Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1078/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIALITIGII DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
Decizia civilă nr.1078
Sedința publică din 14 mai 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Biberea
JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 3: Mihail Decean
Grefier:- -
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției, și Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr.781 din 14.12.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamanții, -, și pârâții Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul C-S și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța văzând că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, și nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, a constatat cauza în stare de judecată reținând-o spre soluționare.
CURTEA
După deliberare, asupra recursurilor de față, constată:
Prin sentința civilă nr.781/14.12.2007 a Tribunalului C-S s-a admis acțiunea formulată de reclamanții, -, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul C-S, Ministerul Economiei și Finanțelor, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, și în consecință:
Pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul C-S au fost obligați să plătească reclamanților câte 1700 lei cu titlu de despăgubiri actualizate în raport cu indicele de inflație la data plății.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin acordarea unor stimulente financiare judecătorilor din cadrul judecătoriilor care au avut o vechime cuprinsă între 0 și 30 ani, în sumă de 1700 lei, a avut loc o discriminare din punct de vedere al salarizării, conducând la aplicarea unui tratament diferențiat care rezidă într-o inegalitate în cadrul aceleiași profesii.
Această discriminare a fost reținută de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, consiliu care are rolul de a implementa principul egalității între cetățeni, prevăzut de Constituția României, în legislația internă în vigoare și în documentele internaționale la care România este parte.
Împotriva sentinței au declarat recursuri pârâții: Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Prin recursul declarat, pârâtul Ministerul Justiției a criticat sentința pentru nelegalitate, arătând că premiile sau stimulentele sunt conferite ca drepturi suplimentare, care pot să fie sau nu acordate salariaților în funcție de o serie de criterii pe care angajatorul le poate stabili ca prioritate.
Ca atare, stimulentul financiar nu este un drept conferit de lege cu caracter absolut, neconfunzându-se cu salariul, nefiind nici un drept care urmează a fi plătit întregului personal din sistemul autorității judecătorești în același timp.
În temeiul art.304 pct.9 coroborat cu art.312 cod pr.civilă, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca nefondate.
Ministerul Economiei și Finanțelor în motivele de recurs a criticat sentința pentru nelegalitate, considerând acțiunea inadmisibilă, deoarece acest minister nu poate avea calitate procesuală pasivă.
A mai invocat recurenta și faptul că Ministerul Economiei și Finanțelor nu trebuie confundat cu Statul Român și cu bugetul de stat, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor fiind acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum și a bugetelor locale, respectând procedura reglementată în Legea finanțelor publice.
De asemenea, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii de chemare în judecată și sub aspectul greșitei introduceri în cauză a Ministerul Economiei și Finanțelor în calitate de chemat în garanție, deși nu există nici o obligație între acest minister și Ministerul Justiției.
Examinând recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției prin prisma motivelor invocate, a probelor existente la dosarul cauzei și a prevederilor art.304 pct.9 coroborate cu art.3041cod pr.civilă, Curtea constată că este întemeiat,în parte, pentru următoarele considerente:
Prin Hotărârea nr.15 din 23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, s-a stabilit că acordarea unor prime pentru magistrații cu vechime cuprinsă între 0-3 ani constituie acte de discriminare, conform art.2, alin.2, art.6, lit.c, art.8 alin.3, art.19 alin.4 din nr.OG137/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Hotărârea anterior invocată nefiind atacată la instanța de contencios administrativ,potrivit legii, constituie titlu executoriu(art.195alin.10 din OG 137/2000).
Prin Ordinul Ministerului Justiției nr.1921/C/2005, au fost acordate stimulente financiare judecătorilor din cadrul judecătoriilor, care au o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani, în sumă de 1700 lei.
Instituirea unor astfel de stimulente în favoarea numai a unor categorii de magistrați conduce la aplicarea unui tratament diferențiat care rezidă într-o inegalitate și a unui tratament diferit în ceea ce privește drepturile salariale, creându-se astfel o discriminare în cadrul aceleiași profesii.
Din acest punct de vedere nu se poate vorbii de egalitate de tratament între grefieri și judecători.
Astfel, prin Ordinul Ministrului Justiției mai sus menționat a fost aprobat un fond de stimulente financiare și judecătorilor, din cadrul judecătoriilor, care au avut o vechime între 0 și 3 ani, în sumă de 1700 RON, astfel încât impunerea vechimii (între 0 și 3 ani) în funcția de judecător, la acordarea stimulentelor financiare, a avut ca efect împărțirea categoriei socio-profesionale a judecătorilor în două subcategorii, în funcție de vechimea în muncă: cea a judecătorilor cu vechime între 0-3 ani și cea a judecătorilor cu o vechime de peste 3 ani.
Prin urmare, acest Ordin al Ministerului Justiției nr.1921/C/2005, îi vizează doar pe judecătorii cu o vechime între 0-3 ani, deci se poate concluziona că s-a creat o situație discriminatorie doar între judecători cu vechime de până la 3 ani și cei cu vechime peste 3 ani, neexistând vreo discriminare cu privire la personalul auxiliar, deoarece cele două categorii socio-profesionale, respectiv judecătorii cu vechime de peste 3 ani vechime și grefieri (ca în speța de față), se află în situații diferite, și nu comparabile.
Discriminarea presupune tratament inegal pentru persoanele aflate în situații similare și comparabile, fără ca aceasta să se bazeze pe o "justificare rezonabilă și obiectivă", sens în care a fost jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
În mod greșit a apreciat tribunalul, după analiza unor acte normative din legislația internă și cea europeană și care au fost ratificate de România, și prin care a fost consacrat principiul "nediscriminării și al egalității de tratament" că în speță s-a încălcat acest principiu, constatându-se existența unui tratament diferențiat și discriminatoriu între cele două categorii socio-profesionale, aparținând aceluiași sistem, în legătură cu neacordarea stimulentelor financiare, conform Ordinului Ministerului Justiției mai sus menționat.
Corpul magistraților exercită în cadrul instanțelor, puterea judecătorească în stat, beneficiind de un statut propriu și lege de salarizare distinctă, în timp ce personalul auxiliar de specialitate constituie o categorie profesională aparte, având de asemenea statut propriu, însă un alt sistem de salarizare.
Față de cele expuse anterior, în temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civilă, se va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, va fi modificată în parte sentința civilă atacată în sensul obligării Ministerului Justiției și a Tribunalului C-S la plata doar către reclamanții care au funcția de judecători a câte 1700 lei cu titlu de despăgubiri, actualizate în raport cu indicele de inflație la data plății, respingând acțiunea formulată de ceilalți reclamanți care fac parte din personalul auxiliar al instanței.
În ce privește motivul de recurs invocat de Ministerul Economiei și Finanțelor, se va constata că în cauză are calitate procesuală de pârât, ci nu de chemat în garanție, așa cum greșit a specificat în declarația de recurs.
Acest minister are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului local de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, conform art.19 din Legea nr.500/2002 se instituie răspunderea Ministerului Finanțelor Publice pentru pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.
Calitatea procesuală pasivă a Ministerului Economiei și Finanțelor nu rezidă din calitatea de ordonator principal de credite, ci din calitatea de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțele publice.
Astfel, în lipsa alocării unor fonduri pentru achitarea sumelor solicitate, cu ocazia rectificării bugetare, Ministerul Justiției s-ar afla în imposibilitatea respectării hotărârii judecătorești.
În consecință, în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă, recursul declarat de Ministerului Economiei și Finanțelor împotriva aceleiași sentințe, va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE,
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr.781 din 14.12.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă sus-menționată în sensul că:
Obligă pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul C-S să plătească doar reclamanților, câte 1700 lei cu titlu de despăgubiri, actualizate în raport cu indicele de inflație la data plății.
Respinge acțiunea formulată de ceilalți reclamanți, cu privire la plata acelorași pretenții bănești.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr.781/14 dec.2008 pronunțată de același tribunal, în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 14 mai 2008
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
Red.-/30.05.2008
Tehnored./2.06.2008
2 ex.
Prima instanță - Tribunalul C-
Judecători:;
Președinte:Maria BibereaJudecători:Maria Biberea, Vasilica Sandovici, Mihail Decean