Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 109/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR Nr-
- art. 50 alin.1 CCM -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA Nr. 109
Ședința publică din data de 13 Ianuarie 2010
Completul compus din:
Președinte: JUDECĂTOR 1: Mariana Pascu
JUDECĂTOR 2: Ligia Epure
JUDECĂTOR 3: Carmen Tomescu
Grefier - -
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de reclamanții -, și G, împotriva sentinței civile nr.2756/09.07.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA, având ca obiect, drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurenții reclamanți depunând împuternicirea avocațială, avocat, prezent fiind și recurentul reclamant, iar pentru intimata pârâtă a răspuns avocat.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, că prin serviciul registratură s-a depus în termen procedural întâmpinare cu exemplar pentru comunicare, după care, se comunică apărătorului recurenților întâmpinarea, pentru a cărei observare nu se solicită un nou termen de judecată.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul părților.
Avocat pentru recurenții reclamanți, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței Tribunalului Dolj în totalitate, în sensul admiterii cereri introductive și acordarea drepturilor prevăzute de art.50 alin.1 din CCM.
Nu solicită cheltuieli de judecată. Depune concluzii scrise.
Avocat pentru intimata pârâtă, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond, ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința civilă nr.2756/09.07.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții -, și G, în contradictoriu cu pârâta SC SA.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanții au fost angajați ai societății pârâte până la data concedierii, dată la care contractele individuale de muncă ale acestora au încetat, pârâta emițând deciziile de concediere. Conform acestora contractele individuale de muncă ael reclamanților au încetat în temeiul art. 65 și 66 din Codul Muncii, respectiv ca urmare a desființării posturilor ocupate de salariați.
Potrivit art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă 2005, se prevede că, în cazul concedierii din motive ce nu țin de persoana salariatului, acestuia i se plătește, funcție devechimeasa, o indemnizație de concediere. acestei indemnizații redate în cuprinsul aceluiași articol suntminime, ele putând fi negociate cu (alin. 3), în alin. 4 fiind prevăzut că dispozițiile art. 50 se completează cu prevederile Planului Social însușit de părți.
În Planul Social, la pct. 4 ( Financiare), urmare a negocierilor finale, tranșele de vechime, funcție de care se acordă indemnizațiile de concediere, se reduc ca întindere, iar valoarea indemnizației se majorează. În Planul Social, însă se folosește sintagma, vechime în ", spre deosebire de art. 50 din contractul colectiv de muncă, în care se folosește sintagma,vechime în muncă".
Reclamanții consideră că cele două noțiuni folosite în redactarea textelor sunt diferite și, ca urmare, li se cuvine o dublă compensare pentru concediere: atât cea prevăzută de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, cât și cea prevăzută de pct. 4 din Planul Social (deja acordată ).
Instanța a apreciat neîntemeiată această susținere, pentru următoarele considerente:
În contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, aplicabil în anul 2005, se stabilesc valorile minime ale indemnizației de concediere, în alin. final făcându-se trimitere la Planul Social, prin care se pot negocia și alte valori ale acesteia.
Prin inserarea acestei clauze în contractul colectiv de muncă s-a urmărit protejarea salariaților în caz de concediere, pentru motive ce nu le sunt imputabile, diminuarea consecințelor concedierii. Fiind însă un contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, clauzele inserate în acesta urmăresc acordarea unor drepturi propriilor salariați, funcție de activitatea depusă de aceștia în cadrul acelei unități și, ca urmare, și măsurile de protecție negociate nu pot privi decât această activitate. A interpreta că cele două noțiuni sunt diferite și privesc vechimea în muncă în general, conform art. 50 din contractul colectiv de muncă, respectiv vechimea în societate, conform Planului Social, ar conduce la o dublă compensare a salariatului concediat.
De altfel, așa cum se prevede în art. 50 alin. 4, aceste dispoziții se completează cu cele ale Planului Social și nu se adaugă la acestea.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs reclamanții criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate
Recurenții susțin în esență că instanța de fond a fost lipsită de rol activ și nu a examinat probele certe.
Susțin că la momentul concedierii trebuiau să beneficieze de o indemnizație minimă de concediere conform art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, însă nu au beneficiat decât de drepturile menționate în Planul social, deși conform art. 50 alin. 4 din contractul colectiv de muncă prevederile domeniului se completează cu cele din Planul social.
Recurenții susțin că instanța de fond a făcut o greșită interpretare a legii.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat și urmează să îl respingă, pentru următoarele considerente:
Recursul vizează modul de soluționare a fondului cererii de plată a indemnizației de concediere prevăzute de art. 50 alin. 1 precum și cuantumul acesteia conform contractul colectiv de muncă.
Contractele colective de muncă aplicabile, negociate pentru anii 2006, 2007, prevăd în articolul 50 alin. 1 și 2 obligația angajatorului de a acorda o indemnizație de concediere salariaților, atât la concedieri individuale, cât și la cele colective. Această clauză contractuală stabilește totodată și condițiile de acordare, una dintre acestea fiind existența unei vechimi în muncă a salariatului. alin. 3 permite partenerilor sociali doar modificarea tranșelor de vechime și a cuantumului valoric al indemnizației. Astfel, părțile au posibilitatea modificării cuantumului indemnizației prin intermediul Planului Social, însă nu și a condiției de acordare.
Art. 50 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul unității, menționează că, la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariaților, angajatorul are obligația de a plăti acestora o indemnizație minimă de concediere.
La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți.
Din coroborarea textelor menționate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin contractul colectiv de muncă, stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.
Aceasta înseamnă că, la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.
Este motivul pentru care partenerii sociali care au negociat contractul colectiv de muncă au înțeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.
Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
Părțile au înțeles să lămurească acest aspect și prin Amendamentul la Planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că voința comună a părților la redactarea pct. 4 din Planul social a fost aceea de a modifica în favoarea salariaților indemnizațiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă și nu de a cumula indemnizațiile de concediere acordate în baza Planului social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă
Potrivit dispozițiilor art. 977 din Codul civil, deplin aplicabil și în materia interpretării contractelor colective de muncă, "interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante", iar în problema cumulului indemnizațiilor de concediere reglementate de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă cu cele reglementate în Planul social părțile contractante și-au exprimat expres și neechivoc intenția atât la momentul redactării contractului colectiv de muncă, cât și prin amendamentul la Planul social încheiat la 13.09.2006.
Plata unei indemnizații de concediere majorate la nivelul prevăzut de dispozițiile din Planul social nu poate reprezenta o diminuare a drepturilor negociate prin contractul colectiv de muncă, iar clauzele Planului social sunt în mod evident mai favorabile salariaților concediați.
Instanța de fond a interpretat corect actul juridic dedus judecății, ținând seama de intenția comună exprimată expres și neechivoc de părțile contractante.
Susținerile recurenților în sensul că sunt încălcate dispozițiile art. 38 din Codul Muncii sunt de asemenea nefondate.
În condițiile în care, prin prevederile Planului social, care completează contractul colectiv de muncă, nivelul indemnizațiilor de concediere a fost majorat în favoarea salariaților, plata unei indemnizații de concediere majorate la nivelul prevăzut de dispozițiile din Planul social nu poate reprezenta o diminuare a drepturilor negociate prin contractul colectiv de muncă, iar clauzele Planului social sunt în mod evident mai favorabile salariaților concediați.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea apreciază că motivele de recurs sunt nefondate și, în temeiul dispozițiilor art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să respingă recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții -, și G, împotriva sentinței civile nr.2756/09.07.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA, având ca obiect, drepturi bănești.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 13.01.2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.jud. /.1 03.2010
Tehn.red. IB /2 ex
Jud F/ M și D
Președinte:Mariana PascuJudecători:Mariana Pascu, Ligia Epure, Carmen Tomescu
