 alin.4 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite neputând fi virate și utilizate pentru finanțarea unui alt astfel de ordonator.
Prin urmare, nu Ministerul Economiei și Finanțelor, ci Guvernul repartizează sume de la buget instituțiilor care sunt ordonatori principali de credite, astfel de sume fiind alocate potrivit destinațiilor bugetare, în conformitate cu legea bugetului de stat.
Prin urmare, tribunalul a respins acțiunea față de acesta ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a reținut că pretențiile reclamanților sunt neîntemeiate, modul diferențiat de stabilire a sporului de fidelitate pentru personalul auxiliar și magistrați neconducând la discriminare între cele două categorii profesionale.
Astfel, tribunalul a constatat că nu poate fi reținută vreo atingere adusă principiului egalității de tratament în materie de muncă și salarizare sau al egalității în fața legii, diferențierea făcută de legiuitor datorându-se faptului că ne aflăm în prezența unor categorii profesionale deosebite, care, chiar dacă își desfășoară activitatea în domeniul justiției, au atribuții și responsabilități diferite. Prin urmare, diferențierea este justificată de conținutul concret diferit al funcției ocupate, de pregătirea profesională diferențiată, precum și de responsabilitățile pe care le implică cele două categorii de funcții.
În plus, exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul art.l alin.3 din nr.OG 13 7/2000 se referă la persoanele aflate în situații comparabile, pentru a putea fi reținut tratamentul diferențiat injust fiind necesar a se stabili că persoanele aflate în situații analoage sau comparabile beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între astfel de situații există, ea să nu-și găsească nicio justificare obiectivă sau rezonabilă.
În speță, astfel cum s-a precizat anterior, conținutul concret diferit al atribuțiilor de serviciu ale magistraților față de cele ale personalului auxiliar, precum și sistemele diferite de salarizare ale acestor categorii profesionale, fac să nu poată fi reținută o situație comparabilă între cele două categorii profesionale distincte.
Concluzionând, constatând că pretențiile reclamanților sunt neîntemeiate, tribunalul a respins ca atare acțiunea formulată de către aceștia în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs reclamanții, -, -, C, -, și
În motivele de recurs se arată că instanța a interpretat greșit condiția "situațiilor comparabile" impusă de OG 137/2000, făcând referire la funcționarii publici. Se arată că magistrații și personalul auxiliar de specialitate desfășoară aceleași activități ambele categorii socio-profesionale contribuind în mod egal la înfăptuirea justiției, ceea ce nu justifică un cuantum diferit al sporului de fidelitate. Recurenta susține discriminarea invocând situația comparabilă cu celelalte categorii de personal, încălcându-se prevederile art. 6 din Codul Muncii și art. 1 alin. 2 lit. e punctul 1 din nr.OG 137/2000.
Ministerul Justiției și Libertăților a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Recursul este nefondat.
Reclamanții nu au beneficiat de drepturile salariale solicitate, neexistând un act normativ care să prevadă acordarea sporului de fidelitate egal cu cel al magistraților nici din punct de vedere al cuantumului și nici din punct de vedere al vechimii.
În speță nu sunt incidente nici prevederile art.1 alin.2 lit. e pct. 1din OG nr. 137/2000 întrucât, nu este îndeplinită condiția situației comparabile, iar fără această premisă obligatorie nu se poate pune problema nici a criteriului de discriminare.
În situația în care un act normativ conține dispoziții discriminatorii cu privire la anumiți subiecți de drept, soluția legală este aceea de a invoca și a se constata neconstituționalitatea respectivei norme pe considerentul că încalcă principiul egalității instituit prin legea supremă. Doar Curtea Constituțională are competența legală de a aprecia că un text legal creează o discriminare și încalcă acest principiu, ca atare poate stabili modalitatea în care trebuie interpretat textul respectiv pentru a elimina încălcarea principiului egalității. În acest sens părțile sau instanțele ordinare din oficiu pot invoca excepția de neconstituționalitate în cadrul procesului pendinte.
În contextul în care norma legală invocată nu a fost declarată neconstituțională în perioada în care aceasta este în vigoare, instanțele ordinare au obligația de a respecta conținutul respectivei norme, în caz contrar actul de justiție căzând în derizoriu.
În altă ordine de idei pretențiile reclamantei au la bază premisa potrivit căreia dispozițiile legale invocate sunt discriminatorii întrucât încalcă prevederile art. 6 din Codul Muncii. Cu privire la acest aspect curtea reține că instanțele ordinare pot fi sesizate doar în legătură cu constatarea faptului că o lege este aplicată în mod discriminatoriu subiecților de drept cărora li se adresează, nefiind posibil să se solicite constatarea faptului că o lege este discriminatorie și nici extinderea aplicării ei altor subiecți de drept, fapt de altfel declarat neconstituțional prin deciziile nr. 818, 820 și 821 din 2008 pronunțate de Curtea Constituțională.
Prin urmare, în mod corect instanța reține că nu pot fi aplicabile dispozițiile OG 137/2000 cu modificări, în speță, deciziile de practică judiciară neputând impune o soluție identică în cauză, neconstituind izvor de drept.
În consecință, instanța va respinge recursul reclamanților.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții, -, -, C, -, și împotriva sentinței civile nr.1126/7 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 07 iulie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
pt.- -, - - - -
aflată în concediu de odihnă
semneazăPreședintele instanței,
GREFIER,
Red. -/08.07.2009
Dact. /09.07.2009
Jud. fond: -
Președinte:Dorina RizeaJudecători:Dorina Rizea, Mihail Lohănel, Roxana Maria
