Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1137/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ -
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1137/2009-
Ședința publică din 19 iunie 2009
PREȘEDINTE: R - - judecător
- - - judecător
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor civile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR B cu sediul în B, sector 5,-, - și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B cu sediul în B, -, nr.1-3, jud. I, Cod poștal -, în contradictoriu cu intimații reclamanți:, A, G, -, intimații intervenienți:, G, intimații pârâți: TRIBUNALUL SATU MARE cu sediul în S M,-, jud. S M, CURTEA DE APEL ORADEA cu sediul în O,-, jud. B, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în B, sector 5.-, jud. I, împotriva sentinței civile nr.60 din 20.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, în dosar nr-, având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc la data de 16 iunie 2009, mersul dezbaterilor fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta și când pronunțarea hotărârii a fost amânată pentru data de 19 iunie 2009, când:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.60 din 20.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, în dosar nr-, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții, A, G, G, -, intervenient, toți cu domiciliul procedural ales la TRIBUNALUL SATU MARE,-, județul S M, în contradictoriu pârâții TRIBUNALUL SATU MARE, cu sediul în S M,-, județul S M, CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în O, P-cul -, nr. 10, județul B, MINISTERUL JUSTIȚIEI B, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, ambii cu sediul în B,-, sector 5, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B,cu sediul în B, P-ța -, nr. 1- 3, județul I și în consecință, au fost obligați pârâții la plata în favoarea reclamanților și a intervenientei a drepturilor salariale constând în suma de 1700 lei, reactualizată în raport cu indicele de inflație la data plății efective.
S-a dispus efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al reclamanților și intervenientei.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții au calitatea de judecători la Judecătoria Satu Mare și TRIBUNALUL SATU MARE.
Prin Ordinul nr. 1921/C/2005 al Ministrului Justiției a fost aprobat un fond de stimulente financiare pentru personalul din sistemul justiției, fiind acordat numai judecătorilor cu o vechime în funcție de 0 - 3 ani, deși acest criteriu nu se regăsește printre criteriile de evaluare pentru acordarea stimulentelor, în nici unul dintre actele normative ce stau la baza acordării lor.
Din adresa nr. 2595/A/15.12.2005 comunicată curților de apel, rezultă că s-a propus o valoare individual medie, diferențiată pe categorii de personal, judecători din cadrul judecătoriilor, cu o vechime în funcția de judecător cuprinsă între 0 - 3 ani, în sumă de 1700 lei.
Prin Hotărârea nr. 15/2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a constatat existența unei discriminări indirecte potrivit art. 2 alin. 1 și 2, art. 3 lit. c, art. 8 alin. 3 și art. 9 din OG nr. 137/2000, ca urmare a faptului că prin acest ordin au fost acordate stimulente financiare doar judecătorilor ce aveau o vechime cuprinsă între 0 - 3 ani.
Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 1 din OG nr. 137/2000, în toate cazurile de discriminare prevăzute de ordonanță, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare.
Din argumentarea deciziei nr. 294/2001 a Curții Constituționale se reține că legiuitorul național poate institui tratamente juridice diferite pentru situații diferite și că diferența de tratament devine discriminare numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Pentru judecătorii de la judecătorii, cu o vechime în funcție cuprinsă între 0 - 3 ani, s-a hotărât acordarea de stimulente în sumă de 1.700 lei, conform adresei nr. 2595/A/2005. În acest context, s-a considerat că, în lipsa unei justificări rezonabile și obiective, diferența de tratament între judecătorii cu vechime în funcție cuprinsă între 0 - 3 ani ce își desfășoară activitatea la judecătorii și judecătorii cu vechime mai M de 3 ani și de la instanțe superioare constituie o evidentă discriminare.
Prin acordarea stimulentelor financiare în funcție de vechimea în funcția de judecător și gradul instanței, Ministerul Justiției a încălcat principiul egalității între cetățeni în exercitarea drepturilor economice și dreptul la un salariu egal pentru muncă egală, astfel cum prevede art. 1 alin. 1 din OG nr. 137/2000, așa încât acțiunea a fost admisă.
S-a precizat faptul că suma pe care reclamanții ar fi trebuit să o încaseze ca parte a veniturilor anuale reprezintă " un bun în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului". Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții Europene a Drepturilor Omului discriminarea constă în tratarea în manieră diferită, fără justificări obiective și rezonabile a persoanelor aflate în situații comparabile astfel încât neacordarea drepturilor, stabilite prin Ordinul nr. 1921/C/15.12.2005 emis de Ministerul Justiției, tuturor magistraților, reprezintă o încălcare a art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului combinat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 ( cauza Driha / României) - 21.02.2008.
Față de starea de fapt astfel reținută, instanța a apreciat ca fiind întemeiate pretențiile reclamanților pentru plata sumei de 1700 lei egală cu suma primită de ceilalți colegi magistrați în baza Ordinului nr. 1921/2005 emis de Ministerul Justiției, reclamanții fiind îndreptățiți inclusiv la actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, având în vedere prevederile art. 1082 din Codul civil și art. 161 alin. 4 din Codul muncii. De asemenea și potrivit practicii judiciare în materie cererea reclamanților de actualizare a creanței conform indicelui de inflație apare ca fiind admisibilă. Tot ca admisibilă apare și cerere reclamanților privind efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale acestora în baza Decretului nr. 92/1976, în raport de drepturile salariale mai sus menționate.
Reclamanții au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale, iar în temeiul dispozițiilor art. 1 din OUG nr. 22/2002 aprobată prin Legea nr. 288/2002, pârâtul a fost obligat să includă în buget sumele necesare efectuării plăților.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, instanța a admis ca întemeiată acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâților, exceptând Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a cărui citare în proces s-a făcut conform dispozițiilor art. 27 alin. 3 din OG nr. 137/2000.
S-a constatat că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, astfel încât acestea nu au fost acordate.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
Prin motivele de recurs s-a invocat că, hotărârile, pe baza căreia și-a motivat instanța soluția, nu sunt obligatorii, doar instanțele sunt suverane în aplicarea temeiniciei acțiunii. Conform art.20 alin.10 din nr.OG137/2000, hotărârile CNCD ce nu sunt atacate în 15 zile constituie titlu executoriu, însă, au efecte relative, doar cu privire la părțile a căror situație s-a analizat, nu creează drepturi în favoarea personalului auxiliar.
Fondul pentru stimularea personalului din sistemul justiției, conform art.25 alin.2 din Legea nr.146/1997, reprezintă 75% din sumele obținute din recuperarea cheltuielilor judiciare avansate de stat pentru procesele penale și din amenzi judiciare 25%, iar, repartizarea se face în baza unor norme interne aprobate prin Ordinul Ministerului Justiției.
Ordonatorul principal de credite, este îndreptățit să evalueze și să stabilească necesitatea stimulării financiare, pe baza unor criterii ce corespund obiectivelor fixate la un moment dat în politica de dezvoltare a sistemului judiciar, deci, nu este obligatorie acordarea lor.
Chiar raportat la art.41 din Constituție, art.155 Codul muncii, stimulentul financiar nu este un drept conferit de lege cu caracter inevitabil, nu se confundă cu salariul, depinde de mai mulți factori, având un caracter incert, imposibil de prevăzut -Cauza Kopecky/Slovaciei, și / Greciei.
La anumite intervale de timp ordonatorii pot aprecia ca în funcție de ordinea realizării obiectivelor propuse, să repartizeze fondurile colaterale, fără ca întregul personal să fie recompensat în același timp, Ordinul nr.1744/C/13.07.2006 a aprobat repartizarea unui fond doar judecătorilor, fără a fi calificat ca o practică discriminatorie câtă vreme măsurile ulterioare au vizat în continuare și personalul auxiliar -Ordinul nr.1793/C/2006.
Greșit s-a acordat suma actualizată conform indicilor de inflație, câtă vreme conform art.1088 cod civil se putea acorda doar dobânda legală din ziua chemării în judecată, mai mult, nu este în culpă pentru a fi obligat în acest sens.
În drept s-au invocat dispozițiile art.304 pct.9, art.312 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs și pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B care a invocat lipsa calității sale procesuale pasive, și a arătat că nu poate fi obligat la plata unor despăgubiri, drepturi salariale, acesta neavând printre atribuții această sarcină.
Asupra recursului Ministerului Justiției și Libertăților B, instanța de recurs constată următoarele:
Intimații reclamanți au calitatea de judecători în cadrul Judecătoriei Satu Mare și Tribunalului Satu Mare. Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România în luna mai 2004, prin Legea nr.30/18 mai 1994 stabilit în art.14 că, exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de convenție, trebuie să fie asigurate fără nici-o deosebire bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.
Referitor la art.14 din CEDO, invocat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că, diferența de tratament, devine o discriminare în măsura în care se induc distincții:între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă la cauza Fredin/Suediei s-a constatat că trebuie stabilit că persoana plasată în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Dreptul instituit de Convenția Europeană a Drepturilor Omului de a nu fi discriminare, este încălcat nu doar atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situații analoage, fără a oferi justificări obiective, rezonabile, deci, și atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective și rezonabile, persoane aflate în situații diferite, necomparabile -cauza Thlimmenos/Greciei.
În speță, prin ordinul Ministrului Justiției nr.1921/C/2005, s-a dispus acordarea unor stimulente financiare judecătorilor din cadrul judecătoriilor, care aveau o vechime cuprinsă între 0-3 ani și personalului public și contractual din cadrul Ministerului, în sumă de 1700 Ron. Ori, această dispoziție s-a constatat potrivit hotărârii nr.15/23.01.2006 pronunțată de Consiliul pentru Combaterea Discriminării că reprezintă un act de discriminare în sensul art.2 alin.2, art.6 lit."c", art.8 alin.3, art.19 alin.4 din nr.OG137/2000, hotărâre ce a devenit titlu executoriu prin necontestarea ei de către Ministerul Justiției.
Acordarea dreptului s-a motivat ca fiind sărbătorile de iarnă, astfel s-au acordat preferențial stimulente financiare doar unei categorii a judecătorilor fără a se justifica condițiile de vechime, preferință ce a exclus nu doar ceilalți judecători dar și personalul auxiliar de specialitate și conex. Sigur că, pentru acordarea stimulentelor personalului din justiție este reglementat de art.25 alin.1, art.3 din Legea nr.146/1997, criteriile de repartizare având un caracter exemplificativ, nefiind de altfel obligatorie acordarea acestora, însă, în speță nu acesta este elementul dedus judecății ci faptul că s-au acordat astfel de stimulente doar unei categorii de personal public și contractual din cadrul Ministerului, și judecători cu o vechime între 0-3 ani.
salariale solicitate în speță, sunt circumscrise dispozițiilor art.155, art.40 alin.2 din Legea nr.53/2003 fiind adaosuri bănești salariale, însă, art.2 alin.1, art.6 lit.a,c, art.8 din nr.OG137/2000 astfel cum a fost modificată, ocrotesc pe deplin și în mod egal toate drepturile salariale implicit și cel solicitat.
Nu există nici-o motivare pertinentă a modului în care s-au stabilit criteriile de acordare a stimulentelor, fiind evidentă o selecție arbitrară cu înlăturarea criteriilor de performanță profesională. Criteriile de repartizare prevăzute de normele susmenționate, au un caracter exemplificator, cu titlu de recomandare, însă, acestea evident au fost aplicate în condiții arbitrare creând un tratament diferențiat în mod nejustificat.
financiar solicitat, nu este un drept stabilit a fi acordat obligatoriu, însă, în măsura în care există resurse financiare în acest sens, se impunea ca la repartizarea acestora să nu fie stabilite tratamente diferențiate, astfel, s-a adus atingere implicit art.5, 6 din Legea nr.53/2003, Codul muncii ce proclamă principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajator, fiind interzisă atât discriminarea directă cât și cea indirectă.
Mai mult, chiar art.4 și 16 din Constituția României proclamă egalitatea de tratamente între cetățeni, excluderea privilegiilor, discriminării, iar art.20 stabilește că drepturile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate conform Declarației Universale a Drepturilor Omului, a pactelor și tratatelor ratificate de România.
Acordarea drepturilor salariale magistraților, reprezintă un scop legitim, însă, criteriul avut în vedere nu reprezintă o metodă adecvată și necesară atingerii scopului și astfel, prin hotărârea nr.15/23.01.2006 a stabilit că procedura instituită prin Ordinul Ministrului Justiției constituie acte de discriminare în sensul art.2 alin.1, 2, art.6 lit.c, art.8 alin.3, art.15 alin.4, din nr.OG137/2000.
Faptul că prin alt ordin s-a stabilit repartizarea unui fond doar stimulării personalului auxiliar, nu este de natură a înlătura considerentele expuse astfel cum s-a arătat, nimic nu împiedică stabilirea repartizării unor sume pentru stimulente, însă, acordarea trebuie a avea la bază criterii ce să nu genereze situații de natura celei în speță.
Referitor la acordarea sumei solicitate, actualizate conform indicilor de inflație, se reține faptul că aceasta s-a dispus conform art.1084 Cod civil, instanța având în vedere pierderea suferită de reclamanți prin devalorizarea monedei naționale de la data la care se impune a le fi acordată și până la plata efectivă. Practica judiciară în materie fiind constantă în acest sens, culpa recurentului fiind evidentă raportat la considerentele expuse.
Cât privește deciziile Curții Constituționale nr.1325/4.12.2008, 818, 819, 820, 821/13.07.2007 prin care s-a constatat neconstituționalitatea art.1, 2 alin.3, art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative considerând că sunt discriminatorii, de-a le înlocui cu altele pe cale judiciară, criticile în sensul că prin hotărârea recurată instanța și-a depășit limitele puterii judecătorești, sunt nefondate.
S-a constatat conform celor expuse că, prin ordinul emis de ministrul justiției s-au încălcat nu doar dispozițiile enunțate de nr.OG137/2000 cât și art.5,6 din Codul muncii, dar mai ales art.14 din Convenție Europeană a Drepturilor Omului. În această situație, este obligatorie conform art.41/1 din această Convenție, ratificată de România în anul 1994, acordarea unei reparații echitabile, dreptul intern raportat la deciziile Curții Constituționale nepermițând instanțelor aceste aspecte. Este cert că părților le-a fost cauzat un prejudiciu ce s-a impus a fi reparat, ori, existând o contradicție între norma internă și cea internațională, conform și art.20 din Constituția României, are prioritate dreptul internațional, criticile formulate fiind astfel neîntemeiate, în mod corect s-a adus o reparație materială celor a căror drepturi au fost încălcate prin ordinul nr.1921/C/2005.
Art.11 din Constituția României, stabilește cu valoare de principiu, obligația Statului Român de-a îndeplini întocmai și cu bună credință îndatoririle ce-i revin conform tratatelor la care este parte, care, fiind ratificate de Parlament, fac parte din dreptul intern, ca urmare, raportat și la dispozițiile art.20 din Constituție, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și protocoalele acestora, au devenit parte integrantă din dreptul intern, având prioritate față de acesta, izvor de drept intern obligatoriu și prioritar având ca și consecință directă și imediată aplicarea Convenției și a protocoalelor sale.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, curtea constată că acesta este fondat.
Potrivit OG137/2000, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este instituția abilitată să asigure aplicarea legislației în mod nediscriminatoriu pe teritoriul României, iar potrivit art. 27 din actul normativ arătat, victima unor fapte de discriminare poate introduce acțiune în justiție pentru a solicita despăgubiri, acea persoană fizică sau juridică care au cauzat discriminarea.
Așa fiind, în mod greșit instanța de fond reținut că recurenta are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
Față de toate aceste considerente, în baza art.312 cu referire la art. 296 și 316 Cod procedură civilă se va admite recursul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, se va schimba în parte sentința, se va respinge ca inadmisibilă acțiunea față de acest pârât și se va respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondat recursul introdus de pârâtul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B cu sediul în B, -, nr.1-3, jud. I, Cod poștal -, împotriva sentinței civile nr.60 din 20.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA pe care o modifică în parte:
Respinge acțiunea reclamanților:, A, G, -, intervenienți:, G, împotriva pârâtului Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, ca inadmisibilă - pârâtul neavând calitate procesuală pasivă.
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurentul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR B cu sediul în B, sector 5,-, -, împotriva aceleași sentințe.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi, 19 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
R - - - - - - -
Red.dec.R /02.07.2009
Jud.fond. -
Dact./06.07.2009
Ex.2
Președinte:Roman FloricaJudecători:Roman Florica, Bocșe Elena, Pantea Viorel
